REVISTA NAUTILUS / Clasor SF / Drumul catre Marte

Drumul catre Marte

Catalin Cofaru • 20:47 - 01.10.2012 • 

Plasarea cu succes a unui dispozitiv spaţial pe suprafaţa „planetei roşii” a constituit, în vara acestui an, o operaţiune deosebit de complicată, iar din tentativele iniţiate începând cu anii 60 de U.R.S.S., apoi de Rusia, dar mai ales de S.U.A., doar jumătate au fost încununate de succes. NASA, al cărei robot Curiosity a ajuns cu bine pe Marte, este singura agenţie spaţială din lume care a reuşit până în prezent să exploreze solul marţian, cu şase dispozitive spaţiale.

Istoricul misiunilor spaţiale către Marte, ilustrate şi în filatelie, începe cu luna octombrie 1960, când U.R.S.S. a lansat două navete de câte 650 kg greutate fiecare, Marsnik 1 şi Marsnik 2, care însă s-au dezintegrat rapid, înainte de a atinge orbita terestră. Au urmat, doi ani mai târziu, altele două, denumite Sputnik 22, respectiv Mars 1, alături de un vehicul, Sputnik 24. Toate au fost misiuni eşuate. Probabil Mars 1 nu a reprezentat totuşi un eşec total, deoarece a reuşit să călătorească prin spaţiu aproximativ 106 milioane de kilometri înainte ca Terra să piardă contactul cu ea.

U.R.S.S. a emis în anul 1964 un timbru cu imaginea navetei Mars 1, care a fost proiectată pentru a fotografia suprafaţa planetei Marte şi pentru a trimite date despre radiaţiile cosmice din jurul planetei, impactul cu micrometeoriţi, câmpul magnetic şi posibilii compuşi organici din structura atmosferei.

Misiunile spaţiale au continuat în anul 1964 cu navetele Mariner 3 şi Mariner 4, trimise de S.U.A. prin intermediul NASA. Mariner 3 a avut probleme imediat după lansare, când un scut protector nu s-a detaşat, misiunea fiind una ratată. A urmat, după doar câteva săptămâni, misiunea navetei Mariner 4, care s-a concretizat în transmiterea către Terra a 21 de fotografii cu imagini ale unor cratere şi date despre atmosfera marţiană.

Naveta Mariner 4 a apărut pe mai multe timbre ale unor ţări precum: România (1965 şi 1967), Ungaria (1965), Mali (1971), Cehoslovacia (1966), Yemen (1969) şi Iugoslavia (1967).

Naveta Zond 2 a fost lansată de sovietici în anul 1964, însă misiunea sa a fost sortită eşecului datorită faptului că panourile sale solare nu s-au deschis, iar contactul cu Terra s-a pierdut.

Încununate de succes au fost misiunile navetelor americane Mariner 6 şi Mariner 7, lansate în anul 1969. Cele două navete au transmis către Terra sute de imagini detaliate ale planetei Marte.

 Mariner 6, care apare pe un timbru emis de Bulgaria în anul 1977, a reprezentat un pas important în explorarea planetei Marte, deoarece în proiectarea sa s-au concretizat inovaţii tehnologice precum corecţii ale traiectoriei şi o nouă aranjare a echipamentului în cadrul compartimentelor electronice ale navetei.

În ceea ce priveşte naveta Mariner 7, imaginea sa este prezentă pe timbre emise de Ascension (în 1971), Yemen (în 1969) şi Ras-al-Khaima (în 1970).

Misiunile navetelor lansate în acelaşi an de U.R.S.S. au fost sortite eşecului. Este vorba despre Mars 1969A şi Mars 1969B, rachetele Proton folosite pentru lansare explodând la scurt timp după ascensiune.

