REVISTA NAUTILUS / Europa S.F. / Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XVI)

Rule, Britannia: Cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XVI)

Cristian Tamas • 19:07 - 05.10.2011 • 

George Orwell, profetul apocalipsei totalitarismului  (I)

Dacă vrei să cunoşti imaginea viitorului, imaginează-ţi o cizmă zdrobind o faţă umană pentru totdeauna”.

Toate animalele sînt egale, dar unele sînt mai egale decît altele.”

Mai mulţi oameni au fost încarceraţi pentru Libertate, torturaţi pentru Egalitate şi măcelăriţi pentru Fraternitate în secolul douăzeci decît toţi cei ucişi pentru pretexte mult mai puţin ipocrite în decursul întregului ev mediu”

Eric Arthur Blair (25 iunie 1903- 21 ianuarie 1950) a fost, este şi va rămîne prin pseudonimul său literar (George Orwell) nomina odiosa pentru totalitarismul roşu sau brun sau verde sau de orice altă culoare, pentru tirania şi sclavia instituţionalizată, interzis de toate regimurile comuniste, fasciste, teocratice, de autocraţii şi de dictaturi, militare sau nu.

Războiul este pace.

Libertatea este sclavie.

Ignoranţa este putere.”

Provenit dintr-o familie burgheză, Orwell a oscilat între conformism şi rebeliune, între solidaritate şi solitudine, între boală şi refacere. A primit o educaţie solidă (Eton, unde profesor de franceză i-a fost Aldous Huxley). În 1922, după ce a trecut cu brio examenele de rigoare, intră în rîndurile Poliţiei Imperiale Indiene şi este repartizat în Birmania unde a rămas pînă în 1927, cînd s-a îmbolnăvit de febră Dengue şi se repatriază. Se stabileşte la Londra apoi se mută la Paris în primăvara lui 1928. Duce o existenţă boemă şi continuă să scrie. Se îmbolnăveşte grav în martie 1929 şi este dus la spitalul Cochin din Paris, destinat îngrijirii gratuite a săracilor. Constată la externare că îi fuseseră furaţi banii din locuinţa închiriată, apoi se angajează spălător de vase la restaurantul unui hotel de pe rue Rivoli.

„Mai devreme-ori mai tîrziu, în ceasul sfînt,

Cînd Omul-Tiran fi-va răsturnat,

În acea zi mănosul Pămînt,

De Animale doar va fi călcat.”

Este fascinat de mizerie, de umanitatea eşuată, de vieţile ratate, explorează mahalalele celor două capitale, duce o existenţă de vagabond iar experienţele şi le sublimează inclusiv în primul său text publicat, „The Spike” (august 1929 în revista „New Adelphi”) şi în volumul „Down and Out in Paris and London” (1933).  Se reîntoarce în casa părintească din Southwold în decembrie 1929, unde rămîne pentru următorii cinci ani, avînd o existenţă marginală, intersectată de îndeletniciri provizorii şi episoade de vagabondaj. În noiembrie 1932, după ce flirtează cu pseudonime succesive (P. S. Burton, Kenneth Miles, H.Lewis Allways) se decide pentru George Orwell, din dorinţa de a-şi proteja familia. Se îmbolnăveşte din nou de pneumonie şi se restabileşte în ianuarie 1934. Predă la cîteva şcoli (Hawthorns, Frays). Se angajează vînzător într-un anticariat londonez, continuă să scrie pentru revista Adelphi şi publică în octombrie 1934 în S.U.A., „Burmese Days” („Zile birmaneze”, trad.rom.- Gabriela Abăluţă, ed.Polirom, 2003) şi în martie 1935, „A Clergyman’s Daughter” („O fată de preot”, trad.rom. – Vali Florescu, ed.Polirom, 2011). Sînt romane aparţinînd literaturii generale, utilizînd convenţii realiste, primul fiind o sarcastică radiografie a colonialismului britanic iar cel de al doilea, un interesant experiment literar, o demascare a ipocriziei, convenţionalismului şi bigotismului vieţii de provincie. Începe colaborarea la revista „New English Weekly”. Se căsătoreşte în 1936 cu Eileen O’Shaugnessy, o ziaristă de 31 de ani.

„Cine controlează trecutul, controlează viitorul. Cine controlează prezentul, controlează trecutul.”

