Editorial

Michael Haulica • 15:24 - 02.07.2009 • 

Luna iunie a fost o luna buna pentru F&SF. Cîteva evenimente au avut darul de a resuscita amorteala care, se pare, cuprindea încet-încet ceea ce am putea numi fandom, miscare sau orice termen i-ati atribui.
Sa le luam pe rînd.

În perioada 5-7 iunie a avut loc la Iasi Colocviul „Iasi 600 + Quasar 30”,  partea care ne intereseaza fiind aniversarea a 30 de ani de existenta a Clubului UNESCO „Quasar“. Mare adunare, dar, cum nu am ajuns acolo, mai bine îi las pe altii sa vorbeasca despre ce a fost (în acest numar al Nautilusului aveti doua articole pe tema asta, semnate de George Ceausu si Marian Coman). Eu nu pot decît sa ma bucur ca vechile cenacluri (adaug lînga numele Quasarului pe cele ale cenaclurilor timisorene Helion si H.G. Wells) merg mai departe, încercînd sa perpetueze „microbul“, gasindu-si noi adepti, pregatind, adica, generatia urmatoare de sefisti.
Si poate ca, odata cu revirimentul editorial din ultimii ani, se va produce si emulatia necesara aparitiei unei noi generatii/promotii de scriitori.

La mijlocul lunii a avut loc la Romexpo Tîrgul de carte Bookfest (17 – 21 iunie, mai precis). Am scris despre asta în Observator cultural, iar în prezentul numar al Nautilusului scrie Horia Nicola Ursu.
Si pentru mine a fost cel mai placut tîrg de carte la care am participat, poate primul în timpul caruia n-am gîndit nici o clipa ca as vrea sa se termine odata! Nu stiu foarte exact de ce. Poate pentru ca au fost patru lansari de carte F&SF. Poate pentru ca, în acest an, comunitatea F&SF a fost mai unita si s-a prezentat în numar mare la lansarile de sîmbata (Nemira si Millennim Press). Poate pentru ca a existat acea întîlnire de dupa lansari, initiata de Nemira, la care multi dintre fani au avut prilejul de a se cunoaste personal. Poate pentru ca am cunoscut doi oameni care mi-au devenit foarte dragi „la prima vedere“ cum se spune: Irina Horea si Mircea Pricajan.

La sfîrsitul lunii, pe 25,  a avut loc cea de-a treia întîlnire a cenaclului ProspectArt (am evitat cuvîntul „sedinta“, folosit de obicei pentru astfel de evenimente, cuvînt care, în acest caz, chiar n-ar exprima spiritul locului). Au citit Cristian Mihail Teodorescu – teatru, Liviu Radu – proza, si Dragos C. Butuzea – un text despre asteptarile unui cititor (amator – cum zice el) de SF.
Recunosc ca asteptarile cititorului au fost un motiv foarte serios de a merge la cenaclu, eu neavînd prea mari înclinatii spre acest gen de activitati. Dragos C. Butuzea a stîrnit pasiunile sefiste si acolo, în sala de la Observatorul astronomic, si la berea de dupa, si pe site-ul SRSFF, chiar si la întîlnirea de la Chitila (un alt eveniment al lunii iunie, chiar daca privat, neoficial etc.). Textul lui a nemultumit, în primul rînd, prin generalizarea indusa de titlu, din care se întelegea ca omul are nemultumiri fata de sefeul românesc (de aici reactia adversa), cînd, de fapt, era vorba despre asteptarile (si neîmplinirea lor) pe care le-a avut dupa vizitele la ProspectArt.
Dincolo de confuzia stîrnita de titlu (pe blogul lui, autorul declara ca a vrut sa fie si o provocare – care provocare? Sau, altfel spus, provocare-provocare, dar s-o stim si noi! Într-un text care se vrea serios, care vrea sa dea de gîndit producatorilor din domeniu – adica scriitori si editori – nu arunci provocari în vînt pentru ca… furtuna e dupa colt), prima secventa care mi-a tras atentia a fost: „Dar nu vreau sa insist prea mult pe aceasta distinctie sf – mainstream, desi eu banuiesc un oarecare complex al marginalului, complex transformat uneori în orgoliu si exclusivism. Desi, de asemenea, banuiesc o oarecare dorinta ascunsa de recunoastere legitima.“ Lucru corect, stim asta, o vedem de multi ani, o simtim, o întretinem (cu voie sau fara de voie).
Apoi: „nu ma pot abtine sa constat ca, în cele doua sedinte de cenaclu la care am participat, m-am întrebat deseori dupa ascultarea textelor: Unde e sf-ul?“ Deci unde e sefeul din textele citite în cenaclu si nu unde e din sefeul textele românesti – desi eu n-as face mare diferenta între ceea ce se citeste la PropesctArt si ceea ce se scrie în general la noi. E drept însa ca, daca avem în vedere ce s-a publicat în ultimii 20 de ani, s-ar putea gasi si ceva (poate chiar mai mult) care sa fie pe placul domnului Butuzea – si cred ca aici a atins coarda sensibila a participantilor la discutii. Totusi, se dau în textul citit doua exemple pozitive: Cristian Teodorescu si Balin Feri, dupa care se pune întrebarea: „Dar oare e suficient atât?“ Acuma, avînd în vedere ca, în primele doua întîlniri s-au citit sase texte (din care doar cinci proze)… as zice ca nici nu e un procent neglijabil si, atunci, de unde nemultumirea, daca ramînem strict în „curtea“ ProspectArt? Ar fi prima contradictie a autorului.
Apoi: „Îmi fac mea culpa si spun: pâna a fi invitat aici (la cenaclul ProspectArt – n.ed.), nu citisem nimic sf de vreun autor român.“ Grav… Lovitura în plex… Cum adica?! Autorul sterge pe jos cu sefeul românesc si, în acelasi timp, declara ca n-a citit nimic? Da.. grav… Greseala autorului consta, zic eu, din nou în confuzia stîrnita de felul în care si-a structurat materualul, în confuzia dintre „citit în cenaclu“ si  „SF românesc în general“, confuzie poate voita, poate nu.
Despre asteptarile concrete… stil, teme, subiecte… chiar daca nu le-a gasit în cele cinci proze auzite în cenaclu, daca ar fi citit ceva SF românesc ar fi avut ocazia sa vada si asa ceva. Chiar în cartile publicate de Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Cristian Mihail Teodorescu, autori cu ale caror texte tocmai a facut cunostinta. Si poate textul cu asteptarile… ar fi sunat altfel.
Cît despre final… Iata-l: „Îmi doresc comunitati deschise, nu fandomuri. Îmi doresc mai multa mândrie si exigenta, nu prejudecata. Nu literatura estetica si literatura stiintifica. Nu sf si mainstream. Ci literatura pur si simplu. Proasta sau buna, oricum, dar literatura.“ Pai, sa ne întelegem: ori îsi doreste stil, teme, etc., SF – sefeul ala pe care nu-l gaseste -, ori „ literatura pur si simplu“ (las la o parte ideea ca si-ar dori chiar o literatura „proasta“). Putem iesi din aceata dilema?
Cred ca noi da. Dar Dragos C. Bituzea?
Cine vrea sa urmareasca întreaga disputa provocata de textul cu pricina, sa dea click pe site-ul SRRSF, unde va putea citi atît textul, cît si peste 100 de comentarii (mai mult sau mai putin la obiect).

