REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Interviu cu Bruce Sterling (II)

Interviu cu Bruce Sterling (II)

Nick Gevers • 23:55 - 01.10.2014 • 

Nick Gevers: Una dintre revendicările cyberpunk-ului în ceea ce priveşte propria-i importanţă a fost rolul său în revitalizarea sau cel puțin reorientarea hard SF-ului în anii 1980. În opinia dumneavoastră, cum se poate defini hard SF-ul? Sunteţi autor de hard SF? Dacă da, cum se diferenţiază abordarea dumneavoastră de cea a, să zicem, lui Gregory Benford, sau a lui Kim Stanley Robinson?

Bruce Sterling: Ei bine, există în jur o mulțime de specialişti care ar vrea să scrie despre dinamica orbitală a navelor spațiale şi asta cu o precizie de 0.9999, dar din păcate, aceşti titani au tendinţa de a fi patetic de naivi în ceea ce priveşte realitățile dure ale științei și relația acesteia cu societatea. Dacă sunt stare să scrie literatură, tind să scrie fantasme privind puterea infinită, divagând despre capacităţi tehnocratice infinite, care sunt, practic, capodopere fantasy ale ridicolului. Acest optimist spirit stahanovist poartă încă ceva din greaua povară a „hard science fiction-ului” asociat unor figuri ale unor stră-moşi SF, precum John Campbell, un scandalos țâcnit care a crezut în anti-gravitație și puterile psihice. Viata este prea scurtă pentru a pierde timpul încercând să mai salvezi ceva din elucubraţiile senile de pe timpuri. Dacă vrei să scrii bine despre știință, te sfătuiesc să înveți ceva specific și concret despre știința contemporană, și să uiţi ce a avut de spus pe acest subiect semi-analfabetul Hugo Gernsback. Tradiția vernaculară SF nu foloseşte la nimic. Una dintre cele mai fericite zile din cariera mea a fost atunci când mi s-a publicat un text SF în paginile revistei Nature. Mai hard decât atât nu se poate!

Nick Gevers: Îi consideraţi pe Neal Stephenson și pe Tricia Sullivan ca membri ai unei a doua generații cyberpunk? Ce opinie aveţi despre opera lor?

Bruce Sterling: Ar fi probabil mult mai corect în a afirma că cyberpunkşii originari au fost membrii unei a doua generații a New Wave-ului, dar oricât de mult admir Noul Val, n-aș vrea să se spună aşa ceva despre mine. Astăzi există scriitori mai tineri care sunt în mod evident conștienţi de stilul cyberpunk, dar ei merită să fie evaluaţi pe baza meritelor proprii, nu ca un ecou a altceva.

Nick Gevers: Vă consideraţi texan prin chintesenţă? Există o abordare texană distinctă în scrisul SF-ului?

Bruce Sterling: Am tendinţa de a prelua răspunsul lui Vaclav Havel cu privire la acest aspect. Havel a spus odată că desigur, el este ceh, și nimeni nu poate nega că el este ceh, dar are o scârbă infinită pentru demagogii șovini care sunt cehi de profesie. Există, de fapt, un fel de abordare texană distinctă în scrierea literaturii care își are rădăcinile în folclor și îşi are temele sale grandioase în stoicismul de frontieră, angoasa sudist-gotică, și în tradiția rural-patriarhal-neolitică a taților, fiilor și setei de pământ. Rahaturile astea mă plictisesc la culme. Am scris romane science fiction având acţiunea în Texas, dar dacă aș fi clasificat vreodată ca romancier regional texan, aş considera-o ca pe o catastrofă a carierei mele de autor.

Nick Gevers: S-a observat că deși sunteţi etichetat ca scriitor cyberpunk, ficțiunea dumneavoastră acoperă o enormă dimensiune suplimentară, de la romanţul planetar la opera spaţială, la politica din lumea a treia, până la pegra europeană. De ce această neliniștită versatilitate?

