100

Catalin Badea Gheracostea • 10:26 - 07.05.2016 • 

De 100 de luni, revista „Nautilus“ se află pe ecranele computerelor fanilor sf&f din România… Ceea ce urmează este un material de istorie a presei, de istorie literară și de istorie a fandomului.

*

În februarie 2008, Michael Haulică scria editorialul La drum! ‒ în același spirit cu cel din martie, Un nou început cu optimismul său caracteristic, amintindu-și de primele cinci numere ale „Nautilus“-ului, cele tipărite, și de efervescența mijlocului anilor ’90, pe care și-o dorea reluată și întreținută de mediul electronic, argumentând că revistele, oricât de efemere, asigură cea mai eficientă buclă de feed-back între scriitori, critici și public. Ca de atâtea ori înainte și după martie 2008, Michael Haulică a creat o revistă (aproape) din nimic, i-a fixat o rubricatură și un standard estetic. Fără un început foarte bun, „Nautilus“ nu ar fi astăzi singura supraviețuitoare din revistele ce apăreau lunar în sf-ul românesc, în februarie 2008. (Vă mai aduceți aminte de „Sci-Fi Magazin“, „Fiction.ro“, „Pro-Scris“? Despre tragedia dispariției site-urilor, similară cu arderea unei arhive de hârtie, va mai veni vorba imediat.)

Până în iunie 2010, Michael Haulică a fost „căpitanul Nemo“; din iulie 2010, noul nostru „nimeni“ care ne conduce este Marian Truță, zis și Rudi Kvala. Primul său editorial, La drum, din nou!, denotă același optimism ca al predecesorului. „Nautilus“, ca „navă“, nu s-a schimbat esențial, compartimentarea-rubricatura a fost adaptată, nu îmbunătățită și, deja aici avem primul mare atu al revistei, arhiva a continuat să funcționeze, astfel încât „Nautilus“ a devenit, practic, după 100 de numere, o mică bibliotecă în sine. Cea mai bună dovadă a conceptului de bibliotecă (bine gândit și bine păstrat) este contorizarea lecturii continue a textelor „vechi“ (căci vechi par scrierile de acum 100, 80, 50 de luni, la viteza cu care trăim astăzi). Vi se pare ceva de la sine înțeles? „Nautilus“ e prima revistă care reușește să își țină arhiva vie, în pofida unor căderi ale site-ului (căderi ce pot ține de hard, de soft, de administrare…) Bineînțeles, ajută să fii o „navă“ pe un „munte“ ‒ „Nautilus“ este revista de casă a editurii Nemira, iar stabilitatea acesteia s-a extins asupra sa.

*

Există două tipuri de rubrici în „Nautilus“: cele acordate unei semnături și cele acordate unui termen generic. Schimbarea „căpitanilor“ nu a influențat concepția rubricaturii; se observă, însă, o trecere cantitativă de la prima categorie spre a doua, de-a lungul celor 100 de apariții, din două motive: plecarea deținătorului rubricii sau epuizarea subiectului acesteia. Se află rubrici în „Nautilus“ pe care aș vrea să le îngrijesc ca apariții în volum, chiar tipărit, într-atât de bine sunt structurate, într-atât de original este mesajul și/sau într-atât de bine sunt scrise! Să dau ca exemplu antologia în limba engleză cuprinsă în arhiva revistei, ca „English Page“. Avem 12 texte, semnate de Michael Haulică, Liviu Radu, Florin Pâtea, Adriana Moșoiu, Ana-Maria Negrilă, Marian Coman, Cătălin Maxim, Doru Stoica, Dan și Lucian Merișca. (Apariți între iunie 2008 – noiembrie 2009). Tot pentru ficțiune, „Nautilus“ deja a funcționat ca rampă de lansare a unor volume de autor, cu ajutorul rubricii „Foileton“, unde Alexandru Lamba și Ciprian Mitoceanu și-au făcut mâna, Amendamentul Dawson al celui de-al doilea fiind și debutul rubricii, în martie 2009. Lor li se adaugă Rodica Bretin, Dan Ninoiu, Miloș Dumbraci, Wilhelm von Paul, Mircea Bărbuceanu, Lucian Dragoș Bogdan, Aurelia Chircu, Aurel Cărășel, Alexandru Schiopu, Liviu Surugiu, Teodora Matei, Călin Samarghitan, Florescu Cristian, într-o listă anticronologică de „foiletoniști“. (Vom păstra regula anticronologică și la listele de nume următoare.)

