REVISTA NAUTILUS / Editoriale / Pararealitatea, ortofantasticul și grănicerii

Pararealitatea, ortofantasticul și grănicerii

Catalin Badea Gheracostea • 18:05 - 10.04.2016 • 

Rammstein: Ich Tu Dir Weh

 

Am vrut să văd la câte click-uri distanță într-o căutare Google se află datele despre toate sondele, stațiile, telescoapele spațiale, în fine, a tuturor vehiculelor trimise de om să se învârtă, să se plimbe sau să iasă din sistemul solar. N-am terminat căutarea, în acest moment nu știu câte asemenea obiecte sunt, de când, până când și unde se află, ca vector al voinței umane de a cunoaște universul. Deci pot spune că, dacă îmi păstrez punctul de vedere din editorialul trecut și întorc capul către dreapta sau către stânga pentru a tinde spre marginea respectivă a lumii, datele științifice se află codificate disparat, iar imaginea mea de ansamblu ar fi posibilă după o documentare foarte serioasă, cronofagă. Mai mult, cred că aș avea sectoare, pe sfera imaginară care mă înconjoară, cu o cantitate diferită de informație față de altele, mai bine observate, sondate, cercetate etc. Pe de altă parte, mi se aruncă în ochi la fiecare site informativ pe care îl deschid, la un click distanță, dacă nu chiar ca pop-up, horoscopul zilei. Prin horoscop, constelațiile de deasupra capului meu, cele care sunt, nu-i așa, semnificative, acoperă cu enunțuri echivalente în conținut și expresie, întreaga lume. Sfera imaginară care mă înconjoară este completă, acoperită prompt cu informație omogenă. Paraștiința astrologiei bate în 2016 accesibilitatea științifică a astronomiei și științelor subsecvente.

Îndrăznesc să spun că se întâmplă la fel și cu celelalte „sfere imaginare“: numerologia bate la scor algebra și este o adevărată sursă de inspirație pentru „contabilitatea creativă“ care zdrobește tot ce-am învățat despre operațiile cu matrici și determinanți; religia se predă în școli fără filozofie, fără istorie, fără biologie, fără limbi clasice și, în curând, fără română, doar ca set de comenzi dogmatice, cu nimic diferite de învățământul politic ceaușist sau de învățământul din madras-urile wahhabite. Sfera imaginară cu care aș putea cunoaște lumea, dacă m-aș naște azi, nu mi se pare cu nimic mai bună în civilizația occidentală decât în cele concurente – măcar fundamentaliștii islamici declară deschis că educația, așa cum ajunsese ea la sfârșitul secolului trecut, este „haram“, adică rea, rea ‒ iar glorificarea reziduurilor care alcătuiesc ce a mai rămas din cultură și sistemul educațional, cu mirajul „libertății“ și „al accesului nelimitat“ la informație, clamate prin existența „smart“ a Internetului, îmi produce o stare de rău fizic, foarte îndepărtată de „spleen“-ul și „greața“ intelectualilor dinainte, când mai existau intelectuali, adică o stare distrugătoare a oricărui impuls de cunoaștere și de împărtășire a acestei cunoașteri.

Numesc ceea ce trăiesc alături de voi, cititorii acestor rânduri, pararealitate. Ea ni se dă cunoașterii prin paraștiințele atotbiruitoare. Ea este controlată de paraștiințe, modelată cu ajutorul acestora. O ușoară demonstrație că realitatea a devenit propriul ei simulacru este apariția în discuțiile dintre „intelectuali“ a subiectului singularității, cu pandantul postumanismului. Ce este mai clar, mai firesc într-o pararealitate decât constatarea că i se poate pune capăt prin apariția unui ceva/cineva pe care noi nu l-am putea înțelege?! Așa-zisa acumulare exponențială de cunoaștere, dublată de salturile tehnologice, nu mai descrie realitatea, nu ne mai ajută să o stăpânim, ci îi pune capăt! Or, o realitate căreia i se întrevede capătul nu mai este… reală.

Pe nișa fantasticii, supra-genul format din sf, fantasy și horror (Clute), dar și filosofia imaginarului (Durand) care crează premizele sferei imaginare de mai sus (căci toți, toți oamenii de știință, teoreticieni și practicieni deopotrivă, au nevoie de o ficțiune de legitimare a actelor și existenței lor), paraștiința este reprezentată de ortofantastic. Para-istorici, para-critici și para-teoreticieni de facebook, berărie și televiziune de scară de bloc sunt atât de siguri că ei dau întotdeauna și, repetat, întotdeauna ultimul text despre fantastică, într-o escatologie cotidiană plină de superlative, compilații fără direcție și selfiuri, că nici nu își mai dau seama că s-au adus singuri la punctul unde nu mai contează ce spun. Ortofantasticul normează, nu descrie. El este horoscopul, grila numerologică și mantra fantasticii. Ortofantasticul nu mai deranjează pe nimeni, căci se adaugă pararealității. Nu este o chestiune de discurs, ci de atitudine față de realitate. Terminologia se amestecă nu din semidoctism, amatorism, veleitarism, ci pentru că, în pararealitate, cuvintele nu mai au sens, deci toate sunt drepte, valide, legitime și licite. Nu sunt convins că există vreo vină care ar putea fi atribuită, practicienii ortofantasticului sunt oameni normali, trăitori în pararealitate, care au uitat ce era real deunăzi, acaparați de validarea mediului ca decor pentru „selfie“; pararealitatea nu mai este scenă pentru ego și nici împărtășire de sine, căci atunci ar fi, iar, realitate.

Punctual, fantastica românească a început fast luna aprilie din 2016. Un foarte bun târg de carte, Final Frontier V, la care nu am văzut nicio carte proastă (…sau încă n-am citit-o). Dar stagnarea din ideatica discuțiilor pe viu m-a întristat. De fapt, au fost monologuri paralele sau răspunsuri paralele la aceeași întrebare. Am sentimentul că, în afară de subiectele pragmatice și conversațiile de politețe, nu am schimbat nicio idee cu nimeni. A fost ca și când toți eram grăniceri pe frontiera fantasticii și am schimbat numai consemnul.

651 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.