REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Oraşe apropiate, oraşe îndepărtate. Interviu cu China Miéville

Oraşe apropiate, oraşe îndepărtate. Interviu cu China Miéville

Nick Gevers • 9:53 - 02.11.2013 • 

Introducere

Dintre toţi noii fantaşti care s-au evidenţiat în ultimii ani, China Miéville are cel mai mare impact la nivelul publicului şi criticii. Operele sale sunt de obicei vaste, dense, superlativ inventive , epopei ale unei imaginaţii groteşti fără egal. Într-adevăr ( împreună şi îndeosebi cu Jeff VanderMeer, Jeffrey Ford şi Kelly Link),  Miéville pare în mod deliberat decis să revoluţioneze fantasy-ul, zguduindu-l cu vigoare printr-o reformare radicală, aducându-l în sfârşit la un nivel ce se apropie de imensul său potenţial literar. Impregnând textele sale sumbre, populate de o multitudine de personaje, cu o irezistibilă unitate narativă şi complexe structuri ale gândirii filosofice şi ale semnificaţiei sociale, Miéville smulge vizibil fantasy-ul din stagnarea conservatoare, pastorală a tolkieniştilor, dându-i o alură modificată, decisiv urbană şi contemporană.

Primul roman al lui China Miéville,  „King Rat “, 1998 (Regele şobolan ; traducere românească de Mircea Pricăjan, colecţia Fantasy, editura Paladin, 2013), a mitologizat Londra sa natală şi ciudaţii săi locuitori, cu un puternic efect de insolitare, dar a fost umbrit în 2000, prin publicarea romanului „Perdido Street Station” (Perdido Street Station/Staţia Pierzaniei ; traducere românească de Mihai Samoilă, colecţia SFFH, editura Tritonic, 2005), volum câştigător al Premiului Arthur C. Clarke ; o vastă şi şocantă panorama a imaginarului oraş New Crobuzon şi a luptelor pline de chinuri ale locuitorilor săi umani şi mai puţin umani. Fantasy-ul urban a căpătat imediat o nouă faţă şi un nou nume. Iar  în 2002, Miéville a publicat „The Scar” (Cicatricea ; traducere românească de Mihai Samoilă, colecţia SFFH, editura Tritonic, 2006), o altă mare carte, având acţiunea tot în universul Bas-Lag-ului, tărâmul fictiv care a germinat din conceptul iniţial al Noului Crobuzon, descriind piraţi, făcând politică, înfăţişând un oraş plutitor şi o căutare iniţiatică a capătului lumii, toate aceste elemente fuzionând într-o a doua capodoperă a noului „weird”, expresia contemporană a science fantasy-ului. A urmat apoi „The Tain”, o nouă nuvelă la începutul anului 2003.

Interviu

Când l-am intervievat pe China Miéville am fost în primul rând interesat să aflu mai multe despre inspiraţia sa urbană : ce anume în privinţa Londrei îi stimulează atât de mult imaginaţia (şi imaginaţia altora bineînţeles), încât să metamorfozeze astfel această metropolă europeană, s-o transmute în supranaturalul Noul Crobuzon ?

Miéville, un londonez loial pe tot parcursul vieţii sale, răspunde :

Cred că a fost vorba de o combinaţie între dimensiunea Londrei, şi modul ciudat în care oraşul a crescut de-a lungul istoriei. Londra este suficient de mare şi spre deosebire de o mulţime de oraşe mai mici, are un inel foarte mare, care nu este nici central, nici suburban. Asta e zona în care am crescut şi este într-adevăr zona care defineşte Londra pentru mine – nu că nu-mi place şi centrul, dar lăbărţarea victoriană este realmente unică şi transpare în multe dintre ficţiunile mele. Întotdeauna mă bucur când o  descriu. Şi, în general, peisajul urban este ceva care mă inspiră în mod constant. Nu ştiu de ce mediul fizic are un astfel de impact asupra mea, dar, evident, există o mulţime de scriitori care reacţionează la fel. Şi, de asemenea, Londra, spre deosebire de o mulţime de alte oraşe , nu este definită de un singur moment istoric – nu este ca Parisul, de exemplu, rezultatul în mod evident (cel puţin în centru), al unui anumit moment istoric. În  schimb când mergi pe o stradă din Londra, străbaţi parcursul de la secolul XVI până în secolul XXI , printr-un adevărat puzzle de istorie. Asta îmi place.”