Preferatele mele dintre rubricile care se pretează la editare în volum dedicat sunt – îmi recunosc slăbiciunile ‒ cele de non-ficțiune, dar scrise foarte individualizat. În primul rând, Dănuț Ungureanu, cu cărticica sa de „meditații practice“ (da! Am spus asta!) asupra scrisului, rubrica Trusa de scule, probabil unul dintre cele mai bune cursuri de creative writing pe care le-am citit, în mod sigur cel mai hâtru și captivant. Doar 17 apariții (iulie 2010 – octombrie 2011), cu două adaosuri decente de la Alexandru Despina care știe ce zice, dar n-are zvâcul lui Ungureanu (septembrie și noiembrie 2013). La Trusa de scule aș adăuga Vivisecții-le lui Viorel Pârligras, mai degrabă eseuri decât articole, care denotă o gândire teoretică autonomă (rubrică apărută între iulie 2010 și aprilie 2012). Și, de ce nu?, pentru o imagine de ansamblu – căci după ce se învață scrisul, după ce se conștientizează mesajul și cum/către cine trebuie trimis, trebuie scoasă/e-di-ta-tă cartea ‒ rubrica Outsider a lui Horia Nicola Ursu, vorbind despre gândirea, munca și călătoriile unui editor (15 intrări presărate între aprilie 2008 și martie 2010). Ungureanu, Pârligras, Ursu – un volum imposibil, dar un traseu de lectură care salvează gândirea teoretică a fandomului românesc de locuri comune, snobisme și vasalități.

Nu pot să închei această secțiune fără „cartea“ Radar a lui Alexandru Despina. 50 de apariții lunare (noiembrie 2011 – decembrie 2015), o muncă de Sisif al lecturii, căci Despina a citit toate prozele scurte din intervalul de analizat, dublată de o muncă de codificare foarte originală a impresiilor subsecvente… Radar ar fi, este un instrument auxiliar excelent pentru studierea prozei scurte în fantastica românească. Mi-ar fi plăcut să fie și lansarea unui nou critic „de-adevăratelea“, nu dintr-aceia de Facebook, la modă acum, dar, hei!, nu le putem avea pe toate pe submarin, nu-i așa?

*

O mențiune specială: rubrica Viitorul așa cum a fost, Ștefan Ghidoveanu între memorialistica și căutarea metodei în sf-ul românesc… 15 episoade între aprilie 2009 și decembrie 2010, premergătoare și, spun eu, pregătitoare ale blogului Moshului SF. Din păcate, prea puțin material pentru un volum dedicat, dar unic în demers, materie, formă. Și stil. Și… nu e momentul acum să spun cât de bogat era fandomul și sefe-ul românesc pe când s-a lansat „Nautilus“, cu oameni ca Ștefan Ghidoveanu. Dar, dacă ricoșeul ideilor tot ne-a adus aici, iată Viitorul așa cum a fost, din 2008 încoace: Ion Hobana, Mihail Grămescu, Ștefan Ghidoveanu, Valentin Nicolau, Liviu Radu, Aurel Manole, Florin Manolescu. RIP.

