REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction-ul este o subcultură?

Science fiction-ul este o subcultură?

Gérard Klein • 13:12 - 01.09.2013 • 

Partea a doua

Cuvântul „mutant” a căpătat prin intermediul science fiction-ului, un sens tragic, reînnoit, extins. Termenul „planetă” a încetat să fie aproape exclusiv astronomic pentru a evoca ancorarea posibilă şi cvasi-necesară a civilizaţiilor. A căpătat o complexitate inexistentă anterior. Astfel, science fiction-ul restituie limbajului general cuvinte banale, după ce le-a înzestrat cu o dimensiune poetică originală, ceea ce este una dintre funcţiile literaturii.

În acelaşi fel, SF-ul contribuie la reînnoirea metaforelor. Se poate chiar ca această contribuţie să conducă la transformarea formei narative a romanului prin eliminarea graniţei care separa eseul de ficţiune, frontieră devenită convenţională. Dacă literatura este, în prezent, limbajul în curs de devenire, atunci science fiction-ul este unul dintre locurile privilegiate ale acestui proces, deoarece acesta este un discurs care continuă la nesfârşit, pentru că nu trăieşte decât şi prin propria depăşire permanentă, într-o înmugurire perpetuă, înşfăcând cuvintele şi împingându-le mereu dincolo de ceea ar putea desemna, şi în acelaşi timp SF-ul este susţinut şi nu zăgăzuit de un cadru solid, dar nu limitat, care previne scufundarea în non-inteligibilitate.

Dintr-o secvenţă similară îşi obţine SF-ul realismul său, ori mai degrabă puterea de evocare, obiecte şi concepte care îi sunt exterioare în punctul de pornire şi, astfel deja setate, ale propriului parcurs cât şi a propriei consistenţe interne.

Science fiction-ul este o literatură care acordă un spaţiu vast descrierilor şi în acest mod poate părea destul de apropiată de unele forme vechi, dacă nu depăşite ale romanului. SF-ul scapă în cele mai multe cazuri îndeosebi de expresia directă a subiectivităţii. Dar în timp ce realismul literar viza organizarea reprezentării comune a lumii – mai ales în modul în care cititorul ar trebui să creadă că este lumea – structurată la un moment dat, science fiction-ul îşi ordonează elementele potrivit unui sistem de reprezentare pe care operelor sale înseşi l-au definit în mod explicit, sistem circular în interiorul unui spaţiu imaginar.

În timp ce un text de literatură generală îşi creează plauzibilitatea prin împrumuturile din lumea exterioară, reală (experienţa autorului) şi prin coerenţa internă, dată în mod voluntar şi inconştient de creator, textul SF îşi găseşte unul dintre cele mai solide fundamente ale credibilităţii sale într-o coerenţă definită colectiv. Prin definiţie, science fiction-ul descrie într-o manieră cât mai realistă posibil, ceea ce nu există.

Verosimilitatea sa este rezultatul unui lung proces de derivare al cărui punct culminant nu este inteligibil decât dacă se cunosc cel puţin principalele etape intermediare.

Ca atare, science fiction-ul este remarcabil – iar în unele privinţe chiar anormal  – de bogat în referinţe. Dar aceste referinţe nu trebuie să fie semnalate. Pentru că trebuie să existe în mintea cititorului. Ele au devenit convenţii în raport cu care se articulează povestirea, eventual, pentru a o contrazice sau buscula. Când un scriitor situează o naraţiune pe fondul unei societăţi galactice, nu mai are nevoie să justifice existenţa acestui cadru. Serii întregi de lucrări anterioare s-au ocupat de asta. Fapt pentru care Imperiul Galactic există în acelaşi fel precum America sau securitatea socială.

Dar acest ansamblu de referinţe anonime nu este închis. Atrage în mod constant obiecte, nume, situaţii prelevate din cotidian pe care le formează/deformează şi le restituie în mod anonim. Dezintegratorul jucărie nu provine decât accidental din acest proces creativ, nu mai mult decât vreo modă „futuristă”, vreo ilustraţie, sau vreun decor de cinema, care ajung să impregneze viaţa reală, habitatul şi chiar urbanismul. Totul se întâmplă ca şi cum toate acestea ar proveni direct dintr-o altă civilizaţie, dintr-o altă cultură aflată în vecinătatea „curentei” civilizaţii actuale, una diferită, fantomatică, poate uneori derizorie dar creativă şi parţial indescifrabilă.

Va urma

© Gérard Klein

Titlul original : „La Science-Fiction est-elle une subculture?”

Traducere de Cristian Tamaş.

Textul a fost tradus în româneşte şi postat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein  – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein s-a născut pe  27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română.

Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, rard Klein şi Richard Chomet),  în colecţia „Rayon Fantastique, co-publicată de marile editurii Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul  Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – trad.românească de Vladimir Colin) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – trad.românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  trad.românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

– Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

“Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

– Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi”…, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

1399 vizualizari

Un comentariu

  1. victor martin spune:

    Cum sa fie o subcultura? Este o cultura. O cultura a culturnicilor. Nu poate fi o subcultura a subculturnicilor, ca nu s-a inventat termenul de subculturnic.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.