REVISTA NAUTILUS / Europa S.F. / Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXVI)

Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXVI)

Cristian Tamas • 1:13 - 02.04.2013 • 

Anii 60 şi revista New Worlds – partea a doua

Michael Moorcock

Michael Moorcock

Pentru a încerca de a mai reduce prăpastia dintre science fiction și literatura „legitimă”, Moorcock, Ballard, Aldiss și alții s-au implicat în epopeea revistei New Worlds : nu pentru recunoașterea SF-ului, sau pentru a se face ei însiși recunoscuți de „establishmentul literar” ca „autori valoroși” meritând legitimarea, ci manifestându-se ca un grup literar modern și încercând să impună prin această revistă –  care s-a dorit să fie experimentală  –  SF-ul ca un loc de experimente mentale, literare și artistice.” – Roger Bozzeto

Coordonarea lui Michael Moorcock a fost mult mai flamboaiantă decât cea a lui Ted Carnell, și Moorcock a fost la fel de polemic în articolele sale precum a fost John W. Campbell Jr. în Astounding Science Fiction la începutul anilor 1940, deși în scopuri foarte diferite,  juxtapunând ficțiunea comentariilor sociale, colajelor vizuale, chiar poeziei concrete, într-o încercare deliberată de a estompa imaginea comercială a SF-ului și de a plasa ficțiunea speculativă într-un context de schimbări sociale rapide și radical-artistice.” – Brian Stableford & Peter Nichols

Un alt lucru important este că science fiction-ul nu funcționează precum literatura așa-zis generală. Science fiction-ul nu are în general best-sellere, adică lucrări cu vânzare masivă și uitate rapid, ci are multe long-sellere (distincția este a lui John Brunner).”  – Gérard Klein

Ted Carnell a vândut trustului Roberts & Vinter la pontul lui Michael Moorcock, revista New Worlds în luna aprilie 1964. Tânărul Michael Moorcock (avea douăzeci și patru de ani) a preluat conducerea revistei New Worlds în luna mai 1964, publicînd un editorial cu valoare programatică, „O nouă literatură pentru era spațială” („A New Literature for the Space Age”) în numărul 142 (mai/iunie 1964).

Din perspectiva actuală a îmbătrânirii globale a speciei umane și a creșterii longevității, vârsta de douăzeci și patru pare să fie începutul ecloziunii pentru adolescenții întârziați („liceeni sau studenți în retragere”) care obișnuiesc să locuiască împreună cu părinții până spre patruzeci de ani, parazitându-i sub pretextul „neregăsirii sufletești” în „pustia muncii”. Junii noștri contemporani au o speranță medie de viață de 75 de ani (e minunat, nu?,  având în vedere că populația în proporție de 95% analfabetă și rurală a României anului 1900, avea o speranță de viață de 36 de ani), dar se maturizează în medie după treizeci de ani, adică se trăiește mai mult, dar fiecare etapă este decalată cu minim zece ani. Cu atât mai mult este de admirat precocitatea și prolificitatea lui Moorcock.

New Worlds__no.142_Mai-Iunie 1964La unsprezece ani, Michael își lansa propriul fanzin („Outlaw’s Own”, scris de mână) iar la șaptesprezece ani, coordona deja revista „Tarzan Adventures” (la fel de precoce a fost și în domeniul literaturii de consum, scriind și publicând heroic fantasy în fițuică – ciclul „Sojan”)  apoi a fost redactor-șef al revistei detectiviste „Sexton Blake Library” (Sexton Blake era supranumit „Sherlock-ul sărăntocilor”), maculatură vândută la chioșcuri și destinată indivizilor cu un nivel precar de educație.

