REVISTA NAUTILUS / BD / Alexandra Gold: „Doresc mereu să învăţ din ceea ce citesc” – interviu

Alexandra Gold: „Doresc mereu să învăţ din ceea ce citesc” – interviu

Dodo Nita • 7:49 - 06.05.2015 • 

Lexi'sAvatarCrăciunul anului 2014 a adus cititorilor prozinului Comics (www.revistacomics.ro) o surpriză cu adevărat plăcută: benzile desenate ale unei noi colaboratoare, Alexandra Gold.

Atât Suflu (nr. 24/decembrie 2014) cât şi Membre fantomă (nr. 25/februarie 2015) sunt povestiri scurte cu subiect SF, cu un puternic impact vizual, fiind desenate realist, după scenarii inedite, cu final neaşteptat.

Iată de ce m-am gândit că ar fi interesant un interviu cu dânsa, cu atât mai mult cu cât, dacă a publicat acum primele ei benzi desenate, Alexandra Gold este o graficiană profesionistă, cu multe cărţi ilustrate la activ. Din păcate (pentru noi cititorii, nu pentru dânsa) Alexandra este mai mult cunoscută în străinătate, decât la noi în ţară.

– Alexandra, pentru început te rugăm să ne comunici câteva date biografice…

– M-am născut în Braşov, în 1986. Am făcut Liceul de Artă clasele V-XII, şi am continuat pe aceeaşi linie, intrând la UNARTE Bucureşti, la Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia „grafic design”. Am absolvit master-ul în 2010, tot la „design”, după care m-am întors în Braşov şi, ca să zic aşa, cercul s-a închis şi am ajuns de unde am plecat, numai că m-am întors cu un bagaj de cunoştinţe şi cu experienţă după încheierea rondului celor 360 grade.

– Mai ţii minte de când ai început să desenezi ? Cine şi în ce împrejurări ţi-a descoperit talentul şi te-a încurajat să mergi pe această cale?

Am desenat mereu, încă din copilărie, era un gest natural pentru mine, chiar dacă aveam în faţă o foaie albă de hârtie, un ziar sau o revistă. Părinţii mei chiar se bucurau şi mă încurajau de fiecare dată. Oricând le arătam desenele mele mă lăudau, făcându-mă să mă simt bine, chiar dacă pe atunci nu erau cine ştie ce, dar în mintea oricărui copil era un lucru mare. Mătuşa mea a auzit de admiterea la Liceul de Artă şi m-a îndrumat să merg la pregătirile de dinaintea examenului. După ce am fost admisă, totul s-a schimbat, am intrat pe un făgaş al vieţii mult mai prielnic. Intotdeauna mi-au plăcut orele de desen de la şcoala generală, dar din upgrade-ul pe care l-am făcut la liceu am putut beneficia de mai multă cunoaştere, având mai multe materii de specialitate din care să absorb informaţii.

– Care sunt cărţile copilăriei tale ? Citeai şi benzi desenate? Ce artişti plastici îţi plăceau când erai mică? Dar acum, ca adult?

– Am crescut cu Disney de la început! Erau benzi desenate cu Donald, Mickey dar şi cărţile realizate după filmele de animaţie precum Albă ca Zăpada, Frumoasa şi Bestia sau Mica Sirenă pe care le răsfoiam la nesfârşit. De artişti nu prea ştiam eu pe atunci dar, dacă ar fi să aleg, pot să îi împart în două categorii: artiştii clasici ai picturii, precum Rembrandt, da Vinci etc., şi artiştii pe care i-am descoperit în ultima decadă. Ceea ce mă atrage la ei este stilul grafic: chiar dacă e vorba de Carl Larsson , Alphonse Mucha, Vladislav Yerko sau Christian Birmingham, stilul lor rezonează cu mine. Desenatori BD foarte buni pe care îi admir sunt: Alessandro Barbucci, Joe Benitez, Miki Montllo, Becky Cloonan şi, mai nou, Alex Talambă. Lista, desigur, nu se termină aici…

Când ai debutat şi cum? Ai trimis portofoliul tău de desene la diverşi autori şi editori sau ai fost contactată pe blog?

– La întoarcerea mea în Braşov căutam un loc de muncă şi nu găseam în domeniu. Atunci am aplicat la un call center, dar nu am fost admisă, însă eşecul s-a transformat într-o revelaţie. Discutând cu o fostă colegă de facultate am primit un pont bun. De atunci treburile au decurs destul de bine şi am fost contactată de scriitori independenţi cu care am colaborat foarte bine.

– De pe blogul tău (lexillo.blogspot.ro) aflăm că ai ilustrat 24 de cărţi pentru copii, scrise de autori americani, mai cu seamă de Ally Nathaniel şi Robin Yang (seria „Enchanted Collar”). Majoritatea colaboratorilor tăi sunt autoare de cărţi pentru copiii de vârstă şcolară. Te identifici cu aspiraţiile lor de a se adresa acestui tip de lectorat?

– 24 nu înseamnă un număr pentru mine, pur şi simplu s-au acumulat şi încă se mai adaugă cărţi la acel ‚24’, care va deveni un ‚25’ sau ‚30’ etc. Ideea este că eu am acceptat să colaborez cu persoane care au avut concepte interesante şi pe care am dorit să le transpun în mediul ilustraţiei. Eu pot să mă adresez şi altor categorii de vârstă dacă se cere, nu rămân fixată numai pe un segment, totul constă în înţelegerea conceptului. Dacă imaginea din capul meu se clarifică, sunt capabilă să interpretez şi alte variaţii. Cu fiecare proiect învăţ ceva nou.