*

Din punctul de vedere al informării publicului, „Nautilus“ nu mai oferă știri, cu toate că există 535 de intrări cu această etichetă în arhivă, între 12 februarie 2008 și 1 martie 2013. Există multe argumente pro și contra știrilor într-o revistă electronică. Tocmai că ne aflăm în era Internetului pe i-phone, pare întrucâtva redundant să mai oferi o știre pe care, oricum, o mai dau și alții, iar publicul o are la îndemână în timp real. Deci, timp pierdut în redacție. Totuși, știrile despre fandomul românesc sau cele foarte specializate, care necesită racordarea la surse mai puțin știute (spre a fi căutate…), ar putea avea rost. De unde existența rubricilor Fandom și Istoria ilustrată, precum și Calendar. Cu 28 și, respectiv, 37 de intrări, ele dau seamă prin reportaj și foto-reportaj de ce s-a întâmplat în mica noastră comunitate între 2008 și 2014, respectiv până în 2010. Aici este locul, din nou, pentru o observație legată de efemeritatea arhivelor electronice: doar fotografiile din 2010 mai există, după refacerea site-ului de la ultima cădere, însă – amănunt fascinant – contorul și numărul de vizualizări ale precedentelor încă există, astfel că un curios se poate lovi azi de o pagină goală, văzută de trei-patru mii de ori! Golul contorizat, amintirea câtorva mii de priviri… Au semnat: Aurel Cărășel, Michael Haulică, Mugur Cornilă, Marian Coman, George Ceaușu, Laurențiu Nistorescu. Au făcut poze: Dorin Davideanu, Ștefana Czeller, Michael Haulică. În Calendar¸ Michael Haulică punea datele de naștere ale membrilor fandomului, pentru 19 apariții, între mai 2008 și iulie 2010.

*

Până la urmă, informarea publicului de către o revistă literară și o revistă de editură se face prin recenzii. Aici, „Nautilus“ stă bine, cu 402 intrări despre cărți românești și străine laolaltă. Cei care se află în fața plutonului de recenzori/recenzenți sunt Liviu Radu – cu o dominație cantitativă netă, de la fondarea revistei până în 2013 – și Ciprian Mitoceanu. Mai contribuie sau au contribuit: Oliviu Crâznic, Vlad Stark, Eugen Cadaru, Alexandru Lamba, Georgiana Vlădulescu, Valentin Harceaga, Dodo Niță, Ionuț Buda, Adina Barvinschi, Răzvan Coloja, Balin Feri, Mihai Adăscăliței, Bogdan Lascu, Adrian Buzdugan, Horia Nicola Ursu, Flaviu Dobrescu, Nicolae C. Ariton, Voicu Bugariu, Ion Hobana (un semn de exclamare pentru Vremea renunțării lui Marian Truță, iunie 2008), Dan Rădulescu, Florin Pâtea, Michael Haulică.

Undeva între știre și recenzie, ca gest, ar putea fi interpretată și rubrica Semnal, cu două intrări, despre festivalul Final Frontier din 2015 și cu fragmente din Basmania lui Valentin Nicolau, în 2014. Întrucâtva asemănătoare Semnalului, dar cu intenție de critică culturală, este Cartea și filmul, cu patru intrări disparate, în 2010 și 2015, cu semnăturile lui Alexandru Dunarințu și Laura Sorin.

*

Cele de-a șaptea și de-a noua arte, cinematografia și banda desenată, i-au dat „Nautilus“-ului două dintre cele mai substanțiale rubrici: Cinemateca și BD. Cu 106 texte, între aprilie 2008 și noiembrie 2015, „Nautilus“ vorbește (mult? destul?) despre filmele de gen. Ionuț Văcaru, Eugen Cadaru, Eugen Lenghel, Mihnea Columbeanu, Ioan Tudoran, Aron Biro, Dan Rădulescu sunt cei care semnează, destul de nediferențiat ca viziune; îi prefer pentru expresia personalizată pe Eugen Cadaru și Aron Biro. Cu 128 de texte, singur Dodo Niță face mai mult decât cronicarii de film de mai sus, dar pentru banda desenată: nu m-am sfiit să îl numesc pentru promovarea, cronicile, interviurile și portretele „bedeistice“ ca fiind Fondatorul criticii românești de BD. Cărțile lui Dodo Niță îmi furnizează încă mai multe argumente decât rubrica din „Nautilus“ (dar ce noroc pe această revistă să îl înscrie printre colaboratori!).

