REVISTA NAUTILUS / Dictionar SF / Tolkien, J(ohn) R(onald) R(enel) (1892-1973)

Tolkien, J(ohn) R(onald) R(enel) (1892-1973)

Aurel Cărăşel • 21:41 - 04.07.2015 • 

Tolkien JRR 1Scriitor englez, născut în Africa de Sud.

Filolog de profesie, se specializează în formele arhaice ale limbii engleze; cariera sa academică este încununată de ocuparea postului de limbă engleză la Universitatea din Oxford, între 1945-1959, an în care se pensionează.

Se stabilește în Oxford înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial și participă activ la viața culturală a orașului. Împreună cu Owen Barfield, C.S. Lewis și Charles Williams, pune bazele unei asociații literară restrânse, intitulată „Bănuieli”. Cu ocazia ședințelor acesteia, JRRT începe să citească fragmente dintr-o operă de mare amploare, realizată în manieră fantasy, a cărei acțiune se desfășoară într-un spațiu ficțional, numit Pământul-de-Mijloc. Ideea începe să se contureze încă din anul 1913, pe când tânărul JRRT este student la Oxford. Pasionat de limbile vechi germanice, descoperă întâmplător un poem epic, scris în engleza veche, din care îi atrag atenția cu precădere două denumiri: numele îngerului Earendel (care va deveni, ulterior, fascinantul personaj Earendil) și Pământul de Mijloc, middangeard, pe care și-l va apropia, transformîndu-l în spațiul de desfășurare al unei incredibile istorii străvechi. O vagă idee despre aceste lumi paralele, în care „soarele verde” este un lucru credibil răsare încă din anul 1940, când autorul publică volumul „Povești cu zâne”, axat pe o temă extinsă în antologia „Eseurile prezentate lui Charles Williams” (1947) și reluată în volumul „Copacul și frunza” (1964), unde întâlnim prima legitimare a Tărâmului Vrăjit, ca parte concretă a unei extraordinare geografii imaginare, pe cale să se nască.

Prima narațiune mai amplă, care aduce în prim-planul atenției acest misterios Pământ-de-Mijloc, este „Poveste cu un hobbit” (1937), o fantezie pentru adolescenți și adulți, cu accente de feerie, în care cititorul face cunoștință cu o lume paralelă, cu o istorie și o geografie ce au existat cu mult înainte de apariția societății umane. După acest roman, regizorul Arthur Rankin Jr. realizează în 1977 un film de desene animate de succes în epocă. Subiectul este simplu și atrăgător, ca orice poveste din vremea veche. În casa hobbitului Bilbo Baggins își fac apariția, pe neașteptate, vrăjitorul Gandalf și câțiva pitici, care îl atrag pe Bilbo într-o călătorie plină de peripeții. Încet-încet, sub ochii noștri, se încheagă o lume ciudată, cu trăsături proprii bine definite. O lume în care trăiesc, în simultaneitate, hobbiți, spiriduși, gnomi, orci, elfi, pitici, căpcăuni, vrăjitori, oameni, vârcolaci, o lume cu un alfabet, un calendar și o geografie proprie. Hobbiții sunt ființe de aproape un metru înălțime, situați ca dimensiune între oameni și pitici, care au labele picioarelor îmbrăcate în blană. Sunt blajini, aproape fricoși, le place mâncarea bună, pălăvrăgeala în fața focului din cămin și traiul în liniștea rurală a Comitatului. Din când în când, organizează petreceri mari, la care se adună pentru a mânca mult și a sta la taifas. O parte din subiectele pe care le abrodează sunt aduse de gnomii rătăcitori, care străbat Comitatul în drum spre Apusime. Cele mai multe abordează însă legende din vechime, care conturează istoria aproape pierdută a bătăliei dintre Forțele Întunericului și conjurația formată din elfi și oameni. În acest mediu, Bilbo se simte fericit și îi este foarte greu să asculte porunca prietenului său Gandalf cel Cenușiu, care îl ademenește, în cele din urmă, la drum cu povestea unui inel fermecat, moștenire de la elfi, care te poate face invizibil, și care s-ar afla în Munții Cețoși. Povestea hobbitului Baggins este povestea aventurii sale extraordinare, în care se confruntă cu forțe magice aproape uitate și care, într-un final, reușește să găsească inelul într-o străveche mină a orcilor, pe când rătăcea prin beznă, inel pentru care trebuie să-l înfrunte pe Gollum, o ființă canibală a întunericului, care, într-un final, se dovedește a fi tot un hobbit, ajuns în această situație datorită magiei inelului. Cu ajutorul acestuia, Bilbo scapă de străjerii orcilor de la porți și își regăsește tovarășii, cu care revine în Comitat. După această aventură, nu mai pomenește nimănui despre inel și de fabuloasa comoară adusă în secret, cu excepția lui Gandalf și a nepotului său Frodo, pe care-l înfiază. Singura sa preocupare din acest moment este aceea de a realiza o cronică a aventurilor sale, la care are acces numai Frodo.