Lucrează la romanul „Keep Aspidistra flying” („Aspidistra să trăiască”, trad.rom. – Mihnea Gafiţa, ed.Polirom, 2009) pe care îl publică în 1936, o feroce demascare a imbecilităţii existenţei mic-burgheze. Se documentează în oraşul Wigan (lîngă Manchester) asupra condiţiilor de trai ale minerilor pentru volumul non-fiction, „The Road to Wigan Pier”, publicat de editura Gollancz în 1937, ceea ce provoacă punerea sub urmărire a scriitorului de către Special Branch timp de doisprezece ani. Pleacă în decembrie 1936 către Barcelona pentru a ajuta cauza republicană în războiul civil spaniol şi nimereşte într-un viespar datorită facţiunilor marxiste, anarhiste şi comuniste aflate în conflict latent (Partidul muncitoresc de unificare marxistă, Confederaţia naţională a muncii – anarho-sindicalistă, Partidul unificat socialist din Catalonia – aripă a Partidului comunist spaniol  – susţinut de U.R.S.S. cu armament şi instructori, 2500 de cekişti, 1000 de avioane şi 900 de tancuri.). Orwell se decide pentru Partidul muncitoresc de unificare marxistă (Partido obrero de unificación marxista) care era în legătură cu Partidul laburist independent din Marea Britanie.

„Cele patru ministere îşi împărţeau între ele întreg aparatul de guvernămînt : Ministerul Adevărului, care se ocupa cu ştirile, cu distracţiile, cu educaţia şi cu artele frumoase ; Ministerul Păcii, care se ocupa cu războiul ; Ministerul Iubirii, care se ocupa cu menţinerea ordinii şi disciplinei şi Ministerul Abundenţei, care răspundea de treburile economice. În Nouvorbă, numele lor erau Minadev, Minipax, Miniiub şi Minabund.”

Este interesant de menţionat că la un sondaj de opinie efectuat la Londra în acea perioadă, 106 scriitori s-au declarat de partea republicanilor spanioli, 16 s-au declarat neutri (inclusiv H.G.Wells, T.S.Eliot, Charles Morgan, Ezra Pound, Alec Waugh, Sean O’Faolain, Vita Sackville-West) şi numai 5 au îmbrăţişat cauza fascismului franchist (printre care Evelyn Waugh, Eleanor Smith, Edmund Blunden, Hilaire Belloc). Unii dintre cei mai importanţi scriitori ai lumii au susţinut Republica spaniolă, trebuie amintiţi Ernest Hemingway, John Dos Passos, W.H. Auden, André  Malraux, Georges Bernanos, Claude Simon, Federico Garcia Lorca, Pablo Neruda, Cesar Vallejo, Octavio Paz. Pentru că singura alegere posibilă pentru intelectualii democraţi părea să fie antifascismul. Peste 50.000 de voluntari internaţionali din 53 de ţări au participat de partea republicanilor spanioli în lupta împotriva franchiştilor susţinuţi de Italia fascistă (75.000 de soldaţi, 150 de tancuri, 600 de avioane, blocarea porturilor republicane), Germania nazistă (16.000 de soldaţi, 200 de tancuri, 600 de avioane plus transportarea trupelor franchiste din Maroc în Spania, bombardarea oraşelor republicane precum Guernica) şi Portugalia salazaristă (12.000 de soldaţi). Puterile democrate precum, Marea Britanie, Franţa, S.U.A. nu au intervenit în conflict de frica… instaurării bolşevismului în Spania.

„Fratele cel mare este cu ochii pe tine ! ”

Plecaţi de acasă cu mintea plină de lozinci precum „Spania  – cimitirul fascismului european ! ” şi „No pasaran ! ”, idealuri despre apărarea libertăţii, egalităţii şi democraţiei, intelectualii descoperă repede atrocităţile, brutalitatea, suferinţa, monstruozitatea războiului dus cu barbarie de ambele părţi, republicanii se dedau unor orgii de bestialitate ucigînd preoţi, călugări, călugăriţe, latifundiari, oameni de afaceri, poliţişti, comuniştii se răfuiesc cu duşmanii ideologici, anarhişti, anarho-sindicalişti, troţkişti, împuşcîndu-i pe capete sub atenta coordonare şi supraveghere a NKVD, fost CEKA, apoi GPU, apoi KGB  iar franchiştii masacrează sistematic populaţiile unor întregi oraşe suspectate a fi comuniste. Rezultatul ? Franchiştii au ucis 200.000 de oameni iar republicanii, 20.000. Și totuşi cu prea puţine excepţii, Orwell fiind una dintre acestea, martorii masacrelor rămîn muţi la întoarcerea acasă. De ce ? Pentru că nu doreau ca mărturiile asupra evenimentelor la care luaseră parte să fie exploatate de fascişti împotriva cauzei republicane. Se naşte astfel complicitatea cu miile de călăi ce asasinaseră oameni nevinovaţi prinşi în vîrtejul istoriei.

