REVISTA NAUTILUS / Foileton / Amendamentul Dawson 4

Amendamentul Dawson 4

Ciprian Mitoceanu • 10:39 - 25.03.2009 • 
, , , ,

Tim disparu în spatele unei usi metalice, lasîndu-l pe John prada unor gînduri contradictorii. În ce dandana intrase… Dimineata era doar un amarît de muncitor de categoria C, unul care avea dreptul sa execute munci care necesitau o anumita dexteritate, dar în nici un caz nu i se puteau încredinta posturi de raspundere – asa scria în lege -, si înainte ca înserarea sa-si arunce umbrele întunecate peste oras devenise cel mai cautat infractor, daca era sa ia de bune spusele lui Tim. Ce rasturnare de situatie… Bine macar ca Tim acceptase sa-l ajute. Niciodata nu se considerase prea grozav, probabil si din cauza ca insigna blestemata actiona ca un inhibitor asupra lui s,i fara un ajutor „calificat”, zilele lui erau numarate.
„Cu chestia asta la piept trebuie sa muncesti, nu sa gîndesti” îl atentionase într-o zi seful de santier, un individ cu insigna A+, cînd îl avertizase ca sînt necesare consolidari în sectorul nordic. Aia era! Nici cînd versantul se prabusise, îngropînd sub zeci de tone de argila utilaje si oameni nu i se daduse prea mult credit. Cine era el sa-si dea cu parerea? Privilegiul acesta apartinea categoriilor superioare.
Prin usa masiva razbatura cîteva zgomote. Tim urla la cineva. Se certa de-a binelea. Ce se întîmpla? Îsi încorda auzul dar nu reusi sa prinda nimic din discutie. Îl vor accepta rebelii în mijlocul lor? Daca Tim va insista nu aveau de ce sa nu-l accepte. Tim reprezenta o veriga foarte importanta în lantul care le asigura supravietuirea (daca ceea ce-i spusese Tim era adevarat) si recomandarea lui avea sa cîntareasca destul de greu în luarea unei decizii.
În spatele usii zgomotele se estompara si, dupa cîteva secunde, Tim reaparu zîmbind încîntat, cu o noua sticla în mîna.
—  Nici nu stiu daca e ziua ta ghinionista sau cea norocoasa, începu Parker, împleticindu-se.
Alcoolul începea sa-si faca efectul asupra lui.
—  Au acceptat?!…
—  Pai, ce credeai? Am si eu influenta mea, pufni Tim, umflîndu-se în pene. Nu-ti ascund ca la început nu prea i-a interesat propunerea mea, sînt un grup închis, în care se patrunde foarte greu, trebuie sa-i întelegi. În ciuda faptului ca nu sînt decît o adunatura de indivizi plini de boli si paduchi, guvernul îi considera foarte periculosi si ar da orice sa-i reduca la tacere. De cîteva ori a încercat sa-si infiltreze agentii în grupul oamenilor-sobolani, dar de fiecare data baietii s-au prins. Însa cu tine este alta treaba, sînt în stare sa pariez pe scumpa mea viata ca tu nu ai nimic de agent în tine…
—  Multumesc Tim… Promit ca nu voi uita chestia asta niciodata si daca voi putea vreodata sa te rasplatesc…
—  Nu-mi multumi! Nu e cazul sa-mi multumesti decît printr-un singur lucru: pleaca si sa nu mai revii niciodata. Altceva nu poti face pentru mine…
—  Jur ca nu te voi mai deranja niciodata, hohoti John, sincer miscat. Îti jur pe viata mea…
—  Poti sa-mi juri si pe inima ta…, rînji Tim, trîntindu-se pe fotoliu. În curînd va veni cineva care sa te calauzeasca în subterane. Pîna atunci nu ai nimic de facut, asa ca ar fi bine sa te odihnesti. Ce zici de înca un paharel?
—  Nu, multumesc… Si asa ai facut destule pentru mine…
—  Exact! Atunci ce mai conteaza un paharel?
—  Stii, eu nu consum de regula alcool.
—  Ca sa vezi… Probabil tii cont de recomandarile guvernului care tine sa-i avertizeze pe muncitori despre efectul nociv pe care alcoolul îl are asupra capacitatii de munca… Ai obiceiul sa te pilesti din cînd în cînd? De fiecare data cînd tragi la masea si te prezinti mahmur la lucru statul nu mai beneficiaza de întreaga ta putere de munca. Numai gîndindu-te la chestia asta si mori de nerabdare sa devii alcoolic incurabil.