Cunoscutul său roman „Stăpânul inelelor” apare ca trilogie („Frăția inelului”/1954, „Cele două turnuri”/1954, „Întoarcerea regelui”/1955), între anii 1954-1955, în ediție cartonată, într-o ediție limitată, fiind cunoscută doar în cercuri restrânse până în 1968, când este reeditată într-o ediție ieftină și în tiraje mari, moment considerat de către specialiștii genului drept punct de cotitură în istoria fantasy-ului din lumea întreagă. „Frăția inelului” servește, în 1978, drept bază pentru scenariul unui film de desene animate.

Pământul-de-Mijloc reprezintă, probabil, cea mai detaliată dintre lumile ficționale inventate vreodată, având ca singur rival pe măsură „Islandia”, lumea creată de Austin Tappan, în 1942. D.p.d.v. tehnic, o parte dintre imagini, acțiuni și chiar personaje pot fi reîntâlnite și în „Silmarillon”, operă la care JRRT lucrează în paralel cu trilogia și care apare la 4 ani după moartea sa, în 1977. Poeziile și cântecele care dau farmec acestui tărâm miraculos sunt reunite în volumele „Aventurile lui Tom Bombadil și alte versuri din Cartea Roșie” (1962) și „Drumul merge mai departe. Un ciclu de cântece” (1962).

