REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Future Remix: interviu cu Ian McDonald (III)

Future Remix: interviu cu Ian McDonald (III)

Nick Gevers • 7:53 - 06.05.2015 • 

Nick Gevers: „Ares Express” este un volum companion al romanului „Desolation Road”. Terraformarea planetei Marte împărtășită de aceste cărți reprezintă un cadru amplu la care te-ai întors în mod repetat. Cum a apărut această idee și ce te-a atras în continuare?

Ian McDonald: Desigur, Ray Bradbury este prezent în universul meu mental: îmi amintesc de un singur exemplar al volumului „The Silver Locusts” (titlul în Marea Britanie a „Cronicilor marțiene”) pentru că era singura carte de science fiction disponibilă pe feribotul dintre Liverpool și Belfast. Am cumpărat-o, am citit-o în acea lungă și foarte plictisitoare noapte, și mi-a lăsat o impresie foarte ciudată pentru că era atât de diferită de tipul de SF pe care-l citeam eu în acel moment, structurarea episodică având o distribuție imensă de personaje și un stil non-realist și o viziune a planetei Marte ca Țara Făgăduinței: negrii părăsind sudul american reprezintă o imagine care încă mă bântuie. Mi-a plăcut modul în care Bradbury a spus povestea unui loc, un loc pentru oamenii obișnuiți. Ani mai târziu, revista Omni a publicat o povestire intitulată „Vox Olympica” – pare-mi-se că Michael Bishop a scris-o, dar nu sunt sigur (nota traducerii : Ian Mc Donald are dreptate, povestirea lui Michael Bishop, „Vox Olympica” a fost publicată în revista Omni, numărul din decembrie 1981). Nu-mi amintesc prea multe despre acel text în afară de utilizarea calderei vulcanului Olympus Mons ca o gigantică orgă pentru o catedrală, dar decorul luxuriant, o planetă Marte terraformată, m-a uluit pur și simplu. Am reflectat desigur … și apoi am căutat și am găsit tot ce era disponibil în acel moment (mult mai puțin decât în prezent), despre terraformarea lui Marte.

Undeva în tot acest amestec a fost și Gabriel García Márquez prin elementele fuzionate în ideea aplicării realismului magic într-un roman science fiction. Opiniile critice vor considera fără îndoială așa ceva un oximoron, pentru că science fiction-ul este în esență o convenție ficțională non-realistă; punctul meu de vedere este că science fiction-ul trebuie să aspire la realism, dacă poate suspenda suficient sentimentul de neîncredere, și eu am vrut să experimentez. Și asta nu s-a întâmplat până când am petrecut ceva timp în Africa în 1984, la începutul Marii Secete, și elementele necesare s-au reunit într-o povestire acum pierdută intitulată „Cirrus Minor”: n-am vrut ca ficționala mea planetă Marte să fie târgșorul bradburyan al unei Americi din cer, am fost în căutarea unei alte paradigme și încă văd „Road Mars” (universul din „Desolation Road” și „Ares Express”) ca pe o combinație dintre India și Australia. Printr-o frumoasă coincidență am fost abordat de o firmă australiană de producție TV care a avut ideea nebunească, dar lăudabilă de a transpune „Road Mars” ca serial TV (ceva în genul serialului TV american „Northern Exposure” a cărei acțiune avea loc în Alaska) petrecându-se pe Marte și avea un soi de alianță creativă cu companie de grafică animată pe computer din Bangalore, India, capabilă să imagineze vizual într-un mod convingător absolut orice. Așa că „Road Mars” a început ca o fuziune australo-indiană și probabil se va materializa vizual tot așa. Interesant, nu ?

Nick Gevers: „Desolation Road” este un roman picaresc debordând de acțiune și forfotind de personaje, având și o remarcabilă structură circulară. Ce fel structură narativă ai urmărit în „Ares Express” ? Cum se relaționează „Ares Express” cu „Desolation Road” și cum îi succede ?

Ian McDonald: „Ares Express” este un companion al lui „Desolation Road” (nu un sequel, prequel, sau orice fel de continuare propriu-zisă), și împărtășește o mare parte din decor, atitudini, tehnologie și câteva personaje. Cititorii atenți vor observa unele diferențe, cum ar fi domul Grand Valley. Desigur și frustrarea auctorială de a fi constrâns de o linie anume a istoriei, are un cuvânt de spus și astfel mi-am dorit să pecetluiesc unele noi anexe narative; cred că marcantă este explorarea ideii mele privind alternativele terraformării planetei Marte – cea mai bună din toate alternativele ficționale.

