REVISTA NAUTILUS / Articole / Utopia în „Sfirsitul copilariei” – Zoran Zivkovic (Serbia)

Utopia în „Sfirsitul copilariei” – Zoran Zivkovic (Serbia)

Zoran Zivkovic • 17:59 - 07.08.2012 • 

Nici o Utopie nu poate oferi vreodată satisfacţie tuturor, tot timpul. În timp ce condiţia lor materială se îmbunătăţeşte, oamenii îşi cresc pretenţiile şi devin nemulţumiţi cu puterea şi cu posesiunile care odată le-ar fi părut dincolo de cele mai nebuneşti visuri. Şi chiar şi atunci cînd lumea exterioară a acordat tot ce se putea, tot mai rămîn căutarile minţii şi dorinţele inimii – Arthur C. Clarke, „Sfîrşitul copilăriei” (Childhood’s End, 1953)

Romanul „Sfîrşitul copilăriei” a rezultat din amplificarea considerabilă a nuvelei „Guardian Angel”, care iniţial a apărut în două versiuni: una oarecum mai scurtă în aprilie 1950 în revista americană Famous Fantastic Mysteries editată de James Blish care a condensat şi a făcut modificări minore textului şi versiunea originală pe care Clarke a publicat-o în iarna anului 1950 în revista britanică New Worlds. Aceasta din urmă a fost ulterior folosită ca fundament pentru prima dintre cele trei părţi ale cărţii viitoare. Cartea aceasta are un loc special în scrierile SF ale lui Clarke pentru că, printre altele, prezintă axiologia cea mai completă a viziunii autorului printr-o probă concretă de utopie ştiinţifică. Unul dintre avantajele dezvoltării acestui motiv, în „Sfîrşitul copilăriei” este faptul că acesta nu deţine o poziţie-cheie în structura intrigii ci apare într-o cadru mai larg de referinţă în care condiţiile sînt prielnice pentru a-l studia utilizînd perspectiva exterioară şi cea internă.

În plasarea utopiei ştiinţifice pe coordonatele unei istorii cosmice a speciei umane şi nu într-o perspectivă strict terestră, Clarke a fost obligat să re-examineze plauzibilitatea funcţiunii pe care utopia este întemeiată, precum şi soliditatea obiectivelor susţinute. Într-adevăr, această re-examinare nu minimalizează ştiinţa în esenţă, ca factor-cheie al unui nivel specific de dezvoltare a civilizaţiei, dar revelează anumite insuficienţe generale ale Utopiei, care se întemeiază pe aceasta în ceea ce priveşte un sistem mai general şi relevant de valori mai degrabă decît idealuri efemere ale „copilăriei” omenirii.

Utopia ştiinţifică descrisă în această lucrare a autorului britanic are o caracteristică semnificativă. Ea nu reprezintă roadele zelului uman, ci mai degrabă survine ca urmare a intervenţiei externe a unor fiinţe nepămînteşti, al căror grad de progres ştiinţific este incomparabil mai mare decît al Omului. Motivele acestor decizii „altruiste” ale Overlozilor nu sînt direct analizabile pentru noi; în plus, actorii umani angrenaţi în intriga romanului „Sfîrşitul copilăriei” nu reuşesc să integreze tot ceea ce li se întîmplase pînă la sfîrşitul romanului, atunci cînd devenise clar faptul că Utopia în planurile oaspeţilor din cosmos, a fost doar o etapă temporară şi secundară, al cărui fond a fost lipsit de motive altruiste în sensul strict al cuvîntului.

Clarke citează trei condiţii care au permis Overlorzilor să schimbe fundamental lumea oamenilor în doar cincizeci de ani: „un obiectiv clar stabilit”, „cunoaşterea ingineriei sociale” şi „posesia puterii”. Din descrierea realizării ulterioare a „noii lumi” devine clar cu toate acestea faptul că primele două sînt doar condiţii prealabile de fapt pentru crearea unei Utopii, în timp ce punctul central este „puterea.” Clarke a înţeles prin acest termen volumul corespunzător de cunoştinţe ştiinţifice necesare pentru a stabili o formă pozitivistă de control asupra planetei pe care Omul locuieşte. La fel ca în toate utopiile, acest control al lumii omului are ca scop crearea condiţiilor în care fiecare individ ar fi eliberat de obligaţiile care împiedică activitatea sa creatoare. În „Sfîrşitul copilăriei” aceste aspecte sînt tratate în detaliu de două ori, în capitolele şase şi zece. Emanciparea individului-creator are loc pe mai multe niveluri, începînd cu munca propriu-zisă pînă la activităţile din lumea divertismentului şi anumite domenii ale sportului. În primul rînd Overlorzii au instituit producerea complet automatizată a mărfurilor consumului de bază, eradicînd lupta pentru existenţă caracteristică tuturor perioadelor anterioare.

