REVISTA NAUTILUS / Europa S.F. / Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXIII)

Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XXIII)

Cristian Tamas • 9:27 - 16.05.2012 • 

Arthur C. Clarke, fantastul tehno-metafizic

Arthur C.Clarke is a dreamer to make good into the starry empyrean beyond the SF field. His escape velocity has been fuelled by reserves of technical knowledge, and his career resembles in many ways the schoolboy dream of success. More than any other SF author, Clarke has been faithfull to a boyhood vision of science as saviour of mankind, and of mankind as a race of potential gods destined for the stars. Egotistical in many ways, Clake has throughout his career remained humblingly true to that early faith, and to science fiction as the literature of gods. – Brian Aldiss

In addition to being celebrated for his multi-disciplinary legacy in science and engineering, Clarke is considered one of the most inspiring and engaging science fiction writers of all time for such classics as „Childhood’s End,” „Rendezvous with Rama” and „2001: A Space Odyssey.” His visionary books and papers have fueled the imagination and avocations of young and old for more than six decades. – David Brin

Any path to knowledge is a path to God—or Reality, whichever word one prefers to use even that one of the great tragedies of mankind is that morality has been hijacked by religion. – Arthur C.Clarke

Mi-amintesc viitorul. Mi-amintesc viitorul imaginat de Clarke, cu baze lunare şi monoliţi extratereştri, cu expediţii spre Jupiter şi apariţia fetusului astral, cu „insule pe cer” şi oraşe eterne ca Diaspar, şi linia de probabilitate a sosirii Overlorzilor şi contopirea copiilor umanităţii în Supramintea cosmică şi întîlnirea cu Rama, gigantica astronavă şi  liftul spaţial dintre Pămînt şi Lună…

Arthur Charles Clarke (16 decembrie 1917 – 19 martie 2008), considerat de fandom (o, tiranie a consumatorilor ! cine să te înţeleagă…) unul dintre „Big Three”, vîrful vîrfurilor scriitorilor SF ai secolului XX, ceilalţi doi fiind americanii Asimov (decedat în 1992)  şi ceva mai sofisticatul şi nonconformistul în tinereţe Heinlein (d.1988). De ce aceştia trei şi nu Philip K.Dick, Ray Bradbury şi J.G. Ballard ? Evident nu din raţiuni literare ci din motive de popularitate provenind din accesibilitatea textelor lor, exploatată pecuniar-editorial de industria de profil.

Clarke este singurul autor european de SF provenit din rîndul fandomului, ce a dobîndit o faimă mondială şi timp de decenii la rînd (fiind şi cel mai longeviv din trio) a incarnat simbolic la nivel planetar figura scriitorului de science fiction deşi aşa cum a observat Brian Aldiss, destule dintre naraţiunile lui Clarke (şi ale altor staruri sefiste) sînt în afara preocupărilor criticii literare.

Din 1929 începe să citească revistele pulp SF americane şi este activ în fandomul britanic începînd cu anul 1935, participă la prima Convenţie SF britanică şi europeană de la Leeds (Marea Britanie), la cea din din 3 ianuarie 1937 şi la următoarele organizate la Londra, „The Second Convention”, 10 aprilie 1938 şi „The London Convention” care a avut loc pe data de 21 mai 1939.

La începutul anului 1940, Arthur C.Clarke a publicat un articol în fanzinul britanic „The Futurian” despre un zbor circumlunar cu o rachetă în trepte şi reîntoarcerea cu o capsulă spaţială (denumită „life container”) care va asoliza cu ajutorul unei paraşute. Prognoza lui era că în maximum 30 de ani, călătoria pînă la Lună va avea loc iar ultima frază a articolului menţiona, „am motive să cred că pînă cînd pacea se va reîntoarce pe Pămînt, o să vă învăţăm al naibii de mult despre rachete”.

