REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction-ul este o subcultură? (1)

Science fiction-ul este o subcultură? (1)

Gérard Klein • 17:57 - 01.08.2013 • 

Partea întâi

Ceea ce surprinde, ceea ce este determinant pentru un autor de science fiction, ceea ce îi este cheie şi semn şi punct de plecare, poate fi un obiect derizoriu, element care se dă în spectacol, un decor natural.

Un obiect derizoriu cum ar fi un „dezintegrator” din plastic, o jucărie pentru copii, dar simbol al unei arme devastatatoare având aripioare fin trasate de-a lungul barilului bombat, butoane mici şi pârghii şi unităţi enigmatice ale unor gradaţii şi indentări ale mânerului, acolo unde se aşează degetele îngroşate  de greaua mănuşă de astronaut, şi vizorul său prea mare şi reticulat, imaginându-ne că este un display capabil de a elimina distanţa.

Imaginea unei arme care proiectează în tăcere un fascicul probabil invizibil, capabil de a şterge fără vreun sunet orice este material, capabil de a face să plângă metalul, obiect care poate a rătăcit îndelung în spaţiu, între asteroizi, deşi suprafaţa sa este netedă şi curată, fără nici o eroziune caracteristică provocată de meteoriţi, cu excepţia, poate, a unui singur loc unde a fost uşor zgâriat.

O armă care în loc să trimită către o fracţiune din lumea reală, la vreun episod sordid sau epic al istoriei, sugerează neapărat universul care o completează, care îi este necesar, care o prelungeşte, o lume în care o ştiinţă de neimaginat care a făcut-o posibilă are un nume, unde există savanţi şi laboratoare dintr-un univers de planete cucerite, lupte furioase împotriva unor străini neumani şi probabil, monstruoşi, un univers în care este un fragment tocmai apărut, pentru noi o incomprehensibilă enigmă.

Sau un eveniment, cum ar fi ridicarea unei rachete pe trunchiul ei de fum, rapid doborât de securea vânturilor, în timp ce acest fruct de metal se ridică pe cer şi ajunge deja pe o altă planetă, Luna, Marte sau Venus, unde solul a fost anterior iremediabil străin şi care totuşi, chiar înainte de a fi atins, roieşte deja de oraşe autohtone şi de colonii umane. O rachetă este de asemenea şi o maşină de călătorit în timp. Vine într-un sens, din epoca în care precum proiectilul interplanetar, rămânea un vis, şi se scufundă în durată până în acel timp în care va fi livrată în întregime condiţiei de maşină, adică uitată, înlocuită de altceva înfipt în necunoscut şi care de asemenea, imaginaţia îi va preceda.

Sau pur şi simplu un cadru natural, ca un firmament înstelat al cărui sens n-a încetat să se schimbe, în ciuda imuabilității semnului a ceea ce poate reprezenta promisiunea a nenumărate imperii, societăţi stabilite pe milioane stele, etalate pe milioane de planete, şi numărul în diversitatea lui plină de culoare adaugă ceva, societăţi făcând comerţ între ele pe drumurile vidului, constituindu-se State ale Constelaţiilor, în Federaţia Galactică, reunind sute, sau probabil mii de specii inteligente, care îndură sau trăiesc, comandând poate istoria, conflictele, evoluţia, desfăşurând nenumărate flote în largul nebuloaselor, jonglând cu sori, edificând gigantice oraşe sau dispersând umanitatea către toate cele trei orizonturi ale frontierelor sale spaţiale.

Astfel science fiction-ul extinde obiectul, evenimentul, decorul. Dar pentru a explora această prelungire, acest spaţiu descoperit trebuie să scrii sau cel puţin să citeşti şi, prin urmare să participi la această apariţie care se defineşte încetul cu încetul, care se relevă în efortul de a imagina şi de a organiza acest imaginar care în acelaşi timp, suscită obiecte, evenimente, decoruri sau care le dă un nou sens. Dacă science fiction-ul este literatură, atunci depăşeşte invincibil literatura, tinzând să-şi apropie realul şi de a-l transforma.