„Săptămîna medie de lucru era acum de douăzeci de ore, dar aceste douăzeci de ore nu erau o sinecură. Prea puţină muncă rămăsese de făcut şi aceea de rutină, mecanică. Minţile oamenilor erau prea valoroase pentru a fi risipite pe sarcini pe care cîteva mii de tranzistoare, ceva celule fotoelectrice şi un metru cub de circuite imprimate le puteau îndeplini.”

Lenea, care a rezultat dintr-un excedent de timp liber la dispoziţia cuiva, a permis tuturor să se dedice unei educaţii mai detaliate, complete şi pe termen lung. În paralel cu o creştere a nivelului general al educaţiei, a existat şi un punct final de ruptură cu anumite noţiuni tradiţionale de natură spirituală care au împovărat omenirea, neexistînd vreo bază reală pentru acestea. Datorită unui dispozitiv obţinut de la Overlorzi, oamenii au obţinut o perspectivă directă a propriei lor istorii şi a perioadei fondării tuturor religiilor mai importante ale lumii, date suficiente pentru a provoca dispariţia superstiţiilor. „Omenirea şi-a pierdut vechii zei: acum este suficient de matură ca să nu aibă nevoie de unii noi.” Nivelul de prosperitate sau mai degrabă un standard foarte ridicat de trai, a condus la scăderea neînţelegerilor ideologice şi la desfiinţarea armatelor permanente. Aceste schimbări globale precum şi o întreagă gamă de acţiuni mai mici ale Overlorzilor au dus la o reacţie în lanţ a îmbunătăţirilor situaţiei generale a multor domenii de importanţă secundară. Dispariţia frontierelor de stat (linii imaginare) a creat „O lume unită”, mergînd pînă la dispariţia prejudecăţilor rasiale. Criminalitatea practic a dispărut, Overlorzii avînd mijloace aproape nelimitate de monitorizare. Omenirea a devenit extrem de mobilă, „şi nu exista vreun loc pe planetă unde ştiinţa şi tehnologia n-ar fi putut oferi cuiva o casă confortabilă, în cazul în care o dorea suficient de mult.”

Unele progrese au fost realizate fără asistenţă din partea Overlorzilor. Prin descoperirea unui contraceptiv oral complet sigur precum şi a unei metode fiabile pentru stabilirea paternităţii, specia umană s-a debarasat în sfîrşit de ultimele vestigii ale moralei puritane. În cele din urmă, majoritatea oamenilor a avut posibilitatea de a petrece o bună parte din timpul lor disponibil cu diverse sporturi şi în general dedicării divertismentului, astfel că întreaga planetă a început încet-încet să arate ca „un mare loc de joacă”.

Tocmai în această etapă vom vedea primele fisuri în structura Utopiei ştiinţifice dar numai pentru omenire şi nu pentru Overlorzi care nu au considerat niciodată Utopia ca fiind scopul final, ci mai degrabă doar un instrument. Deşi oamenii au dobîndit în cele din urmă condiţii ireproşabile pentru manifestarea potenţialului lor creativ, nestingheriţi de prea multele restricţii ale lumii vechi, lenea — condiţie creativă sine qua non — a început să se transforme treptat în reversul negativ — plictiseala. Cursul acestei regresii s-a reflectat asupra unui număr de niveluri, dar în esenţă a avut o cauză uniformă. Apariţia Overlorzilor şi prezenţa lor neîntreruptă a avut un efect deosebit de inhibitoriu asupra fundamentalului factor creativ uman — curiozitatea. Nu mai exista nici un sens în a-ţi irosi întreaga viaţă pentru rezolvarea misterelor acelor aspecte ştiinţifice, artistice şi filosofice pe care Overlorzii le descoperiseră probabil, cu mult timp în urmă. Această paralizare a instinctului de explorator a devenit evidentă în domeniul artei.

