REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Interviu cu Paul Kincaid (III)

Interviu cu Paul Kincaid (III)

paul kincaid • 18:38 - 01.02.2013 • 

„Originalul acestui interviu a fost postat pe site-ul Nerds of a Feather, Flock Together, ce analizează extensiv science-fiction-ul şi fantasy-ul. Această traducere a fost realizată cu permisiunea autorului interviului şi a colectivului site-ului. Vă adresăm invitația să accesați versiunea originală a interviului aici şi aici.”

Paul Kincaid este una dintre vocile cele mai respectate ale criticii în domeniul science-fiction-ului şi fantasy-ului. Este autorul unor cărţi nominalizate la Premiul Hugo precum What It Is We Do When We Read Science Fiction” iar articolele şi eseurile i-au fost publicate în Times Literary Supplement, New Scientist, Foundation, Science Fiction Studies, New York Review of Science Fiction, Interzone, Vector, Strange Horizons şi SF Site. The G. a fost suficient de norocos pentru a fi în măsură să „stea de vorbă cu Paul pentru a discuta despre recentul său eseu din Los Angeles Review of Books.

Iată partea a treia a discuţiei …

 

Partea a III-a

 

The G. : Nu este aceasta o „criză a pasiunii” în anumite privinţe, o problemă tipică cu care se confruntă artele atunci când aşteptările devin instituţionalizate şi atunci când instituţiile însele  – editori, reviste, premii, antologiile  chiar devin  – pentru a parafraza un sociolog sau altul – periodice, previzibile şi auto-replicante ? Citindu-vă recenzia, m-am gândit că probabil, lucrul surprinzător este faptul că science fiction-ul şi fantasy-ul au atins acest tip de indispoziţie instituțională în ultimii 10-15 ani. Am văzut că s-a întâmplat mult mai rapid, cu anumite forme de muzică pop, de exemplu.

 

Paul Kincaid : Unul dintre răspunsurile la recenzia mea pe care l-am văzut în mai multe locuri a fost: doar o altă predicție a morții iminente a science fiction-ului. De fapt, am anticipat că mai multe persoane vor răspunde în acest fel. E o lectură mai degrabă simplistă a ceea ce spuneam, dar, de fapt, discuţia despre epuizarea genului nu are nimic de-a face cu prezicerea morţii sale.

Cred că ai dreptate, această „criză a pasiunii”, aşa cum ai afirmat, nu este nicidecum neobişnuită pentru science fiction. Cred că toate formele de artă trec prin această criză pe o bază destul de regulat. Am preluat noțiunea de epuizare dintr-un eseu celebru pe care John Barth l-a scris despre ficțiunea americană mainstream din anii 1960. Barth nu vorbea despre moartea ficțiunii şi într-adevăr mainstreamul american în mod evident, n-a murit. Ceea ce spunea Barth, cu toate acestea, era că mainstreamul american intrase într-o stare muribundă şi trebuia să se reinventeze, să-şi găsească un scop nou, un nou mod de exprimare, o energie nouă, dacă ar fi să continue să aibă vreo relevanță. A fost un apel polemic şi o chemare la arme destinată în primul rând avansului ficțiunii postmoderne ca salvator al literaturii. Păi bine, cred că science-fiction-ul se apropie de o astfel de stare şi trebuie să-şi găsească un scop nou sau o energie, dacă va dori să continue să aibă vreo relevanță. Eseul meu a fost, de asemenea, conceput ca un apel polemic la arme, deşi fără a încerca să îmbrățişeze o anumită formă de mântuire.

O astfel de epuizare nu este neobişnuită pentru science fiction, şi nici nu este originală. Am trecut prin astfel de stări şi înainte. Science fiction-ul, în special în Marea Britanie, a fost muribund la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, şi Noul Val pe care Michael Moorcock l-a lansat prin editorialele sale din revista New Worlds a fost o formă de revitalizare. În mod similar, atât cyberpunk-ul (articulat în special prin scrierile polemice ale lui Bruce Sterling) cît şi Renaşterea SF Britanică au fost mişcări revitalizatoare într-un gen care în mare parte aleargă pe loc.

