Premiile

Anul 2011 se anunţă a fi un an deosebit în ceea ce priveşte genul science fiction de la noi. Cel puţin dintr-un punct de vedere: premiile.

În ultimii ani am avut parte de câteva încercări de „premiere” a celor merituoşi, scriitori, editori, activişti sau chiar fani sefe. Din păcate, o parte din aceste încercări, altminteri merituoase ca intenţie, au avut de suferit din pricini diverse: fie nu au avut parte de o promovare adecvată şi au sfârşit în indiferenţa generală (vezi Premiile Sigma), fie au fost acuzate de imprecizie (vezi Premiile CititorSF), fie au fost privite cu suspiciune şi ignorate cu bună ştiinţă de unii sau de alţii (vezi Premiile SRSFF). Alte premii şi-au dezvoltat o tradiţie interesantă: aceea de a nu se acorda. Mă refer la Premiile Helion, mai precis la Premiul I Helion care, de câteva ediţii, „nu se acordă”. Or mai fi fost şi altele de care nu am habar? Se poate.

Un lucru este cert, recunoscut şi dorit de majoritatea sefistică de la noi: este necesar un sistem de premiere care să răsplătească într-un fel sau altul eforturile autorilor, editorilor, promotorilor şi activiştilor. În egală măsură, este necesar un sistem de premiere care să stabilească şi eventuale ierarhii sau poziţii valorice ale unor texte literare.

În cazurile prezentate mai sus avem de a face cu două sisteme de stabilire a premiilor. Astfel, Premiile Sigma şi Premiile CititorSF s-au bazat pe voturile comunităţii. Interesant de remarcat faptul că, dintre acestea două, Premiile Sigma beneficiau de un control şi de o transparenţă semnificativă a procesului de votare. Dar aveau şi cele mai restrictive condiţii de participare. Rezultatul? Premiile Sigma au sucombat o dată cu revista care găzduia „maşinăria virtuală de vot”: Pro-Scris. Pe de altă parte, premiile acordate de Helion şi de SRSFF au fost premii asumate şi nu supuse unei dezbateri publice.

Ambele sisteme au avantaje şi dezavantaje. Dacă premiile acordate prin „sufragiu universal” ar putea, la modul ideal, să reflecte gradul de popularitate al unui text sau al unui autor, fapt care nu presupune în mod automat şi o judecată de valoare, premiile asumate şi atribuite pe baza unei deliberări a vreunui juriu ar trebui să ofere, tot la modul ideal, o imagine sau o ierarhie valorică a unor texte literare sau chiar recunoaşterea unor merite deosebite ale unor editori, promotori sau activişti, ceea ce nu presupune în mod automat şi un grad sporit de popularitate.

Premierea prin „vot popular” este nesigură şi, în lipsa unor mecanisme automate de control, va măsura la sfârşit fix abilitatea unora sau altora de a vota multiplu şi de a propulsa în faţă personaje sau texte cu o popularitate ambiguă şi/sau greu de demonstrat.

Premierea prin jurizare şi prin asumare, deşi este aparent mai sigură, poate păcătui la rându-i prin partizanat, prin necunoaştere, prin subiectivitate, prin incompetenţă în judecată.

Până la urmă, cu toate minusurile şi plusurile fiecărui sistem, un premiu asumat sau atribuit în urma unei jurizări prezintă, totuşi, cele mai multe garanţii şi are, cel puţin aşa cum stau lucrurile la noi, o anume notorietate şi greutate chiar şi prin simplul fapt că premiul respectiv este asumat de cineva (de regulă de un juriu format din persoane notabile). Pentru că, la urma urmei, arta nu este un exerciţiu democratic iar „Fifty million frenchmen can be wrong”

Ce observăm în acest an? Pe lângă singurele premii care au supravieţuit (Helion şi SRSFF) au mai apărut încă două sisteme de premiere: Premiile Galileo şi Premiile Ion Hobana. Premiile Galileo au în spate un mecanism foarte interesant: se votează prin e-mail, în şase runde eliminatorii, la două categorii: cel mai bun volum şi cel mai bun text scurt din anul anterior. Avand în vedere şi faptul că votanţi pot fi doar abonaţii revistei Galileo, premiile omonime reuşesc să elimine, cel puţin la prima vedere, cea mai mare neplăcere: votul multiplu. Din păcate, restrângând baza de votare la abonaţii revistei amintite, Premiile Galileo riscă să rămână un simplu sondaj de opinie, fără suspiciuni evidente, dar irelevant în cele din urmă. Important este, totuşi, faptul că Premiile Galileo reprezintă un salt calitativ semnificativ de la votarea haotică la un sistem de vot controlat, ceea ce denotă grija organizatorilor şi intenţia lor de a oferi, în final, rezultate cât mai oneste.

Premiile Ion Hobana, din punct de vedere al sistemului de acordare, sunt premii asumate. Acordarea lor va fi decisă de un juriu format din membri ASB şi SRSFF, prin urmare Premiile Ion Hobana sunt rezultatul unui parteneriat între cele două organizaţii (ASB şi SRSFF). În plus, aceste premii vor oferi premiaţiilor şi altceva decât felicitări şi diplome, ceea ce va constitui ieşirea din derizoriul unor „premii” pur virtuale şi intrarea în normalitate. Premiile Ion Hobana se vor acorda în cadrul colocviului „Timpul şi timpurile ficţiunii” organizat ASB şi SRSFF în ziua de sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 10:00 la Centrul Calderon din Bucureşti (J. L. Calderon nr. 39).

Mai trebuie amintite aici şi premiile Arsfan, care se vor decerna anul acesta la Iaşi şi care sunt, de asemenea, premii asumate de un juriu.

Sigur, pledoarii pentru un sistem sau altul se pot aduce oricând şi în orice cantitate, fără ca problema să poată fi tranşată în vreun fel. Până la urmă, ceea ce contează este faptul că în comunitatea sefe de la noi se consideră necesar ca eforturile unor confraţi să fie răsplătite. Comunitatea sefe înţelege că valorile proprii merită să fie încurajate şi dezvoltate. La rigoare, deşi diversele premii de-a lungul ultimilor ani au fost iniţiative punctuale, acestea pot fi privite şi ca un rezultat al efortului întregii comunităţi. Şi, în ciuda unor dificultăţi şi subiectivisme inevitabile în a depista fără putinţă de tăgadă valorile absolute, acordarea premiilor sefe ar trebui să fie prilej de bucurie pentru întreaga comunitate.

Aşadar… e bine că avem premii (multe), e bine că organizatorii acestora îşi dau silinţa de a oferi rezultate credibile şi oneste. E bine şi că sunt mai multe sisteme de premiere astfel încât fiecare să aibă o alternativă în care să creadă.

Pe scurt, la sisteme de premiere stăm excelent anul acesta, la fel şi la numărul de premii.

Dar o problemă rămâne: oare toate aceste minunate mecansime de premiere au materia primă pe care să lucreze? Avem oare ce premia? Avem suficiente texte valoroase din care să alegem chiar ce este mai bun? Sau alegem „răul cel mai mic”? Nu cumva sunt mai multe premii decât producţii valoroase?

Despre toate acestea vom vorbi, însă, luna viitoare.

Vizualizari: 828