REVISTA NAUTILUS / Editoriale / Fără viitor nu există trecut

Fără viitor nu există trecut

Catalin Badea Gheracostea • 17:24 - 10.01.2016 • 

Nenumărate sunt argumentele care să întoarcă la cumințenia convențională termenii din titlu: viitorul urmează prezentului care, la rândul lui, i-a urmat trecutului. Lingvistice și filozofice: majoritatea limbilor dețin în paradigmele verbale cele trei timpuri fundamentale, iar filozofiile dezvoltate în majoritatea limbilor se folosesc pe deplin de paradigmele verbale aflate la dispoziția lor. Argumente empirice, argumente „de bun-simț“ etc. Ce bine că există ficțiunea speculativă care ne permite să punem totul sub semnul întrebării, mai ales evidențele și, punctual, cauzalitatea! Aduceți-vă aminte de bijuteriile narative despre curgerea timpului/cauzalitate ale lui Fredric Brown, Isaac Asimov, Robert A. Heinlein, dacă nu v-aduceți aminte de cele 20 de tipuri de cauze ale lui Platon. Fără ironie, este firesc să ne aducem aminte povești, mai degrabă decât cuvintele unei limbi moarte.

În 2016, sf-ul poate merge mai departe decât chirurgia temporală și formularea paradoxurilor temporale, adică peste rezolvarea narativă a problemelor cauzalității. „Prezenteismul“ despre care am mai vorbit, predominanța narațiunilor apocaliptice și post-apocaliptice, ideologia postumanismului au făcut viitorul să fie propria sa umbră. Este o ucidere a așteptării, „progresul“ a devenit ridicol, cel puțin din punct de vedere literar, descoperirile științifice și dezvoltările tehnologice fără precedent se fac dintr-o inerție de sistem sau de către hiper-specialiști care par rupţi de prezent, inclusiv de literatura prezentului ‒ și cine i-ar putea învinui?! ‒ trăind între campusuri, săli de conferințe, biblioteci și laboratoare, adică în spații ieșite din timp. Aici este o fisură, o „cicatrice“ a realității, dacă îl aducem în ecuație și pe Miéville, din păcate ontologică și nu literară, una care se întinde de la viitorul diluat, sfâșiat, în cel mai fericit caz sublimat, ajungând spre trecut prin instrumentele galaxiei Marconi și ale galaxiei Gates-Zuckerberg, pe care lăsați-mă să le numesc „idoli ai simultaneității“. De la zapping-ul pe sute de programe TV până la data mining-ul propriu-zis, care trece de Google și Wikipedia, de la burtierele continue cu indici bursieri, dublate de cele cu titluri de știri, până la marketingul de click și modificarea limbajului cotidian după rutinele facebook, acești „idoli ai simultaneității“ ne fac să trăim într-un prezent continuu, în cele șapte secunde ale sfântului Augustin și-ale lui Neneh Cherry, în care nu mai așteptăm nimic, fiindcă totul poate veni spre îndeplinire, și nu ne mai aducem aminte nimic, fiindcă totul se poate găsi la câteva click-uri distanță. Locul ficțiunii speculative în închiderea fisurii, în ștergerea cicatricii, este deja ontologic – cu ucroniile de tip Supunere – cu condiția validității literare. Reintrarea în timp, se face, iată, contrazicând Sfârșitul istoriei. Să nu ne jucăm aici de-a ce ar ajunge discuția despre cauzalitate dacă aducem și „singularitatea“: va fi o reintrare a tuturor în timp sau numai a singularității; vom fi lăsați unde suntem iar singularitatea va face altceva cu timpul? A face altceva cu timpul – în afară de a-l trăi, a-l consemna, a-l ficţionaliza, a-l transforma în unitate de măsură şi dimensiune, a face experimente în timp – poate fi un proiect de viaţă. Ficţiunea speculativă poate face acest proiect. Pentru a depăşi Sfârşitul Eternităţii sau Sfârşitul Copilăriei ne trebuie mai mult decât un Prinţ fractalic. În niciun caz nu trebuie să ne „supunem“ – deşi Islamul este cel mai coerent trecut „în viaţă“, la ora actuală. Şi totuşi, prin vârfurile absolute ale jihadului – atacatorii sinucigaşi, cei care îşi neagă viitorul personal pentru a reinstaura un trecut, fie el şi califat – până şi Islamul de azi îşi pierde coerenţa: căci cine va mai fi în viaţă în comunitatea credincioşilor de aici, dacă toţi se înghesuie să fie martiri?!

Indiferent de unde apuc banda lui Moebius, iar eu prefer să o apuc prin intermediul sf-ului, mi se arată că „fără viitor nu există trecut“ este un enunţ valid, legitim şi licit.

869 vizualizari

Un comentariu

  1. Cristina spune:

    Prezentul afecteaza atat trecutul, cat si viitorul. Realitatile prezentului se ating intre ele, prin pace sau razboi. Insusi actul observarii si neinterventiei schimba planul observat. Cat priveste religia, ea va ramane trecut, fie el si umblator printre noi, cata vreme se autoechivaleaza cu supunerea oarba. Din exterior, i se poate oferi sansa, cadrul transfigurarii, pe care chiar ea il va folosi, daca doar asta poate, pentru autodistrugere. Jihadul e simptomul unei sclavii mintale impuse nu doar prin religie. Sclavia suferintei si sacrificiului, ca Legi ale existentei.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.