REVISTA NAUTILUS

Am spus cândva că nu-mi place să fac bilanţuri.

Câteva evenimente care s-au succedat anul trecut mă determină, totuşi, să vorbesc mai mult despre ce a fost decât despre ce va fi. Aşadar, am să aduc aminte câteva lucruri petrecute anul trecut, lucruri, întâmplări care ar putea să influenţeze în mod pozitiv viitorul imediat al sefeului autohton.

În ciuda unei impresii de „secetă” la titluri noi în materie de sefe, anul care tocmai s-a încheiat s-a prezentat chiar bine. Principalele edituri de la noi care publică sefe în cantităţi semnificative au aprovizionat piaţa (şi au satisfăcut apetitul consumatorilor de gen) într-un mod decent (chiar dacă numărul de titluri noi a fost în scădere faţă de anii trecuţi, nu putem vorbi de o prăbuşire a ofertei, aşa cum am auzit prin diferite locuri).

S-a remarcat, pentru 2011, un interes crescut faţă de autorii români de gen (acest lucru ar putea fi unul dintre efectele benefice ale crizei. O analiză pornind de la acest punct de vedere ar merita făcută şi discutată de comunitatea sefe de la noi).

Sefeul a beneficiat, în afară de cele două târguri de carte cu care ne-am obişnuit (Bookfest, din vară şi Gaudeamus, din iarnă), de un târg dedicat genului, este vorba despre „Final Frontier”, desfăşurat între 26 şi 27 martie.

Alt eveniment important al anului sefistic românesc a fost „Colocviul Ion Hobana”. Sub titlul „Timpul şi timpurile ficţiunii”, evenimentul a reunit sub acelaşi acoperiş o serie de nume grele din sefeul românesc, dar şi nume importante din establishmentul literar de la noi. Tot în cadrul colocviului, s-au decernat şi premiile „Ion Hobana”, premii care au oferit şi altceva decât o caldă şi sinceră strângere de mână, comparativ cu celelalte scheme de premii şi clasamente care au apărut în ultimii ani. Şi încă un lucru legat de colocviu şi care trebuie amintit, pentru că este foarte important: colocviul este primul eveniment de după 1989 dedicat în exclusivitate sefeului şi care este asumat, pe lângă SRSFF, de USB şi finanţat de Ministerul Culturii.

În 2011 au funcţionat, şi încă bine, câteva reviste online plus o serie de bloguri sau siteuri dedicate genului. Faţă de anii trecuţi, prezenţa online a sefeului este mult mai bogată, mai diversă şi, poate cel mai important lucru, mult mai bună din punct de vedere calitativ. Felicitări tuturor acelora care îşi dedică timpul şi energiile pentru a dezvolta aceste reviste şi siteuri, cu atât mai mult cu cât activitatea lor este în mare parte voluntară şi aproape deloc răsplătită aşa cum ar merita.

Tot anul trecut, la începutul lui august, pe insula Capidava şi sub sigla Romcon 2011, a avut loc o consfătuire de lucru care a avut ca obiectiv stabilirea mecanismelor prin care să se poată organiza anual o convenţie naţională dedicată genului.

Dacă mai adaugăm şi concursul de roman organizat de SRSFF în colaborare cu Eagle Publishing House (şi care îşi va anunţa la începutul acestui an câştigătorii) plus lansarea simultană a patru titluri româneşti de sefe din decembrie de la Centru Calderon, avem un tablou destul de bogat în ce priveşte activitatea de gen de la noi.

Pe „plan extern” merită salutate iniţiativele autorilor români, dar şi editurilor care au apărut pe Amazon, fie în limba română, fie în traducere. De asemenea, tot la extern, am avut a doua participare consecutivă la un Eurocon cu o delegaţie semnificativă. Mai mult, în cadrul acestui Eurocon (cel din 2011 de la Stockholm), delegaţia românească a moderat două dintre panelurile din program, lucru care confirmă calitatea participării din 2010, când delegaţia românească a obţinut şi un premiu pentru cel mai bun webzin sefe. Aşadar, la extern am avut o activitate meritorie, comparativ anii din urmă, când aproape că nu contam în cadrul convenţiilor europene.

Prin urmare, sefeul românesc este, în opinia mea, pe plus, pe creştere. Nu numai numărul de titluri de gen poate arăta starea sefeului sau a comunităţii. Un indicator global, care să arate cât mai precis cum stăm, ar trebui să ţină cont de cât mulţi factori. Parte dintre aceşti factori i-am enumerat în succinta trecere în revistă a activităţii sefe de la noi.

La starea „vie” a comunităţii sefe de la noi (prin comunitate înţeleg suma cititorilor, fanilor şi activiştilor genului alături de scriitorii de gen şi de editurile care promovează genul) contribuie eforturile tuturor membrilor comunităţii. Sigur, afirmaţia de mai înainte este un loc comun, un truism, dar, de multe ori, se ignoră sau se uită acest lucru.

Este adevărat, acţiunile unora au fost mai degrabă divergente. Am avut parte şi de luări de poziţie publice cam bolovănoase şi lipsite de graţie. Vehemenţa încă mai are o temperatură ridicată şi „dialogul” este înţeles mai degrabă ca fiind o colecţie de răcnete. Din fericire, derapajele de acest gen au fost izolate, iar impactul lor, pe asamblu, a fost redus, chiar nesemnificativ.

Unii vor strâmba din nas şi vor spune că tonul acestui articol este cam triumfalist. E dreptul lor să interpreteze lucrurile în acest mod. Dar faptul că sefeul autohton este pe creştere, prin perspectiva anului trecut, nu-l poate nega nimeni.

Am să închei amintind despre Euroconul de anul acesta, care se va desfăşura între 27-29 aprilie în Zagreb, Croaţia. Din intenţiile de participare, manifestate public pe câteva siteuri, este posibil ca anul acesta să avem cea mai consistentă delegaţie care a participat vreodată la un astfel de eveniment (exceptând participarea de la Glasgow şi Euroconul de la Timişoara). Ar fi un bun prilej anul acesta de a reconfirma părerea care se structurează deja în Europa sefistică şi anume că România va reprezenta, într-un viitor apropiat, un pol important al genului. Nu cred că are vreun rost să înşir acum avantajele unei comunităţi sefe româneşti puternice şi respectate în cadrul ESFS. Vreau doar să atrag atenţia că „excedentul de PIB sefistic” de anul trecut, dacă este folosit cu isteţime, se poate investi în Europa sefistă şi poate reprezenta una din cheile care vor deschide autorilor români accesul pe o piaţă de care ne-am cam ţinut deoparte. Sigur, cu condiţia ca eventuale reacţii bezmetice să lipsească de la Eurocon. O delegaţie dezlânată, divergentă va fi foarte prost văzută, iar pierderea va fi a tuturor.

Avem şansa şi forţa de a ne face auziţi, anul acesta, în Europa, mult mai puternic decât în anii trecuţi. Ar fi păcat să nu profităm.

Vizualizari: 507