Instructor şi tehnician la o staţie radar între 1941-1946, Clarke este autorul articolului „ Extra-Terrestrial Relays: Can Rocket Stations Give World-wide Radio Coverage ?” apărut în numărul din octombrie 1945 al revistei „Wireless World” în care descrie conceptul satelitului geo-staţionar şi utilizarea acestuia ca releu de telecomunicaţie. Ceea ce nu l-a condus către o carieră ştiinţifică (cei doi ani – 1949-1950 – petrecuţi la Science Abstracts l-au familiarizat cu noutăţile ştiinţifice) ci i-a creat mult mai tîrziu o reputaţie de profet al erei spaţiale şi alte gratificaţii precum oferirea de către compania americană de televiziune CBS a comentării programelor Apollo 11, 12 şi 15.

Între 1937 şi 1942 a publicat povestiri în fanzinele britanice şi a debutat ca profesionist în numărul din aprilie 1946 al revistei americane „Astounding” cu povestirea „Loophole” urmată de „Rescue Party” („Astounding”, mai 1946). Texte cuminţi, respectînd convenţiile genului, exploatînd simplist cîte o singură temă şi terminîndu-se previzibil cu nelipsita „poantă”,  naraţiuni tipice fandomului, debordînd de stereotipuri. Inevitabile pseudonime atît de caracteristice condeierilor de nişă, Charles Willis, E.G. O’Brien. Şi-a continuat studiile după război, reuşind să obţină o diplomă în matematică şi fizică de la King’s College, Londra şi a fost preşedintele British Interplanetary Society între 1946-1947 şi 1951-1953. Un neobosit propagandist al explorării spaţiale, un fervent susţinător al astronauticii prin romane ce sînt mai degrabă lucrări de popularizare şi vulgarizare decît ficţiune precum „Prelude to Space: A Compelling Realistic Novel of Interplanetary Flight” (1951), „The Sands of Mars” (1951), „Islands in the Sky” (1952), viziuni triumfalist-tehno-optimiste dar vai, atît de naiv-puerile în afişarea unei depline încrederi în capacitatea ştiinţei şi tehnologiei de a modifica natura umană prezentată schematic ca decor pentru ipotetice dar ineluctabile progrese spaţiale.

[nggallery id=54]

 

În 1952 se decide să devină scriitor profesionist iar perioada cea mai fertilă intelectual vorbind a SF-ului său este deceniul cinci al secolului trecut.

Începînd cu 1953, anul publicării volumului de povestiri „Expedition to Earth” îşi face apariţia un motiv central în opera lui Clarke, acela cunoscut la noi sub denumirea „teoria paleoastronauticii” iar în anglosfera ca „Ancient Aliens/Ancient Astronauts”. Volumul conţine povestirea „The Sentinel”, ulterior extinsă şi transformată în colaborare cu Stanley Kubrick, în scenariul filmului lui, „2001 : O odisee spaţială” (1968;  o capodoperă a cinematografiei mondiale şi cel mai reprezentativ film SF alături de „Solaris” şi „Călăuza” lui Andrei Tarkovski) iar scenariul filmului a fost novelizat de Clarke după finalizarea producţiei kubrickiene.

Şi apare şi nota de transcendenţă ce devine evidentă în „Sfîrşitul copilăriei” (Childhood’s End), conceptualizarea unui simţămînt de insignifianţă în faţa unor monstruos de vechi şi inteligente posibile civilizaţii extraterestre, de angoasă metafizică în faţa cosmosului, de infinită solitudine a unei mărunte specii ce se defineşte a fi raţională, de căutare a absolutului. Desigur, o certă influenţă stapledoniană combinată creator într-o viziune hard science fiction salvată de orizontul transcendenţei.

Iar „Sfîrşitul copilăriei” (Childhood’s End, 1953 ; trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, editura Teora, 1997) şi „Oraşul şi Stelele” (The City and the Stars, 1956 ; trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, editura Multistar, 1992), sînt romanele sale cele mai puternice, mai expresive.

