REVISTA NAUTILUS / Foileton / Amendamentul Dawson 7

Amendamentul Dawson 7

Ciprian Mitoceanu • 8:56 - 15.04.2009 • 
, , , ,

— Ai gasit ceva, Ryan?
Ecourile vocii lui Roney Sandoval iscau tonalitati ciudate sub boltile de beton.
— Da’ mai taci odata, mai cap sec, mugi vînatorul de capete, uitînd pentru o clipa cine era cel care-l învatase meserie. Prin coridoarele astea se aude pîna la cîtiva kilometri, daca te straduiesti un pic…
Dupa parerea lui Ryan Bonner, Sandoval se straduia din rasputeri sa se faca remarcat.
— La naiba, pustiule, te caci pe tine de frica, rînji Sandoval, apropiindu-se. Aici nu e nimeni, pe o raza de doua mile, daca e sa iei de bun tot ceea ce-ti spune aparatura pe care ne-au dat-o.
Bonner arunca o privire asupra micului ecran si vazu ca, într-adevar, senzorii de miscare nu semnalizau nimic suspect.
— Sînt doar senzori, batrîne, gasi de cale sa comenteze. Zece senzori la cîteva sute de kilometri de tunele, nu-i cam putin?
— Tot e mai bine decît nimic, cel putin elimina cîteva zone. Ce-ai gasit?
— Nu mare lucru, dar s-ar putea sa însemne ceva, ofta Bonner.
Îi arata lui Sandoval cîteva bucati de metal argintiu, raspîndite pe podea.
— Ce-i asta?
— Sînt bucati dintr-o lanterna, îl informa tînarul vînator de capete, pe un ton superior; rareori îsi permitea sa se dea mare în fata celui care-l descoperise si initiase în tainele meseriei. Ar trebui sa gasim si restul lanternei prin zona…
— Desteapta chestie, mormai Sandoval, mai mult ca pentru sine. Din ceea ce am citit despre subiectul nostru, printre alte activitati criminale, a mai jefuit si o masina de politie…
— Da, nu-l lasa Bonner sa continue, si a furat doua lanterne si prînzul unuia din agenti, plus vandalizarea vehiculului. Individul asta îsi doreste sa devina campion în toata gama de infractiuni…
— Mda… A fost vina tîmpitului de politai…
— De ce?
— Trebuia sa fie mai atent cu haleala, are bani de aruncat pe fereastra?…
— Roney, cîteodata am impresia ca-ti bati joc de toti si de toate sau ca, pur si simplu, nici macar nu te intereseaza ce se petrece, rabufni întarîtat Bonner. Crezi ca moare cineva dupa ironiile tale?
— Da’ al naibii de iritat esti, mai pustiule, scrîsni Sandoval, coborînd glasul, ceea ce avu darul sa-i aduca aminte lui Bonner de primele zile de „ucenicie” sub îndrumarea batrînului vînator de recompense.
Chiar daca uneori se purta la fel de copilareste ca un tînc de trei ani, prea putini erau cei pe care Sandoval nu reusise sa-i aduca în fata instantei. Se întîmplase de nenumarate ori ca infractori deosebit de periculosi, care prin felul în care reusisera sa se sustraga de la executarea mandatului de aducere, dovedind înca o data impotenta functionala a politiei, sa se predea chiar a doua zi dupa ce aflau ca Sandoval îsi exprimase intentia de pune mîna pe recompensa oferita. Bagase spaima în multi declasati, Sandoval asta…
— Ce dracu’ a intrat în tine de nu mai stii ce e ala respect? continua veteranul haituielilor pe un ton mult mai degajat însa.
— Scuza-ma, ofta Bonner, sincer rusinat. Nu stiu ce naiba e cu mine, de cînd cu recompensa asta… Îti dai seama ce se poate face cu toti banii astia? Pe cine ma-sa o fi lichidat nenorocitul pe care-l haituim?
— Pustiule, timpul e al naibii de scurt, asa ca vreau sa-ti bagi mintile în cap cît mai rapid. Parca aseara am avut o discutie despre ceea ce trebuie sa faca vînatorul de capete pentru a iesi teafar din toate încercarile la care îl poate supune viata, nu?
— Pai…
— Nu, nu spune nimic, n-avem prea mult timp la dispozitie, nu suficient timp pentru a ne lasa purtati în discutii metafizice tîmpite. Doar asculti si, dupa ce termin, ai doua solutii: ori esti de acord cu mine, si atunci continuam împreuna, ori ai alta parere si atunci îti deplasezi tîrtita în alta directie… Nu stiu ce se poate face cu jumatate de milion de dolari, nu stiu si, deocamdata, nici nu ma intereseaza. De ce naiba m-as gîndi cum sa cheltui cinci sute de miare daca n-am nici un sfant? Baiete, revino cu picioarele pe pamînt. Mai întîi gîndeste-te cum sa pui mîna pe banii astia si apoi elibereaza-ti fanteziile. E al naibii de interesant sa-ti faci planuri de viitor, unii destepti considera ca e chiar indicat sa-ti programezi într-o masura cît mai mare timpul care ti-a mai ramas de trait, foarte bine, daca geniile care au tocit biblioteci întregi sustin asta, asa o fi… Dar, în cazul tau, situatia e alta si, daca nu poti gîndi singur, asculta-l pe altul mai destept decît tine. Casca ochii la tot ceea ce se petrece în jurul tau si scoate-ti banii din cap. Lasa naibii tot ceea ce nu-ti este de folos…
— Nu mi-ai mai vorbit niciodata asa, se smiorcai Ryan Bonner, umilit, uitînd ca Sandoval îi recomandase sa-l asculte fara nici un comentariu.
— Nu a fost nevoie sa-ti vorbesc vreodata asa, ofta batrînul haitas, miscat. Pentru prima data, baiete, se pare ca ai scapat haturile si lasi sa te conduca exaltarea. Este oare necesar sa-ti spun unde te poate duce?… Cred ca-ti dai seama si singur…
Banii pe care-i visezi nu-s usor de pipait, fiule. Daca ai crezut macar o clipa ca esti singurul care-si doreste sa puna mîna pe lovele ai dovedit ca esti mai tîmpit decît îsi poate închipui cineva. Pun pariu ca subteranele misuna de agenti si vînatori de capete, stii ca si amicul Leon Adair si învatacelul lui, Redmond, au fost si ei solicitati sa-si dea concursul pentru a pune mîna pe asasin?
— Merg mai departe cu tine pîna în pînzele albe…, scrîsni Bonner, hotarît, pocnind din calcîie ca o catana cu vechi state.
— Lasa maimutareala… Nu face impresie buna.

