REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Interviu cu Paul Kincaid (II)

Interviu cu Paul Kincaid (II)

paul kincaid • 16:23 - 02.01.2013 • 

„Originalul acestui interviu a fost postat pe site-ul Nerds of a Feather, Flock Together, ce analizează extensiv science-fiction-ul și fantasy-ul. Această traducere a fost realizată cu permisiunea autorului interviului și a colectivului site-ului. Vă adresăm invitația să accesați versiunea originală a interviului aici și aici.”

Paul Kincaid este una dintre vocile cele mai respectate ale criticii în domeniul science-fiction-ului şi fantasy-ului. Este autorul unor cărţi nominalizate la Premiul Hugo precum What It Is We Do When We Read Science Fiction” iar articolele şi eseurile i-au fost publicate în Times Literary Supplement, New Scientist, Foundation, Science Fiction Studies, New York Review of Science Fiction, Interzone, Vector, Strange Horizons şi SF Site. The G. a fost suficient de norocos pentru a fi în măsură să „stea de vorbă cu Paul pentru a discuta despre recentul său eseu din Los Angeles Review of Books.

Iată partea a doua a discuţiei …

 

The G. : În ceea ce privește „criza pasiunii”, vreau să mă refer la unele lucruri pe care le-ați afirmat într-un interviu recent cu Jonathan Strahan și Gary K. Wolfe. Concret că scriitorii nu sunt convinși de ceea ce fac „alergatul pe o bandă” pentru a folosi cuvintele dumneavoastră; autorii și-au pierdut convingerea că viitorul este inteligibil și faptul că mulți scriitori produc în esență, povestiri care arată SF mai degrabă decât a fi povestiri SF.

Paul Kincaid : În acel podcast (înregistrare audio digitală disponibilă pe internet), Gary a argumentat că este încă mai ușor să publici o povestire SF sau fantasy decât orice altă formă de proză scurtă. Nu sunt sigur că sunt pe deplin de acord cu Gary, dar eu cred că piața este parte a tabloului general. În versiunea lui Gary, există toți acei scriitori acolo, care de fapt, „performează” science fiction ca o cale spre publicare. Acei autori investesc într-un set de tropi second-hand trăgându-și pe ei deghizarea de prost gust a science fiction-ului, în scopul de a simula că ar fi scriitori de gen. În realitate situația este cu siguranță mult mai complicată și mai subtilă și întotdeauna a fost. Dar am senzația că o mulțime de scriitori mimează că scriu science fiction, mai degrabă decât să fie pe deplin angajați cu genul SF.

Acum, așa cum am spus-o de mai multe ori deja, nu am luat o poziție critică în acest sens, simularea SF-ului poate că nu întotdeauna sau în mod necesar este un lucru rău. Întotdeauneam obișnuiam să spunem că science fiction-ul este o conversație, că scriitorul B preia un efect sau o idee de la scriitorul A, apoi vedem cum scriitorul C a intervenit într-o o altă etapă ulterioară.

Într-un sens, aceasta este de fapt performanța science fiction-ului, și este parte a modului în care genul (orice gen) a lucrat întotdeauna. Sau este posibil să existe cazul unui scriitor care vrea să aducă un omagiu sau eventual să recreeze, un texte sau texte de science fiction care l-au inspirat. Acestea sunt modalități de performare a SF-ului, care sunt, probabil, bune, sau măcar neutre.

Dar există și alte povestiri în care dispozitivele SF sunt pictate pe un subțire ecran de hârtie nelăsînd nimic în urma lor. De exemplu, avem o rachetă. Ce face acea rachetă ? Cum este să trăiești într-o lume care are o astfel de rachetă ? Nu știu și nu-mi pasă, dar, hei, avem o rachetă așa că universul respectiv trebuie să fie SF. Am exagerat în mod evident exagerat pentru a vă face să înțelegeți dar asta este ceea ce vreau să spun când vorbesc despre povești care arată ca SF-ul, mai degrabă decât a fi SF. Și există o mulțime de asemenea texte.