—  Nu, nu de asta, încerca sa se apere John, desi era cît se poate de adevarat ca propaganda anti-alcool reusise sa-l subjuge, sa-i bage în cap ca alcoolul era al naibii de nociv, poate mult mai nociv decît era în realitate. Nu-mi ajung banii pentru mîncare si…
—  Prostii! pufni Tim, facînd un gest complicat cu mîna dreapta. Nici tu nu crezi ceea ce spui,dar, daca asta e parerea ta, atunci nu am ce comenta. Adevarul este ca un pic de alcool nu strica nimanui, te ajuta sa te relaxezi si sa te simti bine. Stiai ca unul dintre privilegiile categoriilor sus-puse, ma refer de la B++ în sus, îl reprezinta consumul de alcool? Pricepi? Ei au voie sa bea în timp ce pentru noi alcoolul e, cica, nociv. Cum vine asta? Ceea ce este bun pentru clasele superioare nu este bun pentru inferiori? Normal ar fi sa fie invers…
—  Da, da…, se grabi sa aprobe John, simtind o furnicatura placuta prin oase.
Începea chiar sa se simta bine, multimea de politisti care-l urmareau si necazurile care-l asaltasera de dimineata erau undeva departe. Ba chiar îsi dadu seama ca ar avea chef sa traga un pui de somn. Era sigur ca zece minute de somn i-ar fi readus pofta de viata.
— Într-o vreme guvernul chiar încuraja consumul de alcool si tutun, nu pentru ca asta ar fi adus beneficii contribuabilului american, ba dimpotriva, se facea exces si chiar si ceea ce aduce beneficii, daca e în exces, devine nociv. Atunci însa conducatorii nostri se multumeau sa ne exploateze încasînd taxele de pe urma alcoolului si tutunului. Întelegi? Atunci doreau ceva de la noi si au obtinut. Acum îsi doresc cu totul altceva. Nu mai vor bani, ci forta de munca. Asta vor, asta obtin. În ochii lor nu esti, nu sîntem, decît un simplu maldar de materie prima din care pot obtine orice doresc. Cea mai pretioasa si totodata cea mai ieftina materie din cîte exista. Întotdeauna guvernul îsi doreste ceva de la tine, îsi doreste mult mai mult decît are chef sa-ti ofere. Poate te întrebi de ce s-a ajuns la asta? N-ar trebui… Ai preferat mereu sa-i lasi pe altii sa ia decizii pentru tine si sa accepti doar cît ti se ofera. Pe de o parte, poate ca ai procedat cum trebuie; nu e deloc simplu sa te pui împotriva guvernului, John.
— Nici nu intentionez, sughita John. Tot ceea ce-mi doresc în momentul de fata este sa-mi salvez pielea.
— Da, asta am observat…
— Povesteste-mi cîte ceva despre noii mei tovarasi…
— Despre cine?!
Tim era beat de-a binelea.
— Despre tipii din canalizarea orasului…
— A… da!… Despre oamenii-sobolani, nu?
— Da, m-ar interesa sa stiu mai multe despre ei…
— Desigur! Toata lumea si-ar dori sa stie cîte ceva despre indivizii aia, culmea e ca nu sînt prea multi care sa-i si iubeasca, desi amarîtii nu au nimic cu nimeni, poate cu guvernul, dar asta ar trebui sa-i deranjeze numai pe cei care ne conduc destinele, nu si pe altii. Tu te-ai simtit vreodata deranjat de atitudinea disidentilor?
John simti un nod în gît, unul foarte inconfortabil. Ce ar fi putut sa-i raspunda lui Tim? Adevarul?!… Daca Tim se supara? Întotdeauna considerase ca opozitia nu ducea la nimic bun. De fiecare data cînd li se impuneau noi restrictii si obligatii reprezentantii guvernului nu uitau sa le aduca aminte ca respectivele constrîngeri se datoreaza faptului ca exista cetateni care prefera sa-si ignore îndatoririle, care vor sa distruga tot ceea ce guvernul încearca sa construiasca. Cei care erau împotriva guvernului erau, de fapt, împotriva tuturor cetatenilor. Cum sa-i iubesti pe cei din cauza carora viata devine din zi în zi din ce mai grea?
