REVISTA NAUTILUS

Deşi editurile (cu câteva excepţii) au apreciat că recent încheiatul Bookfest a fost, din punct de vedere al vânzărilor, ceva mai slab decât ediţia de anul trecut, science fiction-ului se pare că i-a mers bine. Nu am date, cifre sau grafice care să-mi susţină afirmaţia, este doar o părere personală care se bazează pe numărul de evenimente legate de sefe din cadrul târgului şi pe numărul de participanţi la aceste evenimente.

Târgurile, odinioară, erau locurile în care, prin troc sau pe bani, oamenii vindeau sau cumpărau cele necesare. Târgul era asimilat, de multe ori, cu bâlciul sau iarmarocul în care fiecare îşi lăuda marfa, fie prin doar prin voce fie şi prin gesturi menite să atragă atenţia. Târgul era locul în care negustorul exista iar cumpărătorul îşi dădea, suveran, verdictul.

Lucrurile nu par să fi evoluat fundamental, judecând după atmosfera de la Bookfest 2011. Lume pestriţă, zglobie, veselă, în căutare de chilipir, de marfă de calitate, de cele trebuincioase. Negustori de carte dispuşi să-şi vândă marfa şi să atragă atenţia în orice chip. Standuri, mai mari sau mai mici, după buget şi interes. Oferte irezistibile, cărţi cu renume , autori de succes (real sau închipuit), animatoare şi căldură mare, mon cher. Noroc cu terasele din preajmă. Unde să stai să admiri copertele proaspetelor achiziţii dacă nu la o bere? Şi unde să afli ultimele bârfe/zvonuri/ştiri/informaţii dacă nu lângă aceeaşi bere? Chiar şi un târg de carte se simte dator sa preia o parte din mecanismele vechilor iarmaroace. Diferă doar tehnologia.

Să revenim la sefeul nostru cel de toate zilele. Şi să începem. Alfabetic, să nu se supere cineva.

Eagle Publishing House ne-a oferit sâmbătă posibilitatea de a-l (re)citi pe Alexandru Mironov. Enigmatic, Pământul este un titlu celebru, fără îndoială. Vândut în peste o sută de mii de exemplare înainte de 1989, Enigmatic, Pământul s-a vrut şi a reuşit să fie o replică a legendarei cărţi a lui Erich von Däniken, Amintiri despre viitor. O replică reuşită, în opinia mea, dată de un profesor de matematică mult mai familiarizat cu logica şi cu briciul lui Occam decât entuziastul elveţian. Duminică, tot la Eagle, ne-am reîntâlnit cu CTP. Ne-am reîntâlnit cu scriitorul de sefe CTP, care ne-a spus că, după câteva decenii, volumul său, Planetarium, are o viaţă şi evoluţie proprie, independentă de cel care l-a creat. Câţi autori ar recunoaşte sau câtor autori le-ar reuşi acest lucru? Iată o întrebare… Imediat după CTP a urmat profesorul Florin Munteanu cu volumul Seminţe pentru altă lume. Un volum care ne îndeamnă, ne obligă, aş spune, să gândim altfel. Şi să fim optimişti. Un argument literar pentru toţi, prin care să acceptăm că, de fapt, viitorul, destinul, este în mâinile noastre.

Millennium Books ne-a prilejuit sâmbătă ocazia să asistăm la decernarea premiilor Galileo. Astfel, pentru întreaga activitate a fost premiat un autor care nu mai necesită nici o prezentare: George Anania. Un scriitor care şi-a întemeiat opera pe literatura science fiction, un autor care a devenit celebru mult înainte de 1989, împreună cu regretatul Romulus Bărbulescu, şi care a încântat câteva generaţii de sefişti prin jocul imaginaţiei sale. Premiul pentru cel mai bun volum publicat în 2010 a revenit lui Oliviu Crâznic. …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, chiar dacă nu are nici o legătură cu sefeul, încearcă să aducă în atenţia noastră un gen conex: romanul gothic, un gen care, deşi nu are reprezentanţi foarte cunoscuţi la noi, poate fi apreciat de iubitorii de imaginar. O încercare reuşită şi meritorie, de altfel, în beneficiul cititorilor. Premiul pentru cea mai bună proză scurtă publicată în 2010 a fost atribuit lui Costi Gurgu pentru proza Îngeri şi molii publicată în Galileo 2. Fără îndoială, Costi Gurgu este o „voce” importantă în peisajul sefe de limbă română iar succesele sale de pe alte meleaguri nu fac decât să confirme valoarea pe care o are.

Nemira a etalat pe rafturile sale o abundenţă de autori şi de titluri sefe. Aş remarca, în primul rând, publicarea pentru prima dată în România, a volumului (unicul de altfel) lui Ted Chiang. Un scriitor care, prin prozele sale, confirmă încă o dată că filonul originar al sefeului nu numai că nu este depăşit, dar chiar are o vigoare remarcabilă. Cu un joc de idei extraordinar sprijinit pe un talent literar deosebit, Împărţirea la zero se anunţă a fi cel mai bun volum sefe publicat în ultimii ani la noi. Altfel spus, un volum care nu trebuie să lipsească din nici o biblioteacă de sefe. În al doilea rând, trebuie menţionată (şi salutată) deschiderea editurii Nemira pentru autorii români. Dumnezeule de dincolo de burta universului, a lui Aurel Cărăşel, ne aduce în faţa ochilor o lume bizară, parte realitate, parte imaginară, subtil închipuită şi manevrată de autor, în care personajele, dincolo de plasmuire, îşi cer dreptul la existenţă. Cu influenţe abil disimulate din P. K. Dick, romanul lui Aurel Cărăşel demonstrează că sefeul românesc este capabil să producă opere cu nimic mai prejos decât cele importate din alte părţi. Şi, în fine, Nemira ne mai propune (printre alte titluri valoroase) ediţia hardcover a unui roman deja celebru: Urzeala tronurilor. Universul imaginar al lui G. R. R. Martin, cunsocut şi apreciat de toată lumea, beneficiază acum şi de transpunerea filmică a epopeii, transpunere pe care, sunt sigur, o savuraţi în fiecare zi de luni pe HBO.

Fireşte, au mai fost şi alte evenimente importante dedicate sefeului. Spre exemplu, lansările volumelor lui Liviu Radu, Lumea lui Waldemar la Tritonic (volum distins cu premiul Ion Hobana, acordat de ASB şi SRSFF) şi Singur pe Ormuza la Millennium Books, volume care confirmă, ca de obicei, calitatea imaginarului lui Liviu Radu, talentul şi scriitura sa deosebită în peisajul sefe sau fe autohton. Altfel spus, literatura fantastică românească îşi găseşte în Liviu Radu un reper greu de ignorat.

Prin urmare, să tot fie târguri de carte. Târguri de carte la care sefiştii să se simtă confortabil, să-şi cunoască autorii, fanii să interacţioneze între ei, să discute, să combată să… să…

Cineva se întreba la ce bun întâlnirile unui cenaclu. Un cenaclu poate fi privit şi ca un târg minuscul, în care un autor îşi pune pe tarabă „marfa”, în faţa câtorva muşterii. Un cenaclu poate fi şi locul în care câţiva autori şi fani pot discuta informal despre ceea ce îi preocupă. Discută privindu-se în ochi.

Pentru că, dragii mei, aveţi ideea câte lucruri minunate se pot discuta la „berea de după…”? La berea de după târg, sau după cenaclu, totuna…

Vizualizari: 867