REVISTA NAUTILUS / Interviuri / Dialog neprotocolar cu Sorin Ştefănescu

Dialog neprotocolar cu Sorin Ştefănescu

Dodo Nita • 22:26 - 02.10.2011 • 

Nautilus: Sorin Ştefănescu, născut în 1952 la Bucureşti, inginer aeronautic, scriitor SF, editor. Aceste lucruri  le putem afla despre tine, de pe internet.

Pentru a ajunge scriitor SF trebuie să fi  citit mult science-fiction în copilărie şi tinereţe. Care au fost  autorii şi cărţile SF care te-au marcat? Bănuiesc că ai citit şi benzi desenate… Aceeaşi intrebare, ce autori şi ce BD ţi-au plăcut la vremea respectivă?

Sorin Ştefănescu: Trebuie să recunosc că primele SF-uri care pur şi simplu m-au pasionat cu adevărat au fost benzile desenate  “Les pionniers de l’espèrance” din  revista Vaillant  şi, chiar dacă nu sună a SF,  “Bob Mallard et Puchon” şi “Jacques Flash”, care aveau aventuri pasionante,  presărate cu o mulţime de gadget-uri tehnologice,  ce anunţau realizările din ultimul deceniu).

Primele volume SF pe care le-am citit  au fost cele… “sovietice”. La vremea aceea ( începutul anilor ’60) doar asta se publica la noi. Apoi exista  “Colecţia povestirilor  ştiinţifico -fantastice”,  pe care preferam să-mi cheltui leul destinat bomboanelor. Chioşcarul de la colţul străzii  nici nu mă mai întreba ce doresc, când intram în dugheana lui; îmi dădea direct ultimul număr apărut. Nu pot spune că am avut un scriitor preferat. În general, după primele 10 pagini şi primii 10 ani de lecturi, îmi dădeam seama dacă merită să continui sau nu.

Nautilus: La începutul anilor 70 începi să frecventezi cenaclul Solaris. După mai bine de zece ani ajungi  la apogeul carierei tale literar -artistice: în 1982 îţi apare romanul de debut Zee, la editura Albatros, şi în acelaşi an primeşti  premiul pentru cel mai bun roman. In următorii doi ani mai semnezi şi scenariul la două interesante  benzi desenate science-fiction:

1982 – Temerarii spaţiului, des. Valentin Tănase

1983 –  Întâlnirea de pe planeta misterioasă, des. Ion şi Vintilă Mihăescu.

Povesteste-ne, te rog, geneza acestor BD. Cum ţi-a venit ideea lor, cum i-ai contactat pe desenatori, cum ai colaborat cu ei. Ce fel de oameni erau Valentin Tănase şi fraţii Mihaescu?

Sorin Ştefănescu: Din păcate nu-mi mai amintesc cum mi-a venit ideea respectivelor povestiri. Ceea ce îmi amintesc însă,  cu claritate,  este faptul că a fost iniţiativa mea,

şi i-am pisat pe cei din redacţia “Cutezătorii” propunându-le diverse variante. Eram colaborator mai vechi al lor; prin clasa a XI-a când, convins (de laudele celor din jur) că am talent la desen, m-am prezentat cu nonşalanţă şi câteva caricaturi (chiar dacă imi tremurau picioarele de emoţie şi abia reuşeam să îngaim ceva) la redacţia “Cutezătorii” şi le-am spus că aş vrea să public la ei. Probabil că cei din redacţie nu prea se “confruntaseră” cu aşa ceva; drept urmare m-au privit mai întâi cu multă curiozitate, ca pe o ciudăţenie apoi, cu fiecare nouă vizită a mea, cu din ce în ce mai multă simpatie, simpatie de care m-am bucurat până acum câţiva ani,  când ultimul redactor din vremea respectivă, dar şi un mare scriitor (din păcate prea puţin cunoscut), Horia Aramă, a trecut în nefiinţă. Excepţionalul caricaturist Pompiliu Dumitrescu şi talentatul desenator Mihăescu mi-au fost mentori plini de răbdare şi întelegere în ale desenului, iar Horia Aramă a făcut acelaşi lucru în cizelarea mea ca scriitor. M-am înţeles excelent cu Valentin Tănase (un artist deosebit de sensibil) şi la fel de bine cu Mihăescu şi de câteva ori au propus modificări ale scenariului, pe  care l-au făcut să fie mai bun decât forma iniţială.