*

În total dezacord cu stapînirea de sine si capacitatile de lider, Scoubaday era un guraliv si jumatate. O asociere de calitati pe care John nu o prea întelegea si, pîna atunci, nici nu reusise s-o accepte. Cum putea un om care vorbea atît de mult sa fie seful bandei? În comparatie cu Scoubaday restul oamenilor-sobolan erau la fel de palavragii ca niste statui si, conform prejudecatilor care-i guvernasera întreaga viata, un sef capabil sa-si coordoneze oamenii si în cele mai vitrege conditii trebuia, mai întîi de toate, sa fie un om tacut, zdrobit sub povara responsabilitatilor. Constatase ca se înselase amarnic, dar ce mai conta? Ziua care tocmai se încheia îi adusese o multime de motive sa constate ca multe dintre conceptiile lui despre lume erau al naibii de nelalocul lor.
Totusi, departe de a fi agasanta, vorbaria lui Scoubaday prezenta mai multe aspecte pozitive. În primul rînd logoreea lui Scoubaday îl împiedica pe acesta sa asculte si John nu era deloc dispus sa dea raspunsuri la întrebari care, era constient, mai întîrziau, dar asta nu însemna ca nu vor veni niciodata.
Si cîte nu putea învata ascultîndu-l pe Scoubaday! Individul era un adevarat îndreptar, un ghid practic ambulant al vietii traite în subteranele orasului… În calitatea lui de urmarit general si novice în lumea galeriilor trebuia sa învete cît mai multe. Daca era nevoit, la o adica, sa se separe de grup? Chiar daca Scoubaday înabusise tentativa de rebeliune nu însemna ca omul acesta ciolanos si mai vorbaret decît o gospodina iesita în piata va putea sa-i domine la nesfîrsit pe acesti dezmosteniti ai sortii. Trebuia sa se pregateasca pentru orice eventualitate.
— Cred ca ai ramas al naibii de surprins chiar de la primul pas facut în lumea noastra, nu? flecarea neobosit si totodata extrem de încîntat Scoubaday în timp ce-i calauzea prin galeriile nesfîrsite.
John concluziona ca era cel putin la fel de mîndru ca regele Solomon atunci cînd îsi prezenta fabuloasele mine.
— Desigur, aproba John, prea putin convins ca Scoubaday îi urmarea reactiile. E…
— Da, sînt sigur, toata lumea se mira de ceea ce se întîmpla sub oras. Te-ai fi asteptat, desigur, sa nimeresti într-un tarîm plin de umezeala nesanatoasa si mucegai purtator de cele mai cumplite boli. Infernul în varianta stimulatoare de reumatism si afectiuni pulmonare. Si cînd colo, la naiba, nimic nu seamana cu ceea ce ti s-a spus sau, în lipsa unor surse alternative de informatie, ti-ai imaginat singur. Faci exercitii de imaginatie, John? Sa stii ca e cea mai potrivita cale pentru a-ti stimula creativitatea personala. Marii artisti procedau astfel. La dracu’ cu marii artisti, aici nu avem nevoie de ei, nu ne sînt de nici un folos… Da, si ce ti-ai spus cînd ai vazut ca totul este uscat ca sub soarele din Sahara? Ca ai nimerit unde nu trebuie?
— Ca asa ceva nu se poate, ofta John, resemnat.
Genunchiul îi amortise si deocamdata nu-l mai simtea, dar stia prea bine ca nu va dura mult pîna cînd durerile vor reveni, sfredelindu-i nervii pîna în creier. Cel mai bine ar fi fost sa se opreasca, sa se odihneasca macar cîteva ore, dar în conjunctura existenta îi era imposibil.
— Totul uscat si mai curat decît cel mai tare bulevard din oras, nici urma de automobile, roboti enervanti, exceptînd nenorocitele de cîrtite si alte cîteva categorii de jivine electronice care ne mai viziteaza din cînd în cînd, politisti circumspecti, potai rîioase si vagabonzi. Nu cumva e mai bine de trait sub pamînt decît afara? Probabil ca nu, nu se prea înghesuie nimeni sa schimbe iadul de la suprafata cu cel de sub pamînt… Eu zic ca da, e mai bine aici din o mie de motive… Lipsesc o droaie de chestii pe aici, nu numai nenorocirile pe care le-am enumerat mai devreme, am avea nevoie de un spital si niste magazine alimentare, nu vad la ce ne-ar folosi avînd în vedere ca nu avem nici un sfant, dar… Daca ma gîndesc ca aici nu avem nici macar o insigna si fiecare este egal în drepturi cu fiecare… Sa stii ca nu întotdeauna canalizarea orasului a fost atît de salubra si primitoare, a fost o vreme cînd prin unele zone din care azi nici macar nu aduni praf pe bocanci puteai sa te scufunzi în mîl pîna la gît, iar sa te deplasezi prin noroi pîna la genunchi era distractia zilei pentru cei care se ocupau de canalizare. Acele vremuri au apus, din fericire… Acum vreo douazeci si cinci de ani, cred ca-ti aduci aminte, ce naiba, esti om în toata firea, inundatiile devenisera de-a dreptul catastrofale pentru majoritatea oraselor americane. Canalizarile, majoritatea concepute pentru a face fata afluxului de apa existent la sfîrsitul mileniului doi si construite ca atare, nu mai reuseau sa faca fata cantitatii enorme de apa cazuta din cer într-un interval foarte scurt, astfel ca dupa fiecare ploaie mai zdravana municipalitatea trebuia sa declare starea de urgenta si sa se pregateasca sa numere cadavrele. Nu glumesc, tot ceea ce spun este adevarul gol-golut. Au fost cazuri cînd dupa o ploaie s-au înregistrat si cîte trei sute de decese, basca pagube materiale de miliarde. Cu alte cuvinte, probleme ale naibii de serioase. Ce era de facut?