Făcându-ne să călătorim în timp sau într-un posibil care este un fel de timp lărgit, SF-ul pregăteşte, precipită intruziunea viitorului şi posibilului în prezentul nostru. Şi acesta este motivul pentru care atâta timp cât ne limităm să-l analizăm doar ca literatură, pune probleme paradoxale. Problemă paradoxală prin relaţia sa cu ştiinţa, cu care îşi permite libertăţi şi, care de cele mai multe ori o reneagă. Problemă paradoxală prin relaţia sa cu forma literară pe care o neglijează chiar şi în operele sale cele mai importante. Problemă paradoxală prin relaţia sa cu realismul pe care în principiu îl respinge şi care este totuşi prima condiţie a verosimilităţii sale, prin urmare a eficacităţii sale.

Putem spera să găsim o parte din soluţia acestor probleme în faptul că SF-ul este o literatură colectivă. Evident, întreaga literatură este colectivă. Nici o operă nu poate fi înţeleasă decât prin cele care au precedat-o. Dar  în zilele noastre, mulţi autori de literatură generală se comportă ca şi cum ar trăi şi gândi într-o splendidă izolare, de-abia antamând consangvinitatea perpendiculară timpului, şi nu cea istorică a şcolilor literare, iar scriitorii de science fiction nu se pot concepe în afara evoluţiei genului. Cunoaşterea acestuia le este indispensabilă cel puţin la fel de mult pentru a extinde această explorare, cât şi pentru a evita repetarea a ceea ce a fost deja spus.

Deşi în forma sa modernă, genul are o istorie relativ scurtă care acoperă cu greu doar şapte sau opt decenii, şi este puternic influenţat de această conştiinţă deosebită pe care o au autorii săi eşafodându-şi operele pe cele ale predecesorilor lor. Pentru că printre materialele de bază, există concepte, unele venite din exterior, de exemplu din ştiinţă, şi în curând transformate, altele apărute din aceste transformări şi dezvoltate în întregime în consecinţele lor, în sânul science fiction-ului.

Acest fenomen prezintă, trebuie să recunoaştem, unele similitudini cu evoluţia și dezvoltarea ştiinţei în sine, care se bazează în fiecare moment, în principiu, pe totalitatea tuturor datelor dobândite, totalitate ce rămâne inaccesibilă şi într-un fel mitologică prin abundenţa sa. Cu toate acestea, în loc de a lucra asupra faptelor, scriitorii de science fiction folosesc cuvintele, ceea ce autorizează în universul lor specific persistenţa contradicţiilor. Dar aceste contradicţii sunt ele însele resimţite, explorate  şi rezolvate, până la o nouă paradigmă, prin introducerea de noi concepte. Astfel, science fiction-ul progresează printr-un dublu parcurs dialectic, unul care confruntă realitatea în schimbare în care trăiesc scriitorii săi, adică, în special domeniul ştiinţei şi cel social, iar celălalt care este intern şi care rezultă din confruntarea operelor.

Peisaje ale planetelor din sistemul solar, societăţi ale zilelor de mâine, puteri parapsihologice, roboți, extratereştri, civilizaţii galactice, călătorii în timp, toate acestea sunt invenţii colective care amestecă în proporţii foarte inegale contribuţiile cunoaşterii pozitiviste, experienţele senzoriale ale scriitorilor cu acelea ale dialecticii corespunzătoare ale science fiction-ului. Ceea ce explică în rest, ghinionul frecvent survenit unor oneşti autori care ignoranţi fiind în privinţa SF-ului, se apucă şi scriu aşa ceva, purtaţi de entuziasmul unei idei.

Dacă ar putea păcăli cititorii profani şi în acelaşi timp să-şi păstreze publicul lor tradițional, n-ar trebui să înfrunte mila amuzată a amatorilor luminaţi. Şi asta nu din cauză, cum s-a spus uneori, că ar fi ignorat regulile genului, căci science fiction-ul nu are aşa ceva strict vorbind, ci pentru că ignorau și ignoră conceptele, obiectele, funcţiile, istoria şi stadiul actual al SF-ului. Rămân impermeabili la această cultură.

