Scris de Cristian Tamas
publicat in Europa S.F., in Nr. 48 / Ianuarie 2012

Fandomul  britanic între 1946-1951

„Most of the writings designed for the SF magazines of the period, however, have by now lost what savour they possessed. They tell us less about the world and more about the tricks of their lowly trade. They created the popular SF medium, digested the scientific romance, and inevitably lowered SF’s ”once-for-once-only” quality. Many readers are content with this trade-off.” – Brian Aldiss

„Both  Stalin and Hitler, had been obsessed with science. And both, in different ways, felt that their systems are scientific. So, both have had this kind of pseudoscientific justification for what they were doing, and that led to the shaping of legitimacy, both in their minds, and in those around them.”- George Orwell

Din octombrie 1930,  data naşterii fandomului britanic şi a implicit acelui european, avuseseră loc evenimente ce au constituit etape de creştere şi evoluţie a unuia dintre cele mai interesante fenomene sociologice ale secolului XX. Cîteva caracteristici trebuie relevate cum ar fi apariţia deloc întîmplătoare a primelor comunităţi din lume ale fanilor SF în ţări democratice, occidentale, avansate din punct de vedere economic, ştiinţific şi tehnologic, S.U.A. (New York, decembrie 1929) şi Marea Britanie.

Ambele fandomuri au apărut datorită existenţei revistelor SF americane (pulp magazines) şi a rubricii de poşta redacţiei ce a facilitat comunicarea între cititorii acelor publicaţii.

Atît fanii britanici cît şi cei americani descoperiseră SF-ul american în adolescenţă,  împărtăşeau  sistemul de valori al democraţiei anglo-saxone, umanismul şi raţionalismul, erau convinşi de importanţa ştiinţei în societate dar nu o idealizau sau fetişizau  la modul general, considerau că progresul speciei umane nu este iluzoriu în ciuda războiului mondial care de abia se încheiase,  fuseseră solidari în timpul conflagraţiei  creîndu-se sentimentul transatlantic al apartenenţei la aceeaşi comunitate animată de „viziunea cosmică” aşa cum o numea fanul englez Bill Temple, „Actually, there’s nothing in that hard, real, outer world that is not enhanced and roselit and made wondrous by the cosmic view…. I only want to prove that SF is not just a bolthole for people escaping from life. I have lived a fair amount and SF has lost none of its essential meaning through that experience. Without vision, the people perish… The fan outlook is my idea of vision.”

În termeni antropologici luase naştere şi se închegase o sub-cultură cu o identitate specifică şi o viziune holistică iar fandomul SF în deceniile următoare a devenit un fenomen mondial. Parcursul a fost acela al polenizării încrucişate, apariţia genului în Europa, transmiterea memelor în întreaga lume, preluarea paradigmei şi crearea etichetei distinctive (scientifiction, apoi denumirea definitivă science fiction), fixarea şi reducerea SF-ului la cîteva clişee, convenţii, teme şi tropi şi mercantilizarea mondială sub forma (pulp) SF-ului american. SF-ul s-a întors în Europa prin filieră americană şi a devenit după cel de al doilea război mondial marca modernităţii generînd un consum de masă întîi în occident apoi în ţările estice.

În ţările libere fandomul a apărut şi s-a dezvoltat spontan şi complet liber, prin eforturile cîtorva entuziaşti. Dificultăţile întîmpinate de fandomul britanic sau american în a exista, manifesta şi coagula demonstrează neintervenţia guvernanţilor. În sistemele totalitare, SF-ul a fost considerat o armă propagandistică, fiind susţinut, promovat şi stipendiat de partidele unice.

Exploziile bombelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, imperialismul sovietic agresiv care anexase la bolşevism jumătate din Europa şi care a fost cauza declanşării „războiului rece”,  au creat de o parte şi de alta a „cortinei de fier” la nivelul mentalului colectiv suspiciune, paranoia, frica de războiul atomic, neîncrederea în ştiinţă şi teama de viitor (evidenţiate literar în Occident, nu şi în cadrul imperiului colonial sovietic, unde se propovăduia „neţărmurita fericire a viitorului radios al clasei muncitoare conduse de partidul comunist”.)