— Lasa, nu-mi povesti, îl scoase Tim din încurcatura. Stiu ce gîndesti, nu are rost sa negi. Ai considerat mereu ca, daca toti ar fi ca tine, viata noastra ar decurge minunat. În realitate guvernul se foloseste de opozitie, nu numai de oamenii din canalizare, exista o multime de alti indivizi care s-ar sterge undeva cu congresul, doar pentru a-si justifica anumite actiuni nepopulare, pricepi? Totul se reduce la interese, iar deocamdata interesele guvernului sînt departe de cele ale cetateanului, adica interesele mele sau ale tale. Asta am descoperit-o de multa vreme, pe cînd tu abia acum deschizi ochii catre realitate. Chiar ai crezut vreodata ca undeva, prin guvern, exista un individ sau chiar mai multi care nu dorm de grija ta? Care nu-si gasesc linistea din cauza ca un amarît de cetatean a ramas fara un acoperis deasupra capului? Ai crezut vreodata asta?
— Pai…
— Banuiesc ca da… Asa au gîndit cei mai multi dintre noi, altfel nu s-ar fi ajuns cu îndobitocirea noastra pîna aici… Cerule! Ce timpuri! Sa ti se ceara inima cu nonsalanta cu care ti se cerea în mileniul trecut sa completezi un sondaj de opinie.
— Dar oamenii-sobolani? încerca John sa aduca discutia pe fagasul dorit de el.
Daca era sa înceapa o noua viata, era mai bine sa stie cît mai multe despre ceea ce-l astepta.
— A, despre ei era vorba… Oamenii sobolani… reprezinta doar o parte a unui întreg pe care nimeni nu-l cunoaste cu adevarat. Cîti dintre semenii nostri au preferat sa fuga de mîna lunga a guvernului? Nimeni nu stie cu adevarat si ma îndoiesc ca se va sti vreodata. Nu sînt propriu-zis o organizatie, mai degraba un grup de fugari care nu au chef sa se supuna guvernului, dar care nu au prea multe posibilitati de a se împotrivi si, totusi, o fac destul de bine. Li s-au pus în cîrca o serie de atentate si sabotaje, dar, ca un individ care sînt cît de cît la punct cu activitatea lor, îti pot spune ca se mai exagereaza. Cei mai mari dusmani ai lor spun ca sînt doar niste criminali, niste bestii fara minte, care nu se gîndesc decît cum sa omoare, sa jefuiasca si sa vorbeasca guvernul de rau. În realitate nu sînt decît niste fugari, care au ales sa traiasca prin canalizarile orasului sau pe-aiurea, ca sa-si salveze organele pe care statul le-ar fi confiscat altfel în baza Amendamentului Dawson. Prea putini dintre ei eu comis un delict în adevaratul sens al cuvîntului, si adevarul e ca sobolanii îi detesta pe violatori si criminali. În realitate cea mai mare parte a activitatii lor „criminale” este reprezentata de devalizarea magazinelor cu produse pentru clasele superioare si mîzgalirea peretilor cu lozinci antiguvernamentale.
— Si numai pentru ca au mîzgalit niste ziduri sînt cautati de agentii guvernamentali? Mi se pare o nebunie…
John simtea dintr-o data nevoia de a-si spune parerea pe care ani de zile si-o reprimase, în dorinta de a evita neajunsuri de genul celor cu care se confrunta acum. Simtea o mare usurare sa poata vorbi deschis, ce putea sa i se întîmple?
— Superficial ca întotdeauna, John, mugi Tim, cazînd zgomotos pe podea.
Slugarnic, John se grabi sa-l ajute sa se ridice.
— Crima adevarata a acestor indivizi, continua Tim, nu este, în ochii guvernului, aceea de a scrie pe ziduri, ci ceea ce scriu acesti oropsiti ai sortii. Cuvîntul, dragul meu, este chestia de care se tem cel mai tare cei care ne conduc. Se tem de mii de ori mai mult de cei care-i contesta decît de criminalii adevarati, care pot ucide trupuri, dar nu pot destepta constiinte. Un individ care e capabil sa deschida ochii la alti zece este mult mai temut de agenti decît unul care poate ucide acelasi numar de nefericiti. Ai înteles?
— Da…
Nu era momentul sa-i spuna ca nu pricepuse mai nimic. Tim era din ce în ce mai beat, de-abia se mai putea controla, si devenea din ce în ce mai nervos.
— Posibil… De cîteva ore ai devenit foarte receptiv la anumite chestii, dar trebuie sa tinem cont de circumstante, nu esti decît un idiot, draga John…
— Asta sînt…
— Un idiot de doua parale, care… Ce s-o mai lungim? Nu are nici un rost, si asa ai destule pe cap. Sincer, cînd te-am vazut la televizor, dat în urmarire generala, nu-mi puteam închipui de ce s-ar pune în miscare o multime de mijloace doar ca sa te prinda. Stiam prea bine ca nu esti capabil sa faci nici un fel de opozitie. Credeam ca, de fapt, te-au confundat cu altcineva.