… Sa reproiecteze canalizarea? Asa s-au gîndit tipii cu gîndire îngusta, limitata doar la ziua de mîine, care nu sînt în stare sa conceapa ca si dupa mîine mai vine o zi. Cîstig de cauza au avut cei care au mizat pe climatul artificial… Stii ce e ala climat artificial, John? Ar trebui sa stii, toata lumea stie ce e climatul artificial. Ploaie la comanda, si atunci numai cît se considera necesar, marile uragane deturnate în zone pustii de pe ocean unde colosala lor energie se consuma fara nici o primejdie pentru omenire, reglarea temperaturii pîna la nivelul cel mai potrivit. Pare o utopie, nu? Ei, sa stii ca toata chestia asta chiar functioneaza, functioneaza al naibii de bine si, de ceva vreme, nu au existat prea multi care sa se plînga de climatul artificial. Te poti simti oriunde pe glob ca în paradis…
Deocamdata Scoubaday nu-i spunea nimic nou, stia destule despre climatul artificial, cum sa nu stie, guvernul nu precupetea nici un efort în a explica cetatenilor de rînd, chiar si celor din umilele categorii E si F cum statea treaba cu climatul artificial. Vazuse de nenumarate ori filmele de propaganda care prezentau imagini socante, filmate în timpul dezlantuirii naturii, o forta careia omul nu putea sa-i puna frîu. Puhoaie dezlantuite acolo unde înainte de ploaie existase un bulevard, maturînd în calea lor orase întregi, uragane turbate, rafale violente capabile sa ridice un camion cu tot cu marfa, tornade criminale, troiene de peste un metru cazute peste livezi de portocali înfloriti. Stia multe si, mai ales, îsi amintea cîte ceva. Sirene care mugeau prelung în noapte, nesfîrsite convoaie de refugiati care-si paraseau casele doar cu hainele de pe ei, sperînd din toata inima sa mai gaseasca ceva atunci cînd se vor întoarce acasa. Tim spunea adesea ca acele imagini erau, în cea mai mare parte, rezultatul muncii unor experti în efecte speciale, guvernul avea nevoie de motive serioase pentru a limita accesul categoriilor defavorizate la resursele energetice, dar, de cîteva ore, John concluzionase ca era dispus sa acorde mai mult credit guvernului decît tradatorului Parker.
— Climatul artificial… Cea mai folositoare inventie a omului, au spus unii. Altii, mai retinuti, au apreciat ca este inventia diavolului, puzderia de antene si emitatoare capabile sa controleze nu numai climatul unei zone, ci al întregii planete, a fost categorisita drept coarnele diavolului care se itesc pretutindeni prin scoarta terestra… Ilar, nu? Mai rau ca în perioada evului mediu, cînd taranii ignoranti credeau ca luna este mîncata de vîrcolaci… Astfel canalizarile, sistemele de drenaj ale surplusului de apa si-au pierdut utilitatea. Meteorologii din ziua de azi nu mai fac prognoze, ci stabilesc trasaturile vremii cu o acuratete de cîteva minute. La ora trei si zece noaptea, în fiecare noapte, orasul este racorit timp de cinci minute de o ploaie debila, atît cît trebuie ca sa strînga praful, nici macar o picatura nu ajunge în canalizare. De ce la trei si zece? Naiba sa-i ia pe cei care au luat hotarîrea asta, dar sînt sigur ca vor gasi sa-ti dea o sumedenie de explicatii, daca le-o ceri.
— Si, în cazul acesta, de ce a mai fost pastrat sistemul de canalizare? întreba John.
Într-adevar, la ce naiba mai era bun un sistem de colectare a apelor atît de vast daca nu drena nici macar o picatura de apa? Scoubaday avea însa raspunsul pregatit.
— John, asta demonstreaza ca esti cam… naiv, mai bine zis superficial (nu-i placea deloc tonul, prea aducea cu superioritatea lui Tim Parker înainte de a încerca sa-l dea pe mîna politiei municipale). Dupa capul tau era mai bine sa se astupe împutita asta de canalizare, daca tot nu mai foloseste la nimic. Si unde ma-sa te-ai fi refugiat, fiule, în caz de nasoala primejdie? Bine, sa nu crezi ca toata aceasta colcaiala de tunele si canale a fost crutata doar pentru a oferi un adapost celor care nu mai sînt bine primiti la suprafata. Dar, ce crezi ca s-ar întîmpla daca, din j’de mii de motive, sistemul de control al climatului ar deveni la fel de util ca o gaura într-un sac? Defectiuni apar tot timpul însa, deocamdata, tehnicienii reusesc sa le tina sub control. Dar daca într-o zi n-or sa mai faca fata? E de ajuns sa cada precipitatii de doar jumatate de litru pe metru patrat si zonele mai joase ale orasului ar disparea sub ape. Jumatate de litru pe metru patrat, o cantitate ridicola, nici cît se pisa un betivan la radacina platanilor din parc. Dar cea mai mare parte a orasului este acoperita de constructii gigantice, placi de beton si fîsii groase de asfalt, care împiedica apa sa patrunda acolo unde-i este locul, în pamînt. Calauzita gravitational, apa se scurge catre cartierele joase si le ofera sansa de a aparea pe prima pagina a ziarelor. Asa ca, deocamdata, canalizarea, chiar daca n-a mai fost folosita de ceva ani pentru scopul initial, se poate dovedi foarte utila. Acu’ te-ai prins, John? Daca da, cu atît mai bine, dar recunoaste ca ai fi ajuns si singur la concluziile necesare…

