The Mist


Compania in care am vizionat pentru prima data The Shawshank Redemption s-a aratat impresionata si surprinsa in contextul in care nu credea ca imi plac si filmele serioase si se astepta sa mergem la vreo prostie de film din alea cu Stephen King sau asa ceva, de care vorbeam toata ziua buna ziua si de care mi-era plina casa, de parca altceva nu exista pe lumea asta. A urmat o contra pornind de la pretentia mea ca tocmai la o ecranizare Stephen King fusesem, pretentie care a trebuit confirmata prin pariu si o calatorie inapoi la cinematograf pentru studierea afisului (nu exista imdb si, in cea mai mare parte, nici Internet). Am cistigat pariul si am pierdut fata, cam asa e viata, ma bucur macar ca filmul a ajuns si sta bine mersi pe primul loc in topul imdb al preferintelor cinefililor de pe planeta, cot la cot cu The Godfather si, ironia suprema a anului 2008, cu noul film Batman.

Frank Darabont a reusit sa propulseze numele lui Stephen King in constiinta populara cu o forta care depaseste mult precedentele tentative (Rob Reiner cu Stand by Me sau Misery, Kubrick cu Shining, cu atit mai mult ecranizarile de nisa ale unor Carpenter, Romero etc. care nici macar nu pot fi considerate tentative in acest sens). Ghinionul de a concura la Oscaruri cu Forrest Gump si Pulp Fiction nu a oprit filmul din a se infiltra in constiinta universala, pe toate nivelurile, de la cultura populara si divertisment pina la cea elitista, minuita si inchistata de autoritatea criticilor. Citiva ani mai tirziu, acelasi Frank Darabont aproape ca repeta performanta cu The Green Mile (de data asta marginalizat la Oscaruri de American Beauty) si fixa pentru totdeauna ideea ca Stephen King e un exponent al culturii contemporane si nu un nume oarecare din larga nebuloasa a divertismentului.

Anul 2008 il readuce pe Darabont in atentia publicului cu o abordare diametral opusa a operei lui King, The Mist. Dupa ce l-a legitimizat cultural pe King, de data aceasta parca regizorul incearca sa ne spuna ca totul a fost o mirsavie si King este cu adevarat un exponent al literaturii horror, cui nu-i convine sa plece acasa. Asemenea profesoarei de pian finute si culte care in intimitate se dovedeste a fi o masochista obsedata sexual, ecranizarea The Mist lasa impresia ca Darabont s-a saturat sa faca impresie buna si se deda la cele mai traditionale arhetipuri horror (si la cel mai cinic final de film din memoria recenta). E o poveste de groaza pur singe care imbina ostentativ survivalismul din filmele lui Carpenter cu mistica lui Lovecraft, o fabula cu morala cruda si glume la fel de crude (vezi afisul filmului fictiv The Dark Tower la care lucreaza personajul, despre care fanii vehiculeaza zvonuri ca ar fi un teaser). Precedentele filme ale lui Darabont au excelat la capitolul muzica. The Mist exceleaza prin lipsa desavirsita a muzicii, cu exceptia scenei finale in care o piesa Dead Can Dance explodeaza cu un impact care potenteaza concluzia povestii.

Frumos ar fi ca afisele The Mist sa spuna cu litere mari "From the director of Shawshank Redemption and Green Mile" (numele lui Darabont e intr-adevar cam lung si dificil de tinut minte). Frumos ar fi ca lumea care a apreciat pomenitele filme sa vada si The Mist si sa isi puna problema ce s-a intimplat cu Darabont si cu King, de ce s-au apucat sa produca filme din astea. Frumos ar fi ca aceeasi lume sa incerce sa isi dea si raspunsul: nu exista cultura pentru ubermensch si cultura pentru untermensch, exista doar probleme universal umane exprimate in cele mai variate forme de catre oamenii responsabili cu intretinerea imaginatiei, artistii.

1694 vizualizari

3 Comentarii

  1. kyodnb spune:

    filmul mi-a placut si cred ca daca as fi citit si versiunea literara as fi fost multumit de ecranizare…
    the ending a fost destul de devastator…in rest, a fost exact cum mi-as fi dorit sa fie, mult supans, multa nebunie si panica…si destule creaturi cat sa-ti potoleasca foamea de ciudatenii pt o perioada…

  2. Bogdan spune:

    Finalul filmului nu coincide cu finalul nuvelei care nu este asa de devastator. Dar nu ar fi dat filmului nota de dramatic daca ar fi fost folosit finalul din nuvela.

  3. kyodnb spune:

    banuiam eu…sincer, ma asteptam la un „Happily Ever After” specific hollywoodian…dar bine ca regizoru ne da cu tifla, insa, daca stau un pic sa ma gindesc e si parca „fortat”…se stie ca omul e o entitate care trage cu dintii de viata:)

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.