Uite, am scris o povestire („The Old Cosmonaut and the Construction Worker Dream of Mars) pentru antologia lui Pete Crowther despre Marte („Mars Probes”): textul meu are unele similitudini cu planeta Marte descrisă în „Ares Express” și cu un prototip timpuriu, „The Catherine Wheel”, dar cu un unghi diferit al viziunii. De fiecare dată mă mut un pic mai departe de bază: Marte pare să se dezvăluie într-o serie de romane, despre o serie de lumi ficționale care sunt companioni reciproci. Povestirile despre terraformarea planetei Marte par acum demodate încât desigur că e timpul să mă întorc și să încerc să-mi schimb optica și să evaluez ceea ce am învățat; dar structura specifică a romanului „Ares Express” este trasată de personajul meu Catherine din Tharsis și cei care o însoțesc în peripețiile ei, și acest tip de experiență este una directă și simplă și în mod deliberat adusă în prim plan. E o poveste despre poveste, dar în cazul în care vi se pare că așa ceva sună precum unul din acele formidabile romane ale lui Italo Calvino despre romane, să știți că la mine există o mulțime de întâmplări distractive.

Nick Gevers: Romanul tău, „Out on Blue Six” a fost un fel de distopie satirică, o narațiune colorată și zgomotoasă, pe care unii n-au apreciat-o așa cum se cuvenea. Cum privești acum acest text ?

Ian McDonald: Nu-l privesc nicicum. Toată lumea are și câte o carte proastă; sper doar că eu am comis-o pe a mea ceva mai devreme. Singurul lucru care îmi mai place la „Out on Blue Six”este că are un personaj al cărui nume este inspirat după numele unui edificiu din Belfast: Courtney Hall.

Va urma.

© Nick Gevers

Titlul original : „Future Remix : An interview with Bruce Sterling by Nick Gevers”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Textul a fost tradus şi publicat în revista Nautilus online, cu permisiunea domnului Nick Gevers. Îi mulţumim.

Ian McDonald, premii și nominalizări :

Premiul Nebula 1989, nominalizare cu „Unfinished Portrait of the King of Pain by Van Gogh”

Premiul Arthur C. Clarke 1990, nominalizare cu „Desolation Road”

Premiul Locus 1989 : „Desolation Road”

Premiul Philip K. Dick 1991 : „King of Morning, Queen of Day”

Premiul Locus Fantasy 1992, nominalizare cu „King of Morning, Queen of Day”

Premiul Arthur C. Clarke 1993, nominalizare cu „Hearts, Hands, and Voices”

Premiul British Science Fiction Association 1992, nominalizare cu „Hearts, Hands, and Voices”

Premiul World Fantasy 1994, nominalizare cu „Some Strange Desire”

Premiul Philip K. Dick 1994, nominalizare cu „Scissors Cut Paper Wrap Stone”

Premiul British Science Fiction Association 1994, nominalizare cu „Necroville”

Premiul John W. Campbell Memorial 1996, nominalizare cu „Evolution’s Shore”

Premiul British Science Fiction Association 1995, nominalizare cu „Chaga”

Premiul John W. Campbell Memorial 1996, nominalizare cu „Chaga”

Premiul Kurd-Laßwitz 1999 : „Sacrifice of Fools”

Premiul Theodore Sturgeon 2001: „Tendeléo’s Story”

Premiul British Science Fiction Association 2004 : „River of Gods”

Premiul Arthur C. Clarke 2005, nominalizare cu „River of Gods”

Premiul Hugo 2005, nominalizare cu „River of Gods”

Premiul Hugo 2007 : „The Djinn’s Wife”

Premiul Hugo 2008, nominalizare cu „Brasyl”

British Science Fiction Association 2007 : „Brasyl”

Premiul Warwick Prize for Writing (2008/9), nominalizare cu „Brasyl”

Premiul The John W. Campbell Memorial 2008, nominalizare cu „Brasyl”

Premiul Locus SF 2008, nominalizare cu „Brasyl”

Premiul Nebula 2008, nominalizare cu „Brasyl”

Premiul Hugo 2011, nominalizare cu „The Dervish House”

Premiul Locus 2011, nominalizare cu „The Dervish House”

Premiul Arthur C. Clarke 2011, nominalizare cu „The Dervish House”

Premiul John W Campbell Memorial 2011 : „The Dervish House”

Premiul British Science Fiction Association 2011 : „The Dervish House”

695 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.