REVISTA NAUTILUS / Istoria Viitorului / Nanonicele Medicale ASKLEPIOS

Nanonicele Medicale ASKLEPIOS

Aurel Cărăşel • 11:54 - 01.06.2015 • 

nanomedicale

În anul 446 EC, a apărut prima variantă a Programului Nanonicelor Medicale Asklepios (PNMA 1), care avea să fie utilizat până la izbucnirea războiului dintre Imperiul Catolic Hispano-German şi Regatul Huasteca. Creatorul său este considerată a fi Entitatea Raţională Digitală Xolotl, ajuns în secolul al VI-lea EC Ministru al Sănătăţii pentru Coloniile Spaţiale şi membru cu drepturi depline în Consiliul Consultativ pentru Probleme Nemilitare al Administraţiei Spaţiale.

Forma primitivă a lui Asklepios consta în roboţi de dimensiuni nanometrice, posedând microprograme extrem de specializate, capabili să se autoîntreţină în sângele uman pe o perioadă definită de timp, semnalând probleme de sănătate, stabilind gravitatea lor şi, în majoritatea cazurilor, acţionând pentru soluţionarea lor. Erau produşi în loturi standardizate, de câte 10 milioane de unităţi pentru un flacon de ser fiziologic, şi acţionau independent de programul de observaţie central. Marele avantaj, în raport cu alţi roboţi şi microroboţi medicali, consta în două elemente: nu aveau nevoie de material sanitar exterior bolnavului, fiind capabili să şi-l producă din lichidele corpului uman, în care erau introduşi prin injectare; puteau să utilizeze energia electrică a corpului uman pentru funcţionare şi autoîntreţinere.

Programul Nanonicelor Medicale Asklepios a fost solicitat, în premieră, de comanda astronavei-generaţie “Thales din Milet”, plecată în 456 EC în direcţia sistemului stelar Proxima Centauri. Rezultatele obţinute în rândul astronauţilor, în primii cinci ani de zbor, au determinat Administraţia să-l introducă, în formulă obligatorie, pe toate navele solare şi stelare, alături de echipa medicală obişnuită. Pe Therra, utilizarea lui Asklepios a fost considerată facultativă, dar mai mult de jumătate din unităţile modulare bioclinice l-au adoptat ca sistem de rezervă şi l-au folosit, în special, în lupta împotriva maladiilor degenerative, unde a obţinut rezultate spectaculoase.

În 499 EC, o echipă de foraj a extras de la 6390 m adâncime, din gheaţa Polului Sud, o mostră de rocă provenită dintr-un meteorit extrasolarian. Deşi explorarea acesteia respectase toate regulile biologice de securitate, un virus extraterestru aflat în straturile de stâncă a revenit la viaţă şi i-a infestat pe membrii echipei din laboratorul de cercetare. Programul Asklepios a intervenit, în mod automat, dar nu a fost capabil să descifreze modul de acţiune al virusului. Pentru prima dată în istoria existenţei lor, cele zece milioane de unităţi nu au reuşit să-şi îndeplinească programul independent, solicitând instrucţiuni de la unitatea centrală de observaţie. Xolotl şi-a dat acordul în vederea asamblării tuturor microprogramelor conţinute în corpul bolnavilor într-unul singur, capabil de evoluţie. Şi minunea s-a întâmplat: programul s-a dovedit apt să evolueze, luând în calcul şi formule biologice nonumane. Noul program, denumit pe scurt PNMA 2, a reuşit să înfrângă virusul, rescriindu-i baza de acţiune şi obligându-l să se autocarantineze în corpul gazdei. Reuşita a fost atât de spectaculoasă, încât în anul 506 EC, odată cu semnarea “armistiţiului de pe Ceres” dintre Imperiul Catolic şi Regatul Huasteca, Administraţia a renunţat complet la utilizarea lui PNMA 1, în favoarea formulei evoluate PNMA 2, primul program medical complet, înzestrat cu inteligenţă extraumană.

Spre deosbire de PNMA 1, a cărui formulă de administrare era una injectabilă, PNMA 2 se instala în corpul uman, în cel de-al doilea an de viaţă, pe tulpina comună a Pachetului Digital Neural, cu care era înzestrat fiecare cetăţean al Therrei şi al Coloniilor, prin metode chirurgicale clasice.

În 515 EC, Guvernul Federal Therrian a scos din nomenclatura profesiilor pe aceea de doctor, considerând PNMA 2 suficient de bun pentru a face faţă oricărei situaţii neaşteptate din domeniul medical.

În 537 EC, Coloniile Spaţiale au procedat într-o manieră similară, singurele programe medicale cu asistenţă umană rămânând numai acelea din spitalele aparţinând în mod direct Administraţiei Spaţiale.

În 558 EC, în Colonia marţiană Olympus a fost înregistrat primul deces datorat unei boli virale, nanonicele medicale din corpul celui infestat nereacţionând în niciun fel la factorul infecţios. În numai zece zile, numărul decedaţilor a trecut de 800, iar starea de izolare pasivă instituită în cartierele cele mai sărace de la periferia vestică, Alhambra, Monte Video şi Rosaria, nu a dat niciun rezultat vizibil. Întrucât carantina a funcţionat numai la nivel local şi doar sub Cupolă, iar traficul între Colonii nu a fost restricţionat decât după trei săptămâni, infestarea celorlalte două Colonii nu a constituit decât o problemă de timp. Până la sfârşitul anului marţian în curs fuseseră înregistrate oficial peste 294.000 de decese, dar informaţii din surse neoficiale prezentau ca sigură cifra de 1.120.000.

