REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Dimensiunea Rusia

Dimensiunea Rusia

Guillaume_Calu • 13:14 - 08.10.2011 • 

Un interviu cu Patrice şi Viktoria Lajoye, specialişti în SF-ul rusesc, interviu realizat de Guillaume Calu

„Trei fluxuri de informaţie alimentează creierul : viaţa cotidiană, ştiinţa şi arta. Trebuie descoperit fluxul cel mai eficient asupra omului…
Se pare însă că, splendida metodă de transmitere a informaţiei artistice are o anumită lacună.
Oamenii văd un film sau un spectacol, citesc o carte şi-şi spun: ”Mi-a plăcut…sau …nu mi-a plăcut…”.
Apoi continuă să trăiască mai departe, ca şi pînă atunci : unii nu prea rău, alţii aşa şi aşa, iar alţii prost de tot.
Criticii de artă găsesc adesea lipsuri consumatorilor informaţiei : spectatorii sînt proşti, chipurile, cititorul n-are suficient nivel…
Adoptînd un asemenea punct de vedere ar însemna să accept că eu însumi sînt prost, că n-am nivel…Nu, nu sînt de acord !
În general, să arunci totul pe seama prostiei şi ignoranţei oamenilor nu este o atitudine constructivă. Oamenii pot totuşi să înţeleagă şi să cunoască.
În marea lor majoritate, nu sînt nici tîmpiţi, nici atît de ignoranţi.
Aşa că mai degrabă trebuie căutată lacuna în metodă…” – Vladimir Savcenko –  „Descoperirea sinelui”

„SF-ul rusesc… Iată într-adevăr o temă „exotică” de călătorie în cadrul literaturii imaginarului. Temă de-abia evocată şi eternele clişeele despre fosta U.R.S.S. şi Rusia ţaristă se ivesc în memoria noastră. Cu toate acestea, SF-ul rusesc este departe de a se limita la exotism, ci din contră! Franţa găzduieşte  doi specialişti eminenţi în acest domeniu: Patrice şi Viktoria Lajoye. Editori, traducători, scriitori şi bloggeri, aceşti doi pasionaţi nu contenesc în a-i familiariza pe cititori cu farmecul SF-ului rusesc. O întîlnire cu ei se impunea prin acest interviu:

Patrice şi Viktoria Lajoye, bună ziua ! În primul rînd, puteţi să vă prezentaţi pentru cititorii care nu vă cunosc încă ?

Patrice: Am studiat geologia, evoluînd timp de ani de zile în mediile arheologiei, la început ca voluntar, apoi în timpul serviciului meu militar (obiecţie de conştiinţă), şi în cele din urmă pe baze contractuale. De atunci încoace lucrez la CNRS (Centre National de Recherche Scientifique) ca secretar de redacţie al unei reviste de istorie. Pe lîngă acestea, m-am specializat în cercetarea mitologiei, pentru a susţine o teză despre zeul slav al furtunii.

Viktoria: Sînt  absolventă a secţiei de filologie romanică şi germanică de la Universitatea din Voronej, Rusia,  am predat franceza ruşilor, şi rusa străinilor (nu numai francezi), am lucrat mult timp pentru o editura rusească de manuale şcolare. Şi acum sînt traducător.

Cum aţi ajuns la SF-ul rusesc ? Dar mai ales, care a fost ordinea în abordarea dumneavoastră: SF-ul sau Rusia?

Viktoria: Desigur Rusia ! Şi, de fapt primul roman SF pe care l-am citit este „Împovăraţi de rău” de fraţii Strugaţki.
Patrice: Pentru mine, a fost science fiction-ul. Descoperirea romanelor lui Philippe Ebly apoi trecerea la Asimov, Tolkien şi Silverberg, şi apoi tot restul.

Cititorii vă cunosc, de asemenea, pentru blogul vostru „Russkaya Fantastika”. Cum v-a venit ideea acestui blog?

Patrice: Am început de fapt să fac un site bibliografic al SF-ului sovietic, dar nefiind foarte bun în utilizarea html-ului şi php-ului, a fost în cele din urmă destul de plictisitor să continui. Cînd baza de date bibliografice a fost aproape completă, am renunţat. Mai ales că amîndoi şi eu şi Viktoria aveam dorinţa de a scrie despre ceea ce se întîmplă acum în SF-ul rusesc. Iar pentru aşa ceva, pentru utilizatorii informatici care sîntem, formatul unui blog este ideal: este ceea ce e mai uşor de folosit, permiţînd în acelaşi timp o ierarhizare, o clasificare a informaţiilor. Pe un blog poţi posta texte, articole, cronici, recenzii.

Scrisul despre SF-ul rusesc v-a influenţat modul de abordare a genului?

