REVISTA NAUTILUS / Dictionar SF / McDonald, Ian (n. 1960)

McDonald, Ian (n. 1960)

Aurel Cărăşel • 17:37 - 02.03.2015 • 

Ian McDonald

Scriitor englez, născut în Manchester, din mamă irlandeză și tată scoțian; actualmente, este rezident în Irlanda de Nord.

Se apropie de domeniul SF încă de la vârsta de 9 ani, când urmărește cu pasiune serialele SF de televiziune ale vremii – „Dr. Who”, ‘Star Trek” și „Spațiul 1999”, care îi influențează modul de a percepe realitatea și îi îndrumă primii pași în activitatea de creație.

Se înscrie ca student la facultatea de psihlogie, dar abandonează repede studiile. Pentru ca să se poată întreține, practică mici servicii, destul de prost plătite (lucrează într-o societate misionară, este ghid în excursiile elevelor ugandeze prin Irlanda etc). În prezent, locuiește în Belfast, alături de soția sa Patricia.

Debutul în SF și-l face în anul 1982, cu povestirea „Insulele morții”, pe care o vinde pentru 60 de lire revistei engleze „Extro”. Ulterior, aceasta este introdusă în sumarul volumului personal „Imperiul viselor”, care apare în 1988, alături de care mai întâlnim „Scene din piesa umbrelor”, „Christian”, „Regele dimineții, Regina zilei”, „Roata Catharinei (Doamna noastră din Tharsis)”, „Portretul neterminat al Regelui Suferinței de Van Gogh”, „Insula morții”, „Călătorii în Orașele Uluitoare „, „Radio Marakesh”, „Vivaldi”.

Primul roman publicat este „Drumul dezolării” (1988) și are parte de o critică entuziastă, care-l percepe ca pe o operă aflată la intersecția dintre „Cronicile marțiene” (1950), volumul de povestiri al lui R. Bradbury, și „Un veac de singurătate” (1967), romanul lui G. G. Marquez. Este povestea unui băiat bolnav în fază terminală, care se percepe pe sine însuși la limita posibilului, angajat într-un joc electronic împotriva unui invadator cancerigen; a unui valoros compozitor, care regizează o unică dar oribilă crimă, folosindu-se de serviciile Fraților Ho, Împăietorii de animale… însă cu consecințe absolut neașteptate; a unui soț rămas văduv de foarte puțină vreme, care-și caută soția pe o insulă, unde foarte dragii decedați continuă să trăiască în memoria fantastică a unui computer… Povești sclipitoare, aflate la limita cu fantasticul și cu goticul englezesc clasic, savant combinate într-o operă unică, care se citește cu sufletul la gură.

„În exterior, pe Șase Albastru” (1989) este romanul unei utopii degenerate, o temă standard în epoca guvernării lui Margareth Tatcher; opera încearcă să reabiliteze idealurile socialiste și să confirme existența unui criticism legitim. În el se confirmă motivele literare devenite standard în opera lui R. Heinlein – bărbatul și femeia care învață să păcălească istoria, mistificarea lui A. E. Van Vogt în legătură cu existența unor Stăpâni Ascunși, atinși de uitare, dar și un fel de catalog al mai multor fragmente de distopie, amestecate cu povestiri despre căutarea Graal-ului, precum și aventurile generate de aici. Conceptul de bază al operei este același cu cel din „1984” al lui G. Orwell. Ne găsim la sute de ani distanță în viitor și totul este perfect. Împlinirea și fericirea totală reprezintă ținta oficială a unei Societăți Miloase și fiecare cetățean care descoperă că este mai puțin fericit decât trebuie este găsit vinovat de Crima Suferinței. Caricaturistul Courtney Hall se străduiește să-și descopere adevăratul loc într-o societate ale cărei computere și proiecte de viitor asigură o viață fericită pentru oricine. Când însă una dintre caricaturile sale politice intră în conflict cu Ministerul Suferinței, Courtney devine el însuși un fugar din fața legii și o țintă pentru atotștiutoarea Poliție a Iubirii. Singura sa scăpare este să evadeze, printr-o trapă, într-un ciudat subteran al nemulțumirii, un labirint de încăperi și tunele, aflate sub gigantica metropolă, unde se ascund mai multe grupuri de nemulțumiți. Aici, în această nouă lume a drogaților fără scăpare și a ratonilor cu implanturi biocip, un rebel solitar visează să găsească limitele acestei halucinații.

