REVISTA NAUTILUS / Europa S.F. / Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXIV)

Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXIV)

Cristian Tamas • 20:08 - 02.07.2012 • 

Anthony Burgess, distopicul spirit renascentist

„Ne  naştem în dureri pe o planetă minusculă, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim, vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost, mor şi ei şi tot aşa. Să fie oare, viaţa noastră, în întregime, doar un strigăt anonim într-un pustiu de aştri indiferenţi ?” – Ernesto Sábato

O personalitate complexă, un individ dăruit, înzestrat, talentat nu numai în explorarea prăfoaselor preerii ale prozei, bătătorite de milioanele de bizoni în căutarea consacrării dar şi în poezie, dramaturgie, critică, lingvistică, semantică,  muzică simfonică, în exegeza lui James Joyce, Shakespeare, D.H.Lawrence, Ernest Hemingway, scenarii de film :  John Anthony Burgess Wilson (Manchester, 25 februarie 1917 – Londra, 22 noiembrie 1993), Anthony Burgess pentru toţi cei care l-au citit, i-au înţeles şi apreciat operele. A murit multimilionar de pe urma scrisului dar s-a considerat toată viaţa un compozitor.

Nu este o întîmplare că o solidă educaţie şi o vastă cultură generală au convers cu nişte aptitudini artistice de-a dreptul renascentiste. Pentru că toţi acei care reprezintă o certă valoare artistică sînt oamenii capabili să înmagazineze cunoaştere, s-o decanteze, s-o esenţializeze şi s-o împrăştie în lume pentru a fertiliza humusul umil şi obidit al miliardelor de bipede neînsemnate. Şi Aldous Huxley şi George Orwell şi Evgheni Zamiatin şi Ray Bradbury, creatorii celor mai importante distopii dintotdeauna, „Brave New World”, „1984”, „Noi”, „Fahrenheit 451”, aparţin aceleiaşi categorii intelectuale, aceleiaşi elite ale spiritului, capabile să transpună în limbaj literar toate angoasele secolului XX, să prindă din zbor evanescentul puf de păpădie al necuprinselor creode şi linii temporale, să-şi strige oroarea în faţa infinitei barbarii a viitorului, precum  Mario Vargas Llosa care întrebat ce ne aşteaptă a răspuns : „Viitorul ? Vreţi să ştiţi cum va fi viitorul ? Mai multă suferinţă, mai multă alienare, mai multă bestialitate, mai multă barbarie ! ”.

Burgess a fost elev la Manchester Xaverian College (1928-1937)  şi apoi a studiat literatura engleză la Manchester University, s-a specializat în lingvistică şi a absolvit în 1940. S-a înrolat şi a petrecut războiul în cadrul corpului medical al armatei britanice iar între 1946 şi 1950 a predat cursuri în cîteva şcoli de provincie. Primul său roman, „A Vision of Battlement” a fost finalizat în 1949 dar debutul editorial a avut loc în 1956 la vîrsta de 39 de ani cu romanul „Mersah Matruh”, o evocare a zilelor războiului din Africa de Nord.

Petrece patru ani în Malaya (Malaezia) britanică între 1954-1958, ca profesor la Malay College din Kuala Kangsar şi parte din timpul liber şi-l dedică scrisului („a sort of gentlemanly hobby, because I knew there wasn’t any money in it”) a ceea ce mai tîrziu se va numi „Trilogia malaeziană” (The Malayan Trilogy : „Time for a Tiger” – 1956 ; „The Enemy in the Blanket” – 1958 ; „Beds in the East” – 1959).

[nggallery id=63]

În 1958 pleacă în sultanatul Brunei pentru un post de profesor. Scrie romanul „Devil of a State”, o combinaţie de pamflet, alegorie şi fabulă cu elemente SF, publicat de-abia în 1961 şi avînd acţiunea mutată din Brunei într-un ficţional stat est-african, numit Dunia. Leşină în timpul unei ore iar diagnosticul fiind de tumoare la creier, lui Burgess i s-a dat un termen de supravieţuire de maxim un an de zile ceea ce-l determină să scrie febril în speranţa că va putea să vîndă cîteva romane iar văduvei lui îi vor rămîne ceva bani.