Nautilus: Aceste BD erau inspirate de proze SF de-ale tale publicate anterior? Mie mi s-a părut că Temerarii Spatiului era inspirată de Odiseea navei Space Beagle a lui A. E. Van Vogt. Scenariile le-ai dat sub formă de scripturi, cu dialoguri, descrieri de decoruri şi personaje,  sau sub forma unor texte literare? Ai intervenit asupra planşei desenate?

Sorin Ştefănescu: Lecturile mele anterioare au fost atât de numeroase şi diverse încât cu certitudine m-au influenţat în realizarea scenariilor respective. Oricum, trebuia să fac ceva cu multă acţiune dar şi “surprize” şi, aşa cum am spus anterior, pe ici pe colo este şi “atingerea” graficienilor.  Scenariile le-am prezentat sub forma unor scripturi,  cu secţiuni destinate descrierii imaginii şi secţiuni destinate dialogului. Uneori anumite imagini au fost clarificate  împreună cu graficianul,  astfel încât în final a ieşit ceva adecvat cititorilor cărora ne adresam. Faptul că,  după terminarea serialelor,  s-au primit multe scrisori la redacţie care cereau continuarea lor, este o dovadă că echipa a făcut o treabă bună. De ce nu s-a continuat, nu ştiu. Ştiu doar că nu s-a mai primit aprobare “de sus”.

Nautilus: Cum erau plătite planşele BD la Cutezătorii? Cât lua desenatorul şi cât scenaristul?

Sorin Ştefănescu: Mi s-a spus că, procentual,  suma ar fi de  60% pentru scenarist şi  40%  pentru desenator. Dar nu am văzut decât statul meu de plată şi niciodată al desenatorului. Oricum, la vremea aceea eram mulţumit cu  cele câteva sute de lei pe care le luam pe un episod.

Nautilus: De ce nu ai mai publicat alte benzi desenate? Nici cărţi nu ai mai publicat până în 1989 (cu exceptia Zborului 19, care însă  e o carte de ozenistică).

Sorin Ştefănescu: De prin 88 şi până prin 92 am colaborat cu un grafician de la Animafilm pentru un film de animaţie science-fantasy. Din păcate, deşi scenariul a fost finalizat, nu s-a concretizat nimic şi totul a rămas în “stază”. Inainte de 89 am mai scris 3 cărţi (publicate însă după 90 cu mult succes): RIPOSTA (sub pseudonim -se ocupa de principalele operaţiuni antitero din anii 70), SFIDAREA TIMPULUI (primul volum complet despre fenomene paranormale scris înainte de revoluţie); ŞAMANUL (SF). Toate au fost aprobate la nivelul editurilor din acea vreme,  dar tăiate din listă de cabinetul 2. La un moment dat, exasperat, am fost în audienţă şi la Dulea,  care m-a intrebat senin,  dacă  eu altă treabă n-am de scriu cărţi, doar sunt inginer!. Recunosc că episodul mi-a lăsat oarece frustrare dar,  din fericire,  a venit anul 1989 şi le-am publicat pe spezele mele,  dar cu câştig substanţial.

Nautilus: După 1990 renunţi la scris dar, ca mai tot românul, înfiinţezi  editura Iris,  unde publici în serial, în nişte broşuri lunare ilustrate  de Valentin  Tănase,   romanul Febra de Serge Brussolo, pentru prima oară în România. Povesteşte-ne, te rog, despre activitatea ta editorială, de la Iris la Valdo   şi la Aldo Press.

Sorin Ştefănescu: Am renunţat la scris pentru simplul motiv că nu am mai avut timp. Conducerea unei edituri, mai ales în ultimii 10 ani, te absoarbe cu totul, mai ales dacă este unica sursă de venit. La început, pe vremea Iris-ului,  apoi Valdo,  cărţile se vindeau singure,  mai ales prin reţeaua de librării şi chioşcuri de stat. Problema majoră era însă tiparul; fără şpagă, era aproape imposibil să tipăreşti ceva într-un termen rezonabil. Ulterior,  dar  mai ales astăzi, situaţia s-a inversat: tipografiile te roagă să le dai comenzi,  dar ca să intri în marile reţele de distribuţie (Carrefour, Real, Kaufland, etc. ) ai probleme: la uşa lor stă un adevărat cerber, DDC-ul care,  până semnează un contract sau face o comandă,  trece baba cu colaci. In plus trebuie să ai nervi tari şi ceva resurse financiare pentru a smulge  încasările  de la datornici,  după lupte sistematice şi seculare.

