REVISTA NAUTILUS / Gameplay / În Reluare S01E01 (Chrysalis)

În Reluare S01E01 (Chrysalis)

Alexandru D • 9:03 - 11.04.2015 • 

01

Doar eu știu…

Mai întâi, este binecunoscut faptul că sunt nepriceput la jocurile adventure, printre altele. Dar să nu discutăm talentele mele inexistente, deoarece ar fi o poveste lungă și plictisitoare și ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să-i plictisesc pe cei cinci (mii de) cititori ai acestei rubrici. Am totuși o reputație.

Doi la mână, nu am prea jucat jocuri de genul, dar am avut grijă să eșuez la titluri consacrate genului precum Syberia 2, Beneath A Steel Sky sau primul Broken Sword. Dar, hei, am încercat.

Trei la mână, Life Is Strange, pare, de la primul episod, a fi un joc adventure gândit și pentru oameni care nu prea au tangențe cu genul sau chiar cu mediul jocurilor, deoarece au lucruri mai bune de făcut. Probabil.

…cât de mult te doare

Povestea lui Life Is Strange, este una interesantă, dar, pe moment, incompletă. Asta datorită naturii episodice a jocului. Este totuși suficientă și bine echilibrată pentru un început.

În acest prim episod avem de a face cu o hipsteriță la optsprezece ani, care aspiră să fie fotograf, având în posesia ei un aparat Polaroid. Dramă adolescentină pentru hipsteri.

Această domnișoară, Max pe numele ei scurt, de la Maxine sau Mel Gibson, ajunge la un fel de liceu/academie al cărui scop nu cred că l-am înțeles, pentru a studia arta fotografică, în mod practic și teoretic. Institutul este ascuns undeva în Oregon, mai exact în Arcadia Bay, locație fictivă și centru supranatural care dă puteri de manipulare a timpului copiilor care nu ar ști cum să-l folosească în mod corespunzător.

Revenind, această poveste are mai multe ițe ce trebuiesc deslușite, una dintre ele fiind dispariția unei tinere localnice, într-un mod cât se poate de misterios.

Nu sunt sigur de ce, dar atmosfera/ideea jocului, m-a dus cumva cu gândul la Twin Peaks. Poate că de vină este și domnișoara dispărută, o Laura Palmer în devenire, printre alte elemente precum supranaturalul care plutește prin aer, personaje paranoice, motivul orașului retras unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, dar nimeni nu știe nimic.

Sunt sigur că în restul episoadelor povestea va fi pe măsură. Sincer, chiar vreau să aflu ce se întâmplă la sfârșit, deși sfârșitul îl cunosc deja sau am impresia că. Sunt sigur că mă înșel, dar cum se spune în engleză: only time will tell.

Nu îți place să pierzi…

Gameplay-ul este destul de simplu în general, lucru bun pentru acest titlu, care ar putea să-i atragă mai mulți jucători.

Mouse pentru privire/direcție, tastele WASD pentru navigare, Ctrl și click dreapta refacerea unor acțiuni sau derularea timpului, iar tasta Shift este folosită pentru mers rapid/alergare.

Interacțiunea cu oameni sau obiecte este scoasă în evidență prin meniuri contextuale, foarte simpliste cu opțiuni precum Look, Use/Take, Talk/etc.

Acum, implementarea acestei mecanici de derulare a timpului este modalitatea principală de a rezolva puzzle-uri, pe lângă repararea greșelilor noastre, deci sunt și probleme ce pot fi rezolvate în mod tradițional. Dacă un anumit aspect este omis de către utilizator, jocul este atât de bun încât să ofere indicii subtile pentru aceste detalii, printr-un close-up-uri asupra obiectelor sau personajelor, care, fără voia lor fac parte din aceste ecuații nevăzute.

Dacă Max părăsește o zonă, fără a îndeplini anumite acțiuni, precum convorbiri cu anumite personaje, jocul, iarăși, te avertizează, având în vedere că, anumite zone, odată părăsite, nu mai pot fi vizitate pe parcursul episodului.