*

Până la rubricile cu nume seci (Proză, Editoriale, Interviuri, Articole) – dar vom vedea că ariditatea are un motiv – cele rămase se împart în două sub-categorii: cele semnate și cele nesemnate de Aurel Cărășel. Dacă am asemănat „Nautilus“ cu o bibliotecă, iată „raftul Cărășel“: pe el se găsesc cărți de non-ficțiune (Cryptozoologie – între iunie 2013 și martie 2015, Dicționar SF – între aprilie 2008 și decembrie 2015, Enigmele Terrei – din martie 2015 și continuă) și de ficțiune (Istoria viitorului – din decembrie 2012, Povestea vorbei ‒ între decembrie 2012 și decembrie 2015). Avem nu mai puțin de 198 de texte în rubrici de autor, la care se mai adaugă prezența aceleeași semnături la Articole, Editoriale și, evident, la Proze. Aurel Cărășel este o mană cerească pentru o revistă/navă de cursă lungă ca „Nautilus“, căci felul său de-a scrie este foarte „public friendly“, Amicus Populi mi-ar plăcea mie să-i zic, de la proza de prezentare brută a ideii sf, într-un discurs pseudo-istoric, din Istoria viitorului, la basmele de o neașteptată candoare din Povestea vorbei. Însă ce îl individualizează pe Cărășel este puterea sa de popularizator al fantasticii, Compilator Maximus, fișele sale de animale fantastice, portretele de scriitori români și străini, precum și geografia stranie și misterioasă îi prilejuiesc o legătură directă, informală, cu cititorii săi. Aurel Cărășel este unul dintre puținii scriitori români, în general, nu doar din fantastică, în stare să creeze divertisment de calitate prin ficțiunea ca și prin non-ficțiunea sa.

*

Cele șase-șapte rubrici rămase, pe lângă cele cu etichete aride, s-ar putea numi „cele de extremă specializare“. Abonament (februarie 2010 – iulie 2010) cuprinde șase cronici de reviste străine, analizate foarte atent de Eduard Pandele. Clasor SF (martie 2012 – aprilie 2013) îl lasă pe Cătălin Cofaru să facă exact asta: prezența temelor, motivelor și a unor personaje sf în foarte delicata și, din păcate, pe cale de dispariție, artă filatelică. 27 de episoade din Europa SF (iulie 2010 – mai 2013) îi prilejuiesc lui Cristian Tamaș probabil cea mai bună sinteză în românește despre sf-ul britanic (munca sa, la aceleași standarde, continuă în revista „Fantastica“ – un alt „copil revuistic“ al „Nautilus“-ului, la fel ca „Galileo“, dacă ținem cont de traiectoriile celor plecați din caseta de redacție și de pe lista de colaboratori). Alexandru Dunarințu face 28 de recenzii la jocuri în Gameplay (presărate între august 2011 și decembrie 2015). Popcorn S.F. este rubrica, în 24 de apariții, de curiozități din pulp, BD, filme de prost gust, după spusele lui Felix Tzele (octombrie 2011 – octombrie 2013). Cea mai riscantă hiperspecializare are o carieră de mai puțin de doi ani: Multi-vers îi aduce pe Andra Spirescu și Mihai Perșinaru în fața publicului cu poeme în proză și proză non-narativă, experimentală, iar pe Iulian Caragea cu două ediții de poeme sf (martie 2011 – iulie 2013); pe mine personal, cei trei nu m-au convins: tensiunea textelor primilor doi este prea scăzută, sugestia prea des sacrificată pentru tușa la absurd; iar versificația cu motive sf, la cel de-al treilea, nu este poezie. Dar, una peste alta, Multi-vers a fost un contrapunct viu.