Sfîrşitul copilăriei”, narează cu precizie chirurgicală evoluţia transcendentă a urmaşilor umanităţii destinaţi să se contopească în vasta inteligenţă cosmică, alfa şi omega, începutul şi sfîrşitul universului, un Numen multigalactic (Numen lumen fascinans, pentru că Arthur C.Clarke reuşeşte un tur de forţă, acela de a ne descrie divinitatea într-un limbaj laic-raţional, inteligibil şi convingător), mysterium tremendum al existenţei unui sens într-un univers infinit.

Oraşul şi Stelele” este o dramatică şi profundă alegorie despre irosire, despre infinita ratare care se aşterne în faţa speciei umane rătăcită deja  în paradisurile artificiale ale pseudo-utopiei realităţii virtuale, lansînd o meditaţie cu valoare de avertisment cu multe decenii în urmă.

După autoexilarea din 1956 în Ceylon (din 1972, Sri Lanka), în ceea ce părea europenilor un paradis tropical, în realitate un microcosmos de lumea a treia al diferenţelor de clasă şi scindării între două comunităţi, cea sinhaleză şi cea tamilă, Clarke continuă să scrie mai ales povestiri SF dar se distanţează treptat de domeniu prin abordarea popularizării ştiinţifice. În 1963 are primul atac de poliomielită, maladie ce-i va afecta restul existenţei.

Cariera de scriitor SF îi este relansată de succesul filmului lui Stanley Kubrick, „2001 : O odisee spaţială” (1968). Decide novelizarea scenariului filmului prin romanul cu acelaşi nume (trad.rom. Adrian Şerban Dobrin, editura Multistar, 1993) şi ulterior sucombă modei editoriale ale seriilor permanent lăbărţate şi a mirajului best sellere-lor. În decembrie 1971 publică în revista Playboy, „A Meeting with Medusa”, nuvelă căreia i se decernează Premiul Nebula 1972, o interesantă narare a contactului cu o specie extraterestră trăitoare în atmosfera planetei Jupiter.

După semnarea unui contract pentru o sumă colosală în epocă, acceptă să scrie trei romane, „Rendezvous with Rama” (1973; trad.rom. Mihai-Dan Pavelescu, editura Multistar, 1991), „Imperial Earth: A Fantasy of Love and Discord” (1975; versiune extinsă în 1976) şi „The Fountains of Paradise (1979, trad. rom. Adrian Şerban Dobrin, editura Multistar, 1993).

Rendez vous cu Rama” (roman bombardat cu premii, Hugo, Nebula, John W.Campbell, BSFA), este un corolar al temelor lui Clarke, iar Rama, imemoriala astronavă extraterestră un simbol al numinosului.

Continuă seria Odiseei Spaţiale, cu „2010: Odyssey Two” (1982),  „2061: Odyssey Three” (1988), „3001: The Final Odyssey” (1997), toate romanele fiind traduse în româneşte de Cornelia Bucur în 1994 (editura Olimp), Radu Săndulescu (1994, editura Olimp) şi Vlad Constantin (1999, editura Image) şi re-editate de către editura Nemira în format hard cover.

Din 1988 începe colaborările datorită deteriorării stării de sănătate, mai întîi cu Gentry Lee (Cradle, 1988 ; Rendezvous with Rama: Rama II, 1989 (trad.rom., The Garden of Rama, 1991, Rama Revealed, 1993), apoi cu Paul Preuss, Mike McQuay, Michael Kube-McDowell, Gregory Benford, Frederik Pohl, Stephen Baxter.

Fondează Premiile anuale Arthur C.Clarke decernate din 1987, devine o figură cvasi-profetică cu o carismă mondială, este înnobilat în anul 2000, un asteroid şi o specie de dinozauri  îi poartă numele, şi lasă în urmă o operă fundamental optimistă şi lucidă, încrezătoare în capacitatea speciei umane de a folosi ştiinţa şi tehnologia pentru a călători spre stele, de a evolua mental şi fizic către punctul Omega, din colo de care oamenii se vor confunda cu zeii.

1740 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.