Viktoria:  Activitatea noastră de pe acest blog este modul de a descoperi SF-ul rusesc actual, de a ne ţine la curent. Deoarece avem voinţa de a informa, este evident că dorim să fim mereu în posesia informaţiilor relevante şi prin urmare, ne informăm noi înşine. Acest blog ne obligă să fim în priză permanent.

Patrick: În ceea ce mă priveşte, scrisul pe blog mi-a permis să descoper mulţi autori ruşi care se găsesc  la frontiera genului şi care utilizează teme de science fiction sau fantastice  în romane care sînt publicate în afara colecţiilor specializate în Franţa. Mă gîndesc la Sorokin, Lipskerov, Pelevin, Kurkov şi mai recent la Slavnikova. E o literatură de care nu am ştiut pînă acum şi care mă entuziasmează.

Scrieţi şi pe alte site-uri sau pe alte bloguri, vă interesează şi alte subiecte sau vă dedicaţi exclusiv imaginarului literar ?

Patrice: De puţin timp mi-am lansat şi un blog personal şi sunt încă destul de activ pe site-ul Arborele Celtic  (www.arbre-celtique.com), un site enciclopedic despre  celţii din antichitate, site care probabil este locul cel mai documentat în materie şi dedicat publicului larg din francosferă.

Sînteţi amîndoi traducători. Diferenţele lingvistice dintre franceză şi rusă sînt evidente pentru oricine, în plus faţă de diferenţele culturale dintre cele două societăţi. Este uneori dificil de a transpune nişte particularităţi din ruseşte ?

Viktoria: Da, se întîmplă să dăm peste dificultăţi, mai mult de ordinul diferenţelor culturale decît doar pur lexicografice. De aici avantajul de a lucra în cuplu, fiecare aparţinînd uneia dintre cele două culturi.

Care sînt scriitorii ruşi care v-au marcat cel mai mult în decursul traducerilor sau lecturilor ?
Viktoria: Lectura romanelor lui Loghinov a fost o adevărată sărbătoare ca şi cea a lui Henry Lion Oldie şi Voinovici. M-a impresionat recent, „Norul”, un scenariu al fraţilor Strugaţki. Colaborarea acestora cu Tarkovski pentru „Călăuza” a fost pentru mine un formidabil melanj de activitate intelectuală şi enormă desfătare artistică.

Patrice: Da, „Călăuza” a fost ceva grandios, în special revizuirea traducerii, nu atît traducerea în sine. E genul de text care te faci să simţi o imensă uşurare atunci cînd l-ai terminat de tradus, dar te determină să-l reciteşti mereu.  Lucrul la textele lui Henry Lion Oldie, cum se întîmplă acum, este o bucurie. Cei doi Oldie (Dmitri Gromov şi Oleg Ladîjenski) sînt scriitori care folosesc rusa ca nişte virtuozi, şi care au oroare de repetiţii. Aceasta conferă textelor lor o mare bogăţie. Mai ales ca stilul lor poate fi deosebit de poetic.

Aţi reperat nume promiţătoare în rîndul tinerilor autori ruşi ?

Viktoria: Printre autorii care sînt activi numai din timpul perestroikăi încoace, există destul de puţini la un nivel foarte ridicat. Cei mai cunoscuţi sînt în prezent Henry Lion Oldie, soţii Serghei şi Marina Diacenko, Burkin, Loghinov şi cîţiva alţii, Lipskerov, Skorenko, Petrosian. Printre cei tineri l-aş menţiona pe Rubanov (chiar dacă cele două romane pe care le-am citit nu sînt excepţionale dar credem că are potenţial). Şi apoi trebuie să-l amintesc pe Elizarov. E un autor care are un stil de excepţie, chiar dacă mai degrabă  ceea ce scrie el este mai mult fantastic decît SF. Există, de asemenea, unele lucruri foarte bune la Maria Galina.

Patrice : „Noii” scriitori rusofoni sînt foarte diferiţi unul de altul. Henri Lion Oldie este un autor redutabil prin talent şi prin abilitatea de a recicla teme uneori foarte vechi transmutîndu-le în poveşti cu totul originale. Soţii Diacenko produc cu mare regularitate texte de o deosebită profunzime psihologică şi care sînt cu adevărat strălucite. Dmitri Lipskerov nu scrie chiar SF ci literatură fantastică, este chiar în siajul lui Bulgakov şi are un stil extraordinar. Sviatoslav Loghinov este unul din rarii scriitori pe care-i cunoaştem care poate construi un roman de fantasy avînd ca postulat fundamental cosmogonia siberiană. Şi neapărat Iuli Burkin, la care ne plac destule lucruri, dar el îşi împarte activitatea şi cu o carieră de cîntăreţ.

