REVISTA NAUTILUS / Europa S.F. / Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XVIII)

Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XVIII)

Cristian Tamas • 13:05 - 04.12.2011 • 

George Orwell, profetul apocalipsei totalitarismului (III) : „Big Brother is watching you ! ”

Dacă vrei să cunoşti imaginea viitorului, imaginează-ţi o cizmă zdrobind o faţă umană pentru totdeauna.” – George Orwell

Toate animalele sînt egale, dar unele sînt mai egale decît altele.” – George Orwell

Mai mulţi oameni au fost încarceraţi pentru Libertate, torturaţi pentru Egalitate şi măcelăriţi pentru Fraternitate în secolul douăzeci decît toţi cei ucişi pentru pretexte mult mai puţin ipocrite în decursul întregului ev mediu.” – George Orwell

Din ce-şi putea el aduce aminte, exact, niciodată nu fusese destul de mîncare, nimeni nu avusese vreodată ciorapii sau chiloţii altfel decît plini de găuri, mobila fusese-ntotdeauna ciocnită şi şubredă, camerele neîncălzite, metrourile aglomerate şi împuţite, casele dărăpănate, pîinea – neagră, ceaiul – o raritate, cafeaua – cu gust de jeg, ţigările – prea puţine, orice suprafaţă – unsuroasă, mizerie în orice crăpătură, mirosul – acru, de gin prost, de cafea proastă, de tocană cu gust metalic şi de haine murdare.” George Orwell

„Fratele cel Mare e cu ochii pe tine”, acum şi mîine şi în vecii vecilor. Te urmăreşte prin camere video, prin telefonul mobil, prin telefonul fix, prin calculator, prin e-mail, prin Facebook, prin Google Street View, prin accesările tale de pe net, prin cardurile tale, prin GPS, prin rude, prieteni, cunoştinţe, vecini, colegi, şefi, ştie tot şi vrea şi mai mult, vrea să-ţi cunoască şi gîndurile şi năravurile, şi ofurile. Nu poţi face nimic fără ca Fratele cel Mare să nu ştie. Dar Fratele cel Mare mai ştie un lucru, că salvarea poate veni numai de la proli şi de aceea prolii trebuie ţinuţi ocupaţi cu alcool, pornografie şi loterie. Non stop. Scapă cine poate. Dar de ce să scape ? Unde să scape ? Peste tot e la fel, Fratele cel Mare e peste tot ! Nimeni nu poate să scape !

„Familia a devenit nici mai mult, nici mai puţin decît un auxiliar al Poliţiei Gîndirii, pentru că tot omul trăieşte, zi şi noapte, înconjurat de nişte turnători care-i cunosc orice intimitate”

George Orwell a lucrat la manuscrisul a ceea ce se va numi „O mie nouă sute optzeci şi patru” ( Nineteen Eighty-Four) începînd cu 1944 şi a definitivat romanul între 1947 şi 1948 pe insula scoţiană Jura. A fost publicat de editura britanică Secker and Warburg pe data de 8 iunie 1949. În răstimpul trecut de atunci, „O mie nouă sute optzeci şi patru” a fost tradus în peste şaptezeci de limbi, devenind poate cel mai cunoscut roman scris în englezeşte din întreaga lume. A citi acest roman este o experienţă cathartică, o imersiune în coşmarul totalitar, în percepţia acută a fricii, frigului, foamei, disperării şi paranoiei omniprezente. Minim un minut de ură, tovarăşi. Puterea atotputernică a Partidului are un singur scop : menţinerea puterii. Pentru că Partidul este Alfa şi Omega, începutul şi sfîrşitul, visul de aur al omenirii, epoca de aur coborîtă din ceruri ca să-i fericească şi izbăvească pe cei mulţi, umiliţi şi obidiţii, prolii, „jivinele acefale” care trebuie să muncească, nu să gîndească. Pentru că de gîndit, gîndeşte doar Partidul. Iar Partidul are Poliţia Gîndirii. Poliţia Gîndirii este în slujba poporului. Iar poporului nu-i trebuie mai nimic să fie fericit, doar ceva de băut, ceva de băgat la maţ şi ceva de regulat : „Cînd te regulezi, îţi consumi energia şi pe urmă te simţi fericit şi ţi se rupe de orice altceva”.

Parcursul lui Winston Smith este unul iniţiatic, coborînd în spirală cele şapte cercuri ale infernului, damnat fiind să le parcurgă pe toate. Este parcursul unui om fără însuşiri în accepţie musiliană, al unui mediocru care încă îşi mai face iluzii cu privire la natura umană.

„Ce rost are mărşăluitul ăsta în sus şi-n jos şi uralele şi datul din steaguri ? Nu mai ai voie să ţi se scoale şi-atunci te consumi în felul ăsta. Dacă în sinea ta te simţi satisfăcut, nu te doare-n cur de Fratele cel Mare, de Planurile Trienale, de Minutele de Ură şi de tot rahatul ăsta nenorocit ? ”

Supravieţuirea este consecinţa adaptării. Cine este adaptat ştie să folosească dublugînditul în permanenţă iar crimăgînditul te conduce direct în sălile de tortură de la Miniiub, Ministerul Iubirii şi apoi fie într-o groapă comună fie cu un noroc fantastic în voioslag. De multe ori pe viaţă. Vorba aia, dacă nu trăieşti mult, te ţine toată viaţa. Iar viaţa în Oceania este de obicei scurtă iar războiul etern pentru că duşmanii vor să distrugă realizările poporului. Noroc cu tele-ecranele care emit non-stop şi nu pot fi închise. E firesc pentru că şi înregistrează tot. Non-stop. Și toţi sînt egali şi mănîncă aceeaşi pîine neagră, beau acelaşi alcool prost marca Victoria, fumează aceeaşi mahoarcă, marca Victoria, locuiesc în blocuri Victoria, la fel de infecte, puţind a varză călită şi a preşuri vechi iar cei de la etajele superioare trebuie să urce şi să coboare scările pentru că liftul nu funcţionează, curentul e tăiat în vederea pregătirilor pentru Săptămîna Urii.

