REVISTA NAUTILUS / Articole / sefeul indus

sefeul indus

Dragos C. Butuzea • 3:17 - 04.09.2010 • 

Ipoteza – hiperrealitatea

unu. a fost odată un tip care a vrut să vadă grotele rupestre de la lascaux. dar nu i-a fost permis, ci invitat frumos să vadă o replică a acestei peşteri, la 500 de metri mai încolo – una falsă, ca cea reală să nu fie deteriorată. vede prin vizor originalul, dar se poate plimba în voie prin copie. wtf?

doi. acelaşi tip a stat de vorbă cu un expert care a calculat că decretarea stării de urgenţă pentru prevenirea unui seism ar declanşa o panică atât de mare, că efectele ar fi mai dezastruoase decât ale catastrfei în sine. wtf?

trei. iar când tipu, în loc să iasă în oraş, iese din oraş, ca s-ajungă la hipermarket, unde nici piaţă nu face – cumpără ce nu-i trebuie, nici nu se plimbă – unde oare e natura?, nici nu cunoaşte nimic – totul e permanent la fel, se apucă să scrie o carte.

tipul este filozoful francez jean baudrillard şi a devenit celebru prin conceptul său de hiperrealitate aplicat societăţii occidentale postmoderne. el spune că începând din anii ’50, noi nu mai trăim într-o lume reală: nu mai există scopuri, ci procese; vorbim fără scop, muncim fără scop; studiem fără obiect, facem cercetări de dragul cercetării etc.
el spune că lumea de azi e un simulacru de lume. trăim printre simulacre, simulând, spune baudrillard. nimic nu mai e real, ci e hiperreal. trăim în prelungirea societăţii moderne – ultima „cu adevărat” reală. trăim într-o postlungire. avem hiper-marketuri, hiper-mărfuri, hiper-viaţă.

trec repede la alte exemple, ca să ne-nţelegem:
nu mergem pe jos, dar facem jogging; nu ne mai privim, dar avem instituţii care ne urmăresc; nu mai suntem spectatori, ci doar terminale teve; nu mai discutăm, ci comunicăm prin tehnologie. muncim făcând grevă; confirmăm „sistemul”, creând o criză; dovedim „adevărul” prin scandal; dovedim „puterea” prin atentate; dovedim „reprezentarea politică” prin sondaje; dovedim „pacea” prin război.
avem „informaţia”, dar ne lipsesc mizele, învestirea, istoria, cuvântul.

(primul capitol – de lămurire – îl găsiţi în engleză aici.)

soluţia – întoarcerea la normal?
evident, redescoperirea sensului, a scopului.

a imaginarului – Întoarcerea.

misiunea science-fiction-ului

interesantă mi se pare poziţia lui jean baudrillard faţă de science-fiction.

mai întâi, el împarte simulacrele în 3 categorii:

  • una a utopiei, unde imaginarul urmăreşte un ideal (natural sau transcendent);
  • una a science-fiction-ului, unde imaginarul urmăreşte să proiecteze lumea reală (cu tehnologie, globalizare, roboţi etc.) într-un alt univers necunoscut sau ideal;
  • una a simulării, unde imaginarul nu mai există.

evident: sefeul „clasic” a proiectat fărâme din ceea ce trăim acum, fărâme de realitate – dar niciodată până la capăt şi complet – amestecându-le cu produse ale imaginaţiei, mergând la necunocut, ideal, imposibil. acum, nici „el” (sefeul) nu recunoaşte realitatea de acum. pentru că realităţii de azi îi lipseşte imaginaţia. Or, sefe fără imaginaţie nu există, aşa că sefeul îşi va păstra privirea sa proiectivă tot spre „viitor”.i

iar baudrillard i-a rezervat science-fiction-ului o soartă mai bună, chiar una de salvare a lumii: după el, sefeul are misiunea de aduce imaginaţia pierdută în hiperrealitate, ba chiar de a-i descrie absurdul şi denunţa ciudăţenia. un sefe care să nu mai meargă „dincolo de oglindă”, ci care să se întoarcă spre însăşi lumea de azi, unul care să revitalizeze, să se opună ei – un fel de science-fiction „indus”, asemenea curentului din electricitate – şi să o Întoarcă.

deci science-fiction-ul pe care-l propune baudrillard este unul întors către lume, pe care oamenii îl pot folosi pentru a-şi conştientiza absurdul pe care l-au construit ei înşişi. este o misiune admirabilă şi uriaşă pentru un gen socotit de mulţi minor.

(2 eseuri în engleză aici)

jean baudrillard, simulare şi simulacre, ideea design & print, editură cluj, 2008, traducere de sebastian big, pag. 89 – 93

2366 vizualizari

4 Comentarii

  1. rreugen spune:

    Mi se pare foarte interesanta cartea (spre reusinea mea, habar nu aveam de scriitorul asta francez). Pe de alta parte, ideile astea le-am intalnit in lucrarile unor futurologi gen Sterling, care insa nu considerau deloc ca solutia ar fi o „intoarcere” la ceva, ci dimpotriva, impingerea si experimentarea la maxim a acestor hiperrealitati recente. Propunerea francezului mi se pare putin cam comoda si nepractica, asa cum inteleg din articol (probabil o sa aflu mai multe dupa ce citesc cartea) – cam prea „decadent-europeana.” In timp ce ideea opusa, cea de a imbratisa noua realitate, imi place deoarece ma conduce cu gandul la teza ballardiana a mortii afectului si triumfului ratiunii.

  2. ai dreptate, articolul despre sefe – daca intri pe al doilea link – e ocazionat de romanul lui ballard, crash.

  3. rreugen spune:

    Eh, eu am citit Crash acum prea mult timp ca sa citesc acel eseu cu placere, dar cred ca temele si ideile ballardiene sunt clare in toata opera lui. Eu ma refeream la poemul I Believe, asta e de pe blogul meu:

    „The british critic G. Evans wrote in an essay about this poem : „The final entry offers a transcendent affirmation out beyond the „death of affect” he has interrogated for half a century, towards a vision of connection that heals and builds: „I believe in the mystery and melancholy of a hand, in the kindness of trees, in the wisdom of light.”

    Mi-a placut (cat am citit din Ballard) cum cerceteaza conditia umana evoluand in interiorul societatii tehnologice construite. Cred ca spre apogeul carierei a ajuns la o viziune optimista (sau tinzand spre) asupra viitorului umanitatii in mijlocul tehnologiei, dar eu nu sunt expert in Ballard…

  4. rreugen spune:

    Evans scrie despre poemul lui Ballard I Believe, am uitat sa scriu.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.