REVISTA NAUTILUS / BD / Victor Drujiniu: talent si perseverenta

Victor Drujiniu: talent si perseverenta

Dodo Nita • 16:10 - 04.08.2011 • 

Născut pe 8 februarie 1981 la Odorheiul Secuiesc, micuţul Victor se mută cinci ani mai târziu la Sfântu-Gheorghe împreună cu părinţii săi. Citeşte tot ce-i cade în mână în materie de benzi desenate, Pif Gadget, dar mai ales revistele ungureşti cu super-eroi americani, pe care difuzorii de presă le aduc de la Budapesta în primii ani de după schimbarea de regim. Talentat la desen şi dornic să-şi cultive acest talent, se înscrie la Liceul de Artă din localitate, pe care îl va absolvi în 2000. După care, firesc, va urma cursurile Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Absolvent în 2005, lucrează între 2006-2007 la un studio de animaţie 3D, dar după ce acesta e închis, hotărăşte să-şi ia soarta în propriile mâini şi să-şi transforme pasiunea pentru BD în profesie.

Debutează în 2007 cu o scurtă bandă desenată, Taina, apărută în revista SF timişoreană Helion, dar îşi dă repede seama că în România nu va putea trăi din BD, aşa că trimite portofoliul său de lucrări la diverşi editori şi site-uri specializate americane.

Talentul său incipient e remarcat de un agent brazilian. Acesta îi găseşte rapid primele comenzi: Tales from Wonderland: Alice, Grimm Fairy Tales   Return to Wonderland: The Mad Hatter II, The Waking, sunt comicsuri în genul horror, editate între 2008-2009 de Zenescope Entertainment, o mică editură BD americană, la care Victor Drujiniu a asigurat creionajul.

Odată cu aceste publicaţii încep să vină nu numai drepturile de autor dar şi notorietatea. Îşi schimbă agentul cu un altul, Shon C. Bury, de la Space Goat Productions, care îi aduce o primă comandă de la Dark Horse, a treia mare editură din State, după Marvel şi DC Comics. În 2010 era programat să iasă pe piaţă filmul Predators şi, aşa cum se obişnuieşte în America, acesta trebuia acompaniat de o întreagă pleiadă de produse derivate, inclusiv adaptarea BD a filmului. Predators – Film Adaptation este un comic book de 64 de pagini, desenat (creionat) în întregime de Drujiniu şi lansat pe piaţă în vara lui 2010.

In acelaşi an planşele sale de probă pentru seria Buffy the Vampire Slayer sunt refuzate de Dark Horse, care însă îi încredinţează un alt proiect: The Occultist, un comic book one-shot despre puterile magice ale unui om obişnuit.

Victor Drujiniu, ca orice artist BD talentat, îşi dorea să publice la Marvel. Visul i-a fost îndeplinit chiar mai repede decât se aştepta, atunci când a primit comanda să creioneze mai multe planşe dintr-un nou episod din Incredible Hulk: Amadeus Cho. Comicbook-ul a ieşit pe piaţă în ianuarie 2011 şi are meritul de a reuni pe singurii doi români care lucrează în prezent în industria comicsului american: Victor Drujiniu (creionaj) şi Sandu Florea (trasul în tuş). Din colaborarea celor doi au rezultat câteva planşe absolut splendide, cu centauri în plină şarjă, mai adevăraţi decât în realitate (dacă ar exista în realitate centauri!).

Cea mai nouă lucrare a lui Drujiniu tocmai a apărut: Dungeon Siege III Comic este o cărticică BD care se difuzează împreună cu jocul omonim. Planşele din această bandă desenată sunt atât de realist şi minuţios creionate încât aproape nici nu mai au nevoie să fie trase în tuş (a se vedea mostre pe site-ul agentului său www.spacegoatproductions.com).

Victor Drujiniu practică un desen academic, hiper-realist, aşa cum puţini autori români de BD mai lucrează astăzi. Ţinând cont că a intrat pe piaţa americană foarte tânăr (de la vârsta de 27 de ani) îî prevedem o carieră strălucită în domeniu.

Să sperăm – pentru publicul amator românesc – că se va găsi un editor autohton care să-l publice şi în ţara noastră.

3175 vizualizari

3 Comentarii

  1. Eu spune:

    eu nu am gasit seria Dungeon Siege III Comic desenata de Victor. O fi o gresala?
    https://digital.darkhorse.com/profile/415.dungeon-siege-iii-2/

  2. lexman spune:

    greseli par sa fie mai multe. seria nu se numeste Incredible Hulk, ci The Incredible Hulks. totusi desi posed colectia Marvel din ianuarie – atat Hulk cat si The Incredible Hulks – nu l-am gasit pe niciunde pe acest desenator. sint doar desenatorii obisnuiti ai casei: Paul Pelletier, Danny Miki, Gabriel Hardman, Ben Oliver.

  3. Dodo Nita spune:

    Asa cum a scris, seria Dungeon Siege III se difuzeaza exclusiv impreuna cu jocul, nu separat. Mai multe informatii pe adresa impresarului sau.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.