„Stăpânul inelelor” este cronica magică a marelui Război al Inelului, care s-a dus în cea de-a Treia Epocă din istoria Pământului-de-Mijloc între Forțele Întunericului și Alianța dintre elfi, gnomi, hobbiți, magi și oameni. În momentul declanșării lui, Primul Inel, stăpânul tuturor Inelelor Puterii se găsea în posesia lui Bilbo Baggins, în Comitatul Hobbiton. Întunecatul Sauron, făuritorul său, îl caută, deoarece acesta oferea stăpânire asupra tutror ființelor vii, dar pentru că fusese creat de o putere negativă, corupea în cele din urmă pe oricine încerca să-l folosească. Romanul începe prin recapitularea evenimentelor anterioare, apoi acțiunea se fixează în jurul lui Frodo, nepotul lui Bilbo, care primise acel inel unicat, stăpân peste toate Inelele Puteri, ca moștenire de la unchiul său, înainte să plece în lumea largă. Cel care a descoperit natura magică a inelului este Gandalf, care-l obligă pe Frodo să-și părăsească în grabă locuința sa liniștită din Shire, urmărit de înspăimântătorii Cavaleri Negri, din Mordor-ul stăpânit de Sauron. După nenumărate peripeții și aventuri înspăimântătoare, după lungi urmăriri la limita disperării, cei patru hobbiți și omul Pas Mare ce li se alătură pe drum, trimis de Gandalf, reușesc să ajungă în Vâlceaua Despicată, țara elfilor conduși de Elrond. Aici, este ținut Marele Sfat al lui Elornd, în urma căruia Frodo capătă misiunea ca, împreună cu alți opt tovarăși, să ducă Inelul în Mordor, pe Muntele de Foc, pentru a-l distruge, aruncându-l în Focul Făuritor, păzit de Sauron, unde, de fapt, a și luat naștere. Din Frăție fac parte Aragorn/Pas Mare, Boromir, fiul Seniorului din Gondor, reprezentând seminția oamenilor; Legolas, fiul regelui elfilor din Codrul Întunecat din partea elfilor; Gimli, fiul lui Gloin, reprezentant al gnomilor; Frodo, cu servitorul său Sam cel Înțelept, și cele două rubedenii ale sale Meriadoc și Peregrin, din partea hobbitților și Gandalf cel Sur, ca reprezentant al vrăjitorilor. Însoțitorii Inelului călătoresc pe ascuns și, după mai multe pericole, ajung la vremea iernii la trecătoarea înaltă din Caradhras, pe care n-o pot traversa, Gandalf fiind nevoit să-i călăuzească prin adâncurile minelor tainice ale Moirei, pentru a traversa muntele pe dedesubt. Drumul este păzit de tot felul de spirite întunecate și de locuitori primejdioși ai întunericului, care îi atacă frecvent, Gandalf însuși prăbușindu-se în adâncurile unei prăpăstii, încleștat într-o luptă inegală cu o asemenea ființă înspăimântătoare – un balrog-de-foc. Conducerea Frăției este preluată de Aragorn, care se dovedește a fi moștenitorul încă nedeclarat al vechilor Regi din Apus. Acesta izbutește să-i conducă spre Poarta de Răsărit a Moirei, prin Lorien, ținutul elf, apoi cu ajutorul bărcilor dăruite de elfi, la vale, pe marele râu Anduin, până la Cascada Rauros. Pândiți la tot pasul de iscoade și atacați de făpturi supuse lui Sauron, însoțitorii Inelului realizează că sunt urmăriți și de creatura numită Gollum, care avusese în stăpânire Inelul înainte ca Bilbo Baggins să-l ia de la el. La cascadă, în timp ce se sfătuiau ce drum să apuce, în fața deciziei lui Frodo de a-și urma neabătut drumul spre Mordor, Boromir încearcă să pună mâna cu forța pe Inel, dar este ucis de un atac al orcilor, slugile cele mai obediente ale lui Sauron și ale vrăjitorului Saruman. Frodo reușește să fugă cu barca peste lac, însoțit de Sam, iar restul Frăției se împrăștie, după ce, drept funeralii, îl așează pe Boromir într-o barcă și-l împing spre Cascada Rauros. Meriadoc și Peregrin sunt luați prizonieri de războinicii orci, care-i duc spre Isengard, de-a lungul câmpiilor din Rohan, urmăriți de la distanță de Aragorn, Legolas și Gimli. Orcii sunt nimiciți într-o bătălie cumplită de călăreții din Rohan, conduși de mareșalul Eomer, însă cei doi hobbiți sunt de negăsit, deoarece reușiseră să evadeze în Codrul Fangorn, cu puțin înainte de încleștare. Aici, se întâlnesc cu Arborebărbos Entul, o seminție semivegetală-semianimală, stăpânitoare neștiută a Codrului Fangorn. Aflând despre intențiile lui Saruman Vrăjitorul, aliat cu Sauron, de a distruge Codrul, enții pornesc împotriva ținutului Isengard. Între timp, Aragorn și cei doi prieteni, însoțiți de Eomer și războinicii săi, pătrund în codru, unde-l întâlnesc pe Gandalf, reîntors din moarte, în mod misterios. Împreună, străbat câmpiile din Rohan și ajung la regele Obștii, bătrânul Theoden, care este ținut de sfetnicul său, Limbă de Vierme, sub puterea vrăjilor lui Saruman. Gandalf reușește să desfacă vrăjile și regele cu călăreții săi pornesc împotriva oștirilor din Insengard, reușind să le înfrângă în bătălia disperată de la Cetatea Cornului. În timpul confruntării, Arborebărbos și enții săi distruseseră marea fortăreață a lui Saruman de la Isengard și-l țineau captiv pe acesta și pe Limbă de Vierme în inaccesibilul turn Orthanc. Deoarece tratativele cu Saruman eșuează, aliații se pregătesc să plece, lăsându-i prizonierii enților pentru totdeauna. De la o fereastră înaltă, Limbă de Vierme aruncă cu un obiect în Gandalf, fără să-l nimerească. Acesta se dovedește a fi unul dintre cei trei palantiri, care supraviețuiseră curgerii timpului – Pietrele Văzătoare din Numenor, țara inițială uitată a tuturor celor ce trăiesc acum pe Pământul din Mijloc. Căzând pradă ispitei Pietrei, Peregrin se uită în ea și, astfel, își dezvăluie prezența lui Sauron. Sub amenințarea nazgulilor (duhurile Inelului) trimiși de Sauron, Gandalf îi dă palantirul lui Aragorn și, luându-l pe Peregrin cu el, pleacă călare spre Mineas Tirith. În acest timp, Frodo și Sam înaintează printre dealurile mohorâte din Emyn Muil, unde sunt ajunși din urmă de Gollum. Frodo reușește să îmblânzească creatura semisălbatică și s-o determine să le arate drumul prin Smârcurile Morților și prin pustiul Morannon. La sfatul lui Gollum, se îndreaptă spre Munții Umbrei, aflați la sud de Mordor, pentru a pătrunde în regatul lui Sauron printr-o intrare tainică, știută numai de el. Pe drum, sunt capturați de o grupă de cercetași ai oamenilor, conduși de Faramir, fratele lui Boromir, care, aflându-le povestea, sunt gata să-i ajute și-i escortează până la Trecătoarea Păianjenului. Chiar pe când apucau pe drumul ce ducea spre înspăimântătorul oraș Minas Morgul, o mare întunecime se ivește din direcția Mordorului, acoperind întreg pământul, ca prim semn al războiului ce avea să urmeze. Sauron își trimisese în luptă prima armată, condusă de regele cel negru al Duhurilor Inelului. Gollum îi coduce pe hobbiți pe o cale tainică, pe sub munte, spre Cirith Ungol, dar la jumătatea tunelului sunt nevoiți să o înfrunte pe Shelob, un fel de creatură-păianjen. În bătălia care se dă în cel mai deplin întuneric, Shelob este rănită de moarte de sabia lui Sam, însă aceasta reușește să-l învenineze pe Frodo și să-l aducă într-o stare asemănătoare morții. Disperat, Sam ia Inelul și sabia Sting, hotărât să nu-l abandoneze pe Frodo și, dacă se va putea, să ducă el însuși misiunea la capăt. Chiar atunci, dinspre Minas Morgul apare o trupă mare de orci, care-l capturează pe Frodo și-l duc în cetate. Sam se face nevăzut cu ajutorul Inelului și intră după ei. Aici, află din disputa dintre orci că stăpânul său nu este mort și, urcând în uriașul turn de supraveghere al lui Saruman, reușește să-l găsească într-una din încăperi. Ultima parte a acțiunii se concentrează asupra felului în care reacționează cele trei personaje principale, implicate în lupta cu Răul, reprezentat de supușii lui Sauron: Gandalf reușește să adune sub același sceptru armatele Seniorilor din Rohan și să tocmească apărarea cetății Gondorului, în fața atacurilor concentrate ale unei armii uriașe de orci, de duhuri și de diferite seminți umane, căzute sub vraja lui Sauron; Aragorn, însoțit de oșteni apropiați lui străbat Cărările Morților și adună spiritele blestemate în vechime de un strămoș regal de-al său pentru marea confruntare cu Sauron; Frodo, însoțit de nedespărțitul Sam, străbate drumurile întunecatului Mordor și ajunge, după numeroase peripeții și nesfârșite chinuri, pe Muntele de Foc unde, după o luptă finală și disperată cu Gollum, reușește să-l arunce în focul veșnic, în care fusese făurit. Din acest moment, lucrurile se precipită, oștile Binelui își canalizează eforturile și îi înfrâng pe orci, după care mărșăluiesc spre Mordor, dau o ultimă și decisivă bătălie sub zidurile acestuia, zdrobesc oștirile fără număr ce li se împotrivesc și reușesc să alunge Umbra și, odată cu ea, pe Sauron însuși. Din această clipă, se instaurează domnia regelui Aragorn, ultimul din stirpea celor coborâți odată de pe corăbiile ce i-au adus pe oameni pe Pământurile de Mijloc. Acesta se căsătorește cu domnița elfă Arwen, întemeind o nouă descendneță regală, care unește două seminții puternice și diferite – elfii și oameni și care le aduce acestora din urmă un strop din sângele nemuritor al Întâilor Născuți. Dar triumful Binelui este numai parțial: hobbiții revin în Comitat și cea de-a Treia Epocă din istoria Pământului-de-Mijloc se încheie. Începe Epoca Omului, dar nimeni nu are certitudinea că oamenii vor găsi înțelepciunea și curajul de a distruge Inelul de Putere pe care-l au în stăpânire, ori dacă vor sfârși prin a fi subjugați de acesta.

