REVISTA NAUTILUS / Cinemateca / Banda desenata si filmul

Banda desenata si filmul

Aron-Biro • 11:08 - 01.10.2008 • 

Ecranizarile bazate pe benzi desenate constituie un segment destul de sarac in istoria cinematografiei (ceva mai bogat, dar oricum modest, in industria TV), un segment care a cunoscut succes de public si critica abia in ultima vreme, fiind prevazuta chiar o inflatie a filmelor de inspiratie BD in urmatorii 5 ani cel putin. Explicatia este simpla si e similara cu cea a exploziei francizei Lord of the Rings la jumatate de secol de la aparitia sa, ori cu sumedenia de ecranizari Philip K. Dick postume. E vorba pur si simplu de valori ale culturii populare ignorate cu ostentatie de criteriile mainstream de promovare comerciala si culturala, pina cind rezistenta la testul timpului, coroborata cu statutul de pionieri al autorilor si cu crizele ciclice de inspiratie a scenaristilor zilieri, le-a impus ca o noua fintina de idei, construita in timp cu forta si autenticitatea pionieratului. Trebuie adaugat si faptul ca abia in ultima decada au fost disponibile tehnologiile necesare implementarii efectelor speciale care sa asigure credibilitatea vizuala a materialului.
Desigur, memoria colectiva poate fi tentata sa afirme ca ecranizarile BD au fost dintotdeauna printre noi si dintotdeauna s-au adresat fie copiilor, fie acelorasi analfabeti care consuma si materialul sursa, insa purtatorii acelei memorii colective au probleme evidente in a enumera macar pe degetele a doua mini titluri din domeniu aparute inainte de Spiderman, considerat punctul de rascruce in legitimizarea publica a acestui segment care a suferit nu doar din subordonarea fata de genurile de nisa, dar si din faptul ca pina si fanii acelor nise au gasit de cuviinta sa ii minimalizeze meritele.
Fiind un domeniu mult mai liberal decit cinematografia, in banda desenata s-a realizat cu un avans de 20 ani cam ce se poate vedea azi in cinematografe, dar si in numeroase seriale TV care au imprumutat tehnicile de serializare BD. Cel mai recent film Batman ocupa, in topurile criticii si ale popularitatii deopotriva, o pozitie care il poate face pe cinefilul naiv sa se intrebe unde s-a ascuns un astfel de film atita timp. Ei bine, se cocea de mai bine de 20 de ani in ateliere creative aflate sub radarul autoritatilor culturale. Similar, filme ca Lord of the Rings, Star Wars au aparut in perceptia publicului larg si a unui numar mare de critici lipsiti de vigilenta, ca surprize totale din partea unor echipe creative lipsite de pedigree (nu si de ambitii). Nu e dificil de remarcat ca nisa SF/F/H in 2008 a fost dominata categoric de ecranizari BD, in speta de The Dark Knight si Iron Man. Si nu doar nisa – cele doua filme sint liderii de box-office ai anului, asadar au capatat si votul mainstream (in film, mainstream nu e gen sau un stil, ci un statut) iar promisiunile arata ca nici in anul 2009 situatia nu se va schimba.
Ceea ce au in comun cele doua filme, probabil ingredient principal al succesului, este un aspect definit in paginile BD inca din anii ’80, abia recent considerat exploatabil de industria de la Hollywood: procesul de umanizare a supereroilor si transformarea povestilor de gen in discursuri pe tema puterii, ancorate in contexte din constiinta sociala. Alt element comun ar fi ca cei doi supereroi sint singurii care s-au dezvoltat prin propria vointa si nu prin interventii supranaturale providentiale, pornind de la motivatii profund umane si construindu-si gadgeturile prin propriile posibilitati tehnice. Aceasta face ca efectele speciale sa fie puse in slujba avansarii plotului si personajelor, mai degraba decit sa devina un decor sufocant. Apoi, astfel de filme "fragile", care pot aluneca in ridicol sau infantil la cel mai mic pas eronat, au trebuit puse in sarcina unor echipe versate, cu actori de Oscar: Heath Ledger, Christian Bale pe de o parte, Robert Downey Jr, Jeff Bridges de cealalta parte.
Ceea ce difera intre cele doua filme sint tipologiile eroilor: Batman e eroul gotic cu rezonante horror, Iron Man e mai tehnic, e cyborgul primordial, matrita dupa care s-au creat majoritatea personajelor de gen din cinematografia SF (Robocop?) si personajul prin care creatorul Stan Lee aborda in anii ’60 problema Razboiului Rece (in film, cea a Razboiului din Irak). Nu in ultimul rind, cei doi reprezinta interese conflictuale, eterna rivalitate intre companiile dominante din industria BD, Marvel si DC Comics, o competitie care garanteaza inovarea si evolutia ce a adus cele doua filme pe pozitii de lideri mainstream ai cinematografiei.

921 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.