Bruce Sterling: De fapt, am considerat versatilitatea întotdeauna mult mai odihnitoare decât consecvența. E doar o trăsătură de caracter. Oricum, cine sunt acești mitici „observatori” care cred că cyberpunk-ul nu este suficient să acopere tot ceea ce reprezintă motiv SF? Cyberpunkşii au acoperit mai mult decât oricine în biznisul SF-ului.

Nick Gevers: În același timp ar fi rezonabil să afirmăm că totuși subiectul variază, dar temele rămân la fel?

Bruce Sterling: Nu, chiar și temele sunt diferite. Cred că e tehnica extrapolării este aceeaşi. Lumi diferite, personaje diferite, și nu prea multe diferanţe în ceea ce priveşte intriga, dar în schimb foarte similare moduri de concretizare a personajelor, prim-planurilor, unghiurilor şi încadrărilor.

Nick Gevers: Romanele dumneavoastră nu par să urmeze modelul de utilizare a personajele lor ca instrumente ale unor puncte de vedere şi opinii care oferă cititorului panoramarea unor peisaje tehnologice, economice și culturale ale viitorului: exhibarea unor invenții și transformări are prioritate față de intrigă. Aceasta este o tradiție a SF-ului care provine de pe timpul lui Hugo Gernsback sau poate și mai devreme. De ce sunteţi atât de consecvent în a urma această abordare?

Bruce Sterling: Pentru că funcționează. Dacă ai de gând sa renunţi la ceva pentru a face loc necesarei exhibări a „invențiilor”, este mult mai bine sa renunţi la intrigă decât la obișnuita victimă a SF-ului, caracterizarea personajelor.

Nick Gevers: Primul dumnevoastră roman, Involution Ocean, a fost un romanţ planetar în mod debordant apreciat de Harlan Ellison. Cum îl priviţi acum? A fost oare în romantismul său autoconștient o carte tipică a anilor șaptezeci, sau a fost o dezvoltare inițială a tendințelor la concretizarea cărora ai contribuit în anii optzeci?

Bruce Sterling: Ei bine, nu este „o carte tipică a anilor șaptezeci”,pentru că nu am fost suficient de priceput în acel moment pentru a scrie o reuşită pastișă tipică. Încercam pe atunci să par un tip hârşit, un britanic exponent al New Wave-ului tip New Worlds, în timp ce eu de fapt eram un prăpădit de studenţaş. Studențaşilor le-a plăcut într-adevăr, chestia aia a mea. E o carte pe care ar trebui s-o citeşti dacă ai nouăşpe ani. E plină de chestii cool care-i interesează pe puştii de nouăşpe ani. Deși sunt mult mai priceput acum și am o idee mult mai bună despre ceea ce fac, nu resping acel prim roman al meu. A fi studenţaş este o condiție existențială absolut valabilă.

Nick Gevers: Apoi ai publicat The Artificial Kid (un alt romanţ planetar), care a fost descris de William Gibson ca fiind mai degrabă un roman á la Jack Vance, cu elemente de rock-‘n-roll și afecte de secolul al XIX-lea. Există ceva acolo și în opera ta în general ceva din analogia cu stilul lui Vance? Și este personajul „The Artifical Kid”, un protagonist tip Delany gata să îmbrăţişeze noua cultură a anilor 80?

Bruce Sterling: Ei bine, când am scris cartea, n-am citit prea mult Vance sau Delany. Am văzut o mulțime de (sub)produse cinematografice asiatice de tip karatist-sparge mufe. Cred că The Artificial Kidar trebui citit mai degrabă ca o carte de Larry Niven, dar cu mai multă biotehnologie și cu mai puțină inginereală omniscientă.

Va urma.

© Nick Gevers

Titlul original : „From the Hackerbarrel. An Interview with Bruce Sterling by Nick Gevers”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Textul a fost tradus şi publicat în revista Nautilus online, cu permisiunea domnului Nick Gevers. Îi mulţumim.

Bruce Sterling, premii :

2000 : Distraction, Premiul Clarke

1999 : Taklamakan, Premiul Hugo, Premiul Hayakawa

1997 : Bicycle Repairman, Premiul Hugo

1989 : Islands in the Net, Premiul Campbell

1019 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.