— Pai nu au spus la televizor de ce ma cauta? se interesa John, descumpanit.
— Nu te astepta sa cred una ca asta, surîse Tim, complice, ca unul care le stie pe toate. Sînt vulpe batrîna, nu uita, si-apoi stii ca sîntem colegi de serviciu. Varianta oficiala spune ca ai omorît doi agenti A+ în timpul unui jaf armat…
— Am omorît doi agenti A+?! tipa îngrozit John, scapînd paharul din mîna.
Lichidul se întinse încet pe parchetul lustruit, formînd o baltoaca verde.
— Ce cretin! scrîsni Tim, înfuriat. Chiar nu-ti dai seama? Asta s-a spus numai pentru a-i face pe oameni mai vigilenti, recompensa oferita pentru cei care ucid agenti este suficient de substantiala pentru a-ti îndeplini si cele mai nastrusnice vise. Probabil ca recompensa pentru cel care le-ar aduce inima pentru Malcom ar fi si mai mare dar, vezi, sînt destui cei care ar strînge din pumni auzind ca un cetatean este vînat pentru a asigura supravietuirea altuia. Guvernul e foarte atent cînd e vorba de sensibilitatile cetatenilor. Cazul tau sau al altui donator involuntar de organe nu cred ca este suficient pentru a stîrni o razmerita, dar nu se stie niciodata. Oricum, n-ar trebui sa te intereseze prea mult. Cît timp esti urmarit ce mai conteaza motivul? Si nu mai tropai prin balta aia de alcool ca mai rau faci. Parchetul acesta valoreaza mai mult decît capatîna ta, fiule…
— Da-mi o cîrpa si sterg eu…
Se simtea de-a dreptul mizerabil. Nu era capabil sa se controleze chiar deloc? Tim avea dreptate, ce mai conta pentru ce era urmarit?
— Lasa, vrei chiar sa-l distrugi de tot? O sa se ocupe servitoarea…
— Servitoare? Ai o servitoare?
— Da, ce te mira?
— Pai… Esti…
— Sînt cetatean de categoria C, asta vrei sa spui? Si ce daca? Daca legea tîmpita spune ca o insigna de categoria C nu-ti da dreptul decît la traiul într-un apartament mizerabil esti obligat sa te supui? Personal consider ca nu trebuie sa te supui legii daca nu esti total lipsit de materie cenusie. Ei bine, eu nu sînt…
— Stii ceva, îl întrerupse John, bucuros ca-i poate muta atentia de la paharul varsat. As dori sa-ti mai pun o întrebare, una personala, daca nu te deranjeaza…
— Ce ar putea sa ma mai deranjeze în momentul de fata? casca Tim, plictisit, de-i trosnira falcile. Ai dat buzna în viata mea încercînd sa ma convingi sa ma lupt cu balaurul Dawson, mi-ai spart un pahar de colectie si mi-ai nenorocit un metru patrat de parchet. Ce ai mai putea face sa ma deranjezi cu adevarat? Da-i drumul, frate!
— Tot timpul am avut fata de tine un… un… Cum sa-i spun?… Un sentiment ciudat.
— Ce naiba încerci sa spui?
— Mereu am crezut c-ar trebui sa faci parte din alta categorie decît C. Am crezut mereu ca ai dreptul la cel putin o insigna de categoria B, esti prea destept pentru a fi…
— Un cetatean inferior? Asta vrei sa spui? surîse Tim cu indulgenta.
— Da… Acum îmi dau seama ca ar trebui sa faci parte macar din B. Esti… Genial!
— Ca sa vezi! rîse Tim din inima. Dragul meu John, spre deosebire de mine, tu ti-ai merita din plin insigna, daca singurul criteriu care ar conta în acordarea ei ar fi cantitatea de inteligenta. Da, e adevarat, cocarda blestemata pe care o port e inferioara celei pe care as merita-o. În realitate ar trebui sa port cel putin A+, chiar A2+, dar eu o prefer pe asta…
Cu gesturi tandre îsi mîngîie insigna, pe care si-o agatase constiincios de gulerul halatului.
— Daca ai sti cît de greu mi-a fost s-o obtin… O vreme am crezut ca n-o s-o port niciodata. Blestematii care au pus la punct Sistemul de Evaluare a Capacitatii Cetateanului stiu sa-si faca meseria, nu glumesc deloc.
— De ce ti-ai dori sa porti o insigna inferioara celei la care ai dreptul? se repezi John sa întrebe. Toti cei pe care îi cunosc ar fi în stare sa faca orice pentru a purta o insigna destinata claselor superioare. De ce si-ar dori cineva sa apartina unei categorii inferioare, care-i da mult mai putine drepturi? De ce?