În revista New Worlds a debutat la nouăsprezece ani în 1958, cu povestirea „Going Home” (în colaborare cu Barrington J. Bayley). Așadar, Michael avea origini sănătoase și poseda stadiul necesar de ucenicie în businessul paraliteraturii. Cu atât mai paradoxală pentru un autodidact care abandonase școala la șaisprezece ani după un palmares de-a dreptul dezastruos, este pasiunea pentru lectură, paradoxal este și bagajul cultural pe care l-a înmagazinat în următorii șapte-opt ani și discernământul literar dovedit, deși provenea din mediul „defavorizat” al literaturii populare care în general nu încurajează evoluția intelectuală.

Michael duce o frenetic-pauperă existență de lumpen, tatonând fie domeniul editorial (romanul său mainstream „ Caribbean Crisis”, 1962, a fost scris împreună cu James Cawthorn sub pseudonimul Desmond Reid), fie cel muzical (cântăreț de blues în cluburi), și sub influența lui Ted Carnell  începe să contribuie cu texte SF&F la revistele Science Fiction Adventures și Science Fantasy, primul roman SF, „The Sundered Worlds” fiindu-i publicat în noiembrie 1962.

Figura tutelară a „noii literaturi a erei spațiale” este considerat scriitorul american William Burroughs iar producțiunile acestuia („The Ticket that Exploded”, „Dead Fingers Talk,Nova Express) reprezintă modelul mult așteptat pentru scribii comerciali dornici de consacrare : „SF-ul pe care toți l-am așteptat  – foarte ușor de citit, combinând satira cu imagini splendide, discutând despre filosofia științei, având o perspectivă asupra experienței umane, utilizând avansate și eficiente tehnici literare, și așa mai departe.”

Burroughs este citat cu un înălțător îndemn destinat confraților condeieri oareșce mai debusolați în privința scriiturii: „Dacă scriitorii vor dori să descrie tehnologiile avansate ale erei spațiale, ei trebuie să inventeze tehnici narative la fel de avansate pentru a fi capabili să le înfățișeze într-un mod corespunzător” deoarece în mod de-a dreptul profetic, americanul Bill este „primul scriitor SF care explorează toate potențialitățile genului și creează o nouă mitologie” și are suficient tupeu să stoarcă „estetism” din pornografie, argou și idealizarea pegrei într-un mod disperat, cinic și provocator. După patruzeci și opt de ani putem recunoaște „strategia” unor cohorte de impostori și veleitari care se consideră avangardiști doar pentru că îi pastișează pe niște morți.

Și evident, „cititorii noștri sunt mai inteligenți decât ai altora” : „Cititorul de SF este un cititor inteligent, nesatisfăcut poate cu alte forme de divertisment literar, care caută în SF ceva mai relevant decât propria-i viață și propria-i perioadă. Și mai vrea și idei, stil, atmosferă și intrigă”, spunea Michael în 1964, consumatorul trebuie periat bine și trebuie convins că merită mai mult. Și va primi mai mult, evident ! De obicei, mai mult din același terci anost, acum într-o nouă prezentare (eternele și fascinantele cogitațiuni despre copertele cărților de consum – „…decorul frivol impus de modul de producție al literaturii populare; premisa publicitară care impune unui roman popular să aducă pe copertă mai multe elemente de șoc, sistemul de reclamă prin titlu și prin ilustrație…; ilustrația copertelor făcînd apel la elementele facil-emblematice ale genului…; deviația psihosocială: cultul forței și al eroului, care simplifică în chip grotesc imaginea realității, permanenta regresiune spre copilărie, complexele erotice, evidente în SF prin absența sau inconsistența personajelor feminine sau transformarea acestora în obiecte sexuale…” – Florin Manolescu, „Literatura SF”) dar nicidecum pe gratis.

Cititorii s-au săturat de literatura tradițională și își îndreaptă atenția spre literatura speculativă” ! De-a dreptul minunat, dar nu s-a ținut cont de inerția, conservatorismul și așa-zisele gusturi ale consumatorilor specializați iar după un an și jumătate de „new wave” (evident, un împrumut din cinematografie, referitor la curentul francez șaizecist – „la nouvelle vague”),  „inner space”, „new thing”, scăderea catastrofală a vînzărilor revistei o amenințau cu dispariția. Noroc cu intervenția salutară a lui Brian Aldiss și Anthony Burgess care au obținut pentru revistă o subvenție de la Consiliul Artelor și i-au permis „magnificei New Worlds” să mai supraviețuiască niște ani.