În lumea liberă ştiinţa este privită ca un instrument de exercitare a democraţiei, o demonstraţie a faptului că valorile occidentului creştin conduc la avans ştiinţific şi tehnologic ce se transformă în prosperitate de masă, evoluţie şi progres pentru întreaga specie umană. În „imperiul răului”, ştiinţa era fie sovietică, progresistă, în slujba oamenilor muncii de pe tot globul, fără deosebire de naţionalitate, rasă sau religie, fie imperialistă, decăzută, ticăloasă şi amorală avînd drept scop permanentizarea exploatării omenirii de clicile descompuse militariste şi imperialiste. Ştiinţa în totalitarism a fost utilizată pentru imbecilizare în masă, condiţionare în spiritul propagandei de partid (bolşevic, fascist sau nazist), prin exploatarea celor mai recente avansuri tehnologice, crearea unui arsenal cît mai ameninţător prin obsesia deturnării unor resurse impresionante pentru înarmare furibundă, utilizarea şi legitimarea unor pseudo-ştiinţe care au devenit dogme absolute precum marxismul şi fascismul şi toate acestea în numele ştiinţei, creînd o fetişizare a  acesteia şi utilizînd ştiinţa pentru crime în masă, dominaţie şi control absolut. Militarizarea ştiinţei a fost şi este obsesia dictatorilor de toate culorile spectrului politic. Cum ar fi, încă de la sfîrşitul anilor treizeci continuînd pînă în ziua de astăzi, obţinerea bombei atomice şi şantajul nuclear aferent.

Nu-i de mirare că între 1945 şi 1953, „părintele popoarelor”, călăul bolşevic Stalin devenise primul filosof al Uniunii Sovietice, primul fizician, primul economist, primul lingvist, aberînd în tone de maculatură pentru a demonstra „adevărul ştiinţific” al dogmei de partid, ideologia şi ştiinţa sovietică susţinîndu-se una pe alta, ambele provenind din „adevărul ştiinţific”,  bolşevismul fiind,  nu-i aşa un „fenomen ştiinţific”, visul de aur al omenirii, consecinţa luptei milenare de clasă iar ştiinţa sovietică singura corectă din punct de vedere ideologic şi nu numai, mai ales din punctul de vedere al realităţii obiective. Genialul conducător al popoarelor, tovarăşul Stalin incarna simbioza perfectă dintre putere şi cunoaştere.

În consecinţă, ştiinţifico-fantasticul provenit din termenul şi conceptul rusesc „naucino-fantastika”  a fost intens promovat şi impus de aparatul de partid (partidul unic, evident, adică P.C.U.S, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) în toate ţările est-europene ocupate şi  devenite comuniste după cel de al doilea război mondial (coloniile exterioare ale Rusiei bolşevice ; existau şi colonii interioare, ţările baltice, Bielorusia, Ucraina, aşa numita Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, ţările central-asiatice) datorită ajutorului frăţesc şi dezinteresat al măreţei Uniuni Sovietice. Un fascinant fenomen de mancurtizare, rusificare şi bolşevizare. Timp de mai bine de un deceniu, în „lagărul socialist” s-a publicat naucino-fantastika în traducere din ruseşte şi în diverse limbi ale „democraţiilor populare, vecine şi prietene”,  importîndu-se modelul propagandistic sovietic, singurul prototip, etalon  şi singura referinţă;  treptat, după moartea dictatorului Stalin şi iniţierea destalinizării, la sfîrşitul anilor cincizeci şi începutul anilor şaizeci, s-a permis traducerea în lagărul comunist a unor opere de Jules Verne, Edgar Allan Poe şi H.G.Wells, printre alţii.

În iulie 1946, apărea un nou număr al revistei New Worlds, în urma eforturilor lui Ted Carnell, Frank Arnold, Stephen D.Frances.  Ted Tubb reuşise să reia legătura cu Maurice Hugi, Hal Chibbett, Fred Brown, Eric Williams, Alan Deveraux, Frank Arnold, Ken Chapman şi întrunirile lor au devenit lunare apoi săptămînale la puburile londoneze „The Shamrock”, pe Fetter Lane, apoi vizavi la „White Horse” (imortalizat mai tîrziu de Arthur C.Clarke ca „The White Hart”  în „Tales from the White Hart”, 1957). Nucleului iniţial i s-au adăugat Arthur C.Clarke, A.Bertram Chandler, John Wyndham şi grupul a început să-şi spună, „The London Circle”.