– Ce tehnici de lucru foloseşti? Mai întâi desenezi cu creionul pe hârtie şi apoi foloseşti Photoshop-ul pentru culoare, sau desenezi direct pe tableta grafică?

– Înainte să fac cunoştinţă cu tehnica digitală am aplicat tradiţionalul. În ultima vreme desenez direct în Photoshop, şi pot să spun că e mai bine aşa, pentru că digitalul îmi permite să manipulez anumite aspecte fundamentale, precum perspectiva sau gama cromatică. Nu am renunţat la tradiţional şi încă mai desenez pe hârtie, chiar dacă folosesc creion mecanic sau colorat, sunt unele momente în care mi se face dor sau simt nevoia de a mă testa ca să văd dacă încă mai am flexibilitatea aceea necesară.

– După ce ani de zile ai desenat ilustraţie pentru copii, iată că începi a te face cunoscută şi în ţara noastră, dar prin bandă desenată. De ce te simţi atrasă şi de acest mijloc de expresie artistică?

– Când am aplicat pentru facultate am fost nevoită să aleg între grafică şi design şi am ‚riscat’ cu design-ul, când am aflat că nu se face ilustraţie/animaţie ca în America. In toţi cei 5 ani de facultate nu am renunţat să desenez. Ilustraţia pentru copii a fost o gură de aer proaspăt după rigiditatea impusă de design. Portofoliul meu conţine numai ilustraţie, fapt care dovedeşte nerenunţarea la pasiunea mea din copilărie. Banda desenată a fost la rândul ei o altă pasiune, pe care o aveam încă de când eram în clasa a V-a. La şcoală aveam un cerc al nostru, în care desenam benzi şi citeam manga. Atracţia pentru acest mediu a continuat în afara orelor, când stăteam acasă şi desenam pentru amuzamentul propriu – încă mai ţin în folii de plastic sute de pagini de bandă desenată, acumulate din 2001. Mai nou, la colecţie, s-au adăugat şi pagini de storyboard şi un scenariu de roman grafic. Actualmente banda desenată reprezintă altceva pentru mine, a devenit un mod de eliberare din cotidianul ilustraţiei. În revista Comics am publicat scurte povestiri deghizate în benzi desenate şi intenţionez, pe viitor, să nu mă las de acest obicei.

– Ştiu că ai în lucru şi un roman grafic. Poţi să ne spui mai multe despre el?

– Romanul grafic stă deocamdată pe tuşă, pentru a face loc unui alt proiect mai vechi. In urmă cu vreo trei ani am scris o carte, care a umplut paginile a 4 caiete dictando şi pe care aveam de gând să o public dar, între timp, planurile s-au răsturnat la 180 grade şi iată că romanul literar e pe cale de a deveni un roman grafic. Am luat această decizie sub influenţa popularităţii câştigate de romanele grafice în comunitatea de cititori străini de pe YouTube. Câteva detalii despre acest roman: va fi o carte de acţiune/romance cu iz de nostalgie, având ca protagonişti saşi din Transilvania, pe la 1900, într-un univers alternativ, nu vă spun mai multe pentru că proiectul este încă la început, dar sper să vă surprind pe parcursul derulării sale.

– În afară de desen, ce alte pasiuni mai ai? Urmăreşti mica scenă a benzii desenate româneşti? Ce albume sau ce autori ai remarcat?

– Lectura, jocurile de aventură, filmul, muzica şi natura – le îmbin pe toate cu brio când părăsesc studioul de lucru . O plimbare în aer liber rezolvă multe, admir natura ca sursă inepuizabilă de inspiraţie, este absolut incredibil cum acelaşi peisaj pe care îl privesc pe fereastra camerei este neschimbat dar fascinant de fiecare dată.

Legat de banda desenată românească, pot să afirm că mă captivează un singur aspect la ea – dezvoltarea sa. Remarc o evoluţie cu fiecare proiect publicat şi, deşi nu diger foarte multă bandă autohtonă, savurez cu plăcere benzile bine făcute. Tind sa fiu mai selectivă cu aportul de informaţie, pentru că doresc mereu să învăţ din ceea ce citesc. Apreciez foarte mult ceea ce fac Xiusha şi Tamba.

– Ce planuri de viitor ai? Ele includ şi scena editorială românească ?

– Viitorul e destul de incert şi, uneori, simt că mă lupt cu morile de vânt, pentru că descopăr din ce în ce mai multă reticenţă. Încerc să public ceva aici în România şi sper cu toată ardoarea să şi reuşesc, pentru că doresc să contribui la dezvoltarea artei autohtone. Dacă planurile mele dau greş, atunci alternativa rămâne străinătatea. Dacă ar fi să transmit un mesaj editorilor, le-aş spune clar: haideţi să contribuim la dezvoltarea pieţii de ilustraţie/carte/bandă desenată şi să o scoatem din categoria de ‚nişă’. Haideţi să dăm o şansă tinerelor talente româneşti să se remarce, în loc să importăm la nesfârşit…

Craiova-Braşov, martie 2015

972 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.