*

Au facut popas abia dupa trei ore, timp în care au parcurs prin canale, dupa aprecierea lui John, cel putin douazeci de kilometri. Un labirint subteran în care, daca nu dispuneai de simtul orientarii, erai pierdut. Concluziona repede ca întîlnirea cu Scoubaday si gasca lui de oameni-sobolan fusese un noroc de-a dreptul incredibil. La cît ghinion îi oferise soarta numai într-o singura zi primise o singura consolare. Însa fara aceasta ar fi fost pierdut. Nimerise exact peste Scoubaday si acesta hotarîse ca trebuie sa-l ajute.
Cu toate ca era foarte vorbaret, John observa ca Scoubaday se ferise sa sufle macar o vorba despre sine însusi. Toata gasca fusese prezentata, fiecare fiind individualizat pe doua cai: prin nume sau porecla si prin organul pe care reusise sa si-l salveze de la „donatia în interes de stat”. În ceea ce-l privea, Scoubaday se marginise sa-i dezvaluie doar una dintre identitatile implicite ale oamenilor-sobolan. Ce organ ar fi trebuit sa doneze si cui anume, se ferise sa-i spuna. Si, cît timp Scoubaday sau alt om-sobolan nu dovedea un interes prea mare pentru aventurile care-l adusesera în subteran, nu era indicat sa puna prea multe întrebari. Existau raspunsuri pe care nu era dispus înca sa le dea.
Ratiunea îl îndemna sa-i destainuiasca lui Scoubaday, macar, adevarata fata a situatiei care-l transformase într-un fugar. Fara sa omita remarca facuta de Tim Parker cu privire la tenacitatea congresmanului Dawson. Mda… Ticalosul de Parker, mincinosul si perfidul, îi spusese si cîteva chestii pe care le putea considera adevarate. Daca Dawson în persoana se interesa de o problema însemna ca acea situatie era deosebita, suficient de catastrofala încît sa-i capteze atentia.
Atacul cîrtitelor basinoase, cel mai amplu pe care-l suportasera oamenii-sobolan, îi dadea întru totul dreptate lui Parker. Daca voia cu adevarat sa fie ajutat, sa-si poata salva pielea, era indicat ca oamenii-sobolan sa cunoasca toate datele problemei sau, în contextul dat, cît mai multe amanunte folositoare. Numai stiind pe cine au alaturi ar fi putut elabora o strategie cu sanse de izbînda.
Credea cu sinceritate ca Scoubaday va încerca sa-l ajute, chiar si dupa ce va realiza adevaratele proportii ale nenorocirii în care se afla proaspatul sau protejat, dar ceilalti? Nu-si facea mari iluzii. Se napustise în viata lor, si asa a naibii de nenorocita si fara participarea lui, si nu se ferisera sa-i atraga atentia ca prezenta lui era un izvor de nenorociri. Si înca nici nu banuiau adevarata situatie… Daca nu ar fi fost Scoubaday, Miguel si Hammond l-ar fi lasat la discretia robotilor puturosi. Viata era grea, atît în subteran cît si afara. Un nou-venit nu putea decît sa complice lucrurile. Cum ar fi reactionat daca ar fi aflat ca el este Inima? Inima unui tip pe care nici nu mai tinea minte cum îl cheama, dar pe care congresmanul Dawson o vîna ca si cum ar fi avut nevoie pentru el însusi.
Scoubaday înca nu arata nici un interes pentru peripetiile noului sau amic. Era prea preocupat sa-i prezinte nou-venitului istoria celui de-al doilea amendament Dawson. John remarca, în ciuda nelinistilor care-l agasau, ca individul era expert în acest domeniu, cunostea niste chestii de-a dreptul incredibile. Carui fapt se datora aceasta eruditie? Nici macar nu-si putea imagina ca ar putea sa-l întrebe asa ceva pe Scoubaday.
— Din nefericire, sustinerea sistemului care asigura controlul climatului a ridicat si ridica mari probleme. Ca orice mecanism util omului, si acesta consuma energie, o cantitate uriasa de energie, pe care omenirea n-o poate asigura decît cu mari eforturi. Alegerea pe care nimeni nu-si doreste sa fi fost pus în situatia de a o face. Climatul artificial, pe de o parte, sau utilizarea clasica a resurselor energetice? Cine e dispus sa renunte la confort si placere pentru binele general?… Iata ca s-a nascut ideea accesului la resurse în functie de performantele intelectuale, de valoarea individului. Cel putin asta a fost varianta oficiala. În subteran lucrurile stau cu totul altfel…