Un alt eveniment al sfîrsitului de iunie este aparitia blogului RoSF. Buna ideea, chiar foarte buna, de a avea un digest cu tot ce apare în blogosfera legat de F&SF. Dar, pentru ca exista si un dar, un mare DAR: nu cumva e cam vampir acest blog? Nu cumva, sub bunele intentii se ascunde o mica deturnare de trafic (nu zic ca e intentionata). Daca blogul s-ar fi multumit sa preia doar un scurt citat din însemnarile respective si apoi sa puna un link catre blogul original, ar fi fost cît de poate de OK. Dar asa, postînd integral însemnarea… Ma întreb si eu: cine ar mai intra pe blogul original? Un raspuns ar fi asta: doar cei care vor sa comenteze (comentariile merg direct la blogul original, asta e bine). Numai ca asa se elimina vizitele celor care doar citesc… Si-atunci?
Concluzie: e bun, dar nu-i frumos!

În fine, ultimul eveniment pe care vreau sa-l semnalez: pe site-ul SRSFF avem un debut, al Dianei Alzner, din Rm. Vîlcea. Nu ma voi opri asupra textului, ci asupra „debutului“. Am pus cuvîntul între ghilmele pentru ca: asa cum se mentioneaza în introducerea textului, „texte de ale sale (proza dar si poezie) au mai aparut pe internet“. Si-atunci ma întreb: cum e debut? De ce publicarea pe site-ul SRSFF e mai debut decît publicarea pe alte site-uri, forumuri, bloguri etc.? Si înca: este acesta cu adevarat un debut? Am mai vorbit cîndva despre debuturi si grija pe care ar trebui s-o aiba tinerii aspiranti la gloria literara în acest sens. Si ziceam atunci ca nu orice postare pe internet poate fi socotita publicare (sau debut). Nu orice astfel de iesire în spatiul public poate fi trecuta în CV-ul de mai tîrzu ca publicare, inclusiv ca debut. Publicarile care se iau în seama sînt doar acela care se petrec într-o revista (fie pe hîrtie, fie electronica, dar o revista – daca se poate sa aiba si ISSN cu atît mai bine!, sau, în cel mai fericit caz, într-un volum – antologie sau sub nume propriu). Este laudabila (si binevenita!) intentia SRSFF de a descoperi tinere talente (e unul dintre rosturile asociatiei), de „a le da drumul în lume“. Dar, pentru aceasta, ar trebi gasita modalitatea cea mai potrivita, aceea care chiar conteaza, acum si mai tîrziu.