Timpul este afișat în formă de spirală în colțul din stânga sus al ecranului, pentru că așa curge, într-o spirală infinită sau aproape infinită care se rulează și se derulează când și dacă are chef. Dacă nu Timpul efectiv, atunci Max, iar punctul de interes (evenimentul care trebuie modificat) este evidențiat în această spirală. Nu are rost să menționez faptul că Max nu este afectată sau nu pare a fi afectată de aceste derulări, dar ține minte tot ce s-a sau tot ce s-ar fi putut întâmpla. Sunt sigur că o să aibe parte de o bătrânețe interesantă.

Aș vrea să mai adaug un fel de avertisment: dacă se încearcă derularea timpului după completarea procesului, Max pare să intre în crize sau dureri. Nu am stat să experimentez, dar cred că pot să-mi dau seama ce se întâmplă (universul implodează).

Nu aș spune că jocul te ține de mână. Știe să te ajute acolo unde trebuie și mai departe, te descurci.

Apăsând pe tasta Tab, avem la dispoziție un ecran/meniu care conține jurnalul aproape intim al lui Max, un album cu oamenii pe care îi cunoaște pe parcurs, fotografii făcute, obiective și SMS-uri. Așa se comunică în ziua de azi, în plus, dacă e să luăm în considerare modul absurd de tarifare mobilă în Statele Unite, acest mod de comunicare este cât se poate de comod și logic.

Evident, această informație va crește în volum cu fiecare episod în parte și presimt că va fi destulă conform alegerilor făcute de jucător.

În orice caz, acest meniu ajută la dezvoltarea poveștii, o cunoaștere mai detaliată a personajelor și putem să (măcar să încercăm sau să pretindem că) o înțelegem mai bine pe Max și creierul ei încă foarte adolescentin, pasionat, dintr-un motiv anume, de Jack Kerouac.

Progresul este salvat în mod automat când sunt îndeplinite obiective sau noi zone sunt accesate. Foarte comod în cazul acesta, având în vedere că puzzle-urile (majoritatea) sunt destul de simple și intuitive, iar îndeplinirea obiectivelor ce nu necesită derularea timpului sunt foarte la obiect.

Acum, putem, dacă dorim, să ne complicăm și mai mult în această poveste deja complicată.

Acțiunea sau inacțiunea are consecințe. Orice fapt comis sau nu are consecințe. La naiba, dacă uzi o plantă, apare prompt-ul ”This action will have consequences”. Aici mi s-a părut cam ridicol, dar apoi mă aștept la orice de la acest joc, inclusiv mențiuni de onoare la adresa lui Ed Wood.

Nu contează dacă Max a făcut o faptă bună sau nu, există mereu o consecință, care se reflectă pe parcursul jocului și, evident, se va reflecta în episoadele viitoare. Adesea, Max are îndoieli, asupra deciziilor făcute și se gândește dacă ar trebui să deruleze timpul și să desfacă acțiunea anterioară.

Această simulare de alegere care este oferită utilizatorului, este gândită în primul rând ca un mecanism de prelungire a vieții unui joc și apoi ca pe o experiență profundă din punct de vedere narativ și design. Life Is Strange nu este primul titlu care implementează un sistem de alegere și nu este ultimul.

Putem presupune că jocurile moderne vor să devină noul choose your own adventure, asta dacă nu au devenit deja. Nu știu dacă trendul o să continue. Clar este că îi place să fie în centrul atenției.

O lume în care timpul este reversibil, iar greșelile pot fi corectate printr-un simplu gest (implicit uitate și de ce nu, iertate), devine sau ar trebui să devină instabilă, capabilă de colaps în ea însăși. Sau implozie. Sau ce naiba se întâmplă când manipularea timpului destabilizează universul.

Deși poate că nu există nicio legătură, dar ideea și mecanica de derulare a timpului m-a dus cu gândul la un citat din romanul ”1984” al lui George Orwell: He who controls the past controls the future. He who controls the present controls the past. Max știe să-și aprecieze puterea și este conștientă că, dobândirea unei mari puteri înseamnă dobândirea unei responsabilități pe măsură după cum a învățat și Spider-Man în 1962.