În 1962 publică romanul SF, „The Wanting Seed”, prima sa distopie ce înfăţişează o Anglie suprapopulată în pumnul de fier al unei dictaturi feroce care a impus o politică anti-natalistă dusă la extrem (utilizarea anticoncepţionalelor este obligatorie pentru orice femeie fertilă iar controlul naşterilor este de fapt o triere nemiloasă), heterosexualii sînt discriminaţi promovîndu-se în schimb homosexualitatea, auto-sterilizarea şi războiul. Poliţia este formată evident din pederaşti şi lesbiene şi acum îmi dau seama că Burgess a intuit viitorul şi metodele de control ale suprapopulării.

Parcursul iniţiatic al personajului principal, Tristram Foxe îl conduce  pe acesta de la protest la închisoare apoi la asistarea răspîndirii explozive a ritualurilor de fertilitate şi practicării canibalismului pe scară largă. Controlul populaţiei se face şi prin inventarea unor conflicte urmate de măceluri generalizate iar pragmatismul dictatorial duce la utilizarea industrial-alimentară a cadavrelor. O meditaţie cinică şi sarcastică asupra recurenţei barbariei şi bestialităţii inerente naturii umane.

Tot în 1962, Anthony Burgess publică şi „A Clockwork Orange” (Portocala mecanică – traducere  de Carmen Ciora şi Domnica Drumea, editura Humanitas, 2003), capodopera sa şi una dintre cele mai importante şi puternice distopii ale tuturor timpurilor.

Mai tîrziu, în 1985, se distanţează de romanul care i-a adus celebritatea afirmînd că acesta n-ar fi altceva decît : „a jeu d’esprit knocked off for money in three weeks, it became known as the raw material for a film which seemed to glorify sex and violence.”, desigur autorul nu face altceva decît să se ia în răspăr într-un mod autoironic-depreciativ în ideea că între timp scrisese şi alte opere care ar fi trebuit să se bucure de mai multă atenţie. Iar celebritatea i-a fost adusă lui Burgess de ecranizarea romanului făcută de Stanley Kubrick în 1971 tot aşa cum filmul lui Kubrick din 1968, „2001 : Odiseea spaţială” l-a făcut faimos pe Arthur C.Clarke.

Portocala mecanică” este un mare roman SF, izvor de inspiraţie pentru cohorte de imitatori şi epigoni, matricea din care au izvorît punkismele anilor 80, debordînd de fetişizarea pegrei, idealizarea lumpenilor şi existenţei abjecte a unor taraţi congenitali, metafore ale alienării şi degradării, ale paranoiei colective.

Ei, şi care va fi să fie mişcarea ?

Păi hai să vedem întîi cam cum s-a făcut transpunerea „nadţatului” burgessian în româna literară, spun asta pentru că am avut impresia, evident sînt subiectiv, că rezultatul sună mai degrabă a moldo-valahă infestată de slavonă înainte de relatinizarea limbii de la sfîrşitul secolului al XIX-lea sau cu jargonul rusificat gavarit la Chişinău de majoritarii mancurtizaţi de atîta convieţuire paşnică şi pravoslavnică cu mai recent veniţii rusofoni.

„What’s going to be then, eh ?”
There was me, that is Alex, and my three droogs, that is Pete, Georgie, and Dim, dim being really dim, and we sat in the Korova Milkbar making up rassoodocks what to do with the evening, a flip dark chill winter bastard through dry.”,
sună primul paragraf în orginal al romanului.

Iar traducerea doamnelor Carmen Ciora şi Domnica Drumea este următoarea :

Ei, şi care va fi să fie mişcarea ?

