REVISTA NAUTILUS / Editoriale / Vin vremuri interesante

Vin vremuri interesante

Horia Nicola Ursu • 17:20 - 05.12.2008 • 

Sfîrşitul anului se apropie în galop şi se poate afirma fără teama de a greşi prea mult că anul editorial este practic încheiat, din momentul în care Gaudeamus-ul şi-a închis porţile. Deşi tîrgul de carte s-a vrut a fi mai flamboaiant ca niciodată, semnele recesiunii au început, se pare, să se arate. Au fost edituri, chiar şi dintre cele mari şi cu vechime, care au declarat presei vînzări chiar de trei-patru ori mai mari decît au avut în realitate, din dorinţa de a epata concurenţa (care însă, avînd practici similare, nu s-a lăsat epatată). Edituri mai mici au avut parte de-un eşec răsunător, asumat sau nu. Iar cititorii s-au lăsat parcă mai greu convinşi să scoată banii din buzunar. Reducerile spectaculoase au lipsit, în mare măsură. Au lipsit şi marii autori străini şi întîlnirile cu cititorii, în tîrg şi în afară. Nici vorbă de Pamuk, anul acesta.

E bine, e rău? E de rău? Cert este că anul care vine va aduce un plus de limpezime pe piaţa cărţii de la noi. Vor dispărea multe dintre editurile de apartament, iar ambiţiile de mărire ale celor de pe treapta următoare de mărime vor fi temperate de lipsa de resurse, avînd drept consecinţă supravieţuirea, dar nu şi progresul. Cît despre cei mari, vor reduce probabil cheltuielile, vor băga într-o treaptă inferioară de viteză şi, în loc de 3-400 de titluri, vor scoate doar 2-300. Mai prost redactate, mai şchioape în corectură, dar la fel de impecabil tipărite. Fiindcă, nu-i aşa, cheltuielile de personal sînt cel mai simplu de redus. Între marii perdanţi vor fi şi autorii români, care şi aşa erau de multă vreme catalogaţi drept nerentabili. Prevăd o reducere pînă la suprimare a investiţiilor în autori români, la mulţi dintre editorii noştri.

Şi totuşi, ca în orice război (la urma urmei, această criză e şi ea un soi de război economic), vor exista profitori şi în industria cărţii. Cine ar putea fi aceştia?
Ei bine, în opinia subsemnatului, cei care vor avea de cîştigat sînt aceia care se adresează unui public de nişă. Publicul de nişă e mai stabil, mai dedicat. Cititorii de F&SF (ca să luăm un exemplu familiar celor care citesc această publicaţie), adevăraţii fani, cumpără ceea ce li se oferă şi nu comentează. Decît, eventual, după ce citesc cărţile. Se plîng de preţuri, dar strîng bănuţ cu bănuţ (şi cureaua) şi nu se lasă pînă nu-şi completează colecţia.

Nu vom avea nici anul viitor un RomCon, nu va ieşi nici Revista (aia la care visăm cu toţii, cea cu periodicitate clară şi texte alese şi lucrate pe sprînceană), nu vom vedea nici premii naţionale. Dar n-avem nimic din toate astea de mai bine de un deceniu, aşa că nu va fi ceva nou. Nu are rost să plîngi după ceva ce n-ai avut niciodată. Ce vom avea, în schimb? Vom avea probabil mai mult timp pentru lectură (că alte distracţii mai ieftine sînt greu de găsit), vom avea traduceri mai multe (şi probabil mai slăbuţe), vom avea chef de harţă şi de încăierări online mai acerbe. Iar dezbaterea atrage cititori.

În plină recesiune, anul ce vine va fi un an „interesant” (în accepţiunea aşa-numitului proverb chinezesc). Pentru noi, cei pasionaţi de F&SF, s-ar putea să fie un an cu surprize plăcute.
 