În aceste condiţii, prima măsură luată de Administraţia Spaţială a fost completa închidere a porturilor spaţiale de pe Phobos şi Deimos şi stabilirea unui embargou de nivel trei (din cinci posibile), conform căruia singurele nave care aveau voie să se înscrie pe orbită joasă marţiană erau cele ale patrulelor militare spaţiale şi cargourile conţinând containere ejectabile, cu hrană şi medicamente. Nanonicele medicale nu făceau faţă situaţiei, acest lucru devenise clar pentru întregul colectiv al Amdiminstraţiei Spaţiale, aşa încât cel de-al doilea pas a fost să se trimită la suprafaţa Planetei Roşii echipe de medici voluntari, care să evalueze la faţa locului situaţia şi să propună seturi de măsuri compensatorii. Molima marţiană intrase însă în faza de apogeu şi, în numai 10 zile de la pătrunderea lor în cele trei Colonii, din cei 86 de medici umani supravieţuiseră numai 12.

Analizele făcute atât pe plan local, cu material biologic real, cât şi simulările digitale de înaltă acurateţe, au condus la aceeaşi concluzie: materialul infecţios avea origine extraterestră, adaptându-se extrem de rapid la anticorpii umani şi reuşind să-i paraziteze încă din prima zi de activitate, transformându-i… în invadatori, identici d.p.d.v. genetic cu ei înşişi. De ce nu interveniseră însă nanoroboţii Asklepios? Ce anume le bloca aprecierea exactă a situaţiei bolnavului, care devenea critică după 48 de ore, limită de la care corpul începea să se descompună de viu, supunându-l pe cel infestat la chinuri greu de imaginat?

Începutul anului 559 EC a fost considerat de către cronicile ale Administraţiei cea mai neagră perioadă de timp din istoria medicală modernă. Statistica oficială considera cifra de 14.559.112 morţi drept una destul de exactă pentru totalul populaţiei din cele trei Colonii, situaţia cea mai dramatică înregistrându-se în Olympus, cu un total al populaţiei decimate de aproape 90%. Conform cifrelor propuse de Ghilda Independentă a Coloniştilor Sol, numărul de decedaţi ar fi putut depăşi chiar şi 21.000.000, ţinându-se cont de faptul că populaţia foarte săracă de la periferii nu era contabilizată decât în linii mari, o dată la 10 ani tereştri, pentru calcularea volumului de aer necesar Coloniilor.

Un dezastru social de proporţii cosmice! au titrat marile agenţii de ştiri, atrăgând atenţia asupra lipsei de decizie şi de idei de care dăduse dovadă Administraţia Spaţială, incapabilă să stăpânească situaţia.

Un dezastru medical de proporţii galactice! au preluat din mers ideea oponenţii sistemului PNMA Asklepios. Un dezastru care demonstra faptul că factorul cel mai adaptativ la orice situaţia potenţial periculoasă rămânea tot omul. Dacă ar fi existat doctori umani în oraşele căzute pradă molimei, situaţia ar fi fost alta. Ar fi fost aceeaşi, s-au grăbit să răspundă sistemele de informare ale Administraţiei. La urma-urmei, situaţia s-a dovedit fără precedent, iar medicii umani aflaţi pe planetă s-ar fi îmbolnăvit la fel ca şi populaţia civilă şi n-ar fi reuşit să ajute cu absolut nimic.

La jumătatea anului 559 EC, un laborator de anatomie celulară al Coloniei de Intervenţie Argos, aflat sub coordonarea Entităţii Raţionale Digitale Xolotl şi situat pe partea întunecată a lui Mercur, a reuşit să descifreze misterul eşecului pachetului nanonic Asklepios, solicitând Administraţiei emiterea un pachet legislativ care să interzică utilizarea acestuia în spaţiul uman locuibil.

PNMA 2 se întâlnise pentru a doua oară cu o entitate biologică extraterestră, de tip virus. Numai că sistemul său adaptativ nu a reuşit să facă faţă unei situaţii aproape aberante: conceput pentru a neutraliza fiinţe patogene noninteligente, programul Asklepios se confruntase cu cel dintâi virus inteligent cu care umanitatea intrase în contact. O inteligenţă care o depăşea nu numai pe aceea a unui individ uman, luat ca individualitate, ci pe a întregii specii umane, în ansamblul ei. Pus în faţa alternativei de a acţiona conform programării prestabilite şi de a încerca să elimine o inteligenţă supraumană sau de a nu reacţiona şi de a-i lăsa pe indivizii atinşi de boală să moară, dar să lase entitatea superinteligentă în viaţă, PNMA 2 a ales-o pe cea din urmă. Altfel spus, inteligenţa sa extraumană a preferat compania inteligenţei extraterestre dominante şi şi-a întrerupt activitatea, intrând în autocarantină.

În 560 EC, nefiind capabilă să controleze situaţia medicală de la sol, dar străduindu-se să ofere ajutor celor rămaşi (aparent) necontaminaţi, Administraţia i-a încărcat pe cei 625.818 supravieţuitori pe șase cargouri de marfă şi i-a transportat în habitatele de pe Phobos şi Deimos, organizate în spitale improvizate şi în spaţii de cazare, cu minim de confort. Cele trei Colonii au fost bombardate de pe orbită şi transformate în cratere de piatră vitrifiată, în speranţa că straniul virus inteligent va fi distrus odată cu habitatele.

În 565 EC, primul convoi de constructori pornit de pe Phoebe, a fost coborât la sol, în inima lui Val Marineris, pentru a scobi în peretele stâncos bazele Coloniei Diaspar, unde aveau să fie adăpostiţi coloniştii din habitate, dar şi noile valuri de expansiune de pe staţiile circumterestre supraaglomerate.

1050 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.