Ce texte nepublicate încă aţi să doriţi să traduceţi pentru cititorii francezi ?

Viktoria şi Patrice: „Dumnezeul multiplu din Dalain” şi „Rusia din spatele norului” de Sviatoslav Loghinov; „Moscova 2042” de  Vladimir Voinovici sau „Flori pe cenuşa noastră” de  Iuli Burkin. Şi cît mai multe texte de Henry Lion Oldie !

Care sînt principalele caracteristici ale SF-ului rusesc ? Cum l-aţi caracteriza?

Patrice: SF-ul rusesc şi SF-ul sovietic sînt total diferite, chiar dacă primul descinde din cel de al doilea, cu un număr mare de autori formaţi în perioada sovietică. SF-ul sovietic, nu la foarte mult timp după prăbuşirea URSS, e pe cale să fie definitiv îngropat şi uitat. Numai operele fraţilor Strugaţki mai rezistă. E nevoie de o călătorie în timp, pentru a-l (re)descoperi, de a constata ce a fost dincolo de consonanţele ideologice şi istorice. Tonalitatea, temele, totul este diferit astăzi. De exemplu textul lui Iuli Burkin, „Fluturele şi vasiliscul”, deşi a fost scris cînd încă exista Uniunea Sovietică, nu este încadrabil SF-ului rusesc, prin urmare antologiei noastre „Dimensiunea URSS”. SF-ul rusesc contemporan este liber. Dacă există ceva în Rusia care nu mai este supravegheat (cu excepţia cîtorva izbucniri împotriva lui Vladimir Sorokin, considerat „pornografic”), atunci despre literatură este vorba.

Editorii publică exact ce vor, cum vor şi dacă vor. Autorii pot utiliza orice teme şi pot să folosească orice stil. Rusia, percepută ca fiind conservatoare şi cramponîndu-se de tradiţii, este o lume în schimbare, care se mişcă, evoluează, se inspiră din ceea ce îi aduce exteriorul, pentru a asimila şi recrea.

E o ţară care de aproape douăzeci de ani este într-o permanentă reinventare  şi nimic mai potrivit decît literatura imaginarului pentru a descrie aceste schimbări. Science Fiction, Fantastic, Fantasy, toate aceste dimensiuni, de multe ori împletindu-se, creează o dimensiune unică, dimensiunea Rusia.

Viktoria: SF-ul modern rusesc n-a apărut din nimic. În timpul perioadei sovietice SF-ul era singurul gen al imaginarului autorizat, era cerut de cititori, tirajele erau enorme precum şi constrîngerile asupra libertăţii tematice ale autorilor. Nu erau apreciate textele înfăţişînd războaie, cel puţin nu în cadrul utopiilor comuniste, sexul era interzis, ca şi limbajul popular. Odată cu prăbuşirea lagărului sovietic, lucrurile s-au schimbat radical. Deja cu puţin înainte datorită liberalizării sectorului editorial decisă de Gorbaciov, am asistat la o frenezie a publicării în ruseşte a romanelor anglo-saxone : traduceri proaste, volume tipărite pe hîrtie mizerabilă. Marea majoritate a acestor apariţii erau piratate, nu se încurcau editorii cu drepturile de autor. Un alt fenomen a fost cel al continuării unor serii celebre cu volume locale scrise sub pseudonim de diverşi autori ruşi precum Nik Perumov (astăzi unul dintre autori de mare succes în domeniul fantasy) care a „îmbogăţit” „Stăpînul inelelor”. Apoi am constatat că editorii nu publică autori ruşi pentru că-i considerau nevandabili. Cu toate acestea frenezia a avut efectul unui curent de aer proaspăt. Atît fanii cît şi autorii au descoperit universuri noi pe care s-au grăbit să le cucerească. Au apărut genuri care fuseseră interzise sau neglijate. De exemplu, cyberpunk-ul, space opera militaristă, ucronia. Apoi ne-a copleşit fantasy-ul. Autorii ruşi au abordat aceste teme cu decalaj evident faţă de iniţiatorii anglo-saxoni, ceea ce a produs rezultate previzibile, textele ruseşti nu sînt novatoare şi nici nu aveau cum avîndu-i bine fixaţi în memorie pe Alexei Tolstoi şi Aleksandr Beliaev (de aici provine SF-ul rusesc) şi nu pe E.E. Smith, Edmond Hamilton şi Henry Kuttner. Ceea ce nu-i împiedică pe unii autori ruşi să reutilizeze cu brio anumite poncife ale genului. Iar de atunci încoace destui scriitori şi-au găsit propria voce. Imaginarul rusesc actual (de fapt de asemeni ucrainian şi într-o mai mică măsură bielorus, pentru că autorii din această vastă zonă scriu majoritar în ruseşte) este foarte bogat şi depăşeşte ca număr anual de titluri originale şi tiraje sectorul editorial al imaginarului american.