„Sfîrşitul certurilor şi conflictelor de toate tipurile a însemnat de asemenea, sfîrşitul virtual al artei creative. Erau nenumăraţi artişti amatori şi profesionişti, dar nu mai existau noi lucrări cu adevărat remarcabile de literatură, muzică, pictură sau sculptură şi asta timp de generaţii. Lumea trăia pe spinarea gloriei unui trecut care nu se putea reîntoarce.”

Stagnarea în domeniul ştiinţei a fost parţial ascunsă datorită unui boom fără precedent în aşa-numitele „discipline descriptive”, în care faptele erau doar colectate şi compilate, aşa că aproape nimeni nu a observat lipsa teoreticienilor care ar fi putut organiza şi conecta toate aceste date într-un sistem. „Lucrurile cu adevărat profunde, au trecut de asemenea, neobservate. Era o eră complet seculară.” Într-adevăr, specia căreia i-a fost brusc garantată libertatea nelimitată şi căreia i s-au oferit surse inepuizabile de diferite tipuri de divertisment — care „potrivit standardelor perioadelor anterioare ţineau de Utopia” — a fost atît de cufundată în „satisfacţia prezentului” încît anxioasa întrebare a rarilor filosofi, „Încotro mergem?”, nu atinge conştiinţa nimănui. În timp ce această problemă fundamentală, la fel ca în toate perioadele dinainte a rămas la un nivel pur academic, fisurile din utopia ştiinţifică a Overlorzilor au început să provoace suspiciune printre oamenii sensibili exact în punctul cel mai vulnerabil: în artă. Faptul că stagnarea se transformase deja în decadenţă în acest domeniu a incitat noi dezbateri cu privire la motivele şi politicile noi veniţilor din spaţiu. „Să fi fost posibil ca în ciuda inteligenţei lor enorme Overlorzii să nu fi înţeles cu adevărat omenirea şi să fi făcut o greşeală teribilă plecînd de la cele mai bune motive? Să presupunem că în pasiunea lor altruistă pentru justiţie şi ordine au hotărît să reformeze lumea, dar nu şi-au dat seama că în acest proces distrugeau sufletul Omului?”

Aceasta primă critică explicită a Utopiei ştiinţifice a condus la apariţia unei noi utopii care, într-adevăr, a fost fondată, de asemenea, pe baze ştiinţifice, dar al cărui scop final nu era prosperitatea materială, ci mai degrabă redobîndirea potenţialului creativ pierdut de oameni, care se transformaseră din ce în ce mai mult în „bureţi pasivi ce absorbeau mereu, dar niciodată nu creau ceva”. Acest nouă Utopie artistică s-a dezvoltat pe locul unde utopia ştiinţifică îşi pierduse iniţiativa, închizînd orizonturile spirituale ale omului. Utopia artistică şi-a dobîndit întruchiparea directă prin fondarea unei colonii numită „Noua Atenă”. Această colonie a apărut ca urmare a unor planuri complexe şi ample în domeniul ingineriei sociale, care au servit ca bază pentru măsurile de siguranţă definite ca fiind optime pentru „Noua Atenă”: dimensiunea acestei comunităţi, compoziţia populaţiei, modelul de ordine socială, precum şi obiectivele pe termen lung. Totuşi, indiferent de toate aceste garanţii ştiinţifice, înfiinţarea Noii Atene a fost întîmpinată cu un anumit scepticism din două motive. Într-un anumit sens, colonia reprezenta o provocare pentru politica Overlorzilor care nu împiedicaseră niciodată ambiţiile artistice ale poporului, dar nici nu le încurajaseră. Cu toate acestea, la fel ca în multe cazuri precedente, cei veniţi din spaţiu nu au reacţionat deloc, rămînînd complet indiferenţi faţă de toate activităţile pămîntenilor care nu periclitau bunăstarea generală.

Al doilea motiv care a generat o parţială suspiciune în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale Noii Atene a provenit pe baza experienţei din trecut. „Cu toate acestea, chiar şi în trecut, cu mult înainte oricărei cunoaşteri reale a dinamicii sociale, au existat multe comunităţi dedicate unor scopuri speciale, religioase sau filosofice. Este adevărat că rata lor de mortalitate a fost ridicată, dar unele au supravieţuit.”

