La filmul de faţă am ajuns datorită lui Nick Frost, pe care îl ştiam din comedii ca Shaun of the Dead, Hot Fuzz sau, mai recent, Paul. Vorbesc aici de gaşca Frost/Pegg/Wright care în ultimii zece ani a parodiat (şi omagiat în acelaşi timp) filmele cu zombie – în Shaun of the Dead (doldora de referinţe la filmele lui Romero), filmele poliţiste britanice – în Hot Fuzz, sau filmele cu extratereşti – Paul. Primele două au fost regizate de către Edgar Wright şi plasate în Anglia cu tot tacâmul: actori britanici, umor specific. Paul a avut acţiunea mutată în SUA, fiind povestea unor sf geekşi britanici care călătoresc peste ocean pentru a vizita toate locurile de care se presupune că ar fi legate de extratereştri. Paul filmul a beneficiat de regia lui Greg Mottola (Superbad, Adventureland), iar Paul personajul de vocea lui Seth Rogen. În toate filmele menţionate, alături de Nick Frost apare mereu-simpaticul Simon Pegg, pe care aveţi ocazia să-l vedeţi în producţii foarte cunoscute (Star Trek, Mission Impossible).
În Attack the block, Nick Frost are doar un rol episodic, şi în principal îşi continuă rolul de geek/loser întruchipat şi în Shaun of the Dead sau Paul. De la filmul de faţă mă aşteptam să continue pe linia celor trei mentionate. În timp ce în Paul alien-ul era prietenos şi simpatic, Attack the block prezintă lupta unor puşti din sudul Londrei împotriva unei invazii extraterestre care are loc în cartierul lor. Filmul este debutul cu lung metraj al lui Joe Cornish, care a avut nişte roluri episodice prin Shaun of the Dead şi Hot Fuzz. Staţi cu ochii pe el căci semneză scenariul la “The Adventures of Tintin” (în regia lui Steven Spielberg), alături de Edgar Wright şi Steven Moffat. Tot Cornish a semnat şi scenariul pentru filmul de faţă.
Acum, filmul pe ansamblu a fost amuzant, nu zic nu, doar că pus în lumina recentelor conflicte din Londra, lasă parcă loc şi de alte interpretări datorită problemelor existente acolo cu delicvenţa juvenilă. În secvenţa de început, o bandă de puşti jefuiesc o tânără şi o ameninţă cu un cuţit. Cel mai mare dintre ei, Moses, are 15 ani. Chiar şi Joe Cornish mărturisea într-un interviu că ideea scenariului i-a venit după ce a fost jefuit de o bandă a cărui membri erau „suprinzători de tineri”. Cei din gaşca lui Moses nu sunt (încă) violenţi, dar acolo se îndreaptă din cauza anturajului: toţi puştii înjură, fumează iarbă, au arme albe acasă. Chiar dacă iniţial Moses este mai speriat decât tânăra respectivă în momentul jafului, e doar un pas până la a ieşi ceva foarte prost la o altă tentativă. Crescut într-un cartier din sudul Londrei, acelaşi Cornish mai spunea că a crescut înconjurat de astfel de personaje ca acestea din filmul său şi ar fi dorit să vadă ce s-ar fi întâmplat dacă o invazie extraterestră ar fi avut loc în cartierul său.
Gaşca de copii ucid iniţial un extratestru de mărimea unei maimuţe şi-l duc acasă triumfători. Totuşi, acesta se dovedeşte a fi doar începutul, căci o droaie de alienşi de mărimea unei gorile, negri şi cu dinţi fosforescenţi încep să pună stăpânire pe cartier. Filmul are unele momente extrem de haioase – datorită naturaleţii puştilor, dar şi câteva momente horror sângeroase – pe măsură ce moare brutal câte un membru al găştii şi se întrevede morala: orice faptă are urmare, iar cele rele nu rămân nepedepsite. Se pune accent şi pe mediul social dur în care trebuie să trăiască puştii şi unde trebuie să se adapteze pentru a supravieţui. Puştii luptă împotriva extratereştrilor cu ce au la îndemână: cuţite, bâte de baseball, săbii ninja (?!) sau chiar artificii, dar sunt hotărâţi să nu se predea.
Un moment extrem de acid este atunci când una din amicele băieţilor le spune că prietenul său este plecat ca voluntar în Africa pentru a ajuta copii de acolo. Răspunsul lor este (traducere aproximativă): „Dar de ce? Cei din Anglia nu erau destul de buni pentru el?” Poate că ar trebui să începem să ajutăm şi să înţelegem comunităţile în care trăim. Cei care au nevoie de ajutor pot fi mult mai aproape decât credem.
Aş fi vrut să vă recomand filmul ca o comedie horror care să vă distragă atenţia de la oricum mult prea încrâncenatul prezent. Însă, aşa cum spuneam, unele din problemele prezentate în film sunt extrem de serioase. Totuşi, nu evitaţi filmul, plus cele trei de care vă povesteam la început.
Vizualizari: 431
Eu unul imi vreau cele doua ore inapoi.