Un lucru foarte interesant: oficial nu mai există decît un singur gen regrupat sub denumirea de „Fantastika”. Termenul „Naucinaia” (ştiinţific) care preceda „Fantastika” a fost uitat. În loc de „Naucinaia Fantastika” (ştiinţifico-fantastic) se vorbeşte de „Fantastika” şi atît, adică de literatură fantastică iar autorii trec de la un gen la altul fără dificultăţi pentru că barierele nu mai există. A stabili o panoramă a imaginarului rus contemporan prin intermediul operelor traduse în franceză este imposibil : numai anumite genuri sînt abordate de editorii francofoni şi serii de opere sînt abandonate ca de altfel cvasi-totalitatea SF-ului rusesc. Chiar şi romanele post-perestroika ale fraţilor Strugaţki nu şi-au găsit un editor francez. Foarte puţine romane ruseşti au fost traduse în franceză, o proporţie infimă din ceea ce există.

Ce ar putea descoperi cititorii ? Ca peste tot, avansul fantasy-ului în Rusia ţine de amplitudinea mareei. Pentru că de fapt este vorba de resurecţia literaturii arhetipale. Printr-un noroc a fost tradus în Franţa unul din rarii autori care este capabil să depăşească aceste arhetipuri : Henry Lion Oldie. Este vorba de un duo de scriitori din Harkov, Ucraina (Dmitri Gromov şi Oleg Ladîjenski), un duet prolific ce lansează romane şi povestiri într-un ritm infernal şi mai găseşte şi timp să coordoneze seminare de tehnică narativă destinate tinerilor autori. Operele lor sînt unice în sensul că Gromov şi Ladîjenski sînt capabili de utiliza teme şi motive ancestrale fără a cădea în clişee şi sînt de fiecare dată originali. Trilogia „Calea spadei” şi  „Blestemaţii din regimentul 8” sînt definitorii în această privinţă, au o densitate epică impresionantă şi o intrigă solidă. Proza fantasy a lui Serghei Lukianenko este cu totul diferită. Faimoasa sa tetralogie a Sentinelelor (tradusă în engleză cu titlurile „Night Watch”, „Day Watch”, „Twilight Watch” şi „Last/Final Watch”) îi plonjează de fapt pe cititori în Moscova contemporană. Sigur că există personaje supranaturale dar personajul principal îl constituie societatea umană. Iar Lukianenko spre deosebire de mulţi alţi autori ruşi moderni, crede în oameni. Ştie şi vrea să exorcizeze ceea ce este rău sau nesănătos în Rusia modernă. Ţinînd de SF-ul politic pur, romanul „Ziua opricinicului” de Vladimir Sorokin (trad. rom. Mihail şi Alexandru Vakulovski, ed.Curtea Veche, 2008 ; a fost tradusă şi continuarea, „Kremlinul de zahăr”, trad. Antoaneta Olteanu, ed.Curtea Veche, 2009 – nota trad. ), este antiteza trilogiei lui Lukianenko. Sorokin este deosebit de pesimist în ceea ce priveşte viitorul Rusiei : imperiul va fi din nou condus de un ţar autocrat, „ajutat” de o redutabilă securitate, în fapt Rusia este total dominată din punct de vedere economic de superputerea chineză. Un roman atît „trash” cît şi foarte amuzant, textul lui Sorokin abundă în detalii magnifice pentru a descrie un viitor apropiat destul de credibil în ceea ce priveşte crepusculul Rusiei. Tot „trash”, dar utilizînd un ton foarte diferit prin lipsa umorului, „Biblioteca” lui Mihail Elizarov este o proză agresivă care a şocat mediile rusofone, cu toate că i s-a decernat Premiul Booker Rusia 2008. Forţa „Bibliotecii” constă în nostalgia după epoca sovietică. Nişte bătrîni şi alţi marginali ai Rusiei actuale încearcă să găsească operele unui autor sovietic uitat, fiecare carte a acestuia avînd puteri magice. Şi bătrîneii se vor bate pe viaţă şi moarte să adune cărţile şi să le controleze. La fel ca la Sorokin, Rusia actuală este considerată decadentă şi impotentă. Dar în timp ce Sorokin depăşeşte mental momentul actual, Elizarov priveşte trecutul cu nostalgia şi regretul naţionalistului rus.

