REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction-ul este o subcultură? (III)

Science fiction-ul este o subcultură? (III)

Gérard Klein • 18:50 - 01.10.2013 • 

Partea a treia

Nu e vorba numai de transpunere, ci şi de elaborare. Science fiction-ul face ca jucăriile futuriste, racheta, firmamentul, să capete sensuri foarte diferite faţă de ceea ce reprezentau înainte de împrumutul lor. Deoarece SF-ul este un fenomen colectiv, implicând dincolo de propriile opere o continuitate inaccesibilă, iar capacitatea unor astfel de elaborări este practic infinită.

Şi de aceea revarsă asupra lumii contemporane, uneori într-un mod foarte direct, uneori atât de indirect, încât filiaţia este aproape imposibil de stabilit, un flux tot mai mare de obiecte, opere de artă, semne, pe care de asemenea, nu ezită să le reabsoarbă şi care în afara lui, rămân de neînţeles, dacă nu imposibile.

Ar fi o exagerare să afirmăm că astronautica modernă provine din science fiction, şi ar fi deasemenea o pretenţie absurdă să credem că putem extrage dintr-un spaţiu literar elemente de ştiinţă şi tehnologie. Dar acest proces a apărut în cadrul aceleaşi societăţi care produs, de asemenea, science fiction-ul iar relaţiile lor nu au fost niciodată, nu sunt chiar astăzi, într-un sens unic de la obiect spre traducerea sa literară. Din contră, aici expresia literară a precedat obiectul. Proiectul astronauticii şi science fiction-ul au în comun aceeaşi iraţionalitate fundamentală a scopurilor lor.

Science fiction-ul nu este numai literatură. Depăşeşte cu mult domeniul literaturii, şi îl debordează într-un mod totalitar pentru că este capabil de a absorbi în trama coerenţei sale toate aspectele universului.

Proiect evident infinit dar care configurează ca o cultură sau mai degrabă ca o subcultură, deoarece SF-ul nu este închis, interacţionează şi întreţine relaţii cu resturile unei culturi generale explodate.

Că este o subcultură, este deja foarte clar şi o manifestă în expresia sa pur literară, care este, desigur, doar baza sa. SF-ul se manifestă la toate nivelurile de calitate, care reprezintă evident, caracteristica sa cea mai originală, dar care înseamnă că penetrează societatea oarecum vertical. Dispune de o bază populară şi ne putem întreba  dacă nu reproduce procesul destul de frecvent de apariţie a unui mediu de expresie plecând de la o origine populară. Şi dacă avem în vedere mărturisirile fanilor săi care afirmă că nu citesc nimic altceva, trebuie să ne dăm seama că asta poate fi mai puţin semnul inapetenţei lor pentru diverse produse intelectuale diversificate, cât capacitatea SF-ului de a oferi un orizont cultural bogat şi variat, dacă nu complet.

Univers al iluziilor, dacă doriţi, dar din care nu este atât de uşor să ieşi pentru că SF-ul şi-a apropiat deja implicit întreaga realitate pe care şi-a propus s-o elaboreze în lumina anumitei culturi. Şi unde nu este atât de uşor să pătrunzi, cel puţin în principiu, pentru că e nevoie de ucenicia în această cultură deosebită. Diferenţa este că poţi pătrunde pe oriunde în universul naraţiunii mainstream. Science fiction-ul nu are o astfel de transparenţă.

Într-o anumită măsură, putem spune că învățam să citim cum învățăm matematica, trebuie să fim capabili să distingem între planuri, de a discerne profunzimea, de a delimita axiomatica, de a reține referințele necesare. Acest lucru necesită eforturi și explică fără îndoială repulsia excesivă pe care SF-ul o declanșează la destui și pe de altă parte numărul relativ mic de cetățeni ai tribului sefist în toate țările din lume. Comunitatea scriitorilor nu poate exista fără comunitatea cititorilor. Iar aceasta este comunitatea straniu de activă și exigentă, care seamănă mai mult cu aceea a jucătorilor de șah sau cu aceea a amatorilor de divertismente matematice decît cu ceea ce este cohorta indiferentă a consumatorilor de premii literare, căror le este greu să numească câștigătorii cu trei ani mai târziu.

În schimb, comunitatea entuziastă a amatorilor de SF are un simț al istoriei și al clasicilor genului. Cele mai bune opere ale SF-ului au un fel de perenitate. În mod constant se operează în biblioteca tribului SF o decantare care ar rămâne de neînțeles dacă ar fi examinată în lumina normelor care reglementează omisiunile și resurecțiile din mainstream. Pentru că are loc în interiorul sub-culturii. Și vedem romane care nu au fost niciodată bestsellere ale sezonului, devenind în timp, adică după douăzeci sau treizeci de ani sunt retipărite în mod regulat în favoarea unei public nu foarte mare, dar mereu reînnoit. Acesta este criteriul, dincolo de abilitatea literară, ce devine cel al invenției unui concept cheie. Wells nu va înceta niciodată să fie citit, atâta timp cât va exista SF. Dar alți scriitori pe care i-am crezut că sunt uitați complet ca Maurice Renard, și-au găsit brusc o audiență pentru că a fost dezvăluită apartenența lor la subcultură.

Coerența subculturii, de asemenea, se simte și este probabil evidentă mai ales în întâlnirile sale, în reuniunile sale, în ciocnirile sale cu domenii literare care în mod superficial ar putea fi considerate conexe.

Este rar, deși nu imposibil ca fanii SF să fie de asemenea, pasionați de fantastic, fantasy sau chiar de insolit. Dar cititorii de Hoffmann sau Nerval care au cochetat cu science fiction-ul de cele mai multe ori au bătut în retragere.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlul original : „La Science-Fiction est-elle une subculture ? ”

Traducere de Cristian Tamaş.

Textul a fost tradus în româneşte şi postat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein  – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein s-a născut pe  27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română.

Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, rard Klein şi Richard Chomet),  în colecţia „Rayon Fantastique, co-publicată de marile editurii Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul  Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – trad.românească de Vladimir Colin) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – trad.românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  trad.românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

– Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

“Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

– Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi”…, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

981 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.