„În realitate, nici n-o să mai existe gîndire. Ortodoxia înseamnă a nu gîndi – a nu avea nevoie să gîndeşti. Ortodoxia înseamnă lipsa conştiinţei.”

Orwell petrece o perioadă pe frontul din Aragon, se reîntoarce la Barcelona în mai 1937 la timp pentru a asista la „Los Hechos de Mayo”/„Els Fets de Maig” (Evenimentele din mai), între 3 şi 8 mai, cînd stalinistul partid comunist spaniol şi aripa sa locală, Partidul socialist unificat din Catalonia au declanşat bătălia împotriva foştilor aliaţi din cadrul Partidului muncitoresc de unificare marxistă (POUM), Confederaţia naţională a muncii şi Federaţia anarhistă iberică. Pretextul comuniştilor a fost că anarho-sindicaliştii pregătiseră un puci (botezat evident „anarho-troţkist) de conivenţă cu franchiştii şi naziştii pentru a preda Barcelona fasciştilor.

„Tovarăşi, doar nu vă imaginaţi, sper, că noi porcii, facem asta din egoism şi ca privilegiu. Nouă nici nu ne plac laptele şi merele. Laptele şi merele – ştiinţa, tovarăşi, a dovedit asta – conţin substanţe absolut necesare existenţei sănătoase a unui porc. Noi, porcii lucrăm cu creierul.”

În realitate comuniştii doreau să lichideze orice altă facţiune concurentă şi să instaureze în Catalonia dominaţia proprie prin lansarea unei furibunde campanii de calomnii la adresa anarho-sindicaliştilor acuzaţi de de colaborare cu fasciştii. Guvernul republican a trimis 10.000 de soldaţi în Barcelona pentru a obţine controlul oraşului. Orwell se decide să intre în Brigăzile Internaţionale şi discută subiectul cu un prieten comunist dintr-o organizaţie medical-umanitară. Află că bolşevicii îl considerau o fiară fascistă. „Nimeni dintre cei aflaţi în Barcelona în acele zile sau în lunile următoare, va uita vreodată atmosfera oribilă datorată fricii, urii, cenzurii omniprezente, închisorilor supra-aglomerate, cozilor enorme la alimente şi bandelor înarmate de proletari.” scrie Orwell în „Omagiu Cataloniei”.

„Orice merge pe două picioare e duşman ! ”

Ajunge pe front, este rănit la gît, spitalizat în oraşul Lleida şi trimis pe 27 mai 1937 la un sanatoriu al Partidului muncitoresc de unificare marxistă de lîngă Barcelona. În iunie 1937, comuniştii reuşesc să scoată în afara legii Partidului muncitoresc de unificare marxistă (POUM), prezentat ca o organizaţie fascistă. Membrii POUM sînt vînaţi de comunişti şi arestaţi. Orwell şi soţia sa se ascund şi reuşesc să fugă în Franţa. Cei doi ajung în Marea Britanie în iulie 1937 şi află că fusese judecat în contumacie la Valencia de către Tribunalul de Înaltă Trădare şi Spionaj pentru acuzaţia de „troţkism turbat” şi de afiliere la POUM. Orwell îşi dă seamă că opiniile sale despre războiul civil spaniol nu sînt împărtăşite de către stîngişti, manuscrisul „Omagiului Cataloniei” îi este refuzat de editurile Kingsley Martin şi Victor Gollancz („totul trebuie sacrificat pentru menţinerea unităţii frontului antifascist”) iar ziarul comunist „Daily Worker” lansează o campanie murdară la adresa lui. „Mi-au spus destui că adevărul despre ceea ce se întîmplă în Spania, nu trebuie spus, că nu trebuie scăpată o vorbă despre ce face partidul comunist spaniol pentru că ar prejudicia opinia publică în susţinerea cauzei republicane şi le-am da apă la moară fasciştilor.”, declara Orwell.

Reuşeşte să publice în 1938, „Omagiu Cataloniei” la editura Secker & Warburg dar constată boicotarea volumului de simpatizanţii filo-sovietici. Tirajul de 1500 de exemplare nu se epuizase nici treisprezece ani mai tîrziu !

S-au utilizat paragrafe din proza lui George Orwell („O mie nouă sute optzeci şi patru” şi „Ferma animalelor”) în traducerea lui Mihnea Gafiţa.

1455 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.