Cel mai frecvent, se simte subțirimea acestor povestiri pentru că nu există  o substanță intelectuală reală în spatele lor. Sau povestirile în care fiecare figură de stil a genului este aruncată cu lopata ca și cînd cu cît îndeși mai mulți tropi SF într-un text cu cît acesta devine mai sefistic. Au existat unele povestiri pe care le-am citit, în aceste colecții tip Best Of și în altele, în cazul în care m-am simțit orbit de un potop incoerent de imagini SF, care nu au putut fi  efectiv asociate într-un mod aducător de sens. Totul în imagini, la suprafața povestirii, cu nimic dedesubt. Exemplul pe care l-am ales în recenzie a fost „The Copenhagen Interpretation” de Paul Cornell, deși acesta era departe de a fi singurul exemplu. Unul dintre motivele pentru care am cules textul lui Cornell a fost că a câștigat deja premiul BSFA pentru proză scurtă și mă întreb dacă nu cumva tocmai această cunoaștere a utilizării de imagini SF familiare nu este flatantă pentru cititorul de SF.

Știu că  recunoașteți toate aceste ciudățenii inteligente și jocuri, pentru că suntem toți prieteni aici, împreună în micuța noastră lume. Există, cu siguranță, o tendință în creștere de a scrie SF despre SF, și acestea sunt în mod clar apreciate de fani.

Among Others” de  Jo Walton, care a câștigat Premiul Hugo, este doar cel mai recent exemplu. Acuma, mie nu-mi displace „Among Others”, este bine scris și există unele aspecte ale romanului pe care le apreciez foarte mult într-adevăr (deși acesta este unul dintre acele romane care a avut tendința de a se micșora retrospectiv). Am fost deosebit de impresionat de ideile lui Jo Walton despre magie, care sunt o dezvoltare a ideilor explorate în romanul ei mult mai bine scris, „Lifelode”. Dar ceea ce a obținut cea mai mare atenție, și ceea ce, probabil, a înclinat balanța voturilor la Premiile Hugo, a fost ceea cred că este aspectul cel mai plictisitor al cărții, toate chestiile alea despre cititul de science fiction de la o vârstă fragedă. De fapt sunt foarte puține lecții de viață învățate din acele romane SF pe care Jo Walton atât de atent le enumeră, acestea nu modelează romanul; ceea ce face în linii mari, este să facă cu ochiul către cititorul fan SF : am fost toți acolo, citește chestia asta – e tare, nu ?, consumul de SF ne face pe toți împreună speciali, fanii sunt slani. Acesta este SF ca performanță, SF ca o coloratură de protecție, nu este SF ca un angajament sau o explorare a lumii, în modul în care magia încearcă să existe în romanul „Among Others”.

The G. : Ați pus o întrebare interesantă în cadrul discuției cu Strahan și Wolfe: „există oare vreun alt gen care găsește atât de multe moduri de a se scărpina singur pe spate ?” De ce credeți că se întîmplă așa și cum afectează asta atât produsele cît și publicul science fiction-ului și fantasy-ului ? Cum explotează aceste antologii „Best Of” autoreferențialitatea genului ?

Paul Kincaid : Pentru a fi sincer, nu știu răspunsul la întrebarea pe care am pus-o. Știu că există o mână de premii în cazul thrillerului, deși  nu știu dacă în acest caz există antologii anuale tip „Best Of”. În mod similar, există câteva premii pentru romance, deși din nou, nu știu dacă în și acest caz există antologii anuale tip „Best Of”.  Desigur cele mai multe premii sunt dedicate mainstream-ului sau eventual la fel de multe premii cum există în SF, dar cele mai bune antologii anuale tip „Best Of” sunt sporadice și cred că o colecție pe care am urmărit-o a murit cu câțiva ani buni în urmă.

Dacă luăm în considerare cele trei forme centrale ale fantasticului, science fiction-ul, fantasy-ul și horror-ul, există Dumnezeu știe cât de multe premii, iar cu câțiva ani în urmă am încercat să număr cît de multe antologii tip „Best Of” existau și am pierdut șirul. De ce, chiar nu știu, deși pot să mă hazardez în a emite cîteva presupuneri.

Este posibil, având în vedere dimensiunea genului să nu mai putem ține evidența marginilor, așa cum am propus un pic mai devreme, și este posibil ca premiile și antologii tip „Best Of” sunt o modalitate de a ține evidența genului. Dar problema dimensiunii trebuie să afecteze și alte genuri astfel încât această coordonată nu poate fi decât un răspuns parțial. Desigur, revenind la ceea ce Gary Wolfe spunea, fantasticul pare să producă mai multe povestiri decât orice alt gen. Și aceasta poate fi o parte din răspuns.

