REVISTA NAUTILUS / Articole / Trăim sau visăm că trăim?

Trăim sau visăm că trăim?

Eugen Cadaru • 7:51 - 06.05.2015 • 

mircea eliadeÎntr-una din povestirile sale — care par mai degrabă a fi doar niște pretexte ficționale pentru a pune în scenă dezbateri de natură metafizică —, „Uniforme de general”, Mircea Eliade spune așa: „A nu-ți fi frică de nimic, înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol.”

 

Propoziția aceasta scurtă și sintetică ar putea conține, probabil, în esența ei, un fel de cheie a serenității absolute, care, dacă ar fi asumată ca adevăr, probabil că ar putea aduce pacea și liniștea în sufletul a miliarde și miliarde de oameni. Întrebarea-condiție pentru ca acest lucru să se întâmple este dacă însă chiar am putea să ne asumăm această perspectivă ca fiind adevărul. Ce înseamnă, de fapt, a privi lumea ca un spectacol? Ei bine, acest lucru ar însemna să considerăm că ceea ce se întâmplă în lume nu ne afectează. Căci din aceasta decurge calitatea liniștitoare a unui spectacol, din faptul că ceea ce se petrece pe scenă, în film (în acea lumea ficțională, oricare ar fi ea) nu aduce nicio schimbare fizică în existența concretă a spectatorului. Dar putem translata o asemenea perspectivă în viața reală? Cum am putea spune că nu ne afectează contextul în care trăim? În termeni reali, o asemenea perspectivă pare absurdă și imposibil de asumat, pentru că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne afectează, de la faptul că vecinul dă muzica prea tare, până la— Doamne ferește!—un război sau cine știe ce altă calamitate. Astfel, ajunși în acest punct al raționamentului, am putea spune că aserțiunea lui Mircea Eliade nu poate fi validă — și că, deci, frica este destinată să rămână o constantă de neevitat a existenței umane —, însă, la o privire atentă, vom constata că există totuși o breșă în această ecuație (realitate + spectacol = liniște interioară) ce pare falsă. Breșa ar fi aceea de a înlocui termenul de „spectacol” cu cel de „vis”. Și, de fapt, îmi pare că acesta este și sensul pe care l-a avut în vedere și Mircea Eliade, pentru că noi, ca actori ai spectacolului numit viață, doar în acest mod am putea să nu fim afectați de acesta, doar dacă acest spectacol-viață este, de fapt, o simulare, un vis. Și, în aceste condiții, întrebarea se schimbă: putem asuma propria noastră viață ca fiind un vis ? Să fie caracterul ei permanent schimbător (adică, instabil) și inevitabil finit un indiciu că lucrurile stau în acest fel?

 

Ideea aceasta este, după cum bine știm cu toții, destul de veche, fiind prezentă în diverse forme în, probabil, mai toate religiile lumii, și având, probabil, cea mai clară exprimare în teoria orientală denumită Maya ( http://en.wikipedia.org/wiki/Maya_(illusion) ). Potrivit acesteia, tot ceea ce ne pare a exista de jur împrejurul nostru este, de fapt, o iluzie, o aparență care ne ascunde adevărata realitate. Mircea Eliade însuși pune în discuție această ipoteză, într-o altă povestire a sa, „Podul”:

 

„Pentru mintea noastră, realitatea ultimă, ființa, e un mister, și eu definesc misterul: ceea ce nu putem recunoaște, ceea ce este irecognoscibil. Asta, însă, poate însemna două lucruri: ori că nu putem cunoaște niciodată realitatea ultimă, ori că o putem cunoaște oricând, cu condiția să învățăm s-o recunoaștem sub infinitele ei camuflări în aparențe, în ceea ce numim realitatea imediată, în ceea ce indienii numesc maya, termen pe care l-aș putea traduce prin irealitatea imediată. Ați înțeles la ce fac aluzie:la întâmplări, la evenimente, la întâlniri fortuite, la ceea ce, aparent, ar putea să nu aibă nicio semnificație. Zic aparent. Dar dacă aparența asta e numai o cursă pe care ne-o întinde maya, vrăjitoarea cosmică, materia în devenire ?”