— Vezi tu, John, tu si cei asemenea tie, care prefera sa se supuna total guvernului, sînteti obisnuiti sa vedeti doar partea plina a paharului, aveti în voi un optimism care nu are la baza nici un fundament real. Nu vedeti decît privilegiile de care se bucura cei din B si A, nu vedeti decît ceea ce este bun în viata lor. Asta nu e decît lipsa de profunzime, o dovada crasa de ignoranta. Daca ai fi în stare sa analizei ceva mai profund tot ceea ce se petrece în jurul tau ai întelege ca nimic nu este pe gratis si ca, daca ai o insigna care te ridica în esalonul superior, numarul obligatiilor pe care le ai este proportional cu calitatea privilegiilor de care te poti bucura. Pricepi, John? Daca ti se da ceva în plus, trebuie sa te astepti sa platesti pentru asta. E drept, si au as putea purta o insigna A, poate cu mult mai multa demnitate decît o fac unii dintre posesorii unor astfel de cocarde, dar prefer sa-mi servesc patria doar cît am chef; sa-i ofer eu picaturi, nu doar sa mi se ofere. Asa ca prefer sa-mi port pe umeri povara cocardei cenusii si sa ma descurc cum pot. Nimic nu e gratis pe lumea asta, John, fiecare se descurca cum poate. Eu ma descurc chiar foarte bine, desi nu se poate spune c-o fac legal, dar cît am obligatiile unui cetatean de categorie inferioara si privilegiile celor care reprezinta vîrful societatii pot spune ca iubesc la nebunie tara asta. Dumnezeu sa binecuvînteze America… Exact ca în vremurile bune, John… Au existat niste timpuri în care oamenii chiar erau liberi sa faca ceea ce voiau… Era perioada de glorie a Americii, cînd visul american era într-adevar realizabil, nu pur si simplu un vis. Stii ce e visul american, John? Ce naiba! Ar trebui sa stii despre ce vorbesc, doar te-ai nascut si traiesti în America…
O bataie discreta în usa îi readuse la realitate.
— Au venit! îl anunta Tim, bine dispus. Esti pe punctul de a-ti începe viata de sobolan, care nu are nimic în comun cu ceea ce ai fost obisnuit pîna acum, dar sper sa te obisnuiesti si, desigur, sa nu-mi porti pica…
Grabit, se repezi sa deschida usa în timp ce John încerca sa-si recapete echilibrul. Nu se mai îmbatase niciodata pîna atunci si senzatiile care-l încercau acum erau departe de a fi atît de savuroase pe cît îi explicase Tim. Se ridica sovaind. Ce bine ar fi fost sa mai fi zabovit macar un ceas pe fotoliul de piele. Era atît de reconfortant…
În cadrul usii aparu silueta masiva a unui individ îmbracat în uniforma politiei municipale.
— El e individul… se grabi Tim sa-l prezinte. Credeam ca nu mai veniti…
— Ce naiba… rosti John, buimacit. Ce se întîmpla?
Capul îi era din ce în ce mai greu si privirea începuse sa i se tulbure, binecunoscutele simptome ale intoxicatiei cu alcool, asa cum erau descrise în afisele de propaganda anti-alcoolica.
Politistul masiv patrunse tropaind în holul cochet. Scoase de la brîu un pistol din ultima generatie.
— Cetatene Barton, esti arestat! latra politistul fara prea multa tragere de inima. Întinde-te la podea si supune-te ordinelor, altfel s-ar putea sa te alegi cu cîteva gauri în plus…
— Ce e asta?…
Privirea disperata a lui John îl cauta pe Tim, care se retrasese într-o parte din calea politistului. Ba chiar îsi ascundea halatul visiniu în spatele formelor matahaloase ale individului.
— Ce sa fie, John, nimic personal, desigur, raspunse Tim, evitîndu-i privirea. Absolut nimic, te asigur…
— M-ai vîndut! scrîsni John, înâelegînd o parte din crudul adevar.
Tim nu era decît un ticalos…
— Nu neaparat, considera ca am speculat o situatie favorabila, John. Si consoleaza-te cu ideea ca oricum nu mai aveai mult de trait în libertate. Daca Dawson este pe urmele tale nu ai nici o sansa sa-i scapi. Gîndeste-te ca o parte din recompensa le va reveni prietenilor despre care ti-am vorbit…
— Le voi spune tot ce stiu despre tine…
— Nu prea cred. În momentul de fata le esti mai util ca banca de organe decît ca informator. Îmi pare rau, dar sînt constient ca asta nu te ajuta cu nimic…
— Lasa vorba, îl soma politistul, nerabdator. Întinde-te la podea si nu uita de ce ti-am spus.