Esti baiat inteligent, capabil sa oferi ceva mai mult omenirii decît forta bruta de munca? Te-ai scos. Într-o oarecare masura, inteligenta, atent evaluata si, mai presus de toate, exploatata, îti poate aduce o catalogare superioara, insigna stralucitoare si drepturile aferente. Esti prost? Multumeste statului ca nu cere de la tine decît sa-ti rupi oasele, savîrsind corvezi pe care altadata nu le efectuau decît masinile. Petrolul, energia în general sînt prea pretioase pentru a fi risipite fara discernamînt, de ele trebuie sa se bucure reprezentantii clasei superioare. Vulgul poate trai si lipsindu-se de asemenea lux. Cine si-ar fi închipuit asta acum o suta de ani? Resursele, chiar limitate, erau accesibile pentru oricine, chiar si un amarît îsi putea permite o masina ieftina, precum si carburantul necesar… Acum însa situatia îi favorizeaza doar pe anumiti indivizi, lor nu le este impusa nici un fel de restrictie în ceea ce priveste consumul de resurse, ba dimpotriva, sînt încurajati sa le consume. Stii ca indivizii din A sînt îndemnati sa efectueze excursii solitare sau în grupuri mici pe calota glaciala, refacuta gratie programului de control al climatului? Are cineva idee cît combustibil se consuma doar pentru a da ocazia unor sobolani de laborator sa se zgîiasca la gheturile artificiale? Suficienta cît sa asigure functionarea sistemului climatic pentru un oras ca L.A. timp de o saptamîna. Nu e strigator la cer? Nu exista energie electrica pentru satisfacerea celor mai elementare nevoi pentru categoriile D, E si F, abia cei din C pot pretinde cîtiva kilowati pe luna pentru nevoi personale, dar exista parcuri de distractie în care cei din A si B se pot destinde dupa pofta inimii. Si ce daca în acele parcuri masinariile consuma într-o luna de zile energie cît foloseste într-un an toata categoria C, pe tot cuprinsul patriei? Stii care e smecheria, John?
— Pai…
Scoubaday nu tinea însa neaparat sa-i afle parerea, avea una personala si tinea ca John s-o cunoasca, înainte de orice altceva.
— Smecheria e ca toata agitatia asta indusa de impunerea sistemului de control global al climatului nu-i decît o mare abureala, un mare fîs. Resurse mai exista, întotdeauna au existat, dar, la fel ca întotdeauna, majoritatea populatiei trebuie sa se multumeasca doar cu firmiturile care scapa de la masa celor bogati. Acestia au devenit atît de hrapareti încît dupa mature chibzuieli au concluzionat ca pîna si firmiturile trebuie rationalizate. Ce sa spun… O noua ordine mondiala, una care sa protejeze echilibrul fragil existent în mediul înconjurator. Afla de la mine, John, si voi, restul, ar fi bine sa va deschideti urechile. Nimanui nu-i pasa cu adevarat de ecosistemele planetei, totul se învîrte în jurul unui singur cuvînt: puterea. Ce altceva înseamna sa le impui tuturor cît anume sa consume si ce anume trebuie sa ofere în schimbul resurselor închinate? Nu asta înseamna sa detii adevarata putere? Sa controlezi tot ceea ce poate fi controlat?…
Scoubaday era capabil sa dezbata tema la nesfîrsit, expunîndu-si propria teorie cu o afectiune iesita din comun. În ciuda aspectului blajin, parea capabil sa se ia la bataie cu cei care ar fi avut curajul sa-i spuna ca teoria lui prezinta numeroase scapari. Cel putin pentru John, care se obisnuise ca o viata întreaga sa ia de bun tot ceea ce considera guvernul ca este bine, teoria lui Scoubaday era nu numai absolut noua, dar si incredibila. Însa nu se simtea în stare sa-l combata pe acest om-sobolan, groaznic de murdar si de jerpelit.