Lucrările sale ulterioare sunt extrem de diversificate d.p.d.v. tematic, două excelând în mod deosebit – terraformarea și cyborgizarea. O parte din opere sunt adunate în volumul „Vise imperiale” (1988), dar și în trei romane: „Regele dimineții, Regina Zilei” (1991), „Inimi, mâini, glasuri” (1992) și „Sacrificiul mulțimilor” (1988). Toate vorbesc despre refugierea unor extratereștri bolnavi pe Terra, în vreme ce „Chaga” (1995) și „Kiringa” (1998), continuarea sa, descrie transormarea Africii cu ajutorul unei tehnologii de tip „nano”, de proveniență extraterestră.

„Inimi, mâini și glasuri” este o altă poveste despre viitorul îndepărtat. Teritoriul este ultima provincie rămasă intactă din Imperiul aflat într-o stare avansată de decadență și separată de el printr-un fluviu uriaș. De milenii, teritoriul a fost binecuvântat de puterile nemăsurate ale biotehnologiei – absolut totul, de la case și până la mijloacele de transport, fiind obținut cu ajutorul ei, prin creștere organică, în vreme ce morții, descompuși și absorbiți prin rădăcini de Copacii Străbunilor, formează un vast sistem de informație, numit Țara Visurilor. Un asemenea loc ar putea să fie Paradisul însuși, dar teritoriul este un loc frământat, împărțit de conflictul religios dintre Vestitor și Confesor, dar și de cel politic, declanșat între forțele Imperiului și Soldații Destinului, care ar dori să vadă teritoriul eliberat de lanțurile tehnocrației imperiale. Când conflictul ajunge în micul oraș Chepsenyt, Mathembe Fileli și familia sa sunt obligați să se refugieze. În adolescență, Mathembe nu a vorbit niciodată din proprie inițiativă. Acum, se găsește, alături de părinți, îmbarcată într-o călătorie către teritorii necunoscute, împreună cu fratele ei rebel și mintea irascibilului ei Bunic, la fel de gălăgios în moarte, cum fusese și în timpul vieții. Rând pe rând, membrii familiei se despart și Mathembe rămâne, în cele din urmă, singură. Pornește să-i caute, o fetiță mută rătăcită într-o lume a strălucirii, a mizeriei și a terorii. Călătoria sa prin orașul supraaglomerat, prin campusul refugiaților și în avalul marelui fluviu formează o poveste puternică, lirică și emoționantă în același timp.

„Regele dimineții, Regina zilei”, cu care câștigă, în 1992, Premiul Philip K. Dick, este o dezvoltare a povestirii cu același nume, apărută în volumul „Imperiul viselor”. Realizată într-o manieră neclasică, din mai multe nuvele legate între ele și un scurt interludiu (povestirea amintită formează axul primei nuvele din roman), opera are forma unei trilogii de largă respirație. Este o lucrare de tip Fantasy despre identitatea poporului irlandez de-a lungul generațiilor și prezintă relația a trei tinere irlandeze cu străvechile mituri ale poporului lor. În mijlocul miticelor coline ale verzii Irlande, trei generații de tinere femei se luptă să îmblânzească străvechi puteri magice, pe care le aduc în realitate cu ajutorul unor ofrande de sânge. Fiecare în felul ei, Emily, Jessica și Enye apelează la fața cea mai întunecată a a conștiinței mitice a omenirii. Una o va îmbrățișa, alta va încerca să o distrugă, iar ultima va reuși să o supună voinței sale. Acțiunea nuvelelor se petrece în trei secvențe de timp diferite și autorul împrumută stilul unor scriitori din respectivele perioade pentru a oferi cititorilor girul autenticității. Prima parte folosește stilul lui W. B. Yeats, cea de-a doua este o mixtură între stilul lui Samuel Beckett și cel al lui James Joyce, iar ultima este inspirată din stilul presei contemporane. Interludiul are forma monologului lui Molly, din romanul „Ulysse” de J. Joyce.