— Nu e cazul sa te lupti împotriva sistemului, John, cel putin nu în momentul de fata, hohoti Tim, clatinîndu-se periculos. Toata viata ta ai preferat sa nu te implici…
— La podea! tuna politistul, încruntat. Si fara smecherii…
Coplesit, John se lasa în genunchi. Era constient ca, daca politistul reusea sa-l încatuseze, nu mai avea nici o sansa sa scape.
Un bîzîit slab îi atrase atentia. Cu coada ochiului observa luminita verde de pe catarea pistolului. Se întinse pe podeaua de marmura. Racoarea avea un efect reconfortant.
— Scoate tot ce ai prin buzunare… Nu folosi decît doua degete, cetatene, altfel te ciuruiesc, continua politistul cu indicatiile. Fara gesturi bruste si nu încerca s-o faci pe eroul…
Ascultator, John baga mîna dreapta în buzunarul combinezonului. Nici el nu era tîmpit…
Scoase insigna de diamant pe care o smulsese de pe pieptul lui Dawson si se ridica în picioare. Bîzîitul scanerului se repeta, însotit de un tiuit strident.
— La podea! urla politistul. La podea sau trag!
— Trage! rînji John, însfacînd o statuie supla, care reprezenta o divinitate africana.
Politistul apasa pe tragaci, tintind picioarele. Arma tacani, dar nu se întîmpla nimic. Buimacit, omul legii se holba la arma inofensiva si încerca s-o armeze manual, dar fara nici un rezultat.
John îl lovi cu sete în frunte, folosindu-se de statuie ca de o bîta.
— Ce dracu’ faci, John? tipa Tim, înspaimîntat. E politist municipal. Stii ce înseamna asta?
— Încerc sa supravietuiesc, nimic altceva, replica John, scotocind buzunarele politistului. La naiba cu prejudecatile! Nu ti-ai dat seama ce s-a întîmplat, nu? Ce naiba, esti un geniu, parca asa te laudai, unul fara insigna, dar asta nu-ti diminueaza prea mult meritele, nu? Nu stiai ca armele din noua generatie au un scaner care le blocheaza atunci cînd detecteaza prezenta unui cetatean din categoriile A3+ si mai sus? Geniile sînt prea pretioase si s-a facut tot posibilul pentru a fi protejate de anumite incidente, cum ar fi descarcarea accidentala sau voita a unei arme. Pricepi, Tim, desteptule? Armele inteligente devin inofensive daca prin preajma se afla o insigna A mare… Doar cu o arma clasica poti ucide un geniu. Sau poti folosi o bîta…
— Nu ma ucide, John… N-am vrut decît sa fac niste bani cinstiti, te rog sa ma crezi. S-a pus o recompensa foarte mare pe capul tau si m-am gîndit ca este sansa mea…
— Nici o grija, sughita John. Nu sînt un criminal, cel putin nu pîna azi dimineata, dar sa stii ca am avut încredere în tine… Te-am considerat, vreme de cîteva ore, singura mea sansa de salvare, iar tu…
Politistul începu sa geama. Îsi revenea de pe urma loviturii. John îl lovi cu piciorul în vintre apoi îl lega cu propriile lui catuse de picioarele lui Tim, care bocea disperat.
— Da dovada de ceva mai multa barbatie, nu ti s-a parut prea greu cînd era vorba s-o ceri de la altii, îl îndemna, pocnindu-l în tîmpla.
Tim se pravali greoi, ca un sac plin de carbuni.
John se holba la cei doi oameni, legati unul de altul. Pîna acum, exceptînd episodul din urma cu cîteva ore, nu mai lovise pe nimeni. Lovise într-un politist… Pentru el legea era lege si politistii meritau la fel de mult respect cît si legea în sine.
O durere violenta îi strabatu tîmplele. Tim îi mai adaugase vreun ingredient secret în bautura? Un drog, care sa-l faca inofensiv? Probabil ca nu. Din cîte îsi amintea, Tim turnase din aceeasi sticla în ambele pahare. Se încrezuse prea mult în eficienta politiei, din fericire.
— Un idiot, murmura John, tragînd un sut în trupul inert. Si cînd ma gîndesc ca am crezut în el…
Nu putea sa zaboveasca prea mult în casa lui Parker. Politistul avea asupra lui un emitator care transmitea din cinci în cinci minute pozitia purtatorului la sectia de politie de care apartinea, precum si alte informatii. Daca cei care-i monitorizau activitatea miroseau ceva suspect nu stateau mult pe gînduri pîna sa trimita o echipa de interventie pentru a face verificari amanuntite.