Un an prolific pentru misiunile spre Marte a fost 1971. S.U.A. au lansat două navete, Mariner 8 şi Mariner 9, prima fiind însă un eşec, soldată cu prăbuşirea în Oceanul Atlantic. Mariner 9 a fost un succes, devenind primul obiect care a orbitat în jurul altei planete, cartografiind porţiuni întregi din suprafaţa marţiană. Prin intermediul fotografiilor realizate de Mariner 9, s-a concluzionat că Marte a fost o planetă vulcanică în trecut, Olympus Mons fiind cel mai mare vulcan din întregul sistem solar.

Mariner 9, naveta care a trimis spre Terra 7.329 de fotografii pe durata misiunii sale, apare pe timbre emise de state precum: Ungaria (1992), Madagascar (1989), Micronezia (1999), Nevis (2000), Paraguay (1974), România (2001) şi Sierra Leone (1989).

În luna mai 1971, U.R.S.S. a iniţiat trei misiuni către Marte, când planeta s-a aflat la distanţă foarte mică faţă de Terra şi a fost minimizat astfel consumul de combustibil. Prima navetă, Cosmos 419, nu a depăşit orbita terestră datorită unei erori umane de programare.

Însă cu Mars 2, sovieticii au înregistrat un succes răsunător. Naveta a atins orbita marţiană în noiembrie 1971, urmată o lună mai târziu de Mars 3. Împreună, cele două navete au măsurat temperatura suprafeţei planetei Marte şi au transmis foarte multe imagini către Terra, oferind date despre forţa gravitaţională şi despre câmpul magnetic. Fiecare dintre navete a dispus de câte un modul de transport pe solul marţian, însă acestea au fost distruse în încercarea de aterizare, din motive rămase necunoscute.

Ungaria a emis în anul 1974 un timbru cu imaginea navetei Mars 2, acelaşi lucru făcându-l Cuba în anul 1983. U.R.S.S. a lansat în anul 1972 câte un timbru pe care apar navetele Mars 2 şi Mars 3.

Şi anul 1973 a fost unul prolific pentru sovietici, aceştia lansând spre Marte patru misiuni. Mars 4 a avut probleme la sistemul de frânare când a intrat în atmosfera marţiană, dar s-a reuşit totuşi fotografierea planetei. Cu Mars 5 s-a reuşit intrarea pe orbita marţiană şi cele câteva zile ale misiunii s-au concretizat în aproximativ 60 de fotografii şi date despre atmosferă.

Au urmat Mars 6 şi Mars 7, în care s-a încercat aterizarea pe suprafaţa planetei. Vehiculul navetei Mars 6 a aterizat cu succes şi a transmis spre Terra măsurători ale atmosferei, iar cel al navetei Mars 7 s-a pierdut pe suprafaţa planetei Marte după parcurgerea a aproximativ 1.000 de kilometri.

După o pauză de câţiva ani, ideea exporării „planetei roşii” a revenit cu misiunile Phobos 1 şi Phobos 2, aparţinând U.R.S.S. şi axate pe cel mai mare dintre cei doi sateliţi naturali ai planetei, Phobos. Navetele au fost lansate în anul 1988.

Phobos 1, care apare pe un timbru din U.R.S.S. din 1988, a fost sortită eşecului datorită unei greşeli de software şi nu a mai putut fi alimentată cu energie. Misiunea navetei Phobos 2 s-a desfăşurat ceva mai bine, aceasta reuşind să ajungă pe Marte, dar s-a defectat exact în momentul când trebuia să atingă luna Phobos. Imaginea navetei apare pe două timbre, unul emis de U.R.S.S. în anul 1989, iar celălalt de Tanzania în anul 1994.

În anii 90, mai precis în 1992, NASA şi-a reluat „ofensiva” spre Marte cu Mars Observer, satelitul american de observare, cu care se spera colectarea cât mai multor date geo-ştiinţifice şi climatice. NASA a pierdut însă contactul cu naveta la câteva zile după intrarea pe orbita marţiană, cauza fiind o explozie.

