REVISTA NAUTILUS / Articole / Sporirea de sens: o invazie necesara

Sporirea de sens: o invazie necesara

Ovidiu Petcu • 10:34 - 03.01.2012 • 

Descoperind şi eu, odată cu toţi ceilalţi, că SF-ul nu este nici orto-, nici meta-, nici para-literatură, ci literatură pur şi simplu, mă asociez încântării generale şi subscriu: de regulă invizibil în ansamblul beletristicii, SF-ul devine vizibil când se face clasificarea operelor literare în funcţie de tematica lor; ori când se face de râs. Vorbe?

Ne reamintim că: 1) tematica SF nu include obligatoriu enigma detectivistă, dar o poate folosi (Asimov e deja un exemplu clasic); 2) SF-ul nu-şi propune în mod expres evocarea  unor evenimente istorice, dar istoria lumii îi poate servi drept scenă (Paul Anderson şi alţi „cronoplastişti”); 3) SF-ul nu îşi impune să redarea cu fidelitate ordinea universului cotidian, pentru ca mai apoi s-o distrugă – extraordinarul prin încălcarea legilor naturii –, chiar dacă uneori face şi asta (Robert Heinlein ş.a.); dimpotrivă: 4) tematica specifică SF-ului cultivă extraordinarul prin respectarea legilor naturii; mai exact, legile cunoscute ale naturii sunt silite să facă echipă cu legi imaginate ca fiind cunoscute; 5) observăm că modelele şi limbajul ştiinţelor conferă discursului SF o sporire de sens(M. Maliţa), căci aduc girul posibilului, anulând condescendenţa cu care acceptăm fantasticul – acea „sfidare la adresa realului, raţionalului şi explicabilului” (Roger Caillois).

Din păcate, această „generozitate remarcabilă în ceea ce priveşte mijloacele de expresie” determină „Percepţia sefeului ca pe un gen care presupune abilităţi suplimentare pentru receptarea sa” şi „posesia unor chei de decriptare şi interpretare” (M. Truţă), făcându-l pe cititorul „neiniţiat” să dea bir cu fugiţii.

?n raport cu genul SF, cosider drept cititor „neiniţiat” pe acela care priveşte cerul doar ca să se roage ori să facă previziuni meteo de uz personal şi pe termen scurt, având o viziune la fel de restrânsă asupra lumii. Puţin probabil să-l preocupe colonizarea altor planete, structura materiei, organismele sintetice ori viitorul inteligenţei artificiale; şi, chiar dacă şi-a cultivat simţul estetic mergând la teatru, la concerte şi citindu-i pe clasici, e greu de crezut că va aprecia drept „sporiri de sens” elucubraţii despre fapte care nu s-au întâmplat niciodată. Ce calităţi trebuie să îndeplinească o operă SF pentru a transforma un asemenea om într-un pasionat al genului? Nu ştiu.

Asemenea cititori ar putea reprezenta „veriga lipsă”.  Efectul absenţei lor e insesizabil.

O categorie cu totul specială e reprezentată de omul care citeşte SF pe rupte, însă nu înţelege diferenţa dintre un robot şi un organism artificial, e sceptic în privinţa aselenizării de acum 42 de ani (din principiu!) şi încearcă să îşi justifice condiţia de sefist dând operelor citite nişte interpretări uluitoare. Ce autor poate fi sigur pe aprecierile unui asemenea cititor?

El s-ar putea numi „veriga slabă”. Efectul unei asemenea prezenţe e perturbator.

Se pare, aşadar, că nu SF-ul reclamă un un anumit nivel cultural, ci invers: o persoană cu pasiunea căutării va fi aproape întotdeauna atrasă „organic” nu atât de cunoaşterea frumosului cât, mai ales, de frumosul cunoaşterii; un frumos cu totul aparte, căci, într-adevăr, el necesită prezenţa unei anumite „componente” a simţului estetic. O afirmaţie elitisă?