*

Rubrica Proze conține, după 100 de apariții „Nautilus“, 357 de texte. Statisticienii nu pot, însă, susține că nava condusă de Haulică sau Truță a publicat 3,57 proze pe număr, deoarece nu se pot trece cu vederea foiletoanele de care am vorbit, basmele lui Cărășel și traducerile în engleză. Despre calitatea prozelor, vizualizați clopotul lui Gauss. Nu puteți greși.

*

Până acum s-au publicat 78 de Interviuri, cu străini și români. O mențiune specială pentru traducerile lui Cristian Tamaș din Nick Gevers. Dintre româniii intervievați: Mircea Opriță, Raluca Iosifescu, Cătălin Moraru, Veniamin Chițu, Ovidiu Bufnilă, Marian Mirescu, Sorin Ștefănescu, Sandu Florea, Liviu Radu. Intervievatori: Michael Haulică, Horia Nicola Ursu, Mihai Adăscăliței, Dodo Niță, Remus Paul, Ștefan Ciobanu, Cristian Tamaș, Viorel Pârligras.

*

Eticheta neutră, insipidă, incoloră, inodoră de Articole apare în aprilie 2009. Un articol din „Nautilus“ poate fi despre orice are legătură cu fantastica; poate fi ca subiect, discurs sau structură una din următoarele: reportaj, cronică, analiză, sinteză, chiar anchetă sau opinie; nu intră într-o rubrică dedicată fie pentru că nu este suficient de specializat, fie pentru că este conjunctural, fie că nu are o semnătură (încă) suficient de grea. Excepția care confirmă regula: traducerile lui Cristian Tamaș din Gérard Klein, începute în 2013. Alte semnături cu destulă greutate: Eugen Cadaru, Bogdan Mihăilescu, Aurel Cărășel, Alexandru Despina, Dodo Niță, Georgiana Vlădulescu, Liviu Radu, Oliviu Crâznic, Alexandru Lamba, Michael Haulică, Roberto Quaglia, Marcel Luca, Rareș Iordache. S-au publicat 3,17 articole pe număr. Mie mi-ar fi plăcut 3,14.

*

În loc de încheiere: Editoriale­-le sunt acele articole care dau direcția sau racordează la evenimente sau la o idee respectivele numere de revistă în care apar. În afară de cel de-al 100-lea editorial, care este un ajutor pentru descrierea obiectivă a revistei „Nautilus“, deși el însuși nu este total obiectiv, toate celelalte 99 își fac datoria. Suntem patru editorialiști cu mai mult de trei editoriale: 46, Rudi Kvala (ianuarie 2013 – mai 2015, iulie 2010 – iulie 2012); 23, Michael Haulică (februarie 2008 – iunie 2010); 12, Cătălin Badea-Gheracostea (februarie 2009, iunie 2015 până în prezent; aș adăuga și rubrica Pintenul Fierbinte, pentru că scriu la fel, iulie 2008 – martie 2009, ianuarie 2016); cinci,Victor Martin (august 2012 – decembrie 2012). Eugen Lenghel și Viorel Pârligras au câte trei. Au mai semnat câte un editorial: Florin Stanciu, Dănuț Ungureanu, Aurel Cărășel, Ovidiu Petcu, Adrian Crăciun, Sebastian A. Corn, Horia Nicola Ursu, Liviu Radu, în interiorul intervalelor „căpitanilor Nemo“. Ar fi interesant un volum cu rubrica Editoriale sau, mai bine, o modelare cu matricile de idei ale fiecărui autor și cu intersecțiile mulțimilor ale căror elemente să fie ideile. Probabil am afla la ce s-a gândit sf-ul românesc din februarie 2008 încoace. Nu cred că am afla unde se duce. Apoi am arunca modelarea la coș, căci sosește editorialul 101.

1180 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.