REVISTA NAUTILUS / Dictionar SF / DICKSON, Gordon Rupert (1923 – )

DICKSON, Gordon Rupert (1923 – )

Aurel Cărăşel • 12:05 - 01.06.2015 • 

Dickson Gordon Rupert

Scriitor american de origine canadiană. Rezident în SUA de la vârsta de 13 ani.

Ca și Poul Anderson, își face studiile la Universitatea din Minnesota. În 1948, își ia doctoratul în limba engleză și se stabilește definitiv în Minnesota. După terminarea celui de-al doilea război mondial, reînființează o mai veche asociație literară, „Minneapolis Fantasy Society”. Aici, face cunoștință cu Clifford D. Simak și cu Poul Anderson, cu care se împrietenește și cu care colaborează la realizarea ciclului „Hoka”, format din romanele „Povara pământeanului” (1957), „Charlie, prințul stelelor” (1975) și „Hoka” (1982).

Debutează în SF, în anul 1956, cu povestirea „Braconaj”, apărută în revista „Fantastic Story Quartely”, scrisă în colaborare cu Anderson. Din acest moment, GRD devine un scriitor din ce în ce mai prolific, însă nu reușește să-și adune textele scurte decât în deceniul al VIII-lea, în volume ca „Omul de pe Pământ” (1980), „Dickson!” (1984) și „Tot înainte” (1985).

Primul roman al autorului este „Extratereștrii din Arcturus” (1956), o space-opera destul de rudimentară, axată pe tradiționala temă a contactului dintre pământeni și extratereștri. Portretele acestora din urmă sunt puțin cam extravagante, cu nasuri negre și strălucitare, destul de asemănători cu aceia care apar în „Spațiul învingătorilor” (1965; roman pentru adolescenți) și „Calea extraterestră” (1965), ultimul avînd ca personaj principal un pământean înzestrat cu puterea de a stabili contacte telepatice cu reprezentanții speciilor extraterestre care ne-ar putea invada.

Romanele de mai târziu sunt mai bine realizate d.p.d.v. narativ, dar par lipsite de elanul cărților din primii ani de publicare. Astfel, în „Lumea somnambulului” (1971), avem de-a face cu tema distopică a suprapopulării planetei, iar în „Maestrul R” (1973; reluat în 1983, cu titlul „Ultimul maestru”) întâlnim o societate de tip creștin, condusă într-un mod destul de ambiguu de către un Mântuitor, al cărui tipar poate fi regăsit mai degrabă în revistele de tip pulp ale epocii, decât în cărțile religioase sau în cele de filozofie.

Între 1950-1960, GRD continuă să scrie foarte multe povestiri scurte, lucrând în paralel la continuarea romanelor, care-i consumaseră cea mai mare parte a energiei, timp de mai multe decenii. Una dintre cele mai cunoscute, care atinge cumva limita absurdului în materie de SF, este „Computerul nu este de acord” (1965). Ne găsim într-o societate a viitorului, în care lumea este stăpânită de birocrația computerelor, nimic neputându-se face fără avizul lor favorabil. Walter A. Child comandă unei librării un roman de Rudyard Kipling, dar computerul care se ocupă de expediții constată că volumul solicitat nu mai există pe stoc și ia hotărârea să onoreze comanda, trimițând în loc romanul „Kidnapped” al lui Robert Louis Stevenson. Child refuză să plătească și trimite înapoi cartea nesolicitată. Dar computerul librăriei continuă să solicite suma de bani, la care se adaugă penalizările zilnice. După expirarea perioadei legale, transferă cazul unui computer federal, tribunalului civil și poliției, care emite un mandat de arestare, considerând că titlul cărții în litigiu („Kidnapping”) constituie de fapt un delict federal – acela de răpire a unui copil, pe nume Robert Louis Stevenson. Computerul comisariatului de poliție solicită informații despre copilul răpit de la Biroul Federal de Informații și află că acesta este mort. În concluzie, computerul consideră că cele două infracțiune săvârșite de cititor sunt dintre cele mai grave și-l condamnă la moarte. Avocatul lui Walter A. Child lămurește cazul în numai câteva minute, dar grotescul situației continuă, deoarece cererea de grațiere adresată guvernatorului statului Illinois, aprobată de acesta, ajunge la computerul închisorii, care constată că o formalitate birocratică nu este îndeplinită și solicită un nou act de grațiere, care va putea fi înregistrat în arhiva închisorii de-abia după…. 5 zile de la executarea sentinței.

Evoluția celor mai bune texte din ciclul „Dorsai” intenționează să prezinte o schemă considerată revoluționară (în termeni strict ficționali) a ultimei expansiuni umane în adâncurile Galaxiei, privită din perspectiva unei etice intrinseci a speciilor înzestrate cu rațiune. În sumarul unei cronologii interne, volumul”Ciclul Copilului” (1992), care cuprinde și textele din ciclul „Dorsai”, este alcătuit din: „Necromancer” (1962), „Nu există spațiu pentru oameni” (1963), „Tacticile greșelii” (1971), „Soldatule, nu întreba!” (1964; forma de nuveletă a textului cu care a câștigat HUGO-ul în 1969), „Generalul genetic” (1959, în rev. ASF, cu titlul „Dorsai”), „Spiritul lui Dorsai” (1979) și „Pierdutul Dorsai” (1980; câștigă Premiul HUGO în 1981), „Expediția finală” (1984), „Capela Ghildei” (1988). Acest volum se transformă, în final, în Ciclul Copilului. Odată cu dezvoltarea ciclului, aflăm că spațiul dominat de omenire se împarte în 4 sfere, la care se adaugă Terra însăși, cu fondul său genetic primar: planeta Dorsai, ai cărei locuitori sunt educați în mod exclusiv pentru creație artistică; planetele ce pun accentul pe științele fizice, asemenea lui Newton; lumile educate pentru arta războiului, numite și Lumile Prietenoase, aflate sub semnul Zeului-care-bântuie. Sarcina elitei genetice a umanității este aceea de a proteja planeta Dorsai de eforturile distructive ale celorlalte sfere de dominație.