Tot în vara anului 1946 se publicau fanzinele „Beyond” nr.10 şi „Cosmic Cuts”.

British Fantasy Society, înfiinţată în iunie 1942 şi-a dat obştescul sfîrşit după lansarea numărului din noiembrie 1946 a propriei publicaţii, BFS Bulletin dar Ron Holmes şi  Nigel Lindsay au creat British Fantasy Library şi au reuşit să circule un nou fanzin, Booklist care în ciuda numelui abunda în ştiri şi mai puţin în liste de cărţi.

Fanii londonezi din cadrul The London Circle s-au mărginit şi complăcut în ipostaza de grup informal de comentatori ai SF-ului din postura de vajnici consumatori de bere la „White Horse”. Se născuse o nobilă tradiţie a fandomului mondial.

Walter Gillings, primul fan SF britanic şi european, lansează revista „Fantasy” care din păcate nu a putut fi susţinută decît trei numere, pînă în august 1947. La fel şi „New Worlds” care îşi încetează apariţia tot după trei numere în octombrie 1947. Gillings are prezenţa de spirit de a inventa un nou fanzin tipărit (de fapt, un semiprozin),  „Fantasy Review” şi îl lansează în martie 1947 reuşind să publice optsprezece numere, ultimele trei cu titlul, „Science-Fantasy Review”. Fanzinul va fi incorporat de Walter Gillings în revista „Science Fantasy” în vara anului 1950.

Ken Slater, editorul fanzinului „Operation Fantast” (septembrie 1947) şi Ted Carnell militează intens pentru organizarea unei noi convenţii SF şi reuşesc să includă în mesajele lor o idee ce se concretizează în mai 1948 şi anume convenţia naţională. Whitcon a avut loc pe data de 15 mai 1948 şi a reuşit să atragă astronomicul număr de 50 de participanţi la pubul White Horse, datorită eforturilor „preşedintelui” convenţiei, John Newman. Scriitorul A.Bertram Chandler a fost Guest of Honour iar convenţia a fost coordonată de Walter Gillings, al cărui fiu Ron a fost şi cel mai tînăr participant, la numai cei patrusprezece ani ai săi. Arthur C.Clarke, din postura de preşedinte al British Interplanetary Society a conferenţiat despre ştiinţă şi astronautică. Un rezultat concret al convenţiei a fost crearea companiei Nova Publications, prin asocierea lui John Wyndham, Ted Carnell, Walter Gillings, Ken Chapman, Eric Williams şi Frank Cooper pentru relansarea revistei „New Worlds”. Ceea ce a şi avut loc în februarie 1949.

Apoi a urmat „The Science Fantasy Society Convention”, organizată pe data de 9 octombrie 1948 tot la Londra.  Ken Slater, Owen Plumridge, Frank Fears, Vinc Clarke, John Newman, Jimmy Clay au constituit comitetul organizator şi au lansat publicaţia „Science Fantasy News” în decembrie 1948, editor fiind Vinc Clarke.

Science Fantasy Society reuşeşte să organizeze cea de a doua convenţie SF postbelică, Loncon, de Paşte, pe data de 16 aprilie 1949, la pubul The Lord Raglan. De atunci provine tradiţia ca fiecare convenţie naţională britanică să aibă loc în perioada Paştelui şi să se numească Eastercon.

Tot în 1949, Ted Carnell este primul fan britanic care participă la un Worldcon (cea de a şaptea convenţie mondială), ce a avut loc în oraşul Cincinnati, Ohio,  3-5 septembrie, 1949. Carnell a traversat Atlanticul cu pachebotul Queen Elizabeth apoi a luat trenul de la New York pentru a ajunge la Cincinnati, aflat la 1.033km (cam cît distanţa dintre Bucureşti şi Munchen). Carnell fusese beneficiarul ajutorului financiar iniţiat de Forrest Ackerman pentru fanii din afara S.U.A., Big Pond Fund.

