REVISTA NAUTILUS

Am urmărit cu interes pe internet o poveste destul de complicată cu o revistă de profil care doreşte să dea premii prozelor bune apărute în anul trecut. N-o să vă dau numele revistei, deşi cititorii specializaţi ştiu despre ce spun, n-o s-o fac pentru că nu despre asta este vorba aici. Problema în jurul căreia apăruseră discuţii era condiţionarea ca aceste texte, la categoria proză scurtă, să fi apărut doar în „reviste sau fanzine”, fie ele pe hîrtie, în format electronic sau online, care posedă ISSN.

Înainte de apariţia universului virtual – cel real, nu cel imaginat de William Gibson –, literatura, SF sau nu, se difuza către cititori prin tradiţionalele cărţi, dar şi prin tradiţionalele reviste care deţineau mai multe avantaje: aveau rubrici de critică sau eseistică, făceau popularizare editorială, publicau şi materiale conexe. Evident, cele susţinute financiar de vreo entitate comercială aveau şi ISSN, şi un scop comercial. Ce este oare drăcia asta numită ISSN? Pentru cine nu ştie prea multe despre el, vă pot spune că e prescurtarea de la  „International Standard Serial Number”, un cod numeric standardizat de identificare a publicaţiilor seriale, iar scopul principal pentru care a fost creat este unul de clasificare ce permite identificarea unică, la nivel internaţional, a titlului unei publicaţii seriale. Avantajul periodicului cu ISSN? Păi avantajul este pentru biblioteci şi centre de documentare, codul ISSN putând facilita operaţiile de identificare, achiziţii, împrumut, schimb internaţional, dar un avantaj îl au şi cercetătorii, bibliografii şi cadrele didactice ce efectuează studii literare. Vreo legătură directă cu proza (SF în cazul de faţă) apărută în revista respectivă? Niciuna, dar nu despre asta este vorba aici.

Acum, universul virtual s-a văzut asaltat şi de variante electronice ale revistelor ce apar pe hârtie, dar şi exclusiv online. Avantajele sunt evidente: o răspândire către cititor condiţionată doar de un acces la internet şi costuri minime de producţie. Sunt mai vizibile însă textele SF? Aş spune că nu, în ciuda faptului că, la ora actuală, pe internet, informaţia în domeniu e copleşitoare pentru oricine. De ce? Pentru că revistele de aiurea vând accesul la proze, prezentând în cel mai bun caz fragmente publicitare. Evident, există şi proze oferite la liber, din păcate mi-ar fi greu să amintesc vreuna memorabilă sau premiabilă, revistele virtuale care le oferă, de aiurea sau de aici, având carenţe şi în selecţia sau redactarea acestora, şi chiar în politica editorială. În ciuda ISSN-ului. Apoi, revistele serioase plătesc textele comise de scriitori, adeseori comandându-le anume, iar autorii îşi păstrează dreptul de copyright, ei putând folosi apoi textul şi în antologii sau volume proprii. După calitatea plăţii se vede şi calitatea textului. Ion Doru Brana îmi povestea că, în piaţa SF americană – pe care o cunoştea bine în anii 70-80 – sunt discrepanţe valorice enorme ale textelor unui autor, în funcţie de revista care-i publica textul şi, implicit, a sumei cu care era plătit. Dar nici despre asta nu e vorba aici…

Autorul SF se bucură şi el de un anumit statut. El poate fi amator sau profesionist. Cel amator, de regulă, este începător şi este dispus să facă orice concesie ca să-şi vadă „opera” publicată. Îl veţi recunoaşte uşor: textele lui sunt la liber pe internet şi în general sunt la prima mână, acesta grăbindu-se să le posteze de îndată ce a scris ultimul cuvânt, deseori fără a le reciti şi a le face minimele corecturi de literă. Singurul lui avantaj este că apare foarte vizibil, devine un nume popular în fandom. Din păcate, doar cu numele. L-aş putea caracteriza în fel şi chip, dar, cum nu despre el este vorba…