…Hai, recunoaşteţi! Chiar dacă aţi absolvit licee şi facultăţi cu profil umanist, chiar dacă în şcoală aţi simţit din plin teroarea ştiinţelor exacte, chiar dacă nu sesizaţi frumuseţea născută din simplitatea echilibrului ecuaţiei E=mc2, nu se poate să nu vibraţi la amintirea problemei cu cele şase beţe de chibrit; beţe care – spunea enunţul problemei – trebuiau aşezate pe masă în aşa fel încât să formeze patru triunghiuri echilaterale. V-o amintiţi, nu? Prin urmare, vă amintiţi şi „vertijul intelectual” produs de găsirea soluţiei: ridicate în a treia dimensiune, beţele de chibrit se puteau uni într-o piramidă formată din… cele patru triunghiuri echilaterale. Ca prin magie, parcă, se realizase mai mult decât rezolvarea problemei: cu minimum de materiale se născuse o structură perfectă în fermitatea ei simplă.

Pe căi similare, literatura semnifică organizarea sensurilor izolate în structuri de sens ale căror proprietăţi depăşesc suma proprietăţilor sensurilor componente. Este ceea ce SF-ul are în comun cu literatura mainstream. Ceea ce deosebeşte SF-ul de mainstream – dar nu îl separă – este acea dimensiune suplimentară calificată de M. Maliţa ca „sporirea de sens”. Pentru asta putem fi mândri, nu dispreţuitori. Putem fi o altă categorie, nu „rasa superioară”. Putem fi o comunitate, nu o enclavă, şi, cu atât mai puţin, un ghetou. Fără să negăm că SF-ul s-a ridicat printr-o mulţime de rădăcini înfipte în celelalte genuri tematice, ne închinăm frumuseţeii extraordinarului pozitivist şi atât. E bine? E rău? E firesc.

3007 vizualizari

8 Comentarii

  1. Felix Tzele spune:

    „Se pare, aşadar, că nu SF-ul reclamă un un anumit nivel cultural, ci invers: o persoană cu pasiunea căutării va fi aproape întotdeauna atrasă „organic” nu atât de cunoaşterea frumosului cât, mai ales, de frumosul cunoaşterii; un frumos cu totul aparte, căci, într-adevăr, el necesită prezenţa unei anumite „componente” a simţului estetic. O afirmaţie elitisă?”

    Nu doar elitista, ci si usor ignoranta:

    „?n raport cu genul SF, cosider drept cititor „neiniţiat” pe acela care priveşte cerul doar ca să se roage ori să facă previziuni meteo de uz personal şi pe termen scurt, având o viziune la fel de restrânsă asupra lumii.”

    De unde trageti concluzia ca un om care priveste cerul doar ca sa se roage are o viziune limitata asupra lumii? In aceeasi ordine de idei si cel care vede doar cifre in jurul lui(ma refer la pozitivism)…are o viziune la fel de restransa asupra lumii. E la fel de eronat ca afirmatia ca Banca Mondiala are tot dreptul sa duca „politici de dezvoltare comunitara” in triburile din Africa si America de Sud doar pentru ca ei cred ca Occidentul intelege tehnologie prin cunoastere/cunoasterea Ociidentului este intrinsec superioara cunoasterii locale bastinase.

    Cunoasterea nu are sens axiologic, ea este la fel de valoroasa, indiferent de sursa si de mecanismele care au generat-o.

    Cititori „neintiati”(nu stiam ca sefeul este un gen esoteric…), citiori veriga lipsa, citiori veriga slaba…eu cred ca citiorii, indiferent de catalogari(reale sau inchipuite) si de cunoasterea pe care o au, sunt cei mai importanti in literatura, indiferent de cum se numeste ea.

    Nu stiu, poate am inteles eu gresit articolul…

  2. Calin Samarghitan spune:

    Excepţional punct de vedere! „Ridicarea în cea de-a treia dimensiune” e cheia acestui excurs, iar acea aserţiune din ultimul paragraf („literatura semnifică organizarea sensurilor izolate în structuri de sens ale căror proprietăţi depăşesc suma proprietăţilor sensurilor componente”) e de analele istoriei literaturii. E limpede că SF-ul nu şi-a spus ultimul cuvânt, Maliţa are deplină dreptate, dar „sporirea de sens” este o noţiune atât de relativă, încât necesită un adevărat congres pentru a ajunge la o minimă platformă de înţelegere.