Aflată undeva între polii reprezentaţi de Sorokin şi Elizarov, cartea „Ultimul vis al raţiunii” de Dimitri Lipskerov, are un titlu extrem de potrivit. Are de asemeni drept cadru Rusia actuală, cu ferocitate descrisă în toată inumanitea sa. Dar Lipskerov introduce în universul său elemente de miraculos care transformă romanul într-un lung poem în proză, pe rînd dramatic şi amuzant, violent şi sentimental, pe măsura imaginii ţării pe care o descrie. Transficţiune sau postmodernism ? Dincolo de orice posibile interpretări, este o dovadă că în Rusia, fantasticul este luat în serios. Nu pot să nu menţionez că deja în anul 2000, romanul SF al lui Iuli Burkin, „Flori pe cenuşa noastră” a intrat pe lista de nominalizări pentru Premiul Booker Rusia. E ca şi cum un roman de Laurent Genefort sau Roland Wagner ar fi fost propus pentru Premiul Goncourt.

Patrice : Putem spune că SF-ul rusesc nu mai este politizat, cel puţin ceea ce se publică sub eticheta „SF”. Se poate remarca entuziasmul pentru teme considerate banale în occident, dar care sînt percepute ca fiind noi în spaţiul ex-URSS. Singurătatea, izolarea, alienarea sînt de fapt,  motivele centrale ale SF-ului rusesc după 1992. În perioada sovietică, principiul fundamental al societăţii era colectivismul, dar după perestroika şi după prăbuşirea URSS, viaţa în Rusia s-a schimbat mult. Acum fiecare încearcă să privească în sine însuşi.

SF-ul este în continuare unul dintre genurile cele mai citite în spaţiul rusofon. Aproape fiecare editură rusească importantă are mai multe colecţii sau serii dedicate SF-ului sau ficţiunii speculative, inclusiv fantasy-ului. Imaginarul rusesc se dezvoltă permanent, există numeroase premii literare, autorii celebri ai genului animă seminare dedicate debutanţilor, se organizează 3-4 convenţii anuale. Autorii, editorii, fanii sînt foarte activi. Piaţa domeniului imaginarului suferă în mod oficial din cauza crizei, ca şi restul sectorului editorial. Apariţiile se succed rapid, tirajul debuturilor (primul volum al unui debutant) este de regulă de 5.000 de exemplare.

Anumite reviste profesionale şi-au mai redus din turaţie, dar pînă acum tirajul lor nu a scăzut sub 20.000 de exemplare, cu toate că vorbim de apariţie lunară. Ca peste tot în lume, este foarte dificil sau cvasi-imposibil să trăieşti din scris.Nu se cîştigă (aproape) nimic la primul volum, pentru că preţul de vînzare este foarte scăzut şi marjele insignifiante. Dacă prima ediţie reprezintă un succes, volumul se republică (de-abia atunci se amortizează costurile) şi autorul începe să perceapă conţinutul sintagmei „drepturi de autori”. Cel mult douăzeci de autori de SF&F din spaţiul rusofon (şi vorbim de peste 250 de milioane de rusofoni) pot să trăiască din scris.

Nu sînteţi doar traducători, ci şi editori. Două antologii, au apărut de asemeni la editura Black Coat Press (colecţia Rivière Blanche): „Dimensiunea URSS” şi „Dimensiunea Rusia”. Cum au fost aceste proiecte?

Patrice:  Philippe Ward (pseudonimul literar al lui Philippe Laguerre, editor Black Coat Press – nota trad.) ne-a contactat. De fapt, în timp ce lucram la diverse materiale pentru blog despre SF-ul sovietic, mi-a venit ideea de a reedita, măcar sub formă de pdf,  unele traduceri vechi publicate de diferite edituri sovietice în limbi străine. Philippe a văzut că am fost de asemeni activ în acest domeniu pe forumul ActuSF, aşa că ne-a întrebat dacă am putea face o antologie „Dimensiunea Rusia”, aşa cum  publicase sub coordonarea  Sylviei Miller, „Dimensiunea Spania” şi „Dimensiunea Latino”. Haideţi să spunem că în acel moment, nu eram pregătiţi. I-am propus prin urmare lui Philippe să pregătim mai întîi o antologie „Dimensiunea URSS”, pe baza textelor pe care doream să le republic, şi în acelaşi timp să deschidem calea pentru „Dimensiunea Rusia” adică încercînd să-i contactăm pe autorii actuali şi să-i convingem să participe la această aventură.

Dar în definitiv, alcătuirea „Dimensiunii URSS”  n-a fost o sarcină usoara: a trebuit să-i găsim pe autori sau pe titularii drepturilor de autor, un efort sisific având în vedere că prea puţini au rămas activi după dispariţia Uniunii Sovietice. Dar a fost prilejul unor întîlniri magnifice.