Scriitorul SF profesionist poate fi văzut cu precădere doar la alţii, în România nu ştiu vreunul care să trăiască doar din drepturile lui de autor. Cu toate acestea, avem în panoplia noastră naţională şi autori profesionişti, în cazul de faţă noţiunea fiind cea prezentată de DEX, adică cel care exercită o profesiune, pe baza unei pregătiri profesionale, şi fiind remunerat pentru aceasta, chiar dacă activitatea este doar ocazională. Specialistul nostru ar trebui să aibă şi o cotaţie, să fie plătit în funcţie de valoarea lui de piaţă, dar, cum în România nu există o piaţă prea dinamică a SF-ului, el se mulţumeşte cu ce-i oferă editorul. Textele lui nu prea apar la liber pe internet, în primul rând pentru că profesionistul preferă să le vândă editorului, iar editorul este interesat să le vândă la rândul său, evident, cititorului, măcar pentru a-şi recupera suma plătită. Profesionistul devine adesea, datorită abilităţii cu care îşi şlefuieşte textele, chiar membru al castei profesionale – Uniunea Scriitorilor, şi ar fi multe de spus şi aici, dar, cum nu despre asta este vorba…

Oricum, libertatea internetului i-a făcut pe mulţi autori SF să-şi posteze textele la liber, în buna idee că este cel mai simplu şi eficient mijloc ca acestea să ajungă la cititori. Desigur, este puţin probabil că ulterior îşi va mai putea vinde textul expus, dar satisfacţia că este citit şi deseori apreciat de un număr impresionant de internauţi îl face să desconsidere aspectul mercantil al problemei. Din nefericire, textele sunt în cele mai multe cazuri postate pe blogurile personale – cele fără ISSN, dacă pricepeţi unde bat –, aşa că pot să fie capodoperele capodoperelor, riscă să nu fie băgate în seamă de o anumită elită. În fine, nu despre asta este vorba aici.

Cititorul de SF nu mai este nici el, cu trecerea anilor, asemenea celui din anii ante-internet. În „epoca de aur”, cititorul citea tot ce apărea SF. Nici nu era greu, pentru că editările erau drămuite, puţine la număr. Drept pentru care cititorul avea un aer mult mai generalizat: cel care citea SF citea şi mainstream sau invers. Odată cu avalanşa editărilor din noua istorie românească, şi cititorul s-a specializat. El preferă anumite titluri, anumiţi autori sau anumite edituri. Evident, este vorba şi de bugetul său, adică de puterea de cumpărare, sau de timpul din ce în ce mai restrâns de lectură, împărţit cu jocurile pc sau show-urile tv. Iar pe internet, nu ştim cu certitudine dacă citeşte sau nu proză SF, dar v-aş spune că în mod cert se informează despre noile apariţii, comandă online şi uneori dezbate pe forumuri, dar nici despre asta nu este vorba aici.

Bun, mă veţi întreba: până la urmă, despre ce este vorba aici şi care este minciuna la care face referire titlul? Ei bine, voiam de fapt să vă vorbesc despre proza SF, iar minciuna este că am vrut să vă vorbesc totuşi şi despre ce am spus mai sus. Pentru că proza SF are legătură cu tot: cu reviste, editori, autori, cititori, internet. Şi vreau să vă subliniez că proza SF a ignorat de-a lungul vremii toate stavilele, condiţionările şi restricţiile complicate ale unora sau altora din cei care s-au ostenit să facă fie ierarhii birocratice, fie selecţii ideologice. Scriitori mari precum Brussolo şi-au început cariera în fanzine obscure sau au publicat în reviste fără ISSN. Lucrul acesta nu numai că le-a influenţat în bine cariera, dar, spre exemplu, un text precum „Căderea nopţii”, pe care Asimov l-a publicat în 1941 într-o revistă de care nu-şi mai aminteşte nimeni azi, a primit în 1968 „verdictul” dat de Asociaţia Scriitorilor de SF din America de a fi cea mai bună povestire scurtă SF scrisă vreodată şi nu pentru că ar fi fost publicată în acea revistă. În anii 70-80, autorii români de SF publicau în fanzine multiplicate cu indigouri la rudimentarele maşini de scris, dar asta nu i-a împiedicat să comită texte antologice (şi antologate ulterior), precum „Zece secunde” de Dorin Davideanu, „Trafic” de Radu Honga sau „Black-hole” de Dan Merişca. Prin urmare, textele SF bune pot fi ignorate pentru că nu au o bună vizibilitate, dar nu vor dispărea. Cititorii le vor descoperi mai devreme sau mai târziu. Visez încă la revista virtuală care va oferi şi link-uri comentate critic către prozele valoroase, de pe bloguri sau reviste cu sau fără ISSN, dar în selecţia competentă şi de bun gust a unui editor specializat. Asta în ciuda Bibliotecii Naţionale a României care nu oferă cod ISSN site-urilor ce conţin numai legături spre alte adrese (sâc).

Despre asta a fost vorba aici.

Vizualizari: 636