    Îmi place „firescul” în care se aşează acest mini-eseu şi îl consider doar un punct de plecare.

  3. A.C. spune:

    Am impresia ca acest eseu a pornit de la o idee care este gresita in opinia mea – anume ca literatura SF (sau literatura „cu adevarat SF” cum este uneori apelata de diehards) iti ofera „cunoastere”.
    Sper sa nu mi-o luati in nume de rau, dar asta pare a fi in linie cu anii ’50-’60, cind SF-ul era folosit ca vehicul de popularizare a stiintei la orase si sate, si mai putin folosit ca teren de creatie literara.
    Mie personal SF-ul nu mi-a oferit nici un fel de astfel de „cunoastere” peste ce am invatat in scoala generala si in liceu. Acolo speculatia pseudo-stiintifica exista cu scopul de a „educa” cititorul, in 99% din cazuri autorii cad in capcane explicatiilor in timp ce partea literara se prabuseste in jurul lor, respectivele creatii devenind un fel de strutzo-camila ce esuaza sub ambele aspecte.
    Cartile SF care mie un plac se sprijina pe extrapolarea trendurilor sau rasturnarea valorilor prezente, si treateaza impactul acestor evenimente la nivel micro, la nivelul individului si relatiilor dintre indivizi. Extrapolarile sau rasturnarile macro servesc drept background, nu reprezinta povestea sau literatura. Evident, daca suportul/background-ul este neverosimil, toata constructia va fi subreda, lipsind citiorul de acea immersion (la care contribuie cam toate ingredientele ce alcatuiesc un text bun).
    Ma rog, discutia este mult mai lunga. Ideea mea de baza este ca citesc literatura SF pentru acea immersion in alte lumi/vremuri/dimensiuni/etc., si mai putin pentru „cunoastere”…

  4. killroy spune:

    vin si eu cu o fumigena: genul SF nu accepta definitii statice in timp, de aceea nici judecati de valoare perene. SF-ul de acum 50 de ani se judeca altfel si cu alte mijloace (estetice, literare, stiintifice samd). asa ca articolul de fata, dar si altele din aceasta revista, pot fi adevarate pentru o anumita epoca si false pentru alta. hai ca e amuzant, asa-i?

  5. Victor Martin spune:

    Chiar si cufundarea in „lumi/vremuri/dimensiuni etc.” e tot „cunoastere”. Nimic nu e in afara cunoasterii. Nu trebuie sa confundam cunoasterea cu didacticismul. Cand o proza depaseste un prag critic al didacticismului, paraseste campul literar si se cufunda in mlastina popularizarii stiintei. Popularizarea stiintei are si ea rolul ei, dar nu e literatura. Cand stiinta, chiar grosier popularizata, anticipeaza ceva, reintra in literatura. Cum nu putem sti cu certitudine ce se va realiza din ce am anticipat, avem tendinta fireasca de a desconsidera cunoasterea.

  6. A.C. spune:

    @ V.M.

    Autorul eseului se refera explicit la fizica, ecuatii etc. Cred ca la astfel de cunoastere se referea dinsul, mai ales ca-i provoaca pe absolventii de scoli cu profil asa numit umanist (si daca nu ma inseala pe mine perceptia, sint vazuti de autor ca posesorii unui bagaj mai saracut in ale „cunoasterii” tratate in articol). La modul general, da, orice lectura iti ofera o forma mai buna sau mai putin buna de cunoastere.

    @ killroy

    Treaba cu „genul SF nu accepta definitii statice in timp” cred ca e prea ingusta. Orice forma de arta reflecta epoca respectiva, iar literatura (nu numai cea SF) nu face exceptie.

  7. Ovidiu Petcu spune:

    Întrucât unele comentarii îmi dau de-nţeles că nu-mi bat tastatura degeaba iar altele îmi dau aripi largi inspiraţiei, vă mulţumesc tuturor.
    Staţi pe-aproape!

  8. Robert cel Kamner spune:

    am intrat putin si eu dar voi reveni sa citesc articolul cu atentie…si cu un ochi critic sa-mi dau si eu o parere.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.