Şi dacă ar fi să continuaţi….v-aţi ocupa şi de alte antologii ruseşti ?

Patrice şi Viktoria : Da, desigur !

Se pot imagina cu uşurinţă în Franţa toate tipurile de clişee legate de scriitorii sovietici din timpul dictaturii Partidului Comunist. A fost SF-ul sovietic instituţionalizat sau s-a păstrat o anumită distanţă faţă de politică?

Patrick: E o chestie destul de subtilă şi toată treaba asta a fost dezbătută în mod regulat chiar în URSS, inclusiv în reviste literare importante ca „Literaturnaia Gazeta” (Gazeta literară). De exemplu în cazul controversei care a izbucnit la sfîrşitul anilor 1960, dintre fraţii Strugaţki susţinuţi de Ivan Efremov şi o mare parte a altor autori şi critici. Cearta dintre  „fizicieni” şi „poeţi”. Fizicienii erau foarte ortodocşi în sens politic şi doctrina oficială a partidului comunist le convenea de minune, în timp ce poeţi doreau să se descotorosească de dogmă şi să obţină o mai mare libertate a temelor şi stilurilor. Ştim cum s-a terminat, prin cvasi-evacuarea editorială a fraţilor Strugaţki. Cu toate acestea, genul n-a încetat să evolueze în anii 70 şi 80. Traducerea în rusă a lui Gabriel Garcia Marquez, care a fost un autor foarte popular în URSS şi a introdus ideea de „realismului magic”, de renaşterea interesului şi publicarea lucrărilor lui Mihail Bulgakov,  mult timp interzis, toate acestea au contribuit la reintroducerea fantasticului în literatură şi în cele din urmă la deschiderea unei căi pentru „poeţi”. În definitiv, la sfîrşitul anilor 80, nu mai putem spune cu adevărat că SF-ul sovietic era instituţionalizat. În aparenţă, era: SF-ul era pus în centrul atenţiei în reviste de propagandă în limbi străine, se publicau antologii şi romane în numeroase limbi (inclusiv limba franceză), încadrîndu-le cu articole şi prefeţe stupid-ideologice. Dar prozele în sine aveau deja o mai mare libertate de ton şi de stil.

Au existat schimburi şi influenţe reciproce între SF-ul sovietic şi cel occidental în timpul Războiului Rece ?

Patrice: În URSS nu s-a oprit niciodată după anii 60 publicarea operelor SF-ului occidental în ruseşte (şi chiar în alte limbi ale fostei uniuni). Robert Sheckley, Ray Bradbury,  Arthur C. Clarke erau şi sînt şi astăzi consideraţi în Rusia mari maeştri şi influenţa lor asupra SF-ului sovietic al acelei perioade este decisivă. Influenţa SF-ului occidental este, de exemplu, marcată în cazul primelor povestiri ale fraţilor Strugaţki.

Viktoria: Trebuie să amintim de asemeni, influenţa lui Stanislaw Lem, care deşi nu este un autor occidental, a fost o personalitate literară care s-a bucurat de un mare prestigiu în URSS.

„Cucerirea” sovietică a spaţiului nu a cunoscut aceleaşi succese precum concurenta sa americană. Cum a reacţionat SF-ul sovietic, apoi cel rusesc, la această „înfrîngere” ?

Patrice: Legătura între explorarea spaţiului şi SF a fost permanentă în URSS, în ciuda eşecului în cursa spre Lună. Atunci cînd  răsfoieşti reviste de propagandă sovietică, îţi dai seama că orice text SF era însoţit de ditirambi la adresa lui Gagarin sau Leonov (publicînd în  trecere şi reproduceri ale picturilor sale), sau a altor cosmonauţi (dintre care unii au scris SF sau scenarii de filme SF). Din acest punct de vedere presiunea ideologică era puternică.

Viktoria: Nu pot vorbi despre o „înfrîngere” în spaţiu. În multe cazuri, sovieticii au fost primii: primul satelit, primul om în spaţiu. Trebuie să ne amintim, de asemenea de programul Venera destinat explorării planetei Venus, sau de faptul că, în ciuda celor vehiculate în media, sovieticii au fost primii capabili să ducă la bun sfîrşit un zbor de navetă spaţială în mod automat.

Istoria Rusiei a fost deosebit de zbuciumată în ultimii o sută de ani ! Această moştenire istorică a dat naştere unei tendinţe ucronice în SF-ul rusesc actual ?

Viktoria: Ucronia (sau istoria alternativă) este un subgen extrem de dezvoltat acum în Rusia. Îşi găseşte în mod regulat locul în fantasy. Andrei Valentinov a scris multe romane de acest fel. Evident, aceste ucronii au o tentă specifică, avînd în vedere că iau naştere pe baza culturii şi istoriei Rusiei, şi nu conform unui model occidental.