„Necromancer” este un roman de tip vanvogtian. Acțiunea se petrece pe două planuri: pe unul dintre ele, asistăm la povestea unui grup de oameni care luptă să se elibereze de sub stăpânirea unui gigant creier electronic; pe celălalt plan, aflăm istoria unui singur om care, aflat în căutarea propriei identități, scapă în chip misterios dintr-o serie întreagă de atentate și de accidente. Eroul romanului descoperă că acest personaj, aflat la originea vieții sale de prisos, este de fapt chiar el.

„Soldatule, nu întreba!” este un text legat de ciclul „Dorsai”, început de autor în revista „Astouding”, în anul 1959. Dorsai este locul nașterii celebrului Donal Graeme, supereroul întregului ciclu; în nuvelă, personajul principal este însă Kensie Graeme, unchiul lui Donal. În ciuda titlului, nuvela are accentul militarist cel mai scăzut din întregul ciclu. Kensie se află în dispută cu șeful dușmanilor planetei Dorsai, care, sub pretextul unor tratative de pace, încearcă să-l atragă într-o cursă. Kensai înfruntă într-o autentică operațiune militară romană pe cei cinci adversari, îi ucide pe rând și câștigă bătălia. Dar, în mod paradoxal, în același timp, tabăra lui pierde războiul. Grație sacrificiului voluntar al generalului inamic și al celor patru soldați ai săi, populația civilă a fost cruțată de ororile unei bătălii, fapt care întoarce opinia publică în favoarea presupușilor învinși.

„Generalul genetic” este considerată cea mai interesantă operă din cadrul ciclului. Personajul principal este tânărul dorsai Donal Graeme, încarnare a unui adevărat superman, ieșit direct din benzile desenate ale epocii. Aventurile din prima parte a vieții sale sunt povestite în „Neuromancer”. Fiii plantei Dorsai sunt pregătiți încă din fază embrionară, prin inginerie genetică, să devină soldați, mercenari angajați să lupte pe toate câmpurile de bătălie ale Galaxiei. Aventurile tânărului Donal sunt numeroase și încurcate, iar cartea este destul de încriptată la nivelul viziunii militariste, pe care ne-o prezintă în legătură cu spațiul și timpul expansiunii galactice a omului.

Începând din 1990, o bună parte din operele sale anterioare, restilizate, reflectă în mod special preocuparea în legătură cu ideea că umanitatea este, inevitabil, condusă către o evoluție maximală de către stranii forțe extraterestre; este tema din „Niciunul, cu excepția omului” (1969), „Ora hoardei” (1970), în care spiritul viu și neînfrânt al omenirii se confruntă cu niște extratereștri lipsiți de personalitate și de elan vital.

GRD câștigă Premiul NEBULA la categoria Cea Mai Bună Nuveletă cu „Spuneți-i Dumnezeu!” (1966). Este președinte al Asociației Scriitorilor Americani de Science Fiction între 1969-1971. În 1981, câștigă Premiul HUGO la categoria short-story cu „Pardesiul și cârja”.

 

Alte opere: „Omenirea de pe Run” (1956), „Gata de teleportare” (1955), „Lumea deziluziei” (1955), ciclul Dilbia, care cuprinde „Eliberare specială” (1961), „Gheara spațială” (1969), „Gol în fața stelelor” (1961), ciclul Povestiri Submarine, care cuprinde „Secretul de sub apele mării” (1960), „Secretul de sub calota Antarcticii” (1963), „Secretul din Marea Caraibilor” (1964), „Misiunea Univers” (1965), „Planeta Run” (1967; împreună cu Keith Laumer), „Spațiul înotătorilor” (1967; continuare la „Casa mutanților. O aventură SF”/1942), „Omenirea în pericol” (1970), „Avanpostul” (1972), „Ziua în care soarele a stat liniștit” (1972; antologie realizată împreună cu P. Anderson și R. Silverberg), „Drumul stelei” (1973), „Artă extratrestră” (1973), „Gremlins, cărați-vă acasă” (1974; operă pentru adolescenți, scrisă împreună cu Ben Bova), „Nava vieții” (1976; cu Harry Harrison), ciclul fantasy „Dragonul și George”, care cuprinde „Dragonul și George” (1976), „Furtună de timp” (1977), „Cavalerul Dragon” (1988) și „Dragonul de pe graniță” (1992), „Cele mai bune proze ale lui Gordon R. Dickson” (1978), „Chemarea depărtărilor” (1978), „Drumul lui Pilgrim” (1980) „Pro” (1980), „Stăpânul Everonului” (1979), „Anii de fier” (1980), „Să nu-l iubești pe om” (1981), „Supraviețuiște!” (1984), „Jamie cel Roșu” (1984; împreună cu Roland Green), „Dincolo de Dar-al-Harb” (1985), „Invadatorii” (1985), „Omul refuzat de toate lumile” (1986), „Ultimul vis” (1986), „Anvergura minții” (1986), „Omul e veșnic” (1986), „Străine” (1986), „Începuturile” (1988), „Sfârșiturile” (1988), „Pământul stăpânilor” (1989).

1057 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.