 

The G. : Aţi afirmat că aceste probleme sunt mai degrabă mai pronunțate în proza scurtă spre deosebire de romane. De ce credeţi că este aşa? Care este în mod specific problema cu proza scurtă?

 

Paul Kincaid : Din când în când, răspunzînd la întrebările dumneavoastră, am fost tentat de a oferi un model evolutiv al science fiction-ului. Am încercat să rezist, în parte pentru că este o analogie prea uşoară şi pentru că funcționează în termeni largi, dar foarte rar în termeni specifici. Dar aici, probabil, o astfel de analogie ar putea să funcționeze.

 

Există mai puțină competiție în domeniul prozei scurte, povestirile nu luptă să-şi cucerească un loc în lanțul trofic. Cu alte cuvinte, povestirile de gen apar în general în locuri ce vizează aproape exclusiv audienţa de gen. Dacă cineva scrie pentru un public (şi care autor încercînd să facă un ban în această afacere are de gând să ignore publicul ?), e clar că va renta să răspundă aşteptărilor genului, decât a le contrazice sau contesta.

N-a fost întotdeauna cazul. Până prin anii 1970,  proza scurtă a fost, în general, motorul de inovare în cadrul genului. Au apărut noi scriitori, şi-au creat emuli scriind povestiri, şi au avut tendinţa de a face acest lucru, pentru a atrage atenţia, oferind ceva diferit. Deoarece puțini scriitori de gen şi-au început cariera scriind romane, operele distinctive şi inovative apăreau în proza scurtă şi  continuau în romane. Acum este invers. Mult mai mulţi scriitori îşi încep cariera cu romane decât cu povestiri deci romanul este cel care poartă greutatea inovaţiei.  Proza scurtă vine mai târziu şi de multe ori pare a fi vorba mai mult de stabilirea sau consolidarea prerogativelor genului. Și dacă aceasta este principala preocupare, atunci o abordare conservatoare a genului este mult mai plină de satisfacții decât o abordare de contestare sau una inovatoare.

Prin termenul „conservator” nu vreau să sugerez că toate povestirile SF sunt la fel, că toate sunt la fel de modeste şi banale precum textele medii din revista Analog. Avangarda poate fi conservatoare, dacă toate povestirile rivalizînd în a fi publicate constau dintr-un catalog îngust de tropi şi trucuri. Cred pur şi simplu că termenul „conservator” semnifică faptul că nişte povestiri vor fi publicate probabil în acel loc în care acest tip de povestiri au apărut deja.

Și atâta timp cât piața prozei scurte de gen este atât de vastă încât există loc pentru marea majoritate a povestirilor scrise şi totuşi această piaţă luptă pentru atenţia şi banii unui public în scădere, atunci este puțin probabil să meargă împotriva clişeelor aducătoare de audienţă.

 

The G. : Dacă ar fi să vă asumaţi mantia de „doctorului în science fiction” pentru un minut, pentru că sunteţi cel care a pus diagnosticul de „epuizare”,  ce terapie doriți să prescrieţi? Ce se poate repara în science fiction şi fantasy şi în special, în domeniul  prozei scurte? Ce trebuie să se schimbe şi ce se poate schimba?

Paul Kincaid : A fi „doctor în science fiction” e un loc de muncă pe care aş urî să-l am. Aşa cum am spus, îmi văd aportul ca fiind descriptiv, mai degrabă decât prescriptiv. Nu vreau să refac science fiction-ul în imaginea mea, la fel cum nu vreau ca science fiction-ul să fie refăcut în imaginea nimănui. Îmi place ca acesta să fie variabil, greu de stabilit.