*

— Domnul congresman Dawson?
Vocea de la celalalt capat al firului trada o încordare deosebita. Nu în orice zi erai pus în situatia de a-i telefona celui mai important om din stat la ora doua noaptea.
— Da, raspunse congresmanul, simtind cum dintr-o data îl paraseste somnul. S-a întîmplat ceva cu Malcom?
— Malcom?!
Vocea din departare trada surprindere si nesiguranta. Dawson rasufla usurat, individul care-l sunase habar nu avea de Brendan Malcom. Atunci de ce naiba îl suna? Daduse ordine clare sa nu fie deranjat decît îl legatura cu starea de sanatate a lui Malcom si, bineînteles, daca puneau mîna pe bezmeticul de donator. Începu sa-si caute tigarile. Daca nu era sunat în legatura cu Brendan Malcom chestia asta însemna, în ultima instanta, o veste a naibii de buna, cel putin medicii nu gaseau nimic alarmant în starea pacientului.
— Ne confruntam cu probleme deosebite în cartierul de vest, continua vocea pe care congresmanul nu reusea s-o identifice, în ciuda eforturilor.
Cineva gresise adresa? Ce naiba îl interesau pe el problemele din cartierul de vest, cloaca aia blestemata care se dovedea cumplit de rezistenta fata de orice încercare de asanare, ghetoul în care preferase sa-i expulzeze pe cetatenii de calitate inferioara? Totusi individul îl cauta pe congresmanul Dawson si, din cîte stia, nu exista decît un singur congresman Dawson…
— Si ce-i cu asta? replica.
Era prea bulversat pentru a se enerva. Drept cine îl luau? Ofiter de serviciu la sectia de politie?
— Tulburari majore, continua vocea, nelinistita. Oamenii s-au rasculat, au distrus constructii publice si si-au construit baricade, au atacat fortele de ordine si, mai grav decît toate, au strîns toate insignele de catalogare a cetateanului si le-au dat foc. Un munte întreg de identificatori ai calitatii cetateanului…
Dintr-o data Dawson constata ca ceea ce-i relata necunoscutul îl interesa al naibii de mult. Cînd sunase telefonul se asteptase, explicabil, sa primeasca vesti despre Brendan Malcom. În ultima vreme îl interesa foarte mult starea de sanatate a acestuia, uitase complet de o alta sugestie facuta celor din anturajul sau imediat, aceea de a fi informat la orice ora din zi si din noapte de cele mai importante miscari de rezistenta împotriva aplicarii celui de-al doilea Amendament Dawson. Cu toate ca existau mai mereu tentative de nesupunere împotriva catalogarii cetatenilor corespunzator calitatilor intelectuale, nesupusii reprezentau cel mai adesea cazuri izolate, indivizi apartinînd categoriilor defavorizate (Dawson prefera sa le identifice drept „categorii care au primit exact ceea ce merita”), astfel ca miscarea de rezistenta nu fusese niciodata luata prea în serios. Nici n-ar fi fost indicat, avînd în vedere penuria de resurse. Situatia era prea acuta pentru ca cineva cu adevarat important sa-si permita sa trateze Amendamentul Dawson cu inconstienta specifica altruistilor.
Însa ceea ce i se relata avu darul sa-l puna pe gînduri. Pentru prima data i se vorbea despre miscari ample, lumea iesise în strada, asa ceva nu se întîmplase nici în perioada de implementare a categoriilor, exceptîndu-i pe cei cîtiva furiosi care constatasera ca sînt mai putin inteligenti decît credeau si nu gasisera alta metoda sa-si linisteasca supararea decît facînd scandal. Asemenea elemente erau usor de domesticit, dupa ce erau invitati la sectia de politie si amendati, li se mai scadea din insigna o categorie. Asta însemna drepturi si mai putine decît anticipasera. Populatia prinsese repede miscarea: stai dracului linistit, multumeste-te cu ceea ce ti se ofera, nu-ti convine? primesti mai putin, se poate si mai rau…
— Mda… aprecie posac, tragînd cu sete din tigara. Ce masuri s-au întreprins?
— Tot ceea ce este legal în asemenea situatii, raporta vocea, mai degajata. Însa dispozitivele de politie nu reusesc sa faca fata valului de manifestanti. Dupa ce si-au ars identificatoarele personale parca au înnebunit cu totul. Au incendiat vreo zece masini de politie si…
— De parca ma intereseaza cîte masini au incendiat, racni Dawson, regasindu-si verva obisnuita. Sa-ti intre bine în cap, istetule, ultima mea grija o reprezinta contabilizarea distrugerilor materiale. Vreau un raport scris cît mai urgent si mobilizare generala din partea organelor de ordine. Lasati dracului restul activitatilor, tot dobitocul de politist capabil sa poarte un baston sau sa traga cu gloante de cauciuc sa coboare în strada si, mai ales, aveti grija cu reprezentantii presei. Nu vreau nici un cretin de ziarist în zona. Arestati-i, sub orice pretext si confiscati-le tot materialul.
— M-am ocupat deja de ziaristi, am prins cîtiva francezi care faceau poze…
— Foarte bine. Anulati orice alta operatiune…
Trînti receptorul. Îi acordase destula atentie necunoscutului. Dintr-o data se simtea ca dupa zece ore de somn înviorator. Si, ceea ce nu si-ar fi închipuit aseara, problema lui Brendan Malcom trecuse pe planul secund. Tremurînd de încordare, îl suna pe Albert, omul în mîinile caruia si-ar fi lasat viata, asta spunea multe despre competenta fostului politist în conditiile în care Dawson nu acorda nimanui prea mult credit.
— Da, domnule, raspunse Albert, putin îngrijorat.
Nu era prima data cînd seful îl suna la ore total nepotrivite. De fiecare data însa avea motive întemeiate.
— Retrage toti oamenii din canalizarea orasului, sa ramîna numai cele doua echipe de vînatori de capete si tehnica de haituire, nimic în plus. Avem probleme grave în cartierul de vest…
— Probleme?! agentul parea surprins, dar îsi regasi repede profesionalismul. Da, domnule…
— Si trimite o masina dupa mine…