S-au întîmplat multe în luna iunie, nu? Sa ne fie si luna iulie la fel de împlinita!

9557 vizualizari

62 Comentarii

  1. Mugur Cornila spune:

    Blog.rosf.ro nu preia decat pe prima pagina articolul integral, si asta daca asa este tehnic definit de catre proprietarul blogului monitorizat. Daca nu, preia ceea ce ofera blogul in feed. Iar titlul se duce catre articolul original.
    In rest, pe orice categorie mergi (sau alt tip de arhivare de genul luna, an sau categorie), vei vedea ca toate sunt articole rezumate, cu trimitere de unde vrei si nu vrei catre blogul original. Asa ca nu fura din traficul nimanui, doar face o sinteza a ceea ce apare pe blogosfera cu tendinta sf&co. Si astea cu oarece filtrare. Din ora in ora.
    Deoarece sunt multe posturi care apar pe zi, acestea se ruleaza foarte repede.
    Oricum, multumesc, Mike, pentru observatii.

  2. Jen spune:

    sper ca ai primit mailul meu, asa ca nu ma mai repet aici, dar adaug si eu: nu e frumos. noi am pus feedul integral ca sa il citeasca lumea in readere, nu pe alte bloguri. ti-am dat un exemplu de director cu aceeasi idee care preia numai primul paragraf (limitat la numarul de caractere, banuiesc).

    cat despre trafic, indiferent daca asta e intentia sau nu, da, furati o parte, pentru ca google va gasi si blogul rosf si o parte dintre potentialii cititori se vor duce acolo.

  3. michael spune:

    nu, mugur, articolele sint preluate integral si pe pagina a doua, si pe a treia… din cind in cind, misterios, cite o insemnare este, intr-adevar, doar partiala.
    e vorba de setari? acum nu obliga si tu pe toti posesorii de bloguri sa ia masuri pentru a se feri de tine.
    uite cum o idee faina poate sa dea in altceva.
    iar ce ai facut tu cu nautilusul… cu voie sau fara de voie, e o mare MAGARIE. o spun asa, ca intre prieteni.

  4. nu, mugur, insemnarile se preiau integral si pe prima si pe a doua… nu stiu cum, unele insemnari sint preluate partial.
    e vorba de setarile blogurilor monitorizate? acuma nu-i obiga si tu pe bloggeri sa ia masuri sa se fereasca de tine.
    uite cum o idee faina ajunge sa fie cu totul si cu totul altceva.
    iar ce ai facut tu cu nautilusul… cu voie sau fara de voie… e o mare MAGARIE. o spun asa, ca intre prieteni.

  5. Jen spune:

    probabil sunt preluate partial cele care au setat pe blog feed partial, dar unii dintre noi nu vor sa isi incomodeze cititorii pentru ca i-a trecut cuiva prin cap sa ne „imprumute” continutul. daca vrei sa faci asa ceva ori lasi doar un excerpt de cateva zeci de cuvinte, ori il faci pe baza de inscriere: cine vrea sa fie promovat asa, bine, cine nu, nu.

    oricum, chestia asta se cheama content scraping si daca se mai indoieste cineva ca nu e, hm, prea apreciata pe plan general, ajunge un search in google si-o sa fie clar…

  6. Jen spune:

    P.S. atunci cand un site are 2 blocuri de reclame adsense si unul de amazon nu pot sa nu cred ca sunt si interese financiare pe acolo… mai pe romaneste facut bani din ce scriu altii. singura consolare e ca blogurile in romana, mai ales pe o nisa atat de putin populata, nu fac bani aproape deloc din astfel de reclame.

  7. kyodnb spune:

    Si ca sa demonstram cum se face o treaba ca la carte rog a se studia modelul http://sf.ubix.ro/ .
    Totul este exact cum trebuie. Si arata si bine.

  8. Mugur spune:

    S-a rezolvat problema cu preluarea si publicarea integrala a unui articol pe prima pagina.
    N-a fost asta in intentie. Totusi:
    @mike: n-am facut nimic special cu nautilus. Am urmat niste pasi specifici de instalare. Iar blogul este construit in ideea de a vizualiza o lista de articole pentru ca eu, ca si altii, n-am timp sa umblu din blog in blog sa vad care ce a mai scris, desi sunt interesat. Am considerat ca listele astea vor ajuta pe mai multi. Un telefon era de ajuns.
    @jen: interesante remarcile, dar mailul tau nu este pe nicaieri. Nu inteleg, totusi, de ce sari asa la gat, daca tot vrei sa facem ceva constructiv. De fapt, mai bine nu!
    @kyodnb Multumesc pentru model. Interesant. N-am cautat prea mult sa vad daca mai este ceva. Am pus in practica o idee venita dintr-o necesitate. Bafta!

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.