Eram eu, adică Alex, şi ai mei trei găşkari Pete, Georgie şi Moho, care era chiar mohorît, stăteam noi în Lactobarul Korova, zdrobindu-ne răzdoacele cum să umplem acea seară de iarnă, puiankă de lele sălbatică, rece şi neagră, dar în acelaşi timp uscată.”

Chiar şi pentru noi, cei trăitori în coasta măreţei şi dezinteresatei vecine de la răsărit, efectul este de pumn în plex, cu toată măreaţa şi veşnica prietenie dintre popoarele noastre muncitoare, cu toată obişnuinţa cu unii termeni, cu toată muscăleasca băgată pe gît timp de patruzeci şi cinci de ani. Aşa ne trebuie dacă n-am vrut să învăţam geniala limbă a sovietelor ! Cîţi dintre noi cunosc măcar alfabetul chirilic ? Şi pentru ce am avea nevoie, că doar România se învecinează cu Statele Unite, nu cu state slave ce utilizează alfabetul chirilic, la nord şi la est, la sud şi la sud-vest ! Cele două traducătoare au decis că „găşkar” este termenul românesc potrivit pentru „droog” (din cuvîntul rus „drug”, adică prieten, tovăraş). Bun şi dacă ar fi utilizat transliteraţia „drughi”, aceasta s-ar fi confundat cu  „drugul” românesc ? O traducere perfectibilă avînd unele sclipiri precum „ acea seară de iarnă, puiankă de lele sălbatică, rece şi neagră, dar în acelaşi timp uscată.”

Dar mă întreb însă dacă toţi cititorii români ai „Portocalei mecanice” (cititori anglofoni din moşi-strămoşi) ştiu ce înseamnă Korova, de exemplu ? În ruseşte se pronunţă „karova” şi în româneşte înseamnă „vacă”, „korova” fiind un exemplu de păstrare a parfumului originalului. Sau ce o fi aia, „rassoodocks” tradus ca „răzdoace” ? E simplu daraghii driuzea, drughii moi, ca s-o dau şi eu pe ro-nadţat, „rassoodocks” provine din „рассудок” (rasudok, adică minte) ! Sună bine, „răzdoace”, nu ? Ar suna desigur dar în varianta sudică a dialectului daco-roman, „răzdoacele” sînt plante medicinale numite şi roşioare, ochi de bou, rujinici, salomii, stăncuţe sau tătăişi.

Mais enfin malciki, passons, cum zic ultimii francofoni din Micul Paris ! Genial acest argou „Nadţat” inventat de Anthony Burgess ! Pentru că pe lîngă jargonul puştesc al unor asasini minori, Burgess inventează o lume, un univers terifiant şi oribil. Dar oribil de veridic şi de verosimil, de puternic şi dramatic.  „Nadţat” provine din rusescul „надцать” (sufixul numeralelor dintre 11 şi 19 în ruseşte, adică de la „одиннадцать”/adinadţat  la                              „ девятнадцать”/deviatnadţat) iar semnificaţia este „adolescentin”, jargonul anglo-rusificat al unor puberi.

Super tare horrorshow ! cum spune Alex, eroul principal. Iar „horrorshow” vine de la „haraşo” şi nu de la vreun străbunic gotic-vampirizat din ramura maternă a tatălui lui Burgess, proto-autor de necrofilă maculatură de catacombe. Nadţat-ul lui Burgess nu se demodează pentru că este unic, este invenţia sa totalmente originală, este vocea unică a naratorului Alex, simbolizînd dispreţul acestuia faţă de limba literară, rejectarea tuturor normelor şi izolarea socială a tribului adolescenţilor bratnici, „o penetrare subliminală, rămăşiţe ciudate din anticul argou în versuri, ceva ţigănească de asemenea, dar rădăcinile cele mai multe sînt din slavă.” Toate argourile se uzează, se transformă şi în cele din urmă dispar, dar nadţat-ul îşi duce oroarea adiacentă mai departe.