Patrice, autorii ruşi incluşi în sumarul revistei Galaxies SF nr. 11, vorbesc de SF-ul rusesc actual ca aparţinînd unei „epoci de aur”; este aceasta comparabilă cu „epoca de aur” a SF-ului american ?

Patrice: Recunosc că nu am nici o opinie în acest sens. Ar trebui mai întîi să se definească ce este o epocă de aur.

Viktoria: Este prea devreme pentru a folosi astfel de termeni. Să lăsăm să treacă nişte ani.

Cum este perceput de publicul rusesc genul Fantastika ?

Viktoria: Este un gen extrem de popular, cu o mare vizibilitate: ocupă primele locuri în vînzări. Şi oferă o gamă deosebit de largă, ceea ce înseamnă că oricine poate găsi ceva care să-i placă. Cît despre percepţia criticii, aceasta este foarte diversă. Fantastika este încă dezbătută.

Ce subgenuri de SF&Fsînt în prezent cele mai populare în rîndul cititorilor de Fantastika?

Viktoria: Fantasticul social are mare succes în rîndul intelectualilor. În cazul masei de cititori, fantasy-ul, ucroniile şi poveştile post-apocaliptice sînt printre cele mai populare.

Există o blogosfera rusească a imaginarului ?

Patrice: Da, şi ea este cît se poate de vie. Aproape toţi autorii au blog (mai ales pe Livejournal). Blogurile şi site-urile fanilor sînt numeroase, şi pasionaţii sînt adesea iniţiatorii site-urilor „oficiale” ale autorilor. Există, de asemeni, o bază formidabilă de date, „Laboratoriia Fantastiki” (www.fantlab.ru), asemănătoare cu site-ul franţuzesc NooSFère dar mai deschisă: toţi utilizatorii care se înregistrează pot completa fişe, pot da note textelor postate şi pot comenta dar pe bază de argumente. Ceea ce rezultă este existenţa multor clasamente şi de analize, mergînd chiar pînă a determina statistic bogăţia lexicală, de exemplu.

Tot în Galaxies SF nr. 11,  vorbeşti despre o scădere a nivelului literar al genului Fantastika şi despre apariţia masivă a „francizelor”. Resimţiţi această situaţie ca fiind îngrijorătoare şi o consideraţi periculoasă pentru viitorul genului în Rusia ?

Viktoria: Toate acestea nu reprezintă decît comerţ, metode utilizate de către editori pentru a atrage cititori. Evident aşa ceva se vinde. Dar, pe lîngă maculatură există întotdeauna lucrări literare de calitate, care au de asemenea succes. Aşa cum am spus deja, există cîte ceva pentru fiecare gust. Deci, nu există vreun motiv de a ne face griji cu adevărat. Fantastika rusească are un potenţial mare de dezvoltare.

Cum aţi dori să evolueze SF&F-ul în următorii ani?

Patrice: Fraţii Strugaţki au bătut fierul decenii la rînd, afirmînd că SF-ul nu are menirea de a prezice viitorul. Iar noi nu sîntem meniţi să prezicem viitorul SF-ului sau fantasy-ului.

Viktoria: Poate suna ciudat, dar Fantastika reflectă viaţa reală. „Et qui vivra verra.”

Guillaume Calu : Vă mulţumim, Patrice şi Victoria Lajoye pentru că aţi acceptat cu atăta gentileţe rolul dificil de intervievaţi!

Foto@copyright: Patrice şi Viktoria Lajoye

(Patrice şi Viktoria Lajoye, împreună cu Mihail Manakov (în stînga), prefaţatorul  volumului lui Kir Boulîciov, „Rochia albă a Cenuşăresei”, editura White River.)

„Dimensiunea Rusia”

Antologie de SF rusofon contemporan (deşi poartă numele de „Dimensiunea Rusia”, antologia conţine şi texte ale unor autori ucrainieni rusofoni precum soţii Diacenko şi Dmitri Gromov&Oleg Ladîjenski – nota mea: Cristian Tamaş)

Editori şi traducători : Patrice Lajoye & Viktoriya Lajoye

Coperta : Vladimir BONDAR

Ed.BLACK COAT PRESS, colecţia Rivière Blanche – Fusée n° 8, aprilie 2010

Texte de Pavel Amnuel, Iuli Burkin, Marina & Serghei Diacenko, Andrei Lazarciuk & Mihail Uspenski,  Henry Lion Oldie, Serghei Pali, Andrei Salomatov.