 

Putem reține din acest citat două teze. Prima ar fi aceea că realitatea este, de fapt, o irealitate (o simulare) și că adevărata realitate o putem recunoaște doar urmărind semnele pe care aceasta ni le așează în cadrul visului care doar ni se pare a fi real. Pentru Eliade, căutarea acestei realități ultime devine un scop existențial (“Căci, în fond, ce caută tinerii aceștia, dacă nu realitatea ultimă, care, pentru noi, oamenii, e aburită, camuflată sub atâtea iluzii și erori?”;„Podul”), deși, în anumite fragmente pare a asuma că această cunoaștere nu este posibilă decât printr-o ieșire totală din “vis”: „Pentru mine, realitatea este adevărul total, adică ceea ce ne este dat să cunoaștem numai după moarte.”(„Uniforme de general”)

 

Ideea aceasta a ieșirii din vis, ca mijloc de cunoaștere a realității adevărate, o regăsim foarte bine exprimată și în două superproducții hollywoodiene care au marcat cultura populară a ultimilor ani.

 

În „Inception” (2010), regizorul Christopher Nolan, pornind de la teoriavisului și a visului lucid și exploatând faptul că știința nu a lămurit încă cu certitudine natura acestor fenomene (lăsând, astfel, loc pentru speculații) ne pune niște întrebări care, inevitabil, ne fac să reflectăm la ipoteza vieții ca vis. Toate visele noastre nocturne par reale în timp ne aflăm în ele, nu-i așa ? Numai când ne trezim realizăm că era ceva ciudat acolo… Sau: așa-i că nu v-ați amintit niciodată începutul unui vis ? Mereu v-ați aflat acolo, în mijlocul acțiunii, nu ? Cam așa este și cu viața fiecăruia dintre noi. Își amintește cineva ceva despre propria-i naștere? Nu, căci toți ne amintim propriile vieți de la un moment când ele deja începuseră…

 

Nu mai puțin, în megahitul cinematografic al anilor 2000 (trilogia Matrix), frații Wachowski ne-au spus limpede că ar fi cât se poate de posibil ca viața noastră, pe care o considerăm reală, să nu fie altceva decât o matrice, o realitate virtuală generată pe calculator. Mai mult, în eseul „Trăim în Matrice? Controversa simulării” (volumul „Matrix – știință, filozofie și religie”, coordonat de către GlennYeffeth; edituraAmaltea, 2003), filozoful NickBostrom, analizând plauzibilitatea evoluției tehnologice/postumane a civilizației noastre (sau unei alte civilizații), ajunge la o concluzie destul de tranșantă, spunând că este aproape sigur că trăim într-o simulare generată de calculator”.

Cam așa.

După ce am parcurs toate aceste argumente, să ne întoarcem la întrebarea inițială: ne putemasuma viața noastră ca fiind un spectacol, un vis ? Faptul că în această realitate ni se spune că au ajuns să se petreacă lucruri care exced capacitatea omului comun de a își putea imagina că așa ceva s-ar putea petrece cu adevărat (cum ar fi holocaustul, de exemplu), să fie un indiciu că această lume, finalmente și în ciuda tuturor aparențelor, nu este reală ?

Și, dacă ar fi așa ? Ce concluzie am putea să tragem de aici ? Prima ar fi aceea propusă de Mircea Eliade, că nu ar trebui să ne fie frică de nimic, nu ? Într-adevăr, de ce ne-ar fi frică de ceea ce ni se întâmplă în vis, de ceva ce este doar trecător și nu ne afectează cu adevărat ?

În ceea ce privește a doua concluzie, aceasta privește libertățile pe care ni le putem “permite” în cadrul acestui „vis”. Și aici, ar trebui să fim un pic atenți, pentru a nu cădea într-o eroare, căci, chiar dacă asumăm că trăim într-un vis și nimic din ceea ce ni se întâmplă fizic nu ne poate afecta definitiv, în mai toate religiile și filozofiile ezoterice ni se spune și că acest vis are un rol, o însemnătate.Una didactică, mai precis. Astfel că, deși este trecător, ni se spune că ceea ce se petrece în interiorul acestui „vis” ne determină evoluția spirituală și starea noastră în adevărata realitate, cea care urmează acestuia, „visul” având funcția și rolul unei școli. Ca urmare, potrivit acestei perspective, pentru a ieși cu bine din el, din „vis”, omul ar avea două lucruri de făcut: pe de o parte, să nu îl părăsească în mod voluntar (căci asta ar echivala cu o ieșire din examen, adică cu picarea automată a acestuia) și, pe de altă parte, de a învăța din toate situațiile sale, cum să devină o ființă mai bună.

Până luna viitoare, vă urez primăvară frumoasă, cu zile frumoase și pline de soare!

804 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.