Idealul încorporat în Noua Atenă a fost ceva aproape fără precedent în trecut. Conceptul de bază al fondatorilor acestei comunităţi utopice a fost „edificarea unui grup cultural independent, stabil, avînd propriile tradiţii artistice.” Precondiţia aceste tradiţii a constat într-o concentraţie mare de artişti de nivel mondial („… nimic nu este mai stimulativ decît conflictul dintre minţile cu interese similare”), care ar fi trebuit să realizeze optimul din utilizarea creativă a lenei. „Toată lumea de pe aceasta insulă”, spune unul dintre liderii Noii Atene, „are o ambiţie, care poate fi rezumată într-un mod foarte simplu: de a face „ceva”, oricât de mic, mai bine decît oricine altcineva.”

Este evident că valoarea acestei activităţi defineşte în acelaşi timp valoarea în sine a Utopiei artistice. Eforturile creative ale locuitorilor din Noua Atenă au fost, în primul rînd, concentrate asupra descoperirii unor forme originale de expresie, în domeniile artistice tradiţionale, precum şi în cele noi. Este, totuşi, simptomatic faptul că această aspiraţie spre originalitate, ca o afirmare a creativităţii, a fost în mare parte redusă la o serie de experimente descrise în mod rezonabil într-o ocazie ca fiind „agresiv moderniste”. Cum numărul posibilităţilor experimentale în contextul domeniilor cunoscute de exprimare artistică este finit, au apărut premoniţii cu privire la orizonturile finale ale tuturor domeniileor artistice.

Într-adevăr, acest fapt nu a ameninţat potenţialul creativ al locuitorilor din Noua Atenă fiind nevoie de generaţii pentru a finaliza experimentele deja iniţiate. Totuşi, conştientizarea existenţei frontierei finale a artei a avut un impact semnificativ asupra apariţiei discrete a îndoielii cu privire la valoarea generală a acestei forme de expresie spirituală a omului sau, mai degrabă, îndoiala în ceea ce priveşte importanţa artei umane în afara coordonatelor strict locale ale Pămîntului, coordonate care acum au corelaţii incomparabil mai vaste în perspectiva cosmică a dezvoltării omenirii, o reamintire constantă a acesteia fiind prezenţa Overlorzilor. În această situaţie, a fost extrem de interesantă, dar într-un anumit sens lipsită de relevanţă, opinia extratereştrilor despre valoarea generală a artei şi în ultimă instanţă despre utilitatea utopiei numită Noua Atenă. O oportunitate privind această confirmare a fost în timpul vizitei unui dintre Overlorzi. — Care era programatic destinată analizei modului de viaţă şi obiectivelor coloniei, vizită ale cărei motive reale au fost de o natură complet diferită. „Au fost unii pe insulă, care au salutat această vizită ca pe o şansă de a soluţiona una dintre problemele minore ale psihologiei Overlorzilor, atitudinea lor faţă de artă. O privesc ca pe o aberaţie copilărească a speciei umane?” (subliniat de către Zoran Živković)

Opinia Overlorzilor cu privire la valoarea expresiei artistice a pămîntenilor este într-adevăr dificil de a fi definită datorită refuzului extratreştrilor de a oferi orice care ar fi putut sugera chiar şi vag scopul final al angajamentului „altruist” faţă de omenire. Totuşi, au existat două ocazii în care s-a putut afla ceva mai mult despre punctul de vedere al extratereştrilor. În primul caz, concluzia a fost indirectă, pe baza reacţiei unui Overlord atunci cînd a vizionat un spectacol de teatru. De fapt, acesta a reacţionat în mod adecvat şi la timp, dar o anumită îndoială a rămas. „S-ar putea ca Overlordul să fi interpretat în mod magistral „o reacţie” urmărind spectacolul numai conform logicii şi păstrîndu-şi propriile sale emoţii stranii complet neatinse, precum un antropolog care ar lua parte la un ritual primitiv.”

Cea de a doua ocazie, a fost o întrebare concretă pusă Overlordului în legătură cu dihotomia tradiţională a culturii omenirii — dihotomia dintre artă şi ştiinţă — care ascundea o intenţie de a descoperi dacă, din perspectiva Overlorzilor, toţi artiştii reprezintă de fapt persoane anormale, întrupări ale „aberaţiei puerile a speciei umane”. Overlordul evită să dea un răspuns direct, utilizarea unui silogism ambiguu: „Dacă toţi artiştii sînt anormali şi toţi oamenii sînt artişti, avem un silogism interesant…” Locuitorii comunităţii utopice nu pot decît ghici sensul real al acestui silogism, care implica simultan, o judecată cu privire la valoarea Noii Atene.

