REVISTA NAUTILUS / Editoriale / Cei buni sunt în altă parte

Cei buni sunt în altă parte

Catalin Badea Gheracostea • 18:15 - 04.11.2015 • 

Cu tot soarele de afară, toamna asta este „slută și zăludă“. Ceva din ciclul viață-moarte, vreo rotiță din angrenajul cauzal sau un component alchimic s-a rupt și a gripat totul, lăsându-ne să înaintăm din zi în zi cu o inerție de mașinuțe teleghidate sub un descântec de ucenic vrăjitor, către vești și stări din ce în ce mai rele.

Prea multă moarte, prea multă prostie și prea multă crasă nesimțire afectează și mica noastră comunitate – fandomul – ca să fie posibilă o ignorare, o „rezistență prin cultură“ era să zic, o continuare a discuției pe motive literar-jurnalistice a ce mai facem noi, pe-acilea, fără să punem întrebări fundamentale și, mai ales, să cerem răspunsurile pentru ele.

Liviu Radu a murit și, întrucâtva, ne așteptam la asta, din cauza bolii pe care știam că o înfruntă. Când l-am vizitat ultima oară la spital, în vară, cu Marian Truță, Povestitorul nu se putea ridica pentru a vorbi cu noi. Întins pe spate, sedat și sub dureri, ne-a vorbit cu simplitate și cu un soi de bucurie, despre cele trei-patru cărți pe care le-ar fi terminat când va fi ieșit din spital. Noi stăteam în picioare, lângă el, pentru a-l lăsa să ne vadă. În toate acele minute simțeam, iar acum am certitudinea, că Liviu Radu era persoana cea mai înaltă din cameră, că noi trebuia să ne ridicăm ochii spre el.
La modesta comemorare de la ultima ședință a Prospektart-ului am spus că n-am priceput nimic din moartea lui Liviu Radu. Noi, la plural, n-am înțeles. Cum a putut el să ne iubească pe toți, necondiționat, căci dovada scrisă a zecilor de texte de încurajare, de sprijin, recenzii și prefețe la te miri ce și cine, nu conține un singur cuvânt cu încărcătură negativă?! Povestitorul și-ar fi dorit cât mai mulți povestitori lângă el, dincolo de calitatea estetică și de încărcătura morală a textelor acelora.

Tragedia de la Colectiv ne-a lovit pe toți fiindcă are într-adevăr toate datele unei tragedii antice: vieți pierdute, vieți distruse într-o clipă, pe neașteptate, la un moment și într-un loc parcă ales, parcă pregătit de niște zei geloși pe bucuriile simple ale muritorilor. Toată discuția despre cauzalitate, toată judecata încoace și încolo, toate feisbucismele sunt o jalnică imitație de cor tragic. Știrea brută cu ce s-a întâmplat la Colectiv, lista numelor celor morți, are un impact asupra noastră care, după ce dimensiunea sa emoțională se va fi estompat, nu poate fi lăsat fără urmări, și nu mă refer aici la o exploatare artistic-literară.

Ne-am obișnuit să luăm de-a gata oameni ca Liviu Radu și ne-am obișnuit să ne vedem de-ale noastre după ce slujbele de 40 de zile s-au încheiat. „Viii cu viii, morții cu morții.“ Până la un punct e firesc. Nu e firesc, însă, și aici este vorba de prostie și nesimțire, să treci pe lângă aceste fapte, pe lângă acești oameni, ca și când nimic nu s-a întâmplat. Haideți, dragii mei, nu putem fi chiar toți imbecili ca iepurașul acela de teren de la ce televiziune, că nu merită să le tastez numele?!

Privind desfășurarea de forțe discursive pe platformele de socializare și în revistele noastre de gen, mi-au sărit în ochi discrepanțe atitudinale pe care nu le-aș fi bănuit că există la oameni care se autointitulează „scriitori“, „promotori“, oameni de cultură, intelectuali, ce să ne mai ascundem după deget. Și atunci m-am gândit că, poate, chiar trăim cu toții într-o hiper-tragedie, una care include și prostia și nesimțirea, o tragedie care face uz de absurd pentru a suplini lipsa zeilor. La ce bun literatura, cu nișa noastră înghesuită și prăpădită ca o brână pe un perete vertical de munte, când vine ceața și furtuna?

Cei buni sunt în altă parte, știu acum. Și nu mai pot citi niciun produs intelectual românesc recent, pâinea mea cea de toate zilele, căci îi știu pe toți cei care îl scriu și o fac, și mi-e cam târșă că sunt așa cum sunt. Aș citi un basm, să zicem Hänsel și Gretel, căci numai în basmul acela, dacă bagi un copil în cuptor, știi sigur că, totuși, la sfârșit ți se va întoarce acasă.

1199 vizualizari

3 Comentarii

  1. Cristina spune:

    Poate, ca sa schimbam ceva, ar trebui sa ne incetam a ne numi scriitori, povestitori, critici, editori, redactori, cititori, antologatori etc. Sa fim, simplu, oameni. Oameni carora le plac cartile, nu genurile. Oameni care au curajul de a ramane asta si in vremurile unor sacrificii colective pentru zei gelosi. Si, mai ales, oameni care au curajul de a le spune zeilor nu doar ca acum NU sunt oameni, ci ca POT fi si ei oameni. Daca isi redescopera inima.

  2. amarcord spune:

    Minunat. Chiar să fi înţeles ce contează…?

  3. amarcord spune:

    Probabil ai înţeles ce e important.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.