Şi mai există şi influenţe literare: Miéville continuă o tradiţie a Londrei gotice, care provine dinainte de Dickens şi care continuă prin autori cum ar fi Michael Moorcock, Iain Sinclair şi Peter Ackroyd :

Sunt foarte conştient de asta. Londra are ceva care transpare deosebit de intens prin intermediul ficţiunii. În ceea ce priveşte influenţa Londrei asupra mea, sunt cel puţin la fel de influenţat de distilatul literar al Londrei cât şi de oraşul fizic real. Există şi alţi scriitori a căror fascinaţie în privinţa Londrei m-a influenţat  – Arthur Machen , Michael de Larrabeiti prin  trilogia „The Borribles”, „Junglist” de Two Fingers şi James T. Kirk (sic !), o mare şi subestimată carte. Londra nu este doar gotică, ci o mai generală şi extrem de intensă şi halucinantă viziune (care include goticul ).

O viziune intensă şi halucinantă necesită o proză pe măsură, şi Miéville, ca şi mărturisiţii săi eroi auctoriali, Mervyn Peake şi M. John Harrison, este un stilist ambiţios : reverii şi descrieri dense îi împodobesc romanele. Edifică Miéville, în mod conştient un stil al fantasticului ideal ? Nu, nu merge chiar atât de departe :

Sunt un stilist foarte diferit faţă de Harrison, care este caracterizat mai presus de toate de precizie. Sunt influenţat mai mult de autori precum Iain Sinclair şi de asemenea – deşi sper că într-un mod ceva mai restrâns –  de către scriitori de tip high pulp ca Lovecraft şi Clark Ashton Smith. Cu siguranţă lucrez din greu la proza mea, deşi ştiu că nu e pe gustul tuturor – şi încă mai simt că mai am de lucru. Cred că uneori, noi toţi, reprezentanţii acestui gen, suntem prea complezenţi cu stilul simplist-prozaic. Cred că e important să ne amintim că limbajul este mai mult decât doar un canal de comunicare ; forma contează, precum şi conţinutul. Şi, deşi minimalismul în diverse forme a devenit ceva foarte la modă, eu nu consider că acesta este singurul mod de a scrie „o proză corectă.”

Londra este un mediu intens politic, şi Miéville este cunoscut pentru militantismul său de stânga şi mai ales prin puternic controversata sa candidatură parlamentară din 2001. Mă întreb cât de direct întruchipează fantezia lui acest spirit militant. Sunt romanele sale nişte declaraţii ideologice, ostentative sau subtile ?

Romanele nu sunt propagandă, desigur şi dacă scrii un roman care ar putea fi apreciat doar de cineva cu aceleaşi opinii politice ca tine, probabil că nu e vreun cine știe ce roman. Cu toate acestea, cred că principiile mele politice şi militantismul meu îmi influenţează puternic ficţiunea (şi orice altceva fac). Cu siguranţă, nu scriu romane doar ca o modalitate de a face declaraţii politice, scriu pentru a istorisi nişte  poveşti. Evident există idei şi analize politice încorporate în romanele mele. Vreau să confer lumilor pe care le creez o textură reală şi asta înseamnă să îngrămădesc o mulţime de lucruri care mă interesează, printre altele şi  politica. Pentru că aşa ceva îţi permite să faci un lucru paradoxal, să obţii un fantasy realist. Ideea e că nu trebuie să fii  interesat de politică pentru a aprecia nişte romane, dar dacă eşti interesat există acolo  nişte lucruri fascinante. Asta înseamnă a lupta cu nişte concepte şi realităţi, cum ar fi rasismul, inegalitatea de clasă, economia, puterea guvernamentală şi aşa mai departe.Şi unul dintre aspectele privind cizelarea migăloasă a stilului prozei este că trebuie să scăpăm de ideea că politica este încorporată numai în conţinutul prozei – suprarealiştii ne-au arătat că proza poate fi de asemenea, încorporată în formă. Romanele pot fi „militante” într-un sens mai restrâns, ceea ce conduce la o concentrare de idei reacţionare implicate în ceea ce a ajuns să fie considerat fantasy „tradiţional”, iar eu scriu romane fantasy în mod conştient în opoziţie cu acestă orientare vetustă.