În acest sens, cititorii romanului „Sfîrşitul copilăriei” sînt într-o poziţie ceva mai favorabilă. Ei au posibilitatea de a participa la prezentarea raportului de către Overlordul care a efectuat inspecţia Noii Atene — un raport, care introduce în mod direct, pentru prima oară, o perspectivă cosmică, în procesul de evaluare al încercărilor umane de a proteja forma artistică a expresivităţii în spiritul său creator, ceva care nu a fost niciodată pus în pericol în trecut, cel puţin nu în cadrul de referinţă al Pămîntului. Tantalterresco afirmă că n-ar trebui decisă vreo acţiune în legătură cu Noua Atenă. Şi adaugă, „Este un experiment interesant, dar nu poate în nici un fel să afecteze viitorul.” Acum este complet sigur că judecata axiologică, aceea condensată în adjectivul „interesant”, a fost cu adevărat pronunţată din punct de vedere al perspectivei „unui antropolog luînd parte la un ritual primitiv”. Din perspectiva viitorului sau a utilităţii cosmice a speciei umane, experimentul utopic numit Noua Atenă, care a reprezentat expresia artistică a celor mai mari valori creative ale omenirii, reprezintă de fapt doar „o aberaţie copilărescă a speciei umane.”
Cu toate acestea, din acest punct de vedere, orice alt tip de Utopie — care reprezintă sfîrşitul şi nu numai instrumentul de dezvoltare universal-cosmică — este la fel de efemer şi nu are nici un impact real asupra viitorului. Lipsa de valoare rezultă din caracterul static, non-progresiv al motivului mitic al „Paradisul regăsit” sau al „Epocii de Aur”, care se află la fundamentul oricărei Utopii.

În „Sfîrşitul copilăriei”, numai Overlorzii posedă conştientizarea tranzienţei şi instabilităţii utopiei. La finalul a părţii a doua a cărţii, care în mod intenţionat poartă titlul „Epoca de Aur”, Coordonatorul Pămîntului, Karellen, rezumă strălucit întreaga tragedie a acestui mit: „N-o să ştie niciodată cît de norocoşi au fost. Timp de o viaţă, omenirea a avut parte de maxim de fericire pe care orice specie o poate avea vreodată. Aceasta a fost Epoca de Aur. Dar aurul e de asemenea şi culoarea apusului, a toamnei: şi numai urechile lui Karellen ar fi putut prinde primele scîncete ale viscolelor iernii. Şi numai Karellen ştia cu ce rapiditate inexorabilă se apropia de sfîrşit Epoca de Aur.”
Iar întrebarea ultimilor filosofi, uşor trecută cu vederea apare din nou în prim-plan în toată monumentalitatea sa: „Şi de aici, încotro?”

Dimensiunea cosmică a dezvoltării speciilor inteligente. — Potrivit conceptului lui Arthur C.Clarke —nu recunoaşte Utopia. Cei care au pariat totul pe Epoca de Aur, indiferent dacă aceasta se bazează pe ştiinţă, artă sau pe un al treilea element, au pierdut orice importanţă în ordinea universului, scufundîndu-se în mod inexorabil în stagnare şi decadenţă. În scopul de a atinge niveluri mai ridicate — evoluţia cosmică —Utopia trebuie să fie acceptată doar ca un instrument şi nu ca scop final. De cealaltă parte a tuturor utopiilor pietrificate în idealurile efemere din perioada „copilăriei” omenirii, sînt noi dimensiuni ale existenţei. Drumul către acestea se află în opoziţie faţă de orice altruism sau scop final al fiecărei Utopii: prosperitatea autosatisfăcută.
Desigur, natura creează întotdeauna o abundenţă risipitoare care permite prevalenţa acelor specii „raţionale”, care nu avut atîta curaj de a înfrunta această provocare şi de a depăşi nivelul Utopiei. „Ei s-au întors cît mai era încă timp, evitînd atît pericolul cît şi evoluţia. Lumile lor au devenit insule elizee ale unui conţinut vid, nemai jucînd în continuare nici un rol în povestea Universului.”