Este prima contestare în bloc a modelului SF-ului comercial inventat în America prin pulp-urile lansate de grafomanul și semidoctul Hugo Gernsback care a găsit doar un termen etichetă pentru un „kitsch destinat puștimii ignorante și inculte” cum afirmă unii critici literari din mainstream. Nu este o întâmplare că această contestare, revolta împotriva producției industriale de maculatură specializată (modelul nord-american) a avut loc în Europa, în cea mai americanizată țară occidentală și tocmai în 1964, anul declanșării schimbării de paradigmă, a pierderii iluziilor față de un model de capitalism paternalist și al începutului marelui val de revoltă împotriva establishmentului occidental.

Ceea ce trebuie remarcat este că cele trei figuri centrale ale „noului val”, Moorcock, Ballard și Aldiss provin chiar din fandom, din mediul autorilor specializați în producția în serie de SF&F și reprezintă prima dizidență organizată și articulată în fața consumismului și mercantilismului impus SF-ului de negustorii de peste ocean. În același timp este prima afirmare postbelică a europenității SF-ului în cadrul unui gen atît de „americanizat”, atât de conformist și conservator și supus presiunilor pieței de profil, considerând literatura o marfă ca oricare alta.

New Worlds_no.173_1967Michael Moorcock a favorizat publicarea unui altfel de literatură în paginile revistei „New Worlds”, o literatură matură preocupată de stil, de tehnici narative noi pentru science fiction, de experiment, de o tematică centrată asupra spațiului interior, a universului psihic, neinhibată în fața sexualității, curioasă în privința religiilor orientale, în dinamitarea oricărui tabu, în contestarea propagandei oficiale, în exhibarea cinismului și pesimismului față de „british/american way of life”. Desigur, cronologic vorbind, toate aceste experimente (strategii narative) fuseseră deja utilizate în literatura generală occidentală (și nu numai) încă din anii 20 și 30 ai secolului XX, „stream of consciousness” (dicteul automat), dadaismul și suprarealismul, dimensiunea psihedelică. Un domeniu literar închistat și marginal cultural precum science fiction-ul vest-european al anilor 60 se deschide în fața universului literaturii generale, contribuind la erodarea zidurilor ghetoului sefultistic. SF-ul britanic (și prin extensie cel european) și-a redobândit relevanța și valoarea.

Lui Moorcock, Ballard și Aldiss, li s-au alăturat britanicii John Brunner, Christopher Priest, John Clute, Barrington J. Bayley, M. John Harrison, Langdon Jones și Charles Platt și autori americani frecvent publicați în „New Worlds”, precum Samuel Delany, Norman Spinrad, Thomas Disch, Roger Zelazny, Harlan Ellison, James Sallis, John T.Sladek și Pamela Zoline.

Moorcock relevase încă de la începutul anilor 1960 faptul că (și pe bună dreptate !) SF-ul și fantasy-ul scrise pe bandă rulantă, intensiv, la comanda unor „editori” sub-mediocri, lipsiți de cultură, de orizont și de orice discernământ literar, interesați doar de a vinde o marfă pe piață și de a se auto-promova, erau lipsite de valoare estetică și de orice valoare umană, nereprezentând altceva decât biete proiecții de compensare pentru frustrați și complexați. Florin Manolescu a observat cu acribie că „new wave”-ul a fost la rându-i fascinat de „categoria anti-eroilor (oamenii handicapați, personajele complexate, cu infirmități psihice sau fizice).

New Worlds a fost prima revistă care a înțeles că pornind de la materia brută a SF-ului, s-ar putea dezvolta o literatură modernă, coerentă și dinamică” – Michael Moorcock.

Va urma

1467 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.