Interludiu

Având în vedere interesele lui Max și școala pe care o frecventează, este normal să fie menționate nume și renume aparținând unor artiști de care am auzit și alții de care nu am auzit.

Nume rezonante în acest joc: Alfred Hitchcock, Jack Kerouac, Salvador Dali, Ray Bradbury și alții de care nu am auzit precum Louis Daguerre, inventatorul procesului dageuerian și aparent, al selfie-ului.

Cumva, selfie-ul este o parte aparent importantă a poveștii. Asta ca să atragă copiii amatori de asemenea artă fotografică.

Redactând această recenzie, am considerat o idee bună să includ o listă cu artiștii (termen cam vag în unele cazuri), dar am ajuns la concluzia că scriu de fapt o recenzie, nu o enciclopedie despre artă și alte derivate. O parte din aceștia, i-am căutat pe cutia milei (că e mai simplu dintr-un anume motiv). Avem aici o dovadă că jocurile pot fi, în felul lor modest, educaționale, oferind informații, adesea incomplete, despre oameni, locații sau evenimente istorice. Restul depinde de utilizator, dacă își va satisface curiozitatea cu privire la această informație.

Informația de mai sus nu este tocmai esențială în descrierea și recenzia jocului, dar ca subiect de discuție și poate, o mai bună înțelegere a personajului principal și a referințelor împrăștiate asemeni frunzelor de toamnă.

Finanțele Eternității

Am cumpărat primul episod, la nu mult timp după ce apărut, dar am apucat să-l joc târziu, lucru destul de bun, având în vedere că a avut parte de niște actualizări, chiar dacă primesc mesaje de genul ”fatal error” când închid o sesiune. Poate că e o neregulă cu sistemul meu. Poate că am să aflu.

Deși nu apărea în pagina de Steam, o opțiune de a cumpăra (sau pre-cumpăra) fiecare episod separat, m-am gândit că această opțiune va fi valabilă cu apariția celui de-al doilea episod (disponibil deja).

Dar iată că nu a fost să fie. Singurele opțiuni sunt: achiziționarea primului episod, achiziționarea întregului sezon (cinci episoade) sau achiziționarea unui season pass care conține episoadele 2-5, aceste din urmă opțiuni fiind, în momentul de față prea costisitoare pentru acest umil… uh, ceva mișto aparent, care scrie despre jocuri, și cheful să-l descarc prin metodele ilegale de distribuție digitală, nu îl am.

Sunt tentat să arăt cu degetul spre Square Enix pentru această mișcare, dar e posibil să mă înșel.

Este evident că cineva nu înțelege formatul episodic și poate că nu are de gând să.

Ar trebui să-mi pese mai mult, chiar dacă e doar un joc.

Totuși

Este îmbucurător că Square Enix se ocupă de asemenea proiecte, deși Life Is Strange nu este sau nu lasă impresia a fi ceva riscant din punct de vedere financiar. Este vorba despre o companie care merge pe idei și metodologii nu foarte flexibile, mulțumită să lanseze și să relanseze aceleași titluri cu alte motoare grafice și modificări, adesea minore pe partea de gameplay. A se vedea seria Final Fantasy ca exemplu. Și are o istorie, cei drept, recentă, alcătuită din decizii proaste.

La final, vă las cu un om care pare să înțeleagă durerea trăirii în reluare. Poate că și el are puterea de a da timpul înapoi, dar poate că nu o folosește. De asemenea, mi se pare a fi o melodie potrivnică.

Va urma… Cred. Poate.

 

Joc prezentat: Life Is Strange Episode 1, Chrysalis

Dezvoltator: DONTNOD Entertainment

Editor: Square Enix

Dată lansare: 29.01.2015

Platforme: PC, PS3/4, XBOX 360/ONE

Varianta pentru PC poate fi descărcata prin sistemul de distribuție digitală Steam.

 

Cerințe sistem (minime):

OS: Windows Vista

Procesor: Dual Core 2.0 Ghz sau echivalent

Memorie: 2 GB RAM

Video: placă ATI sau NVidia cu 512 MB RAM (nerecomandat pentru plăcile Intel HD Graphics)

Direct X: 9.0

Hard Disk: 3 GB disponibili

902 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.