Iesi pe scari împleticindu-se, tinînd înca în mîna arma politistului. Deocamdata nu-i era de nici un ajutor. Cît mai avea la el insigna lui Dawson arma era blocata. Din fericire, era singurul care stia acest mic secret. Se hotarî sa n-o arunce.
Îsi simtea capul din ce în ce mai greu, iar vederea îi era mai tulbure. Un junghi cumplit îl sageta în stomac si simti cum tot continutul acestuia se urca pe esofag. Varsa fara fereala, drept în strada, un delict, desigur, pe care l-ar fi dezaprobat cu vehementa cetateneasca cu chiar cîteva ore în urma. Acum prea putin îi pasa…
Tîmplele îi zvîcneau, furioase, de parca ar fi fost lovite pe dinauntru de niste ciocane neînduratoare. Si gustul amar de fiere, în gura…
Trebuia sa treaca urgent peste toate si sa-si reanalizeze situatia. Cu cîteva ore în urma crezuse ca se afla în cea mai dificila situatie din cîte existau pe lume. I se oferise sansa de a constata ca se poate si mai rau. Cel putin acum cîteva ore întrevazuse o speranta. Însa Tim nu numai ca nu-i oferise nici un ajutor, ci se gîndise ca ar fi mult mai practic sa-l vînda. Ticalosul! Cine si-ar fi închipuit?

Tim, cel care nu pierdea nici o ocazie de a demonstra tuturor cît de perfid si tiranic poate fi guvernul, cel care îsi informa soptind colegii de munca despre actiunile de protest puse la cale împotriva potentatilor zilei. Tim, cel în care îsi pusese toate sperantele, nu se dovedise a fi decît un tradator josnic, un negustor fara scrupule, care nu se gîndise decît cum ar putea profita de pe urma situatiei create. Si, culmea, mai avusese tupeul de a-l înstiinta ca o parte din recompensa o va folosi pentru a-i ajuta pe cei care luptau împotriva guvernului. Chiar avea haz, netrebnicul… Probabil ca, daca ar fi pus mîna pe bani, oamenii-sobolani nu ar fi primit nici un sfant, Tim parea mai degraba interesat sa-si cumpere cîteva tablouri sau chiar statui cu aspect oribil.
Acum însa nu-l mai avea nici pe Tim si doar printr-o minune reusise sa scape de „ajutorul” pe care acesta se grabise sa i-l ofere. Si, chiar daca ar mai fi cunoscut vreun opozant al guvernului, nu ar fi avut curajul sa-i calce pragul. În situatia lui nu mai putea avea încredere în nimeni.
Scrîsnetul unor cauciucuri îl facu sa tresara. Lasa planurile de viitor deoparte, deocamdata trebuia sa faca fata momentului. Observa la timp un gang îngust, mai degraba o nisa, în peretele unui bloc locuit, avînd în vedere aspectul, de cetateni de categoria D. Nici un cetatean dintr-o categorie superioara acesteia nu ar fi acceptat sa locuiasca într-un imobil atît de neîngrijit.
O masina de politie trecu pe lînga el, aproape ca-i simti caldura gazelor evacuate de esapamentul supradimensionat. O adevarata bijuterie a tehnicii. Cîndva, aflase asta din surse sigure, masinile de politie erau nevoite sa se strecoare în trafic atentionîndu-i pe restul participantilor cu ajutorul unor sirene stridente si al luminilor intermitente, montate pe capota. Sirena politiei îi era de ajutor si infractorului, care era informat din timp asupra pozitiei urmaritorilor. Acum, datorita tehnologiei moderne, masinile de politie reuseau sa blocheze traficul prin cîteva ordine date calculatorului de bord, lasînd liber un culoar pe care sa poate alerga nestingherite. Nu era cazul sa se întrebe ce cauta masina de politie în zona. Cumva, politistul sau Tim reusisera sa-i anunte pe colegii omului în uniforma despre cele întîmplate, daca nu cumva se sesizasera ei mai înainte. Întelese, îngrijorat, ca Tim le va oferi politistilor o pista în ceea ce-l priveste. Despre ce naiba discutase din clipa în care perfidul lui amic „acceptase ” sa-l ajute? Despre opozitia care-si ducea zilele în canalizarea orasului. Cu ajutorul lui Tim aflase în jumatate de ceas mai multe decît stiuse despre acesti indivizi timp de o viata întreaga. Si nu era greu de anticipat ca Tim, nemernicul, îi va îndruma pe politisti catre prima gura de acces în subsolurile orasului. Mai bine l-ar fi ucis pe ticalos, dar stia foarte bine ca era incapabil de o asemenea fapta. A ucide era rau, asa spunea legea, dar mai ales morala, si trebuia sa eviti a ucide o alta fiinta, oricare ar fi consecintele. Bine, daca Tim l-ar fi atacat si ar fi trebuit sa lupte pentru viata lui ar fi lasat aceste principii la o parte. Cînd lupti pentru viata ta o dai naibii de morala, dar în momentul în care-l vazuse cazut pe podeaua de marmura, milogindu-se cu lacrimi în ochi, înâelese ca nu poate sa-l zdrobeasca asemenea unui vierme.