De asemenea, natura fandomului joacă, probabil, un rol important în acest sens, La urma urmei, cele mai multe premii, au apărut în cadrul fandomului și sunt încă în primul rând premii bazate pe vot. Și orice altceva ne-am putea imagina, bănuiesc că antologiile tip „Best Of” vizează fanii mult mai mult decât  un public mai larg.

Motivul este probabil, un amestec din toate acestea, și multe alte motive la care nu m-am gândit. Deși bănuiesc cu tărie că unele dintre aceste motive ar fi mentalitatea de ghetou, complexul de inferioritate, și orice îi face pe fanii SF atât de sensibili la lingușiri gen „fanii sunt slani” (fans are slans). Mi-am dat seama atunci când vorbeam despre asta pe podcast, că explozia antologiilor tip „Best of” atât în ceea ce privește mărimea cît și numărul lor, a venit într-un moment când am putea presupune că zidurile ghetoului au fost dărîmate. Dintr-o direcție a venit popularitatea de masă Star Wars, din celalaltă parte faptul că Thomas Pynchon a fost nominalizat pentru un premiu Nebula. A fost o perioadă când te-ai fi așteptat ca SF-ul să se simtă destul de bine dar poate că un strat de siguranță a fost eliminat și a fost, într-un sens, un motiv să ne spunem că nu am fost numai buni, ci și distinctivi . Nu știu, dar am un sentiment că momentul nu poate fi o simplă coincidență.

Care este efectul a tuturor acestora ? Aproape sigur a existat o omogenizare lentă, dar constantă. Există anumiți scriitori precum Lois McMaster Bujold  care sunt văzuți ca fiind câștigători arhetipali de Premii Hugo, deși alte premii nu obțin. Există scriitori care sunt văzute ca fiind laureați naturali ai Premiului Clarke. Unul dintre motivele de controversă asupra Premiul Clarke din acest an a fost că atât de multe cărți care ar putea fi privite ca fiind natural calificate pentru această atribuire au fost omise din lista nominalizărilor. Sunt scriitori care par să fie abonați la antologiide tip „Best Of”. Îmi amintesc că am constatat, într-o recenzie, de câte ori autorul fiecărei povestiri antologate a apărut în edițiile precedente ale unor antologii de tip „Best Of” și a fost surprinzător cât de multă previzibilitate am observat.

Și totuși, așa cum am spus mai înainte, domeniul este acum mult prea mare pentru noi pentru a vedea marginile. Este o problemă, mai ales atunci când  critici ca mine pontifică despre starea SF-ului, chiar dacă nici unul dintre noi nu poate vedea întregul SF. (Mă consolez că cei care îmi atacă opiniile mele nu pot cunoaște nici ei întregul SF.) Ce putem facem, tot ceea ce putem face, este să observăm lucruri care ne atrag ochiul, care apar din mocirlă. De acolo apar premiile și antologiile de tip „Best Of”. Acestea sunt lucrurile de care s-au prins ochii, și, deși poate nu sunt cele mai bune sunt cel puțin reprezentative. Ne comunică modul în care diferite grupuri vizualizează genul în acest moment. Ei cer răspunsuri tip „starea națiunii” răspunsuri, pentru că exact asta sunt.

Ele oferă, în cel mai bun caz, sclipiri foarte parțiale ale stării națiune, dar este tot ceea ce avem. Deci, dacă o jumătate de duzină de povestiri steampunk ajung în antologii tip „Best Of” suntem convinși că steampunk-ul este pe val. Dacă o space opera câștigă unul dintre premiile mari, vom vedea operele spațiale ca fiind tendința actuală. Și autorii sunt și ei doar oameni, urmează tendințele, așa cum o facem cu toții. Așa încît e greu de spus dacă asistăm la o tendință reală sau o profeție de auto-îndeplinire. Încât ai impresia că premiile și antologiile tip „Best Of” sunt singura noastră lanternă în explorarea profunzimilor genuluii, iar în același timp, acestea de fapt tulbură apele. Și totuși, ceea ce spun cu adevărat este : așa-i că suntem tari ?, sîntem ai dracului de speciali, producem atîtea chestii mișto demne de orice premii, atât de multe încît ne felicităm permanent.