Nautilus: In decembrie 1996 lansezi pe piaţă  revista Pif Surprize,  lucru care a suscitat mult entuziasm  în rândul cititorilor pifofili. De ce,   şi cum ai reuşit această performanţă?  Cu ce edituri şi cu ce autori francezi ai tratat pentru copyright-uri?

Sorin Ştefănescu: Nu am sentimentul că a fost o performanţă. Performanţa a fost însă ca am rezistat 15 numere. Pentru copyright am tratat cu cine trebuia. Simultan am încercat sa cooperez şi cu Institutul Cultural Francez din Bucureşti; din păcate au manifestat nu numai dezinteres,  dar şi multă neseriozitate în minimul la care s-au angajat; în final a trebuit să fac totul singur, atât ca acţiuni cât şi financiar. Povestea este destul de complicată şi mi-a lăsat un gust neplăcut,  legat de modul cum oficialii francezi din acea perioadă  îşi făceau treaba. Pentru a pune bomboana pe colivă, tipografia Infopress, care la aceea vreme era singura ce putea tipări o revistă full color la o calitate rezonabilă, n-a respectat niciodată termenele de livrare astfel încât, în loc să apară lunar, Pif ieşea pe  piaţă  când voia Infopress. Colac peste pupăză, la vremea aceea tiparul se plătea în avans, iar la livrare se recalcula (inflaţia era  de aproape 150%) astfel încât mai plăteai aproape încă o dată tirajul,  fiind extrem de convenabil pentru tipografie să întârzie cât mai mult livrarea. În condiţiile acestea era imposibil de susţinut revista. S-a ajuns astfel la un tiraj critic,  sub care nu mai câştigai decât glorie şi sudoare. Aşa că…

Nautilus: Revista a aparut lunar vreme de 15 numere. In paginile revistei  ai publicat, alături de Rahan, Gai Luron,  Corinne si Jeannot etc,  mai multe serii care nu aveau legătură cu vechiul Pif Gadget: XIII,  Cronicile Lunii negre, Lanfeust,  Aventurile lui Pif erau desenate de diverşi desenatori români.  De ce ai ales această formulă editorială?

Sorin Ştefănescu: Simplu: era mai ieftin (lucrând cu desenatori români foarte buni), iar pentru unele benzi nu reuşisem să dau de proprietari şi a trebui să le înlocuiesc cu altceva de mare audienţă dar echivalent şi doream şi să pregătesc terenul pentru reviste specializate pe anumiţi eroi ( XIII, etc). Din păcate intenţia a rămas doar la nivelul de… intenţie.

Nautilus: Ai promovat şi autorii români, inclusiv  cu creaţii originale (Valentin Cristescu cu Anchetele locotenentului Kocean). Cine este  Jean Udrescu, cel  care a desenat cele mai multe aventuri ale lui Pif?

Sorin Ştefănescu: Jean Udrescu este (sau era pentru că nu stiu dacă mai trăieşte) un foarte bun desenator, despre care am aflat cu ani inainte,  în urma activităţii mele la Cutezătorii.

Nautilus: Ai avut un feed-back de la cititori? In ce tiraj a apărut revista?

Sorin Ştefănescu: Primeam zeci de scrisori lunar şi toţi păreau încântaţi. Maximul a fost atins cu ocazia concursului de limba franceză. A fost câştigat de două  fetiţe simpatice care au primit o excursie de  o săptămână la Paris,  incluzând  vizita la  Disneyland. Toate cheltuielile au fost suportate de noi deşi,  iniţial,  Institutul Francez  se angajase să contribuie finaciar, însă când a venit vorba de decont a dat-o cotită. Am fost chiar uluit când,  mai pe ocolite, directorul de atunci mi-a dat de înţeles că nu au în obiectiv promovarea limbii franceze!?

Nautilus: In prezent continui activitatea editorială cu Aldo Press. Vei mai publica cărţi SF? Dar bandă desenată?

Sorin Ştefănescu:  Nu curând, nici una, nici cealaltă.

Nautilus: Editorul Sorin Ştefănescu îi mai lasă timp scriitorului Sorin Ştefănescu să lucreze? Putem spera pe viitor un roman SF sau chiar şi o bandă desenată SF de la tine?

Sorin Ştefănescu:  Eu mai sper, am două  volume îngheţate din ’89,  dar probabil după ce ies din afaceri.

Nautilus: Mulţumim pentru răspunsuri.

2647 vizualizari

Un comentariu

  1. […] articolul integral aici: Dialog neprotocolar cu Sorin Ştefănescu Sursa: http://revistanautilus.ro var btn_style = '50×54'; var article_id = '54380'; var mc_url = […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.