Home Sumar Echipa Ghidul Colaboratorului Contact
Revista online de literatura SF si Fantasy

Gabriel RUSU

Scris de Dodo Nita
publicat in BD, in Nr. 32 / Septembrie 2010

Născut la Gherla, în 1967,  Gabriel Rusu a absolvit Academia de Poliţie şi Facultatea de Drept  din Bucureşti precum şi Facultatea de Istorie din Cluj. În prezent este comisar şi directorul adjunct al Scolii de Poliţie din Cluj.

Desenator realist, debutează după 1989 şi până în 1984  desenează la patru mâini  cu Dorel Bindea    (născut în 1970,  astăzi  militar în armata  Statelor Unite).

Mare cititor de SF, devorează toate publicaţiile de profil care iî cad în mână,  mai ales almanahurile şi revista Anticipaţia şi, nspirat de lecturile sale, desenează numeroase benzi desenate science-fiction.

În 1990 debutează în paginile revistei Academiei de Poliţie din Bucureşti, TÂNĂRUL POLIŢIST, cu BDSF-ul Ultima. Un al doilea debut în paginile revistei UNIVERSUL COPIILOR, unde continuă să publice BDSF: Aventură pe planeta Ohm (cu D.B.); Dispariţii în Ophicus, Precocitate.

Continuă în 1991 cu Planeta tăcerii ( după Pierofrancesco Prosperi) şi Eterna întrebare (după Daniel Militaru, cu D.B.) tot în UNIVERSUL COPIILOR, unde, în 1992, îi  mai apare Jertfa ( cu D.B după Daniel Militaru ), iar în suplimentul STRIP TOP publică Alarmă la –30C ( cu D.B.) şi Eternitate.

În 1993 începe colaborarea şi cu JURNALUL SF,  unde publică Eternitate şi Primăvara nucleară (după Lucian Merişca) dar şi cu suplimentul MINI AZI unde îi apar Sfârşitul (după Ovidiu Bufnilă), Zona interzisă ( cu D.B ), Noapte de iarnă ( după Dan Merişca, în CARUSEL AZI ).

În acelaşi an, în revista POLIŢIA CLUJEANĂ publică primele 3 planşe din serialul Eternul Adam ( după  Michel  Verne) probabil cea mai reuşită bandă desenată a sa. Tot la Cluj iniţiază în ziarul local MESAGERUL TRANSILVAN o pagină săptămânală de benzi desenate unde, vreme de 9 săptămâni va publica alături de alţi desenatori reluări ( Jertfa, Alarmă la –30C, Eternitate, Primăvara nucleară, Sfârşitul ), dar şi  BD inedite ( Pe cale de dispariţie- I, cu D.B., după Lucian Merişca). În fine, Pe cale de dispariţie-II, apare în STRIP TOP.

În 1994 publică Ultimul simbol ( împreună cu D. Bindea şi V. Gubcenco) în MINI AZI iar în 1995 Poarta creaţiei ( cu D.B.) dublu premiată la Salonul BD BRAŞOV’95, apare în alb-negru în JURNALUL SF şi în culori în MINI AZI.Mai publică în MINI AZI Contactul (una din primele sale BD, desenată în 1988 cu D.B) şi Scopul final ( cu D.B) în 1995; Răspunsul, Bila, Sfârşitul, In ceruri, la Manitu, Eternul Adam, Misiunea “Venus” în 1996; Ce-şi face omul cu mâna lui, Aventură la marginea Sistemului Solar în 1997. In acelaşi an îi apare Alarmă la – 3°C în Universul COPIILOR.

De notat că în volumul de proză Deratizare de Lucian Merişca (ed. INSTITUTUL EUROPEAN, Iaşi, 1999) este reprodusă banda sa Primăvara nucleară.

Deşi astăzi nu mai are timp să deseneze (fiind prins între serviciu, doctorat, familie, articole în Magazin Istoric, volume de studii istorice etc) se ocupă totuşi de promovarea benzii desenate şi organizează ateliere BD pentru elevii Şcolii de Poliţie, împreună cu prietenul său, profesorul Adrian Barbu şi în colaborare cu Centrul Cultural Francez din Cluj.

Albume:

1996 – Premiera, ed. RISOPRINT Cluj ( reuneşte 3 povestiri inedite: Ultimul gdaar, după Rodica Bretin, Dracula, text Mihai V. Stoica şi Premiera)Premiul ABDR pentru album de debut, la Salonul BD CRAIOVA’96;

1999 –Porţile creaţiei, sc. Mihai V. Stoica, ed. IMMUNDA, Cluj (Poarta creaţiei, Metamorfoza, Scopul final, In ceruri la Manitu) – Premiul ABDR pentru cel mai bun album,  la Salonul BD ORADEA’99.

Vizualizari: 1150

Articol publicat in 02 Sep, 2010 si semnat Dodo Nita

0 voturi. Voteaza!

Share or print

2 comentarii

Flavian
septembrie 5, 2010 @ 10:34 am

Frumos! Asa politisti sa tot aiba tara asta!

Victor MARTIN
septembrie 5, 2010 @ 1:41 pm

E politist de Cluj, nu de Craiova.

Aboneaza-te la RSS-ul de comentarii al acestui articol. TrackBack URL

Comenteaza

 
Home | Stiri | Recenzii | Povestiri | Dictionar SF | Film | English Page | Calendar | Fandom | Autori | Ghidul Colaboratorului | Contact
Revista Nautilus © 2008 || ISSN 1844 - 0371
  • Carti online
  • nemira.100x50.black
  • Reviste electronice

Materialele prezente pe acest site sunt folosite cu permisiunea autorului/proprietarului si se supun legilor drepturilor de autor.