În afară de vibraţia lor „ideologică”, romanele lui Miéville au un anumit ritm, o tonalitate muzicală în curs de desfăşurare:

Muzica, drum ‘n’ bass-ul este cel mai evident, dar şi hip hop-ul, acestea au fost absolut centrale în arhitectura romanului meu „King Rat”. Muzica este importantă ca un fundal al tuturor cărţilor – întotdeauna e muzică în fundalul naraţiunilor mele – dar desigur, aceasta nu a ajuns în acelaşi mod în prim-planul ultimelor mele romane”

Lumea fantastică a Bas-Lag-ului este un loc pe care cititorul îl poate aproape atinge, în parte din cauza atmosferei sale foarte convingătoare şi parţial datorită faptului că Bas-Lag există într-o asemenea continuitate strânsă cu realităţile economice ale prezentului. L-am întrebat pe China cum a fost conceput Bas-Lag-ul, de unde acest nume şi cum a evoluat până la faza actuală, complexă şi populată ?

Pentru mine procesul de creare de lumi ficţionale este o combinaţie a mai multor diferite imbolduri şi influenţe şi implică un nărav de coţofană ce pune gheara pe orice suficient de ciudat care să-i placă, dar eu încep cu un anumit set de imagini de multe ori complet disjuncte. Apoi acestea au un fel ciudat de a se extinde afară şi se împletesc cu alte fire narative. Pentru mine bestiarul este foarte important – iubesc monştrii şi crearea monştrilor este una dintre chestiile cu adevărat importante pentru mine. Şi apoi mixezi monștri cu aceste elemente-cheie ale grotescului – de exemplu, nişte coaste gigantice arcuindu-se peste un oraş – şi un peisaj începe să se reliefeze. Bas-Lag-ul a apărut după Noul Crobuzon, un oraş la care am lucrat bună parte a unui deceniu în diferite forme. Pe bune, nu-mi amintesc de ce i-am zis Bas-Lag. Am plecat de la mai multe idei, dar nu sunt sigur cum şi de unde au provenit acestea. Am început cu oraşul, am configurat o tonalitate emoţională în jurul acestui concept, apoi am conceput peisajul din jur, începând adesea cu nişte nume cool “.

Bas-Lag este fascinant poliglot, plin cu specii umanoide inteligente şi convingătoare. Ar fi corect să se considere Bas-Lag-ul ca pe un fel de gedanken-experiment evolutiv, o versiune a Pământului unde inteligenţa folosirii uneltelor este un lucru obişnuit mai degrabă decât ceva rar sau unic ?

Ei bine, Bas-Lag-ul nu a fost un gedanken-experiment conştient. Dar este adevărat că am fost fascinat de ideea unei lumi în esenţă fecunde, unde conştienţa este larg răspândită şi este extrem de variată.. Cum am spus, îmi plac monştrii aşa că am vrut să umplu această lume cu ei.”

În „Perdido Street Station” şi în „The Scar”, există o puternică atmosferă de steampunk. Este tentant de a descifra seria Noului Crobuzon ca pe un fel de istorie alternativă a victorianului imperiu britanic, a industrializării şi imperialismului anatomizate cu o exagerare suprarealistă, care pune accentul mai acut asupra realităţilor istorice. Mieville recunoaşte acest lucru, dar cu o rezervă cheie.

Asta e cu siguranţă o parte din ceea ce se întâmplă, dar nu-mi place ideea de a încerca să reduc literatura fantastică la nivelul esenţial metaforic. Bas-Lag, Noul Crobuzon, etc , sunt propriile lor scopuri. Asta e foarte important. Acestea fiind spuse, desigur atmosfera victoriană este clar depăşită de universul meu ficţional… Există un sentiment că „The Scar”, de exemplu, ar fi o reacţie halucinantă la imperialismul maritim londonez al secolelor XVIII şi XIX, inclusiv descrierea  transporturilor de deţinuţi. Chiar nu vreau să afirm că aceste cărţi ar fi  „despre” istoria Marii Britanii în orice sens reductiv, dar, desigur, ai dreptate să constaţi paralelisme. Aceasta este o parte din plăcerea oferită de literatura fantastică –  fantasticul în sine este propriul său scop dar de asemenea, şi ceva care este mestecat de maşinăria consumatoare de metafore a minţii umane –  şi da, asta înseamnă că anumite structuri politice precum imperiul sunt  uşor de examinat. Există o mulţime de alte influenţe – fanteziile maritime, de exemplu. Am vrut să redau într-un mod mai nuanţat relaţia nomazilor maritimi cu  mediul lor decât, să spunem, imperialismul oceanic al Prinţului Caspian navigând pe nava sa Dawn Treader.”