„Vorbind limbaje” (1992) este o culegere de povestiri, în care autorul reia o parte din temele prezente în romane. În „Gardeniile”, o mașină din viitor îi induce inventatorului ei o nemurire ciudată și determină apariția unei noi religii a anihilării și a extazului. În „Omul care aduce ploaia”, locuitorii unui orășel aproape pustiu se întâlnesc cu misteriosul vraci, care aduce ploaia prin vrăjile sale, și sunt puși, brusc, față în față cu secretul viselor și al dorințelor lor cele mai ascunse. În „Fragmente ale analizei unui caz de isterie”, un pacient al lui Sigmund Freud reușește să-și învingă cele mai ascunse temeri, dar sfârșește prin a fi prins de către ghearele unui coșmar nebunesc, care se relevă a fi forțele naziștilor germani. În „Câini plutitori”, animale inteligente create de îngeri află care este scopul preasupusei și umilei lor existențe. În „Apropiatul Kilimanjaro”, Pământul viitorului trebuie să se confrunte cu o ciudată și ascunsă invazie extraterestră… dar și cu promisiunea unui paradis monstruos.

Cu „Necroville” (1994), ne aflăm la numai câteva decade distanță de momentul în care revoluția tehnologică a condus umanitatea la crearea capacităților tehnice de a reînvia morții. Populația în permanentă creștere a foștilor decedați este împărțită în zone denumite „necroville”-uri. Aici, s-a creat o cultură primitivă, ferită de brațele lungi ale vechilor legi, cu excepția aceleia conform căreia morții nu au voie să circule pe teritoriul celor vii, după cum nici cei vii nu au voie să circule pe supraaglomeratul teren al răposaților din „necroville”-uri. Acțiunea începe în data de 1 noiembrie, de Ziua Morților, și se desfășoară pe parcursul a numai 24 de ore, atât cât durează aceasta. Santiago Columbar, un artist în zona virtualității, creator de noi droguri care reconfigurează aspectul realității pentru foarte mulții săi discipoli, a devenit din ce în ce mai plictisit de realitățile aflate sub directa sa comandă. I-a mai rămas doar o singură realitate de probat, piscul cel mai înalt de atins în cadrul vieții sale artistice: acela de a se aventura pe străzile interzise ale orașului morților, Saint John, și de se plimba, de bună voie, printre brațele întinse ale celor decedați. Saint John este, în realitate, vechiul Los Angeles hispanizat, în care anglo-saxonii au devenit o minoritate, iar timpul este acela al unui viitor nu foarte îndepărtat – 2063, an în care nanotehnologia reprezintă o nouă frontieră, oferind omenirii nemurirea, dar nu pe gratis: există un preț care trebuie plătit, iar acesta este faptul că morții trebuie să rămână morți definitiv, deci nu dispun de nici un fel de drepturi. La invitația lui Santiago, patru dintre prietenii săi se întâlnesc în Saint John, ca să-i marcheze prin asta moartea și învierea. Pe calea aleasă pentru a proba transformarea lui Santiago, fiecare dintre ei va trebui să facă față pericolului și aventurii pe străzile sălbatice al morții… și descoperă că fiecare viață s-a schimbat pentru totdeauna. Autorul este interesat de problemele morale și ideologice care se nasc în mod obligatoriu într-o astfel de lume nouă: care ar trebui să fie, de pildă, statutul juridic al renăscuților? Ce reprezintă personalitatea într-o lume în care memoria poate să fie suprimată cu totul, implantată într-un alt creier sau, pur și simplu, aranjată după dorința posesorului ei?

În romanul „Foarfecele de tăiat hârtie acoperă piatra” (1994), aflăm că excelentul student în arte plastice Ethan Ring dă întâmplător peste un secret atât de înspăimântător, încât îi devine limpede faptul că existența sa nu mai poate să rămână umilă și necunoscută celor mulți. Computerul-generator-de-imagini pe care l-a inventat deține puteri inimaginabile: puterea de a vindeca, de șterge memoria, de a produce extazul, de a ucide cu o cruzime înspăimântătoare. Prins într-o drăcească tranzacție cu monoliticul guvern european, Ethan întrevede abia acum singura sa posibilitate de scăpare din ghearele forțelor întunericului și ale distrugerii, care i-au înrobit sufletul: îi va înfrunta pe trădătorii soli, nelegiuitele bande de akiras. Dar cele mai îngrozitoare spaime ale lui Ethan vin din interior. Este vorba despre ispita produsă de propriul său har, o putere stranie care ar putea să-i aducă chiar condamnarea veșnică: este vorba de dezvoltarea unui anumit număr de figuri, numite „fracter”. Datorită acestora, Ethan și prietenii săi prezintă îndemânarea specială de a extrage o anumită reacție de la persoana care citește un text, redactat împreună cu aceștia. Ceea ce s-a citit trebuie cu obligativitate dus la îndeplinire, timpul ar trebui oprit, anumite lucruri ar trebui uitate, vindecări miraculoase duse la bun sfârșit etc.