Exemplul maşinii de călătorit în timp ilustrează cel mai bine evoluţia dialectică a science fiction-ului. Nu datorează aproape nimic ştiinţei, dacă neglijăm speculaţia care i-a dat naştere, aceea considerând timpul ca o dimensiune şi, prin extensie, ca o axă de mişcare. Maşina de călătorit în timp a fost probabil inventată de Wells în 1895. Dar nu i-a părut decât un mijloc de a explora viitorul. Consecinţele logice şi paradoxale ale acesteia vor fi clarificate mai târziu și progresiv, una după alta.

Călătorul se poate întoarce în trecutul său şi se poate  întâlni cu sine însuşi. Poate să-şi ucidă unul dintre strămoşi şi astfel se poate auto-elimina, prevenind astfel interdicţia existenţei într-un ciclu infinit. Poate prelua controlul istoriei, sau pur şi simplu s-o modifice involuntar expunându-se ei în așa fel încât să nu se poată întoarce niciodată la starea sa iniţială în timpul său originar. Deschide astfel o breşă prin care secolele vor lupta între ele ca să rămână aşa cum sunt sau ca să rămână altfel, străduindu-se să-şi realizeze soarta. Multiplicaţi în cele din urmă, călătorii în timp se pot confrunta cu posibilităţile care aspiră independent la consolidare şi care prezintă pentru un observator, diferite probabilităţi diferite şi variabile.

Astfel, călătoria în timp dezvăluie pe rând o nouă dimensiune perpendiculară pe timp, conform căreia lumi paralele mai mult sau mai puţin exclusive reciproc se ordonează şi a căror istorie este doar caz particular, iar proiectul de control al istoriei,  o face să scape de liniaritatea ei aparentă. În această junglă conceptuală care pune la îndoială şi îmbogăţeşte probabil filosofia cauzalităţii, este nevoie de experienţă pentru a se orienta şi curaj pentru a continua.

Această experienţă şi această îndrăzneală, individul nu le poate obţine decât din tezaurul comun al science fiction-ului ; ceea ce explică de altfel, caracterul cosmopolit al acestuia, pentru că imaginativa comunitate internaţională a fandomului, reproduce destul de bine, desigur la o anumită scară, ştiinţa, până şi inegalităţile ei aşa cum reiese din supremaţia anglo-saxonă şi mai ales americană.

Science fiction-ul este atât de plin de concepte şi obiecte care sunt proprii şi ale cărei consecinţe le dezvoltă la nesfârşit, încât problemele de formă au fost aparent aruncate peste bord.

Funcţia SF-ului nu se concentrează asupra individului, asupra exprimării individuale a autorului, să spunem, ci este un cadru care permite dezvoltarea gândirii colective. Orice individualism excesiv la nivel de expresie este astfel aproape interzis. Science fiction-ul este un exemplu clasic în acest sens pentru că  presupune un spaţiu comun, un limbaj comun şi orice ambiguităţi sunt eliminate sistematic. Dar acest limbaj comun nu este fix, deoarece nu se referă la o realitate care ar putea fi numită, ci la un imaginar dialectic. Problema formei în science fiction, nu se pune decât numai în raport cu ceea ce acesta are de spus. În timp ce formele tradiţionale de naraţiune au fost în general, suficient de satisfăcătoare pentru scriitori, asta se întâmplă pentru că invenţiile lor se situează în raport cu un univers aparent tradiţional, o condiţie a realismului, convenţia narativă nu este necesar prizonieră, pentru că într-un fel se află într-o situaţie de contradicţie cu acest univers ficţional.

Studierea şi cercetarea din punct de vedere estetic sunt marginale în science-fiction şi cel mai adesea îi determină pe autori să renunţe la exegeză. Dar, în acelaşi timp, presiunea internă a genului şi invenţiile îi crează limbajului atribute noi. Acestea pot  fi neologisme şi nu toate sunt puerile dar pot fi şi îmbunătăţiri ale unor cuvinte existente, care nu le privează cu nimic precizia pre-existentă, şi care cu toate acestea provoacă în mod constant sensuri noi.

Va urma

© Gérard Klein

Titlul original : „La Science-Fiction est-elle une subculture ? ”

Traducere de Cristian Tamaş.

Textul a fost tradus în româneşte şi postat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

1468 vizualizari

4 Comentarii

  1. […] Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș […]

  2. […] Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș […]

  3. […] Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș […]

  4. […] Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.