*

John gasise curios de la început faptul ca subteranele erau luminate, era necesara o cantitate enorma de energie, de ce se facea o asemenea risipa, avînd în vedere faptul ca reteaua de canalizare nu mai era absolut indispensabila? Reusi, dupa cîteva încercari neizbutite, sa-i atraga atentia lui Scoubaday asupra acestui aspect.
— A… Te intriga lampile?… hohoti omul-sobolan. O întrebare de zece puncte… În perioada în care a fost pusa la punct reteaua de iluminare a vastelor canalizari existente sub marile metropole nu se punea mare accent pe utilizarea energiilor neconventionale, petrolul era mai ieftin decît apa minerala si fiii Unchiului Sam, foarte descurcareti, stiau cum sa faca rost de petrol rentabil, luîndu-l cu japca de la cei mai binecuvîntati decît America. Într-o prima faza canalizarile erau iluminate prin racordarea la liniile de tensiune care alimentau orasele. Lucrul dracului, umezeala ducea la distrugerea izolatiei cablurilor si, în final, fie se întrerupe alimentarea cu curent electric, fie zona devine extrem de periculoasa pentru orice fiinta. Apa conduce curentul electric al naibii de bine, nu ti-ai dori sa afli cum reactioneaza corpul tau la o descarcare de 20000 de volti…
Se uita la John, sa vada daca-l urmareste, apoi continua:
— Tehnologia a evoluat, ceea ce vezi tu acum este rezultatul muncii unor genii cu adevarat daruite. Lampile acestea functioneaza pe baza energiei solare, captate de la suprafata, desigur. Colectorii sînt raspînditi peste tot, acolo unde straluceste soarele, pe locuinte, pe birouri, în intersectii, chiar si pe spatiile verzi. Au dimensiuni minuscule, cît o insecta mai rotunjoara. Cablurile de alimentare au o pozitie verticala, de la suprafata catre lampa, astfel ca pericolul electrocutarilor accidentale este foarte redus. Si lampile nici nu consuma prea mult. Dupa climatul artificial au existat destui care au sustinut ca toti captatorii de energie pentru subteran ar trebui distrusi sau macar sa li se dea o alta destinatie. Din fericire au existat minti luminate, cei care au militat pentru pastrarea canalizarilor, si tot din fericire au avut cîstig de cauza. La început administratia a mers cu scrupulele pîna acolo încît lampile care se stricau erau înlocuite cu altele noi, canalizarea trebuia sa fie în stare de functionare la orice ora din zi si din noapte. În timp, au devenit extrem de dezinteresati, acum canalizarile sînt mai vizitate de politie decît de echipele de întretinere…
Dintr-o data Scoubaday deveni foarte atent. Un semn discret catre oamenii lui si acestia adoptara o pozitie defensiva.
— Ce se…?, încerca John sa afle care era motivul acestei alerte.
Scoubaday îi facu semn sa taca. Instinctul omului-sobolan descoperise o primejdie înainte ca aceasta sa devina vizibila.
Dintr-un tunel lateral se ivira doua mutre pletoase, alti doi oameni-sobolan. Scoubaday se destinse si, o data cu el, si restul cetei.
— Scott si Fredd, mormai nemultumit liderul, faceti mai mult zgomot decît o turma de elefanti. Fiti atenti, cîrtitele basinoase au fost activate si cred ca nu sînt singurele necazuri la care ne putem astepta.
Cei doi nu pareau deloc surprinsi de întîlnirea cu grupul lui Scoubaday. John observa ca, spre deosebire de oamenii din grupul lui Scoubaday, nou-venitii, la fel de slabanogi si jerpeliti, erau înarmati cu pusti de vînatoare cu doua tevi. Peste piepturile scheletice purtau cartusiere de piele, pline cu proiectile lucioase.
— Vad ca nu ai pierdut timpul degeaba, rînji cel pe care Scoubaday îl identificase drept Fredd. L-ati si recuperat pe fugar…
— Da, el este John…
— Încîntati de cunostinta, rostira cei doi într-un glas, fara însa sa se arate prea bucurosi.
Din fericire pentru John, Scoubaday avea ceva de discutat cu cei doi vînatori subterani. O discutie particulara, purtata pe soptite. Scoubaday parea foarte îngrijorat, ceea ce avu darul sa sporeasca nelinistile lui John. Era cumva vorba de a anihila o noua încercare de a-l respinge? Poate ca nu, vînatorii nu pareau prea interesati de soarta lui.
— Nu mai avem mult pîna acasa, rosti Scoubaday vesel, dupa jumatate de ora de discutii cu voce scazuta. Mai vedem noi acolo…