Romanul „Chaga” (1995) este versiunea extinsă a povestirii „Docilul Kilimanjaro”, apărută în volumul „Vorbind limbaje”. Inima lui Gaby McAlsan este atrasă către o carieră în jurnalismul de rețea, dar când strălucirea discului lui Iapetus începe să se micșoreze, iar Hyerion dispare complet, destinul său este cu adevărat fixat. După cum misterioasa soartă a lunilor lui Saturn o determină să se ducă la Londra și îi luminează ambițiile, apariția unui meteorit o târăște după sine mult mai departe, de-a lungul tuturor continentelor, către Kenya, locul unde are loc competiția Kilimanjaro. În locul unde meteoritul s-a izbit de pământ, extraordinarul peisaj african a eliberat ceva la fel de frumos, pe cât de greu de descris, de origine extraterestră – o floră extraordinară, care crește cu o viteză extraordinară. A fost botezată Chaga, în amintirea celui dintâi trib african pe care îl înghițise încă din primii ani ai neîncetatei sale expansiuni. Chaga distruge toate obiectele din plastic și aproape orice fel de lucruri fabricate artificial și modelează carnea umană, scheletul și spiritul conform proprilor planuri, în forme tot atât de diferite și de greu de înțeles, pe cât este de stranie multitudinea de forme pe care o îmbracă Chaga. Iar când Gaby McAlsan descoperă primul om care a supraviețuit schimbărilor induse de Chaga, își dă seama că aceasta își are propriile planuri în privința omenirii și că înfățișarea viitorului este, în același timp, extraordinară și înspăimântătoare.

„Sacrificiul nebunilor” (1996) ar trebui să fie o poveste nord-irlandeză, numai că locul spiridușilor a fost luat de extratereștri. Ne găsim într-un viitor extrem de îndepărtat. Shian-ii aparțin unei rase străvechi și enigmatice, coborâtă din stele în anul 2001, și bântuie printre noi. Sunt în număr de peste 8 milioane și nu au venit aici în calitate de cuceritori, ci de coloniști și de refugiați, aflați în căutarea unei lumi care să-i accepte. Au primit dreptul să se așeze pe Terra, în schimbul accesului oamenilor la cuceririle de vârf ale tehnologiei lor, iar acum trăiesc unii alături de alții, în pace, foarte asemănători ca aspect exterior, dar profund diferiți în interior, ca o provocare extremă la adresa noțiunilor rigide ale omenirii cu privire la ideea de societate, familie, sex și lege. Comunitatea extraterestră păstrează o evidentă dar discretă distanță față de rasa umană, până în ziua în care o cunoscută familie Shian este ucisă cu bestialitate până la ultimul copil, iar omenirea și extratereștrii se descoperă brusc angajați într-o confruntare dramatică, cu final absolut imprevizibil. Între ei se găsește Andy Gillespie, un fost adversar al prezenței extratereștrilor pe Terra și aspirant la descifrarea misterelor legii Shian-ilor, un erou ghinionist, aflat în căutarea nui asasin în serie, cercetare care îl poartă de-a lungul unor subculturi ciudate, prin secte religioase corupte și prin organizații politice criminale, avînd permanent pe urme poliția, dar și tot felul de forțe paramilitare. Andy este hotărât să găsească dreptatea pentru cei din clanul Shian, dar justiția extraterestră cere întotdeauna un preț foarte mare… Romanul are la bază situația conflictuală reală din Irlanda de Nord, locuitorii acesteia jucând aici rolul Shian-ilor, miza acțiunii constituind-o neînțelegerile religioase grave dintre protestanți și catolici.