Alex are 15 ani şi este un ucigaş. Un psihopat extrem de violent şi de agresiv, şef al unei bande de minori dintr-o Londră a viitorului, naratorul horroshowului, adică oscilaţia între droguri precum „bătrînul moloko cu vellocet sau synthemesc sau drencrom”, adică „lapte cu tăişuri”, tolkafteală, ultraviolentare, umblatul după malenkie tăieţei prin magazino-krasteală, „marele război de noapte” (bătăi cu alte bande),  jafuri, violuri şi alte asemenea  activităţi ludic-educativ. Violenţa şi agresivitatea permanentă sînt constantele psihologiei personajelor, prădători ai unui mediu urban degradat şi halucinant. Amoralitatea, egolatria şi sadismul junelui punk Alex nu sînt descrise prin puhoaie de înjurături, pornografie şi cacolatrie imbecilă, apanaj al surogatelor comerciale. Alex este normalitatea, este firescul secolului XXI, este expresia „minunatei lumi noi” ai cărei dezaxaţi şi decerebraţi de 12-14 ani se filmează violînd, jefuind, torturînd, ucigînd şi apoi îşi postează „capodoperele” pe internet.

„Crimă şi pedeapsă” într-un viitor ipotetic, în care criminalii nu mai sînt doar pedepsiţi, sînt vindecaţi prin eradicarea impulsurilor homicide iar junii raskolnikovi ucid, violează, torturează, bat şi jefuiesc din pură plăcere, pentru „distracţie”. Iar Alex nu este un oligofren sau imbecil ! Nu, Alex, este extrem de inteligent, în aşa măsură încît poate inventa un jargon şi se poate bucura de simfoniile bătrînului Van. Şi el este cel care se oferă voluntar pentru a fi „tratat”. Şi este „vindecat” complet, atît de bine încît la eliberarea din închisoare devine la rîndul său o victimă a neo-barbarilor.

Ei, şi care va fi să fie mişcarea ?

Noi bem ceaiok slab, cu arome puţine,

Dar prindem putere din muncă.

Nu gustăm din bucate divine,

Pedeapsa noastră e lungă.”

Iar dilema este dacă trebuie sau nu să ne conformăm în mod absolut comandamentelor şi ordinelor STATULUI ? Pentru că STATUL poate fi unul totalitar, comunist sau fascist, interesat doar în a-şi imbeciliza şi condiţiona supuşii sau poate fi unul imperfect, corupt, ineficient şi iresponsabil complet neinteresat în a-şi respecta obligaţiile faţă de proprii cetăţeni. Şi avem dreptul să ne revoltăm atunci cînd „statul” hotărăşte ce este conform şi ce nu.

Şi revenind la „Portocala mecanică”, nu pot adaugă altceva decît un citat din Ernesto Sábato : „Dacă un scriitor nu-i capabil să creeze un personaj care să pară că a existat cu adevărat, e mai bine să se apuce de altă meserie, existînd atîtea profesii oneste şi mai puţin dureroase, precum tîmplăria sau mecanica.”

„O lume împuţită şi înfiorător de groahznică, O, Fra. Aşa că rămas-bun de la micul vostru găşkar. Şi la toţi ceilalţi plescăieli profunde din buze prrrrrrr. Să mă pupaţi toţi undeva. Dar voi, Fra, aduce-vă-ţi cîteodat’ aminte cum al vost micuţ Alex a fost să fie. Amin. Şi tot rahatul de rigoare.” – Anthony Burgess

Iar popularitatea romanului şi filmului lui Stanley Kubrick au rămas la fel de intense ca acum 40 de ani :

„Clockwork Orange songs make debut”  http://www.bbc.co.uk/news/entertainment-arts-18638173

Notă : S-au utilizat paragrafe din traducerea romanului „Portocala mecanică” de Anthony Burgess, editura Humanitas, 2003 ; traducere în româneşte de Carmen Ciora şi Domica Drumea.

2035 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.