Nu, am spus că mi se pare că science fiction-ul trece printr-una dintre fazele sale de autism, de nombrilism, de autorepetare, mai degrabă decât de reinventare. Mi se pare că în acest fel SF-ul este mediocru, neangajat, şi în cele din urmă neinteresant. Acesta este diagnosticul meu. Dar eu nu vreau ca oamenii să se bazeze doar pe cuvântul meu vreau ca ei  să obțină un al doilea, al treilea al patrulea aviz. Mai important, vreau să-şi formeze o opinie proprie. Dacă suficient de mulți oameni descoperă că sunt de acord, atunci mă aştept ca genul să se schimbe în mod natural. Se va schimba, probabil, oricum, întotdeauna o face. Cum se schimbă, în ce direcție se duce, va găsi sau nu o viață nouă, va şerpui spre un fel de plajă de la sfârşitul timpului, ca în  „Maşina timpului”- ei bine, sunt prea multe întrebări.

Există unele lucruri pe care aş vrea să le văd, desigur. Aş vrea să văd o antologie anuală tip Best Of, care să facă într-adevăr ceea ce susţine prin titlu, o antologie scurtă şi clară care să conțină doar povestiri foarte bune în concordanţă cu gusturile cele mai alese şi avizate. Aş vrea ca în mod colectiv să lăudăm ceea ce este diferit, mai degrabă decât ceea ce este familiar. Dar dacă asta ar face vreo diferență, nu ştiu. Și dacă oricine altcineva ar fi de acord, iarăşi nu ştiu.

 

The G. : Mergând într-o direcţie pozitivă timp un minut, ce scriitori şi tendințe ale genului vă dau speranţe pentru viitor? Ați citit ceva recent despre care simțiți că cititorii noştri ar trebui să ştie?

 

Paul Kincaid : Citesc în prezent volumul „Angels and You Dogs” de  Kathleen Ann Goonan, care este la fel de interesant şi provocator, în felul lui aşa cum a fost anul trecut, „After the Apocalypse” de  Maureen McHugh. Am, de asemenea, culegerea de povestiri  „At the Mouth of the River of Bees” de  Kij Johnson, şi la nivelul cel mai bun ea poate fi foarte bună, într-adevăr. Și este foarte rar pentru mine să citesc ceva de Karen Joy Fowler sau de Kit Reed care să nu-mi placă. Deci, există un număr suficient de scriitori interesanţi care merită să fie citiţi.

„Empty Space” de M. John Harrison este pur şi simplu cel mai bun roman al anului până în prezent, anul trecut, „The Islanders” de Christopher Priest  a fost cel mai bun roman, iar romanul său care va fi lansat în 2013, „The Adjacent” este uimitor. Adam Roberts scrie romane cu care nu mă înţeleg întotdeauna dar cel mai recentă, „Jack Glass”, este, cred, excelent. De fapt, având în vedere ceea ce am spus mai devreme, cred că ceea ce se scrie astăzi în segmentul romanului este mult mai provocator şi impresionant decît în cazul prozei scurte.

Unul dintre lucrurile cele mai interesante, cu toate acestea, este că am început să vedem texte care nu provin dintr-o directă tradiție anglofonă. Indiferent că scriitorii folosesc direct limba engleză, precum Aliette de Bodard sau Lavie Tidhar, sau sunt traduşi ca Johanna Sinisalo, este oricum reconfortant. (Ar trebui să rețineți că premiul James Tiptree, printre multe alte lucruri bune pe care le face, are un palmares record de câştigători neanglofoni). Nu ştiu dacă aceştia vor zgudui genul, dar aş dori să văd mai multe asemenea texte.

 

The G. : Vă mulțumim pentru oportunitatea de a discuta despre aceste lucruri. Sper că a fost o experiență plăcută! O ultimă întrebare: aveți proiecte despre care ar trebui să ştie?

 

Paul Kincaid : Ei bine, am considerat eseul pentru L.A. Review of Books ca o lucrare în curs de desfăşurare, aşa că sper să am posibilitatea de a scrie mai mult despre acest subiect. De asemenea, lucrez la o altă recenzie, „Call and Response” care ar trebui să fie gata, sper, în 2013.

 

Notă :

* The G. este în mod evident un pseudonim. Întrucît autorul interviului doreşte să-şi păstreze anonimatul, îi respectăm această doleanță.