Protagoniştii lui Miéville, Isaac Dan der Grimnebulin şi Bellis Coldwine, sunt amândoi oameni de ştiinţă şi cărturari prin intermediul cărora perspectivele teoretice contemporane pot fi canalizate în text. Probabil Miéville vede acest lucru ca pe un pas înainte necesar fantasy-ului, introducând schimbarea şi o cunoaştere avansată într-un gen ale cărui personaje convenţionale sunt predispuse la acceptarea necritică a vetustelor feudalisme în care se complac. Am întrebat dacă aceasta este misiunea esenţială a fantasy-ului radical, aşa cum este conceput de Miéville :

Parte a dezbaterii (o abordare scolastică, în opinia mea) referindu-se la aspectul dacă Perdido Street Station este SF sau fantasy se învârte în gol. În lumea mea ficţională, magia funcţionează, dar nu precum deus ex machina. Magia are reguli riguroase şi, lucrul cel mai important, este integrată în lume, astfel că este o parte a ştiinţei. Fizica, chimia şi magia – care, în această lume se numeşte taumaturgie – sunt toate parte a ştiinţei. Ceea ce îţi permite configurarea unui fantasy care nu este „iraţional”. Întrebarea ta este foarte interesantă pentru că, da, cred că aşa-zisa politică atât de facil-feudală încorporată în prea mult fantasy este foarte mult legată de aceasta – dar îmi este greu să exprim exact nuanţa. Cred că magia care neglijează şi este paralelă cu normele oricărei societăţi, ştiinţe, sau este disjunctă coerenţei narative, este în esenţă, o negare a istoriei, permiţând unor personaje nietzscheene să-şi pună amprenta asupra lumii într-un mod fals şi idealist. Prin constrângerea magiei, o poţi utiliza în continuare pentru exprimarea creativităţii şi a puterii – dar respectând în acelaşi timp istoria. Există şi o altă strategie, aceea a  fantasy-ului radical care în unele privinţe este foarte diferit, înclinat fiind spre tradiţia suprarealistă. Am încercat să mă bazez pe asta, dar utilizând mai degrabă un mediu mai pulp . Într-un fel bun, aş zice …

După exercitarea masivă a imaginaţiei care a creat Noul Crobuzon în „Perdido Street Station”, Miéville a fuzionat hotărât în „The Scar”, diferite regiuni şi elemente diferite. Personajele sale mai mult cerebrale stabilesc o distincţie între logica urbană a cauzalităţii lui Isaac Dan der Grimnebulin din „Perdido Street Station”, care pare închisă şi newtoniană şi logica marin-cuantică a lui Uther Doul din „The Scar”, care este toată numai incertitudine şi permanentă ramificare. Sol ferm şi mare turbulentă, oraşul fix şi navele rătăcitoare : sunt aceste polarităţi necesare ?

Ei bine, acestea au fost ideile cu care am fost interesat să mă joc dar cu siguranţă nu aş emite vreo pretenție privind valabilitatea lor veşnică şi universală sau ceva de genul ăsta . Dar, ai dreptate cu privire la importantele distincţii dintre romanele mele. Pentru mine a fost crucial ca „The Scar” să fie pe cât de diferit posibil faţă de „Perdido Street Station”; în parte pentru că Perdido a primit nişte comentarii de-a dreptul minunate şi am știut că ar fi fost o greşeală să fi încercat să scriu Perdido 2. Şi pentru că în „The Scar” am încercat să chestionez şi să critic structura fantasy-ului ce utilizează în exces motivul călătoriei iniţiatice, asta însemnând că am încercat să fac ceva diferit cu structura narativă care s-a îmbinat perfect cu abordarea „cuantică”. „Savantul”a fost un personaj foarte util pentru examinarea acestor probleme în moduri diferite. Ajungi să te joci cu diferite tipuri de ştiinţă, ceea ce înseamnă evident, diferite seturi de idei.”