3522 vizualizari

15 Comentarii

  1. […] Haulică pentru Nemira. În deschidere, găsiţi un guest-editorial al subsemnatului, intitulat „Vin vremuri interesante”, în care am încercat să decelez influenţele prezente şi viitoare ale crizei financiare […]

  2. voicunike spune:

    Cred ca ar trebui sa organizam,construim si adunam toti pasionati de sf&f pe net{un site,blog sau club ceva} totul online pentru ca sa nu uitam suntem in recesiune iar faptul ca traim in Romania ne maninca tot timpul si mai sunt si slujbele,pentru a discuta si chiar a acorda un premiu onorific[autor,traducator,redactor] care dupa parerea mea o sa aiba o valoare enorma pe unii ii va desfiinta pe altii ii va inalta,eliminind astfel distantele dintre noi si problemele legate de prezenta in corpore.

  3. Balin Feri spune:

    În urmă cu câţiva ani, în urma unei probleme similare apărute în Ungaria cineva a avut o idee-zic eu- excelentă.
    Nu ştiu exact cine avusese iniţiativa, ceea ce ştiu sigur e că se născuse la ei un club „Galaktika” şi toţi membrii erau interesaţi de orice manifesatre ce avea legătură cu sf-ul, plăteau o taxă oarecare ca membrii şi se organizaseră în jurul unei edituri care anual edita un număr de 3-4 cărţi din literatura sf mondială strict pentru membri,în tiraj limitat, cărţi care niciodată nu s-au pus în vânzare în librării. Rezultatul a fost nu doar o evidenţă clară a celor interesaţi de ştiinţifico-fantastic ci se născuse astfel un mediu care a asigurat supravieţuirea acestui gen literar, deşi întreaga literatură era în declin.

  4. voicunike spune:

    Editura o avem adica Millennium Press plus editorul ei un tip carismatic si pe guru ,iar in privinta taxelor cred ca nici nu se pune problema.

  5. Balin Feri spune:

    Atunci cred că problema se poate reduce la amănunte cum ar fi publicarea unor materiale informative privind înfiinţarea unui club, întocmirea unei liste cu doritorii, stabilirea unei date şi a unui loc de întâlnire pentru a discuta detalii… apoi să ne ajute Dumnezeu.

  6. hnu spune:

    e o idee utopica in romania de azi, imho. dar frumoasa. insa initiativa unei coagulari a fanilor nu poate fi dusa la indeplinire decit de catre fani. asa ca… succes! promit sa va sprijin cu tot ce pot.

  7. dariopecarov spune:

    Si eu ma bag. Ideea e foarte buna. Sper sa nu va treaca numai intre timp…

  8. Balin Feri spune:

    Nu cred că ne trece, pasiuniile sunt de regulă pentru o viaţă nu pentru o zi.
    Sper să am azi timp suficient cât să formulez un scurt text informativ despre ce şi cum cred eu că ar trebui să fie acel posibil club, după care îl voi expedia persoanelor despre care cred că ar fi interesate de idee. Ma aştept ca fiecare să-şi adauge propriile viziuni asupra subiectului, eventual dacă vor fi pareri contrare le dezbatem, apoi când am ajuns la un consens îl putem ruga pe Silviu Toma, pe Michael Haulica, pe Horia Nicola Ursu ( HNU ) şi pe oricine altcineva ne trece prin cap să mediatizeze intenţia.
    Ar fi bine dacă mi-aţi propune un site sau un blog pe care eventualii doritori să-l poata accesa şi unde să existe posibilitatea unei aderării, asta deoarece în acel text de care vorbeam ar fi bine să fie şi această adresă inclusă. Bănuiesc că în cazul în care intenţia va fi făcuta publică, în decurs de 2-3 luni vom ştii dacă suntem suficienţi cât să merite să ne organizăm într-un club.
    ( Nu ma deranjează nici dacă formulează careva din voi acel text).
    (PS. Mă gândeam să contactez pe cineva din acel fost club din Ungaria pentru a afla detalii, dar poate e mai bine să nu urmăm nici un fel de cale bătătorită ci să ne urmăm doar propriile idei)

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.