În „Silmarillion” (1977), sunt adunate fragmente dintr-o operă neterminată, la care autorul lucrase toată viața, în paralel cu „Stăpânul inelelor”. Este vorba despre o narațiune care vorbește despre vremurile străvechi, din Primul Ev al lumii. Poveștile din „Silmarillon” reprezintă legendele unui trecut neguros, în care prințul Morgoth, primul Prinț al Nopții și Negrul Dușman al Lumii, stăpânea Ținutul-de-Mijloc, iar primii elfi au purtat un lung război cu el, ca să-i ia Silmarilii. Aceștia sunt trei giuvaeruri magice, create de Faenor, prințul elfilor. Morgoth a reușit să le fure și vreme de foarte mulți ani Faenor și fiii săi îl urmăresc pentru a-și recăpăta avutul. Cea mai importantă dintre poveștile cuprinse aici este cea a lui Beren și a lui Luthein, fecioara elfă. Beren, muritorul proscris, izbutește, cu ajutorul lui Luthein, o simplă copilă, chiar dacă are descendență elfă, ceea ce nu izbutise nici o putere aramtă până în acel moment – să pătrundă în fortăreața dușmanului și să smulgă unul dintre silmarillii din Coroana de Fier a acestuia. În felul acesta, câștigă mâna lui Luthein și are loc prima căsătorie între muritori și nemuritori.