Patru ani mai târziu, S.U.A. au revenit cu misiunea navetei Mars Global Surveyor, cea cu ajutorul căreia s-a reuşit recuperarea multor rezultate ale investigaţiilor geologice şi atmosferice ale planetei Marte făcute de Mars Observer. Printre instrumentele navetei Mars Global Surveyor s-au aflat diverse camere video şi un altimetru laser cu care s-au realizat hărţi topografice detaliate ale suprafeţei planetei. Durata de utilizare a navetei a fost prelungită de patru ori faţă de durata stabilită iniţial, iar ultima transmisiune a fost înregistrată în luna noiembrie 2006.

Prima misiune post-sovietică a fost Mars 96, cea în care au fost plasate două vehicule pe suprafaţa planetei Marte. Din păcate, misiunea s-a dovedit a fi un eşec total.

De mai mult noroc s-a bucurat misiunea americană Mars Pathfinder, din anul 1997, în care a fost amenajată pe Marte o bază spaţială dotată cu primul robot care ajungea pe suprafaţa marţiană, robot denumit Sojouener. Misiunile principale ale vehiculului şi ale robotului au fost de a executa măsurători ale atmosferei planetei şi de a analiza compoziţia chimică a rocilor şi a solului.

Robotul, a cărui imagine a fost surprinsă pe un timbru din S.U.A. din anul 1997, a transmis spre Terra 2,3 miliarde de biţi de informaţii, inclusiv fotografii şi probe ale analizelor chimice ale rocilor şi solului, dar şi date despre factorii de mediu de pe Marte, printre care, cea mai importantă informaţie a fost că „planeta roşie” a fost, la un moment dat din trecutul său, rece şi umedă, cu apă existând în stare lichidă.

Nozomi a fost numele navetei cu care Japonia a încercat, în anul 1998, atingerea orbitei marţiene, însă o defecţiune la sistemele electronice a făcut imposibil acest lucru. Operaţiunea a fost terminată în anul 2003, reuşindu-se totuşi transmiterea de imagini spre Terra.

[nggallery id=75]

În anul 1998, NASA a lansat Mars Climate Orbiter, în vederea studierii atmosferei marţiene, inclusiv a apei sale şi a ciclului de dioxid de carbon din compoziţia acesteia. Un an mai târziu, în 1999, a fost lansată şi misiunea Mars Polar Lander, destinată să preleveze două probe importante: penetrarea solului şi colectarea de date despre subsol, respectiv găsirea de dioxid de carbon în gheaţa aflată la polul sud al planetei Marte. Ambele misiuni au eşuat.

În aprilie 2001 a început ceea ce a rămas în istoria astronomiei „Odiseea marţiană”. Prima misiune a purtat chiar acest nume şi a aparţinut S.U.A. Mars Odyssey s-a ocupat de sistemul termal de imagistică şi de spectrometrul cu raze Gamma pentru studierea informaţiilor minearologice de pe Marte. Una dintre hărţile realizate în această misiune indică arii largi bogate în hidrogen, aproape de polul sudic al planetei. Mars Odyssey apare pe un timbru emis de Madagascar în anul 2004.

Agenţia Spaţială Europeană a lansat în anul 2003 misiunea Mars Express, cu scopul de a studia atmosfera planetei Marte şi de a trimite imagini tridimensionale color ale suprafeţei acesteia. Înainte de a intra pe orbita marţiană, Mars Express a lansat un vehicul realizat de Marea Britanie, denumit Beagle 2, însă acesta s-a prăbuşit şi nu s-a mai reuşit comunicarea cu el. Cauzele au rămas necunoscute.

Una dintre imaginile realizate de Mars Express este cea în care apare Nili Fossae, o zonă în care rezultatele analizelor au indicat prezenţa unor minerale argiloase cunoscute sub numele de filosilicaţi. Ulterior, cercetările au indicat faptul că în acea zonă s-a constatat activitate hidrotermală, fapt care ar asigura suficientă energie pentru a susţine activitatea biologică.

În anul 2003 a fost lansată misiunea Mars Exploration Rover, care a constat în plasarea pe suprafaţa planetei a două rovere. Spirit şi Opportunity au aterizat în ianuarie 2004 pentru a îndeplini o misiune de 90 de zile de investigaţii geologice ale planetei, însă ambele au avut misiuni mult mai lungi decât se estimase iniţial.