Masina de politie se opri, scrîsnind din cauciucurile late, chiar în fata vilei în care-si ducea traiul secret Tim Parker, cetatean de categoria C. C simplu, fara nici un fel de plus. Usile pneumatice se deschisera aproape fara zgomot si doi barbati zvelti, îmbracati în uniforma trupelor de interventie ale politiei se repezira spre casa, agitînd impresionantele bastoane de cauciuc. Ce noroc! Daca la apelul lui Tim ar fi raspuns cei doi atleti cu bastoanele lor si nu grasul de la politia municipala, nu ar fi avut nici cea mai mica sansa de a iesi întreg din toata afacerea. Spre deosebire de pistolul pe care îl confiscase ceva mai devreme, genul acesta de arme nu puteau fi facute inofensive cu ajutorul insignei de diamant. Pentru a le pune în functiune posesorii lor nu trebuiau decît sa miste din bratele vînjoase.
Simti o unda de satisfactie la gîndul ca politistii vor descoperi, pe lînga amanuntele legate de el, si siretlicurile folosite de Tim Parker pentru a-si însusi privilegii ce nu-i erau destinate. Mizerabilul o merita din plin.
Tocmai se pregatea sa plece, fara sa stie nici el prea bine unde, cînd îi veni ideea de a arunca o privire în masina politistilor. O idee nebuneasca, tinînd cont de împrejurari, dar daca zapacitii aparatori ai ordinii uitasera usile deschise…
Din trei salturi ajunse lînga masina. Arunca doar o privire dezgustata spre computerul care facea legatura cu baza de date a politiei. Daca ar fi stiut sa utilizeze o asemenea scula ar fi putut afla informatii care sa-l ajute sa supravietuiasca. Ar fi aflat cîte forte au fost mobilizate pentru a-l captura, care era planul de actiune al vînatorilor de capete pentru urmatoarele zile. Din pacate nu avea nici cea mai mica idee despre cum trebuia utilizata masinaria.
Descoperi însa o punga de hîrtie în care era posibil sa se gaseasca ceva de mîncare. Îi vazuse adesea pe politistii prea prinsi de obligatiile meseriei pentru a-si permite luxul de a sta la masa mîncînd exact din pungi ca aceasta, înghesuiti în spatele volanului în cîte o parcare mai ferita. Numai la vederea pungii si simti ca ameteste de foame. Nu mîncase nimic de dimineata, iar daca Tim îi oferise din belsug bautura, nu-i oferise în schimb nici o firimitura de mîncare. Observa, încîntat, ca punga era destul de grea.
Îsi însusi si lanternele pe care posesorii legitimi, neglijenti, le abandonasera între scaune, lînga frîna de mîna. Lanternele deosebit de puternice si cu o durata mare de utilizare intrasera de multa vreme în dotarea obligatorie a politiei americane. Pentru pazitorii legii exista atîtea ocazii de a-i urmari pe infractori în cel mai întunecate locuri.
Din pacate, nu mai gasi nimic bun de furat. Pentru orice eventualitate trase un sut în monitorul computerului. Era constient ca asta nu-i va încetini prea tare pe urmaritori, dar îl ajuta sa se simta mult mai bine. Se opunea sistemului cu toate puterile… Ah, daca Tim s-ar fi opus sistemului la fel de consecvent în fapta ca în vorba…
Cu lanternele în buzunare si strîngînd la piept punga cu mîncare, John se grabi s-o stearga din zona. Dupa ce-i vor vedea isprava, politistii îsi vor dori din inima sa stea de vorba cu el.

1500 vizualizari

Un comentariu

  1. […] Dawson episodul 4! Astazi a aparut si episodul cu numarul 4 din romanul lui Ciprian Mitoceanu, Amendamentul Dawson. O mostra din acesta ne-a putut fi oferit in […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.