În „Kirinia” (1998), sfârșitul Universului a avut loc pe data de 22 decembrie 2032, orele 10 noaptea. Iar omenirea încă nu a realizat lucrul acesta. Chaga, ciudata floră extraterestră coborâtă din stele, a îmbobocit, transformând tropicele într-un altfel de terra; parțial asemănătoare unei supercolorate jungle, parțial unui recif de coral de origine clar extraterestră, schimbările provocate de Chaga ating absolut orice și pe oricine care intră în contact cu ea. Gaby McAslan fusese pe vremuri o reporteră de știri săracă, care și-a stricat relațiile cu cercetătorul UNECTA, dr. Shepard, de dragul meseriei ei. În următorii zece ani, dr. Shepard a fost în stare de incomunicabilitate, la bordul Marelui Obiect Necuvântător, gigantica navă spațială care gravitează la jumăttea drumului dintre Pământ și Lună, în timp ce Gaby locuiește în interiorul zonei Chaga, într-o comunitate experimentală de artiști, scriitori și dansatori… dar Gaby nu mai e demult ziaristă și nici artistă nu vrea să fie, cum nu vrea să fie nici mamă permanentă, chiar dacă propriul ei copil, Serena, a rămas ultima ei legătură cu Shepard. Umanitatea s-a schimbat în urma invaziei extraterestre, iar acum trebuie să poarte noi bătălii… „Kirinia” este o continuare a romanului „Chaga”, acțiunea sa petrecându-se la 15 ani de evenimentele din prima carte. Personajul principal Gaby McAslan a rămas neschimbată în cele două cărți, deși există un transfer de personalitate de la energica jurnalistă de televiziune până la mama dependentă de droguri, care se simte ținută sub papuc de către propria-i fiică.

„Povestea lui Tendeleo” (2000) este o nuvelă mai consistentă, în care autorul revine la o obsesie tematică mai veche – contactul transformator cu o civilizație extraterestră. Tendeleo este o fată de numai 14 ani, care trăiește într-o lume micuță, dar sigură și stabilă – o lume alcătuită ca într-un tablou clasic, în care pilonii principali sunt școala, ferma, biserica unde slujește tatăl său, precum și satul unde locuiește, Gichichi. Până când, într-o noapte, cei din tribul Chaga năvălesc peste ei și totul se schimbă. Avansând de-a lungul câmpiilor Africii de Est cu 10 metri pe zi, această invazie extraterestră transformă formele de viață pământene în ceva ciudat, periculos și minunat în același timp. Pentru că satul său a fost distrus, Tendeleo a devenit o refugiată, care nu visează la altceva decât la un loc, pe care să-l poată denumi casă. Prinsă între granițele neîndurătoare ale invadatorilor Chaga și bandele de pe străzile orașului Nairobi, povestea ei ne poartă de-a lungul emisferei sudice, transformată treptat de forța extraterestră în ceva ce depășește viața terestră – într-un fel de dragoste care transcede continentele, lumile și omenirea, aducându-le în pragul unui salt evolutiv straniu, în care predomină elementul masculin, și care, asemenea lui Chaga, va transforma la rândul său tot ceea ce urmează să atingă.

„Ares Express” (2001) este un roman sălbatic și magic-realist SF, în care se îmbină mai multe filozofii ciudate. Făcând parte din caleidoscopicul viitor circumscris de McDI unui ciclu care se deschide cu „Drumul dezolării”, acțiunea noului roman se petrece pe planeta Marte, după ce aceasta a fost terraformată; locomotive funcționând pe baza energiei de fuziune aleargă de-a lungul unei rețele de șine, care formează un fel de sistem sangvinic al planetei, pe care pământenii au descoperit-o a fi controlată de sisteme inteligente artificiale, care reconfigurează realitatea de milioane de ori pe secundă. O tânără pe nume Sweetnes Octave Glorius-Honeybun Asiim a 12-a devine persoana de soarta căreia depinde viitorul (sau viitorurile) planetei Marte. Dusă departe de ceea ce odinioară fusese casa sa, de către locomotivă și de gândul ucigător al ratatei sale căsnicii, femeia o consultă pe sora său geamănă moartă, Little Pretty One, în legătură cu viitorul ei. Dar acel viitor va fi transformat într-un cult religios, de către inteligențele artificiale stranii care conduc Marte asemenea unor zei – și, poate, într-o altă realitate ei chiar sunt Zeii…

Cărțile lui IMcD sunt caracterizate de o puternică accentuare a limbajului metaforic. Acțiunea lor este, de regulă, situată în locuri exotice (o parte din ele fiind vizitate personal de autor), dar, tematic, situează permanent în centrul lor problemele politice ale Irlandei de Nord. În ansamblu, opera sa cunoaște un mare succes mai ales în SUA, câștigând Premiul Philip K. Dick și fiind, de asemenea, nominalizată de mai multe ori la Premiul Arthur C. Clarke.

 

Alte opere: „Anotimp aiurea” (1998), „Ananda” (1998), „Fluviul Zeilor” (2005), „Nevasta djinului” (2007; Premiul HUGO), „Brasil” (2008), „Casa dervișului” (2010), „Fii dușmanul meu” (2013), „Regina zonei de noapte” (2013), „Împărăteasa Soarelui” (2014).

1217 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.