Este interesant de menţionat că Worldcon 7 a fost prima convenţie de unde s-a făcut o transmisie TV în direct.

La Worldcon 7 (Cinvention) au participat Jack Williamson,  E.E. Smith, Fritz Leiber,Theodore Sturgeon, Lester del Rey, Cyril Kornbluth,  Hannes Bok, Ralph Milne Farley, Bob Tucker, Judith Merril, Forrest Ackerman, Robert Bloch, Sam Moskowitz, Raymond A. Palmer :

„Sunday evening’s program was deferred until the group at the studio had time to return. The main speaker was Ted Carnell, whose untitled Fan Guest-of-Honor talk was a description of the SF scene in Britain. The war had virtually killed both the industry and fandom, which were still only beginning to recover. He deeply thanked all the American fans who had sent bundles of SF magazines to British correspondents during the years when no SF was being published there and currency restrictions made it impossible to subscribe to foreign publications. He also thanked all those who had contributed to the, but said that he felt uneasy about accepting the honor because another British fan, Walter Gillings, had really been responsible for much of the breakthrough work in starting a British SF magazine which he had only taken over after Gillings’ semi-gafiation. He urged everyone to subscribe to Gillings’ Fantasy Review, a semi-pro publication struggling to become solvent, and relay[ed] Gillings’ greetings to the Cinvention. Carnell related New Worlds’ history and future plans, emphasizing the more interesting differences between American and British magazine publishing and marketing practices. This talk was followed by a question-and-answer period in which most queries related to the likelihood of New Worlds being distributed in the U.S. or the possibility of Americans subscribing to it.” – Fred Patten

În Mai 1951, Ted Carnell a organizat la Londra prima Convenţie SF Europeană (EUCON), invitîndu-l ca Guest of Honour pe L.Sprague de Camp care nu a putut fi prezent şi a fost înlocuit de Forrest Ackerman.

EUCON s-a desfăşurat între 10 şi 11 mai. Au participat pe lîngă fanii britanici, fani din Irlanda, Olanda şi Suedia, Franţa (Georges Gallet), Statele Unite, Canada şi Australia.  Arthur C. Clarke a conferenţiat despre potenţialul utilizării SF-ului în cadrul televiziunii iar Ted Carnell a prezentat publicului trofeele Premiilor International Fantasy Awards, care constau în modelul unei rachete metalice montate pe un suport de lemn.

Premiile Hugo au fost lansate doi ani mai tîrziu în 1953, au fost numite oficial Annual Science Fiction Achievement Award pînă în 1992 şi este evident că au fost inspirate de ceea ce Forrest Ackerman şi ceilalţi scriitori şi fani americani văzuseră la Londra (inclusiv trofeul). Premiile IFA au fost popularizate intens în S.U.A. şi chiar s-a propus sponsorizarea lor din America.

Premiile International Fantasy Awards fuseseră create de John Wyndham, Les Flood, Frank Cooper şi Ken Chapman în lunile premergătoare şi fuseseră confecţionate în mare grabă. Se intenţiona permanentizarea lor ca celebrare şi recompensare anuală a excelenţei în domeniul literaturii şi artei SF. Au fost acordate romanului „Earth Abides”(1949) al scriitorului american George R. Stewart şi volumului „Conquest of Space” (1949) de Willy Ley şi ilustrat de Chesley Bonestell. Premiile International Fantasy Awards au fost acordate în intervalul în 1951-1957 cu excepţia anului 1956. Juriul Premiilor IFA a fost unul internaţional, din Marea Britanie (Ted Carnell,  Walter Gillings, J. M. Walsh, Walter A. Willis, Fred C. Brown), Franţa (Georges Gallet, Theodore Maslowski), Suedia (Sigvard Ostlund),  S.U.A. (Anthony Boucher, August Derleth, Judith Merril, Groff Conklin, Basil Davenport, J.Francis Mc Comas, Everett F.Bleiler). ªi tot 1951 a reprezentat data renaşterii fandomului britanic prin The British Teenage Fantasy and Science Fiction Society (printre membri se număra John Brunner), Bradford Science Fiction Association şi Liverpool Science Fiction Society.

Vizualizari: 212

Articol publicat in 02 Ian, 2012 si semnat Cristian Tamas