De la statul guvernat de Noul Crobuzon, se ajunge la anarhia Armadei, oraşul plutitor în continuă schimbare şi în permanentă re-agregare plutitoare. Mă întreb dacă nu cumva „The Scar” este o utopie preocupată de promisiunile şi ameninţările unui experiment politic anarhist. Poate că da, răspunde Miéville, dar există mult mai mult decât atât .

Sunt interesat de tradiţia utopică a SF-ului şi fantasy-ului, dar nu sunt vreun mare fan al romanului utopic (sau distopic), în care ficţiunea serveşte în principal pentru a descrie o societate care de fapt reprezintă o speranţă sau un avertisment. Lupta dintre sistemele politice ale Armadei este un fundal minunat pentru investigarea diferitelor idei politice şi pentru a face anumite declaraţii politice, dar cu greu Armada ar putea fi considerată o utopie. „The Scar” este un roman al explorării, cred.”

Armada ca un construct al imaginaţiei este extrem de vie, la fel ca Noul Crobuzon. În portretizarea oraşelor de pe mare (sau de sub mare precum Salkrikaltor), Miéville sugerează universalitatea fenomenului urban şi a experienţei urbane.

Am vrut în The Scar să creez şi să ofer simultan ceea ce îmi place să fac – oraşe – şi în mod deliberat să mă înfrânez de la ceea ce o mulţime de cititori au cerut în special : o întoarcere la Noul Crobuzon. Am vrut să creez un oraş complet nou, un oraş care a fost extrem de contraintuitiv, edificat într-un cadru straniu. Şi da, ai dreptate, catalogul oraşelor prezentate a fost conceput pentru a crea ideea unui tărâm uimitor al unor oraşe fecunde în toate locurile sale.”

Miéville are un talent special pentru naraţiunea viscerală : de exemplu, descrierea insulei oamenilor-ţânţar din „The Scar”, este ca un coşmar trăit în starea de veghe. Este aceasta tehnică o decizie conştientă sau e ceva spontan ?

În cazul în care l-ai menţionat, a fost ceva conştient, un mod deliberat de a crea o naraţiune intensă, halucinantă, coşmarescă. Ai observat, de exemplu, că timpul verbal se modifică brusc, trece de la trecut la prezent, pentru a aduce dintr-o dată totul mai  aproape. Sunt şi alte locuri, de exemplu scene de  luptă unde am fost prins în iureş şi naraţiunea curge foarte repede.

Următorul roman al lui Miéville va fi atât o continuare cât şi o despărţire.

Romanul pe care îl scriu acum se desfăşoară în aceeaşi lume a Bas-Lag-ului, dar din nou,  încerc să fac ceva foarte diferit, atât structural cât şi în ceea ce priveşte conţinutul. Am multe idei şi pentru romanele mele viitoare. Există o mulţime de alte decoruri –  în special urbane. Pe care le-am menţionat în treacăt în cărţile mele anterioare şi care ar putea funcţiona ca fundaluri de  roman. Cred totuşi că după următorul roman din universul Bas-Lag, voi lua o pauză şi apoi voi scrie altceva. Nu vreau să îmbătrânesc în Bas-Lag.”

© Nick Gevers & China Miéville (Marea Britanie)

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea în Revista Nautilus au fost realizate cu acordul domnilor Nick Gevers și China Miéville. Le mulțumim.

Titlul original : „ Cities Near, Cities Far. An interview with China Miéville by Nick Gevers”; interviul a fost publicat în limba engleză în anul 2003 pe site-ul Infinity plus: http://www.infinityplus.co.uk/nonfiction/intchina2.htm

1459 vizualizari

Un comentariu

  1. […] numărul din noiembrie 2013 al revistei Nautilus am remarcat articolul Oraşe apropiate, oraşe îndepărtate, traducerea unui excelent interviu cu China Mièville, cel care a revoluţionat, alături de nume […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.