Cloud Atlas

ioan_todoran • 16:21 - 02.01.2013 • 

Cloud Atlas a reprezentat unul din cele mai importante momente (mainstream) ale cinematografiei în 2012. Într-o industrie sufocată de remake-uri, reboot-uri, francize, trilogii, sequel-uri şi prequel-uri, apariţia filmului de faţă pare aproape o anomalie, o ciudaţenie creată din insistenţele şi perseverenţa unor creatori de artă. Ecranizarea romanului omonim al scriitorului britanic David Mitchell, Cloud Atlas a avut parte de o trio de regizori de excepţie: Andy Wachowski, Lana Wachowski şi neamţul Tom Tykwer.

Ideea filmului a încolţit pe platourile de filmare la V for Vendetta, unde Lana primise un exemplar al cărţii de la Natalie Portman. La puţin timp au apărut primele drafturi ale scenariului, iar Tykwer a fost de asemenea cooptat în echipă. Cei trei au avut multe probleme legate de finanţare, deoarece marile case de producţie nu au vrut să ia parte la acest proiect, considerând scenariul prea alambicat şi complicat pentru a putea fi vandabil. Astfel, filmul a ajuns să fie unul dintre cel mai scumpe filme indepedente din toate timpurile, cu un buget de aproximativ 100 milioane de dolari, din care mai mult de trei sferturi au provenit din surse independente, Warner Bross ocupându-se doar de distribuţie.

Structura narativă a cărţii este foarte inovativă, cu şase povestiri diferite care au loc începând cu 1849 şi terminând într-un univers post-apocaliptic din jurul anului 2300. În timp ce în roman poveştile se succed cronologic, în film acestea sunt amestecate într-un mod foarte ingenios, graţie inspiraţiei celor trei regizori. Elementul comun al povestirilor îl reprezintă actorii, fiecare actor jucând un personaj diferit în fiecare povestire, fie că e vorba de o persoana de rasă diferită, vârstă diferită sau… sex diferit. Până la credits-urile de la finalul filmului nici un am recunoscut mare parte din actori, machiajul fiind absolut remarcabil. Un alt element comun este un semn din naştere care este purtat de mai multe personaje, accentuând ideea de reîncarnare de-a lungul a câtorva veacuri.

Nu o să insist mult asupra poveştilor. De la aventuri în Pacific pe o corabie la sfârşitul secolului XIX, unde se tratează probleme legate de colonizare şi trafic de sclavi , la începutul secolului XX unde Frobisher compune marea sa operă, apoi în anii 60 unde jurnalista Luisa Rey se trezeşte în mijlocul unui complot de proporţii. Anii 80 au în prim-plan un editor cam ghinionist, iar elementele SF se remarcă din plin în următoarele două părţi, prima fiind un viitor sumbru, un consumerism dus la extrem, în care sclavii crescuţi artificial trăiesc doar pentru a satisface nevoile oamenilor „pur sânge”, a „consumatorilor”. Ultima povestire este plasată în viitorul post-apocaliptic de care pomeneam, în care omenirea trăieşte într-o simbioză dintre rămăşiţele tehnologice şi viaţa „back to the roots” (=locuitul în colibe), apocalipsa („The Fall”) fiind cauzată de nevoia neostoită a oamenilor pentru „mai mult”.

Deşi structura narativă este într-adevăr complexă şi poate părea chiar intimidant să încerci să descoperi toate legăturile dintre cele şase poveşti, filmul nu plictiseşte absolut deloc, ci chiar incită la vizionări multiple. Distribuţia este alcătuită atât din nume consacrate (Tom Hanks – care a fost un susţinător înverşunat al proiectului -, Hugo Weaving, Halle Berry, Susan Sarandon, Hugh Grant sau Jim Broadbent) cât şi actori mai tineri, dar extrem de talentaţi (Jim Sturgess, Ben Whishaw). Am fost bucuros să-l revăd pe Whishaw, aflat la a doua colaborare cu Tykwer, după ce a avut rolul principal în „Perfume…” Jim Sturgess a dovedit aici (ca şi alţi actori) că este extrem de versatil, jucând o paletă extrem de diversă de personaje. A urcat fulminant în topul personal al actorilor tineri de urmărit.

Mixul de genuri este incredibil, de la aventuri şi acţiune, la romance şi dramă şi apoi la SF. Filmul are referinţe mai mult sau mai puţin evidente la opere ca Fahrenheit 451 (Ray Bradbury) sau filme ca Soylent Green. Referinţele la Soylent Green sunt multiple (şi apar în epoci diferite), fiind ori fraze luate direct din film, rostite de personajul lui Jim Broadbent în timpul unei evadări, sau mult mai directe şi mai incisive într-una din povestirile plasate în viitor.

Nu cred că are rost să spun cât de bine arată şi cât bine e realizat filmul, de la atmosfera anilor 60 la viitorul SF şi super-tehnologizat. Spun cu încredere că filmul o să ajung un cult-classic în timp, să fie considerat „underrated” sau un diamand ascuns la cinematografiei. Filmul face o recapitulare a unor probleme majore de care s-a lovit omenirea în ultimii 150 de ani apoi aruncă o privire în viitor (urmată de încă un salt îndrăzneţ în viitor) pentru a încerca să suprindă ce ne-ar putea aştepta. Într-un fel, problemele nu dispar, ci doar se transformă. Structura cărţii şi implicit a filmul a duce la o relaţie extremă, de „love” sau „hate”. Până acum nu am auzit opinii care să se situeze cumva la mijloc.

Andy şi Lana Wachowski veneau dupa eşecul cu Speed Racer din 2008, în timp ce Tykwer are bagaj impresionant, demne de menţionat fiind Run, Lola, Run şi Perfume, story of a murderer. Din păcate, Cloud Atlas a intrat deja pe lista eşecurilor de box-office din anul acesta, recuperându-şi până acum doar puţin peste un sfert din buget. Totuşi, cred că filmul poate însemna o revenire pentru Halle Berry, care oferă probabil cea mai bună performanţă a sa din ultimii 10 ani. De asemenea, Cloud Atlas este şi primul film din istorie care a avut parte de trei regizori creditaţi în mod egal la realizarea peliculei. Un alt detaliu tehnic interesant este că filmul a fost realizat cu două unităţi de filmare care lucrau în paralel, una fiind coordonată de către Tykwer, alta de către cei doi Wachowski, singurele elemente comune fiind actorii.

La sfârşitul filmului, după mai bine de două ore şi jumătate şi fiind destul de bine trecut de miezul nopţii, nu-mi prea venea să plec din sala de cinema, ci doar să mă ridic de pe scaun şi să strig: „Mai vreau o dată!”

2640 vizualizari

3 Comentarii

  1. Ben Ami spune:

    imi cer scuze ca scriu asta: este o prostie de film! NU DATI BANII PE EL!

  2. […] Alte pareri: Angela, Marian, FilmeTari, Ars Cinemateca, Bogdan, Cronicarul de film, Delia, Adina, Victor, Stefan, Andres, Tiberiu, John, korinams, MoNo, Revista Nautilus […]

  3. Eraser spune:

    Ai dreptate cu „love and hate”! Eu l-am vazut deja de 3 ori si nu ma mai satur! Insa am prieteni care au adormit (la propriu) la cinema in timpul filmului si mi-au reprosat ca i-au tarat la o tampenie de film!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.