© Zoran Živković
Traducere de Cristian Tamaş
Traducerea şi publicarea s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Zoran Živković (scriitor, eseist, cercetător, editor şi traducător) este laureatul Premiului World Fantasy 2003.
Zoran Živković este la ora actuală alături de Andrzej Sapkovski (Polonia), Michal Ajvaz (Cehia) şi Serghei Lukianenko (Rusia) unul dintre cei mai celebri scriitori est-europeni de literatură a imaginarului din întreaga lume.
Živković este un redutabil eseist şi enciclopedist al science fiction-ului, autorul a optsprezece cărţi de ficţiune, a cinci volume non-fiction şi de asemenea, profesor de creative writing la Universitatea din Belgrad (Serbia).
Este căsătorit cu Mia şi are doi fii, Uroš and Andreja.

Cărţile lui Živković au apărut în 50 de ediţii internaţionale în mai mult de 20 de limbi.
„Cum a remarcat un cinic, să scrii în sîrbeşte echivalează cu a nu scrie deloc. Opera ta va disponibilă unui număr teoretic de maxim 10 milioane de cititori, deşi numărul real de cititori este cu mult, mult mai mic. Nu mi-am dorit să fiu primul din satul meu aşa că a trebuit să îmi încerc norocul la oraş, obţinînd traduceri în engleză ale scrierilor mele.
Un text scris în engleză poate fi citit nu numai în ţările anglofone ci pe tot globul. Mărturisesc că întotdeauna i-am invidiat pe autorii care scriu nativ în engleză. În primul rînd, nu trebuie să le pese de vreo traducere a lucrărilor lor. În al doilea rînd, nu trebuie să plătească pentru traduceri. O fac editorii în locul lor.” – Zoran Živković

La întrebarea lui Jason Erik Lundberg, „Există o piaţă pentru SF-ul sîrbesc?”, Zoran Živković a răspuns, „Aproape deloc, parţial datorită faptului că nu prea există SF sîrbesc.”

Proza sa aparţine literaturii fantastice iar criticii literari consideră că Živković aparţine unei filiaţii care îi are ca mentori pe Mihail Bulgakov, Kafka şi Stanislaw Lem.

Agentul literar al lui Zoran Živković este John Jarrold Literary Agency. Volumul lui Živković, „Biblioteca”, care a obţinut World Fantasy Award 2003, a fost nominalizat în 2004 şi pentru International IMPAC Dublin Literary Award. „Biblioteca” este un ciclu compus din şase povestiri unite de aceeaşi temă şi obsesie, bibliofilia: un scriitor accesează un site unde toate viitoarele lui cărţi sînt disponibile, un singuratic se îneacă într-un torent de cărţi care-i izvorăsc din cutia poştală, o bibliotecă obişnuită se transformă noaptea într-o arhivă a sufletelor, Diavolul se hotărăşte să crească nivelul alfabetizării în infern, un bibliofil se chinuie să scape de singurul exemplar paperback din colecţie.

„În mod fundamental, nu există decît două teme în nobila artă a ficţiunii: dragostea şi moartea. Restul nu reprezintă decît derivate. Erosul şi Thanatos sînt într-un permanent conflict în proza mea. După umila mea părere, am obţinut rezultate atunci cînd am reuşit să reconciliez aceste contrarii” – Zoran Živković

Zoran Živković s-a născut pe 5 octombrie 1948 în Belgrad unde locuieşte şi astăzi. În 1973 a absolvit Facultatea de Filologie din Belgrad, secţia de Literatură generală, lucrarea de licenţă referindu-se la teorie literară.

A obţinut masteratul în 1979, cu teza „Antropomorfismul şi motivul primului contact în opera lui Arthur C.Clarke” („Antropomorfizam i motiv prvog kontakta u delima Artura Klarka”) şi doctoratul în 1982. Dizertaţia sa, „Science Fiction-ul, gen al prozei artistice” („Nastanak naučne fantastike kao žanra umetničke proze”), a fost publicată în antologia proprie „Contemporanii viitorului”, împreună cu nişte povestiri. În 1982, Živković a fondat editura Polaris, prima editură particulară din Iugoslavia comunistă. A publicat peste 100 de cărţi SF.

