Mi s-a mai întâmplat o dată anul acesta ca un film să-mi fure ochii şi nu fiu atent mai deloc la poveste: la Sucker Punch. Însă trucul cu efectele vizuale bombastice, aranjamentele superbe şi CGI-ul au efect fix cât durează filmul. După asta, dacă te întreabă cineva despre ce era filmul, îţi dai seama că povestea poate fi rezumată în câteva propoziţii simple. Sau l-ai putea trimite pe respectivul să se uite la trailer. Că acolo e oricum toată povestea.
Ca să nu vă las în ceaţă, eroul principal al Immortals (regia Tarsem Singh, de la care vă recomand The Fall) este Tezeu, un muritor de rând, hulit de către cei din neamul său, însă viteaz din cale-afară, musculos, bun luptător, cinstit (şi mai inseraţi aici orice atribut care vă trece prin cap). Este văzut cu ochi răi deoarece este considerat a fi copil din flori, iar tot ceea ce doreşte el este să-şi apere mama. Singurul lui prieten este „Old Man”, plin de înţelepciune şi poveţe. „Old Man” este întruchiparea lui Zeus care nu vrea să-l influenţeze pe Tezeu din postura de zeu, ci doar de simplu muritor. În rolul lui Tezeu îl veţi găsi pe Henry Cavill (actor aflat pe val – The Tudors, noul Superman – Man of Steel), iar în rolul lui Zeus pe Luke Evans (Clash of the Titans, The Three Muskeeteers)
Regele Hyperion (Mickey Rourke) arde Grecia dintr-un colţ în altul pentru a găsi arcul Epirus despre care se crede că ar fi fost creat de către Ares. Arcul ar avea puterea să elibereze Titanii, iar asta ar aduce pieirea omenirii şi anihilarea Olimpienilor. Zeii nu au voie să întrerupă marşul lui Hyperion pentru că regulamentul de ordine interioară nu le permită să intervină în treburile oamenilor. Aşa că Olimpenii fac „outsourcing” (ca să folosesc un termen din IT) către Tezeu care îşi va îmbrăţişa destinul şi va conduce oamenii în lupta cu armata lui Hyperion. Gaşca lui Zeus este întruchipată numai de actori tineri, îmbrăcaţi „trendy” şi purtând coifuri haioase (totuşi, nici unul nu se compară cu cel purtat de Hyperion). Titanii sunt cenuşii, violenţi, aproape primitivi. Zeus se teme atât de mult de întoarcerea Titanilor deoarece, deşi toţi zeii sunt nemuritori, se pot ucide între ei şi o şi fac… pentru că pot (mă rog, luptă pentru putere).
Acum, filmul funcţionează ca entertainment pe toată durata sa, dacă în cadrul acestui „entertainment” nu aveţi nimic împotriva unor scene de o violenţă extremă (apogeul fiind atins în cadrul luptei date între cele două tabere de zei).
Filmul eşuează lamentabil în construcţia unor personaje credibile, memorabile. În primă instanţă am dorit să ocolesc filmul şi asta deoarece în trailer era o bună parte din discursul eroic ţinut de către Tezeu pentru îmbărbătarea luptătorilor greci („Fight for honour, fight for your children, fight for immortality.”) dar m-am decis să-i dau totuşi o şansă. Şi tot legat de personaje, cel interpretat de Stephen Dorff a fost jenant. De altfel, şi actorul a părut extrem de plictisit. Filmul arată superb, nu încape urmă de îndoială, însă în spatele frumuseţii aparente se ascunde un mare gol, căci dacă eliminăm spectacolul vizual, nu rămânem cu mare lucru.
Paradoxal, scenariul a fost scris de doi autori de origine greacă (Charley Parlapanides şi Vlas Parlapanides). Acum, nu mă aşteptam să respecte foarte mult mitologia, însă aş fi dorit mai multă coerenţă din partea lor.
Finalul deschis al Immortals lasă loc unei continuări. Nu prea curând, sper.
Vizualizari: 383