Va urma.

Notă :

* The G. este în mod evident un pseudonim. Întrucît autorul interviului dorește să-și păstreze anonimatul, îi respectăm această doleanță.

© The G. & Paul Kincaid (all rights reserved)

Traducere de Cristian Tamaș

Titlul original : Interview with Paul Kincaid : Is SF “exhausted” ? – The G. (site-ul Nerds of a Feather Flock Together) :

http://www.nerds-feather.com/2012/10/interview-paul-kincaid-is-sf-exhausted.html

Textul a fost tradus şi publicat cu acordul participanţilor la interviu. Le mulţumim.

 

Interviu cu Paul Kincaid. Partea întâi :

http://revistanautilus.ro/articole/interviu-cu-paul-kincaid-partea-i/

Paul Kincaid– Extinderea virtejului : cele mai bune antologii SF ale anului 2012:

http://revistanautilus.ro/articole/paul-kincaid-marea-britanie-extinderea-virtejului-cele-mai-bune-antologii-sf-ale-anului-2012/

Paul Kincaid (Marea Britanie) – „Blogărind Premiile Hugo: Declin” : http://www.srsff.ro/special/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid/

http://www.srsff.ro/surfer/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-2/

http://www.srsff.ro/special/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-iii/

http://www.srsff.ro/surfer/blogarind-premiile-hugo-declin-paul-kincaid-iv/

 

Paul Kincaid (născut în Oldham, Lancashire, 22 septembrie 1952), critic britanic de SF, autor, membru al juriului și administrator al Premiului Arthur C.Clarke (1995-2006) a avut o contribuție majoră în transformarea acestei distincții literare într-un reper respectat al SF-ului mondial.

A publicat în New York Review of Science Fiction, Foundation, Science Fiction Studies, Extrapolation, Interzone, Strange Horizons, Times Literary Supplement, Literary Review, New Scientist. A fost editor al publicației „Vector” (British Science Fiction Association) dedicată criticii literare SF.

Este autorul volumelor :

A Very British Genre: A Short History of British Fantasy and Science Fiction” (BSFA, 1995)

What It Is We Do When We Read Science Fiction” (Harold Wood, Essex: Beccon Publications, 2008)

Co-editor împreună cu Andrew M. Butler:

The Arthur C. Clarke Award: A Critical Anthology” (Daventry, Northants: Serendip Foundation, 2006)

Laureat în 2006 al Premiului Clareson pentru contribuții deosebite aduse science fiction-ului.

În 2011 i s-a decernat Premiul British Science Fiction Association Award categoria non-fiction pentru eseul său „Blogging the Hugos: Decline” (în curs de traducere – Cristian Tamaș) în care constata că anumite romane nominalizate la premiile Hugo în 2010 nu făceau altceva decît să portretizeze declinul american prin relevarea diminuării influenței și a auto-încrederii.

Paul Kincaid a devenit activ în fandomul britanic la mijlocul anilor 1972, scriind recenzii în fanzinele SF, a reușit să vîndă o povestire la „New Writings in SF”, apoi în 1984 i-a fost publicată povestirea „The Second Coming” în revista semi-pro „Orbis”. Povestirea „The Song of Women” i-a fost publicată în antologia „Arrows of Eros” (1989) editată de Alex Stewart.

Tot în anii ’70 a început să publice recenzii în „Vector”, devenind ulterior Features Editor, Editor și de două ori Reviews Editor. A fost redactor de știri al publicației „Matrix” (editată de soția sa, Maureen Kincaid Speller) și administrator al BSFA.

În anii ’80 a editat două antologii de critică literară împreună cu Geoff Rippington, prima dedicată operei lui Bob Shaw, „British Science Fiction Writers, Volume One: Bob Shaw” (1981), iar cea de a doua lui Keith Roberts, „British Science Fiction Writers, Volume Two: Keith Roberts” (1983).

O serie de studii ale sale s-au concentrat asupra istoriei și caracteristicilor SF-ului britanic, asupra unor autori precum Keith Roberts și Christopher Priest și asupra limbajului și naturii science fiction-ului pe care îl consideră ca nefiind o entitate unificată ci o colecție de tropi și de caracteristici unite prin anumite asemănări.

1530 vizualizari

Un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.