„Ideea mea iniţială a fost să public în Iugoslavia, „2010: A doua Odisee Spaţială” de Arthur C. Clarke. Reacţia publicului a fost atît de favorabilă încît pur şi simplu nu m-am mai putut opri. În următorii 18 ani, am publicat la editura Polaris mai mult de 200 de titluri. În 2000, a trebuit totuşi să decid ce doream să fiu: editor sau scriitor. Trecusem de cincizeci de ani şi nu mai puteam să-mi atribui ambele roluri” – Zoran Živković

Zoran Živković a fost creatorul în 1984 a unei emisiuni serial despre filmul SF, intitulat „Ecranul înstelat” („Zvezdani ekran”). Această emisiune l-a inspirat în scrierea unui volum de eseuri purtînd acelaşi nume. În 2005, Studio B (canal TV belgrădean) a produs serialul „Colecţionarul”, ecranizarea nuvelei cu acelaşi nume, din volumul „Douăsprezece colecţii”.
Zoran Živković este autorul „Enciclopediei Science Fiction-ului” („Enciklopedija naučne fantastike”), un studiu de mari dimensiuni publicat în două volume. Din anul 2000 s-a distanţat de activitatea de critic şi eseist SF şi s-a dedicat în întregime prozei fantastice. În 2007 a devenit profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii Belgrad.

Premii:

– În 1994, „Al patrulea cerc” a obţinut Premiul Miloš Crnjanski
– În 1998, „Cadourile timpului” a fost nominalizat la Premiul NIN
– În 2003, „Biblioteca” a obţinut World Fantasy Award
– În 2004, „Biblioteca” a fost nominalizată la International IMPAC Dublin Literary Award
– În 2006, „Şapte atingeri ale muzicii” a obţinut Award of Excellence in the General Trade Category (55th Annual Chicago Book Clinic Book and Media Show)
– În 2007, „Podul” a obţinut Premiul Sekulić
– În 2007, Zoran Živković a fost laureat al Premiului Stefan Mitrov Ljubiša pentru excelenţă în literatură
2007: „Videocamera ascunsă” – nominalizare International IMPAC Dublin Literary Award
2007: „Paşi în ceaţă” – BookSense Notable Book
2007: „Podul” a primit Premiul Golden Hit Liber (TV Serbia), pentru cea mai importantă carte a anului 2007
2008: „Douăsprezece colecţii şi Ceainăria”, proze finaliste la Premiul Shirley Jackson

Proză:

„Al patrulea cerc” (Četvrti krug, 1993)
„Cadourile timpului” (Vremenski darovi, 1997)
„Scriitorul” (Pisac, 1998)
„Cartea” (Knjiga, 1999)
„Întîlniri imposibile” (Nemogući susreti, 2000)
„Şapte atingeri ale muzicii” (Sedam dodira muzike, 2001)
„Biblioteca” (Biblioteka, 2002)
„Paşi în ceaţă” (Koraci kroz maglu, 2003)
„Videocamera ascunsă” (Skrivena kamera, 2003)
„Vagonul” (Vagon, 2004)
„Patru povestiri pînă la sfîrşit” (Četiri priče do kraja, 2004)
„Douăsprezece povestiri şi Ceainăria” (Dvanaest zbirki i čajdžinica, 2005)
„Podul” (Most, 2006)
„Cititoarea” (Čitateljka, 2006)
„Amarcord” (Amarkord, 2007)
„Ultima carte” (Poslednja knjiga, 2007)
„Rotocoalele lui Escher” (Esherove petlje, 2008)
„Scriitorul fantomă” (Pisac u najam, 2009)
„Cele cinci minuni ale Dunării” (Pet Dunavskih ciuda, 2011); Nu, nu este vorba de cele patru capitale europene străbătute de Dunăre (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad) plus delta fluviului…
„Găseşte-mă” (Nađi me, 2012)

Nonfiction:

„Contemporanii viitorului” (Savremenici budućnosti, 1983)
„Ecranul înstelat” (Zvezdani ekran, 1984)
„Primul contact” (Prvi kontakt, 1985)
„Enciclopedia Science Fiction-ului” I-II (Enciklopedija naučne fantastike I-II, 1990)
„Eseuri despre Science Fiction” (Ogledi o naučnoj fantastici, 1995)
„Despre genuri şi tehnici narative” (2010)

Antologii:

„The Devil In Brisbane” (2005)
„Fantastical Journeys to Brisbane” (2007)

1883 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.