Cuvînt înainte de Vladimir Pokrovski

Editori şi traducători: Patrice Lajoye & Viktoriya Lajoye

Coperta : Vladimir BONDAR

Ed.BLACK COAT PRESS, colecţia Rivière Blanche – Fusée n° 8, aprilie 2010

1. Vladimir Pokrovski – Cuvînt înainte
2. Patrice Lajoye & Viktoria Lajoye – Prefaţă
3. Pavel AMNUEL – „Raza verde”
4. Henry Lion OLDIE (Dmitri E. Gromov & Oleg S.Ladîjenski)- „Scoală-te, Lazăr”
5. Serghei DIACENKO & Marina DIACENKO – „Aripile”
6. Andrei LAZARCIUK & Mihail USPENSKI – „Tînărul comunist din Mordovia”
7. Andrei SALOMATOV – „Sărbătoarea”
8. Henry Lion OLDIE – „Vino să mă vezi în singurătatea mea”
9. Serghei DIACENKO & Marina DIACENKO – „Basket-Ball”
10.Serghei PALI – „Sirena”
11.Iuli BURKIN – „Fluturele şi vasiliscul”

„Dimensiunea URSS”
Coperta de Alexei KONDAKOV
BLACK COAT PRESS, colecţia Rivière Blanche – Fusée n° 5, aprilie 2009
300 pagini

Antologie de SF sovietic îngrijită de Patrice Lajoye.
Texte de Valeri Briusov, Pavel Amnuel, Alexandr Beliaev, Dmitri Bilenkin, Kir Bulîciov, Vladimir Drozd, Valentina Juravliova, Victor Kolupaev, Roman Podolnîi, Vladimir Pokrovski, Vladimir Savcenko, Karen A. Simonian, Valentina Soloviova.

1 – Patrice LAJOYE –  „De ce o antologie de SF sovietic ?”  (introducere)
2 – Valeri BRIUSOV (1873 – 1924) – „Terra – Scene ale timpului viitor ” (teatru)
3 – Alexandr BELIAEV (1884 – 1942) – „Sub neant”
4 – Vladimir SAVCENKO (1933 – 2005) – „Trezirea profesorului Berne”
5 – Valentina JURAVLIOVA (n.1933) – „Astronautul”
6 – Dimitri BILENKIN (1933 – 1987) – „Pe o potecă prăfoasă”
7 – Karen A. SIMONIAN – „Pajiştea”
8 – Roman PODOLNÎI – „Ultima poveste a telepatiei”
9 – Victor KOLUPAEV – „Ce arbori ciudaţi”
10 – Vladimir DROZD – „Pygmalion”
11 – Kir BULÎCIOV (1934 – 2003) – „Un Cheechako în deşert”
12 – Valentina SOLOVIOVA – „Staţia intermediară”
13 – Vladimir POKROVSKI – „Ultimul război din lume”
14 – Pavel AMNUEL – „Douăzeci de miliarde de ani după sfîrşitul lumii”
15 – Karen A. SIMONIAN – „Salcia efuzivă şi trestia tremurătoare”
16 – Patrice LAJOYE – „SF-ul sovietic : cel de al patrulea (şi ultimul) val”  (postfaţă)

Traducerea : Cristian Tamaş

Interviul a fost tradus şi postat cu acordul autorului, Guillaume Calu şi a celor doi intervievaţi, Patrice şi Viktoria Lajoye. Le mulţumim !

Post-scriptum : „Şalmugra” a fost ultima antologie de SF rusesc apărută în România. În 1981! La editura Univers, în Colecţia romanelor ştiinţifico-fantastice, o antologie de SF rusesc realizată de Ion Covaci, cu o prefaţă (consistentă, structurată şi la obiect) de Nina Vucolov, traduceri de Ion Covaci şi Nina Antonescu, cu o copertă de Peter Pusztai, una dintre cele mai reuşite din perioada comunistă. De atunci încoace, de treizeci de ani, singurele titluri SF ruseşti apărute în volum au fost romanele fraţilor Strugaţki traduse de Valerian Stoicescu  (şi Nicolae Iliescu, traducătorul „Oraşului damnat” la editura Paralela 45) şi doar alte cinci titluri: ”Noi” de Evgheni Zamiatin (trei ediţii), ”Zîtul” de Tatiana Tolstoia şi trei romane de Vladimir Sorokin, ”Gheaţa”, ”Ziua opricinicului” şi ”Kremlinul de zahăr”, ultimele patru  publicate de editura Curtea Veche. Indiferenţă crasă faţă de o mare cultură, provincialism şi suficienţă.– Cristian Tamaş

3078 vizualizari

3 Comentarii

  1. […] Dimensiunea Rusia, un interviu cu Patrick & Viktoriya Lajoye ; traducere de Cristian Tamaș […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.