Vehiculul spaţial Spirit s-a împotmolit într-un sol moale pe suprafaţa planetei Marte, în ianuarie 2009, la 5 ani, 3 luni şi 27 de zile terestre după amartizare şi de 21,6 ori mai mult decât durata planificată. Evenimentul se mai întâmplase şi NASA a analizat situaţia cu grijă, rulând simulări teoretice şi practice pe Terra, după care a programat în cele din urmă Spirit să efectueze manevre de eliberare. Eforturile au continuat un an de zile, până în ianuarie 2012, când oficialii NASA au anunţat că Spirit este blocat fără ieşire în solul moale, dar că va continua să efectueze cercetări ştiinţifice din această poziţie. În iulie 2010, echipa Spirit continua să aştepte mesaje ale vehiculului, care însă nu mai transmisese nicio informaţie din luna martie 2010.

Spirit apare în seria filatelică a statului Comore, din anul 2008, alături de alte vehicule lansate spre Marte. De asemenea, apare într-o serie filatelică din Somalia, emisă în anul 2004.

Printre realizările importante ale vehiculului Opportunity, care încă îşi desfăşoară misiunea pe Marte, se numără descoperirea primului meteorit căzut pe o altă planetă (Heat Shield Rock) şi studierea craterului Victoria.

Ar mai fi de adăugat că a supravieţuit cu greu unor furtuni de praf în anul 2007 şi se îndreaptă în prezent spre craterul Endeavour.

Imaginea Opportunity apare pe un plic „prima zi a emisiunii” din Statele Unite ale Americii, cu o ştampilă specială dedicată evenimentului lansării misiunii spre Marte.

O altă misiune, Mars Reconnaissance Orbiter, a fost lansată în anul 2005. Când naveta a intrat pe orbita marţiană, planeta Marte era deja orbitată sau explorată de alte cinci sonde şi sateliţi: Mars Global Surveyor, Mars Express, Mars Odyssey, precum şi două rovere, ceea ce constituia la vremea respectivă un record al numărului de sonde aflate în apropierea lui Marte.

Mars Reconnaissance Orbiter avea la bord o serie de instrumente ştiinţifice (camere foto, spectrometre şi un aparat radar) utilizate pentru a analiza formele de relief, stratigrafia, minerelale şi gheaţa de pe Marte. În plus, sistemul de comunicaţii a transmis mai multe date spre Terra decât toate celelalte misiuni interplanetare la un loc şi urmează să servească drept satelit de transmisie pentru viitoarele misiuni.

În anul 2006, Mars Reconnaissance Orbiter a realizat prima imagine de înaltă rezoluţie de pe orbita sa ştiinţifică, iar NASA a publicat astfel fotografii detaliate ale craterului Victoria, dar şi ale roverului Opportunity, aflat pe marginea acestuia la acel moment. Spre finele anului 2006 au apărut primele probleme de funcţionare ale Mars Reconnaissance Orbiter, printre care creşterea nivelului de zgomot şi a numărului de pixeli eronaţi la câţiva senzori ai camerei HiRISE (High Resolution Imaging Science Experiment).

HiRISE a continuat însă să transmită imagini ce au permis descoperiri legate de geologia marţiană, cea mai însemnată fiind observarea unor caracteristici ale terenului care indicau prezenţa şi acţiunea dioxidului de carbon lichid sau a apei la suprafaţa planetei Marte în trecutul geologic recent. De asemenea, HiRISE a reuşit să fotografieze vehiculul Phoenix în timpul coborârii spre Vastitas Borealis, la data de 25 mai 2008.

Naveta apare pe emisiuni filatelice aparţinând unor state precum: Liberia, Tanzania, Gambia, Dominica, Grenada Marriacou & Petite Martinique, Sierra Leone şi Togo.