© The G. & Paul Kincaid (all rights reserved)

Traducere de Cristian Tamaş

Titlul original : Interview with Paul Kincaid : Is SF “exhausted” ? – The G. (site-ul Nerds of a Feather Flock Together) : http://www.nerds-feather.com/2012/10/interview-paul-kincaid-is-sf-exhausted.html

Textul a fost tradus şi publicat cu acordul participanţilor la interviu. Le mulţumim.

 

Interviu cu Paul Kincaid. Partea întâi : http://revistanautilus.ro/articole/interviu-cu-paul-kincaid-partea-i/

Interviu cu Paul Kincaid. Partea a doua : http://revistanautilus.ro/interviuri/interviu-cu-paul-kincaid-ii/

Paul Kincaid– Extinderea virtejului : cele mai bune antologii SF ale anului 2012: http://revistanautilus.ro/articole/paul-kincaid-marea-britanie-extinderea-virtejului-cele-mai-bune-antologii-sf-ale-anului-2012/

Paul Kincaid (Marea Britanie) – „Blogărind Premiile Hugo: Declin” : http://www.srsff.ro/special/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid/

http://www.srsff.ro/surfer/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-2/

http://www.srsff.ro/special/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-iii/

http://www.srsff.ro/surfer/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-iv/

Paul Kincaid (născut în Oldham, Lancashire, 22 septembrie 1952), critic britanic de SF, autor, membru al juriului şi administrator al Premiului Arthur C.Clarke (1995-2006) a avut o contribuție majoră în transformarea acestei distincții literare într-un reper respectat al SF-ului mondial.

A publicat în New York Review of Science Fiction, Foundation, Science Fiction Studies, Extrapolation, Interzone, Strange Horizons, Times Literary Supplement, Literary Review, New Scientist. A fost editor al publicației „Vector” (British Science Fiction Association) dedicată criticii literare SF.

Este autorul volumelor :

A Very British Genre: A Short History of British Fantasy and Science Fiction” (BSFA, 1995)

What It Is We Do When We Read Science Fiction” (Harold Wood, Essex: Beccon Publications, 2008)

Co-editor împreună cu Andrew M. Butler:

The Arthur C. Clarke Award: A Critical Anthology” (Daventry, Northants: Serendip Foundation, 2006)

Laureat în 2006 al Premiului Clareson pentru contribuții deosebite aduse science fiction-ului.

În 2011 i s-a decernat Premiul British Science Fiction Association Award categoria non-fiction pentru eseul său „Blogging the Hugos: Decline” (în curs de traducere – Cristian Tamaş) în care constata că anumite romane nominalizate la premiile Hugo în 2010 nu făceau altceva decît să portretizeze declinul american prin relevarea diminuării influenței şi a auto-încrederii.

Paul Kincaid a devenit activ în fandomul britanic la mijlocul anilor 1972, scriind recenzii în fanzinele SF, a reuşit să vîndă o povestire la „New Writings in SF”, apoi în 1984 i-a fost publicată povestirea „The Second Coming” în revista semi-pro „Orbis”. Povestirea „The Song of Women” i-a fost publicată în antologia „Arrows of Eros” (1989) editată de Alex Stewart.

Tot în anii ’70 a început să publice recenzii în „Vector”, devenind ulterior Features Editor, Editor şi de două ori Reviews Editor. A fost redactor de ştiri al publicației „Matrix” (editată de soția sa, Maureen Kincaid Speller) şi administrator al BSFA.

În anii ’80 a editat două antologii de critică literară împreună cu Geoff Rippington, prima dedicată operei lui Bob Shaw, „British Science Fiction Writers, Volume One: Bob Shaw” (1981), iar cea de a doua lui Keith Roberts, „British Science Fiction Writers, Volume Two: Keith Roberts” (1983).

O serie de studii ale sale s-au concentrat asupra istoriei şi caracteristicilor SF-ului britanic, asupra unor autori precum Keith Roberts şi Christopher Priest şi asupra limbajului şi naturii science fiction-ului pe care îl consideră ca nefiind o entitate unificată ci o colecție de tropi şi de caracteristici unite prin anumite asemănări.

1068 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.