Cel care continuă istoria magică a Războiului Inelului este Cristopher Tolkien, fiul lui JRRT, care publică, în 1980, „Nemuritoarele povești ale lui Numenor și ale Pământului-de-Mijloc”, reprezentând fragmente mai lungi sau mai scurte ale unor proze scrise în paralel cu „Stăpânul inelelor”, iar mai târziu volumul „Istoria Pământului-de-Mijloc”, care cuprinde „Cartea poveștilor pierdute 1” (1983), „Cartea poveștilor pierdute 2 ” (1984), „Așezările din Beleriand” (1985), „Formarea Pământului-de-Mijloc” (1986), „Ultimul drum și alte scrieri” (1987), „Întoarcerea umbrei – Povestea Stăpânului inelelor” (1988), „Trădarea lui Insengard – Povestea Stăpânului inelelor 2” (1989), „Războiul inelului – Povestea Stăpânului inelului 3” (1990), „Războiul inelului – Povestea Stăpânului inelelor 4” (1992).

 

Alte opere: „Fermierul Giles din Ham” (1949), „Smith din Wotton Major” (1967), „Cititorul lui Tolkien” (1966), „Ultimul cântec al lui Bilbo” (1974), „Scrisorile lui Moș Crăciun” (1976), „Poezii și Povestiri” (1980), „Domnul Bliss” (1982).

Non-ficțiune: „Vocabularul englezei medii” (1924), „Sir Gawain și Cavalerul Verde” (1925; împreună cu E.V.Gordon).

1071 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.