Anul 2007 a constituit continuarea drumului către Marte, lucru ce s-a petrecut odată cu lansarea misiunii Phoenix Mars Lander. Naveta Phoenix a atins solul marţian în luna mai 2008, coborând lin într-una dintre regiunile nordice ale planetei, bogată în apă. Complexul ştiinţific a utilizat braţul său robotic pentru a extrage eşantioane din solul arctic al planetei.

Misiunea a avut două scopuri. Unul a fost studiul istoriei geologice a apei, cheia dezlegării istoriei schimbărilor climatice de pe Marte. A doua a fost evaluarea potenţialei habitabilităţi de la limita gheaţă-sol. Phoenix Mars Lander a fost prima misiune care a adus date de la poli şi a contribuit la strategia principală a NASA pentru explorarea planetei Marte: „Follow the water”. Imaginea navetei este prezentă pe un bloc filatelic din Congo.

Luna noiembrie 2011 înseamnă un punct important de reper în ceea ce priveşte explorarea planetei Marte, întrucât deopotrivă Rusia, China şi S.U.A. au lansat misiuni către „planeta roşie”.

Misiunea Phobos-Grunt a avut ca destinaţie una dintre lunile planetei Marte, Phobos. Aceasta a fost un proiect aparţinând Rusiei, în colaborare cu China, aceasta din urmă lansând tot atunci satelitul Yinghuo-1. Misiunea se va încheia în august 2014, când 200 de grame din solul de pe Phobos vor fi aduse pe Terra. Guyana a lansat în anul 2009 un bloc filatelic având ca subiect misiunea ruso-chineză Phobos-Grunt.

În ceea ce priveşte activitatea S.U.A., acesta s-a concretizat în misiunea Mars Science Laboratory, în cadrul căruia a fost plasat cu succes pe solul planetei Marte robotul Curiosity. Acest lucru s-a întâmplat în luna august 2012. Curiosity are mărimea unui mic autoturism şi cântăreşte 900 kg, devenind astfel cel mai greu obiect creat de mâna omului şi lansat pe Marte vreodată.

Curiosity, inima proiectului american, ce apare pe timbre din Kiribati şi Somalia, va avea o misiune de doi ani pe „planeta roşie”. Principala ţintă a sa este Mount Sharp, misteriosul munte de 5,5 km înălţime, care se află în mijlocul craterului Gale. Misiunile anterioare au transmis date conform cărora pe Mount Sharp s-ar afla urme de argilă şi de sulf, ceea ce sugerează că baza muntelui s-a aflat mult timp în contact cu apa în stare lichidă.

„Visul marţian” rămâne deschis spre viitor şi deja au fost anunţate următoarele misiuni. Specialiştii NASA au anunţat, la numai două săptămâni după plasarea robotului Curiosity pe Marte, că au planificat deja următorul pas. Este vorba de anul 2016, când va fi lansat un nou robot, cu scopul de a studia compoziţia scoarţei marţiene şi de a încerca să descifreze felul în care se formează şi evoluează planetele telurice. Unul din obiectivele majore ale misiunii va fi să determine dacă miezul planetei Marte este solid sau lichid şi motivul pentru care suprafaţa ei nu este compusă din plăci tectonice în mişcare, ca pe Terra.

Spre deosebire de Curiosity, noul robot, denumit InSight, va fi un vehicul cu şase roţi care se va deplasa vreme de doi în craterul marţian Gale, în căutarea unor eventuale urme de viaţă din trecutul planetei, însă el nu va fi mobil.

De asemenea, Agenţia Spaţială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, agenţia va lansa misiunea ExoMars, în 2018.

Până atunci însă, merită să ne satisfacem curiozitatea în ceea ce priveşte „planeta roşie” urmărind cu interes desfăşurarea actualei misiuni. Cine ştie ce putem afla?

2379 vizualizari

Un comentariu

  1. […] aceasta vă propun, în cadrul rubricii Clasor SF din revista Nautilus, o incursiune filatelică printre misiunile spre „planeta roşie”. Am […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.