În al doilea minut , Ura ajunsese demenţă. Oamenii zbierau în gura mare…Un extaz hidos al fricii şi răzbunării, dorinţa de a ucide, de a tortura, de a zdrobi feţele cu barosul, se scurgeau ca un curent electric prin întregul grup de oameni, transformîndu-l pe fiecare, chiar împotriva voinţei sale , într-un dement care se schimonosea şi zbiera.”

Apartamentele sînt nişte coteţe de iepuri, cu pereţi subţiri, coşcoviţi şi strîmbi iar fiecare zgomot se aude perfect la vecini pentru că într-o familie mare şi fericită nu există secrete.

„Tu voiai să te distrezi : ei, adică Partidul, voiau să te împiedici să te distrezi ; atunci tu încălcai regulile cît puteai de mult. Singurul lucru inteligent pe care-l puteai face era să te străduieşti să încalci regulile şi totuşi să rămîi în viaţă.”

A ţine un jurnal nu este ilegal pentru că nimic nu este ilegal din moment ce nu există legi dar a scrie în acesta este o crimă pedepsită cu moartea sau în cel mai bun caz cu douăzeci şi cinci de ani de muncă silnică. „Crimăgînditul nu atrage moartea. Este moartea”.

Mai bine te plimbi prin Aerobaza Unu, pentru că peisajul este mirific, cratere de bombe, grămezi de moloz, gunoaie peste tot, praf de ciment ridicat în vîrtejuri. Iar trădătorii şi criminalii în gîndire mişună, spionii eurasieni foşgăie, vermină vîndută şi abjectă ce subminează dragostea Fratelui cel Mare. Vor fi împuşcaţi, vor fi sfîrtecaţi, vor fi vaporizaţi ! Vor fi spînzuraţi în cadrul Spectacolului Popular Lunar, prilej de sărbătoare şi de voie bună pentru toţi tovarăşii.

„Bună spînzurare. După părerea mea, tot hazul se duce dracului cînd li se leagă picioarele. Mie-mi place să-i văd dînd din picioare. Și toate ca toate, dar la sfîrşit limba, care le ţîşneşte din gură, e albastrăăă – albastru aprins. Uite, ăsta-i amănuntul care mă emoţionează pe mine.”

Partidul hotărăşte cine a existat, cine există şi cine va exista. Partidul hotărăşte ce şi cum a existat, există şi va exista. Partidul hotărăşte că dintr-odată cineva sau ceva care a existat, de fapt nu a existat. Și acel cineva sau ceva dispare în „găurile de memorie” pentru totdeauna. De aceea, trecutul este permanent rescris în funcţie de comandamentele Partidului. Și Winston Smith asta face. Transpune zelos în practică comandamentele Partidului. Și crimăgîndeşte. Și falsifică de zor. Pentru că nu există. Pentru că în Oceania totul este o minciună. O viaţă nouă şi fericită.   Dragostea este o iluzie. Încrederea şi solidaritatea sînt nişte iluzii. Toată lumea va trăda pe toată lumea mai devreme sau mai tîrziu. „O mie nouă sute optzeci şi patru” este una dintre cele mai puternice distopii care s-a scris vreodată, echivalent unui uppercut literar, cartea cea mai urîtă de bolşevism. Orwell a demascat utilizarea limbii ca mijloc de dominare, control, spălare a creierelor şi imbecilizare de către regimurile totalitare. Cine controlează limbajul, controlează gîndirea oamenilor. „Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul”.

Orwell s-a stabilit definitiv pe insula Jura din aprilie 1947, au urmat episoade de spitalizare din cauza tuberculozei în decembrie 1947, în ianuarie 1949 la sanatoriul din Cranham apoi la University College Hospital la Londra unde s-a şi căsătorit pe data de 13 octombrie 1949 cu Sonia Brownell. Pe 21 ianuarie 1950 George Orwell a încetat din viaţă la vîrsta de 46 de ani. A fost îngropat în cimitirul din Sutton Courtenay, Oxfordshire, iar pe placa lui tombală figurează un scurt text:  „Here lies Eric Arthur Blair, born 25 June 1903, died 21 January 1950”. R.I.P.

Singura victorie posibilă se afla undeva în viitorul îndepărtat, mult după moartea lor pentru că din clipa cînd declaraseră război Partidului, erau deja nişte cadavre. Pentru că Partidul e ceva imuabil , la fel cu cerul de deasupra capului şi singura soluţie era să te fofilezi pe lînga autoritatea lui, ca iepurele care se dă la o parte cînd trece dulăul. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfîrşit. A cîştigat bătălia cu el însuşi. Îl iubeşte pe Fratele cel Mare !”

1782 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.