Într-adevar, dupa o jumatate de ora ajunsera într-o cavitate de dimensiuni medii, protejata cu usi metalice care pareau sa fie montate de curînd. Pestera artificiala, departe de a concura cu bîrlogul lui Aladin, era plina cu tot felul de obiecte, majoritatea recuperate, dupa parerea lui John, de la tomberoanele de gunoi. Paturi pe jumatate rupte, saci de gunoi menajer, încaltari si haine zdrentuite, piese dezmembrate din autoturisme, chiar si o elice de avion si jumatate de motor de barca…
Într-un colt John observa cîteva arme de foc foarte vechi, ceea ce avu darul sa-l linisteasca într-o oarecare masura. Nu era vorba despre cine stie ce forta armata dar, la o adica, s-ar fi putut organiza o rezistenta. Rezistenta menita a-i salva lui viata. Nu-si facea prea mari iluzii, din cîte reusise sa deduca pîna acum, numai Scoubaday parea genul capabil sa-si puna pielea la bataie pentru a salva viata cuiva, fie el si un strain, restul indivizilor din ceata nu dadeau prea multe parale pe virtutile crestine.
— Îti plac armele noastre? rînji plin de îngîmfare Pancreasul Hammond. Eu le-am adus aici… Sînt toate în stare de functionare.
— Ce sa spun, pufni nemultumit Jerome, clipind des din singurul lui ochi. A jefuit un muzeu, nemernicul, nu are pic de respect pentru istorie si arta…
— Doar n-ai fi vrut sa le ciordesc dintr-un depozit al armatei. Sînt prea bine pazite.
— Cina e servita, anunta Scoubaday, preîntîmpinînd astfel o cearta între cei doi.
Unul dintre vînatori scoase la iveala, dintr-o tasca pe care o dosise pîna atunci sub hainele slinoase, cîteva bucati de pîine si alte resturi, hrana pe care John o identifica imediat ca fiind destinata categoriei E. O senzatie nestapînita de scîrba îi inunda stomacul, asa ceva nu mîncase în viata lui. Chiar daca fusese încadrat într-o categorie inferioara, existau si situatii mult mai rele decît a lui. Serviciile pe care le oferise pîna dimineata statului îi dadeau dreptul la o hrana intermediara, cît de cît hranitoare si aspectuoasa. Se abtinu cu greu sa nu vomite. Un asemenea gest era departe de a-l face simpatizat printre oamenii-sobolan pentru care, abia acum realizase, aceste resturi reprezentau hrana de zi cu zi.
Reusi, cu pretul unor eforturi considerabila, sa se prefaca interesat de pîinea cu aspect de terci mucegait si pasta de peste sintetic. Aveau un gust groaznic, dar îi potolira foamea. Se putea si mai rau, bunaoara sa nu fi mîncat nimic. Sau sa fi fost nevoit sa-si potoleasca foamea cu laturile la care aveau dreptul cei din F. Observa, cu oarecare surprindere, ca în afara de Jerome care nici nu încerca sa-si mascheze dezgustul, restul oamenilor-sobolan înfulecau cu lacomie resturile mucede.
Urmînd exemplul lui Scoubaday, îsi încropi un culcus din resturile care se gaseau din abundenta în grota oamenilor-sobolan. Acolitii lui Scoubaday împrumutasera de la omologii lor din lumea animala obiceiul de a aduna în vizuina tot ceea ce le cadea în mîna, indiferent daca le era necesar sau nu. Cei care nu mai aveau dreptul sa posede nimic îsi înabuseau frustrarile adunînd ce nu mai era necesar celor de la suprafata.
— Noapte buna, le ura Scoubaday dupa ce rîndui doi oameni de paza în tunelele învecinate. Vise placute, John…
John era atît de darîmat încît abia gasi puterea sa raspunda. Abia acum realizase cît de bine îi era lui la suprafata, cu cocarda cenusie pe piept. În subteran insigna lui nu avea nici o valoare, nici chiar cocarda de diamant a lui Dawson, pe care o tinea ascunsa într-un buzunar nu i-ar fi putut face rost de hrana mai buna. Cu toate acestea, înca nu era dispus sa renunte la insigna lui C+, regulile statului de drept erau adînc înradacinate în mentalitatea lui de cetatean model.
Adormi greu, regretînd în fiecare secunda traiul pasnic de la suprafata. Zilele tihnite nu vor mai reveni niciodata, trebuia sa înteleaga asta. Avea sa se transforme într-un om-sobolan, unul dintre locatarii canalizarii despre existenta carora nu stia nimic de dimineata, sa-si duca zilele cu ceea ce aruncau altii, sa dispara sub o masa amorfa de par si jeg. În clipa în care patrunse, cu sufletul razvratit, în lumea viselor, nici nu banuia ca acesta era ultima noapte de liniste.

(va urma)

1520 vizualizari

Un comentariu

  1. Xcomentator spune:

    Tare super tare misto

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.