REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction-ul este aici, doar că nu e uniform distribuit – Tim Maughan (Marea Britanie)

Science fiction-ul este aici, doar că nu e uniform distribuit – Tim Maughan (Marea Britanie)

Tim Maughan • 15:02 - 13.08.2012 • 

„A aparţine clasei medii din Marea Britanie nu mai e ce a fost. Politicienii şi media şi mulţi britanici vorbesc despre „clasa mijlocie” ca şi cum ar fi un grup social coeziv, sigur,stabil. Ei presupun că acest grup creşte numeric şi că are mai multă influenţă. <Toţi aparţinem clasei medii acum>  a fost timp de decenii un titlu favorit al ziarelor, pe măsură ce trendurile socio-economice şi politice au erodat atît  segmentul de vîrf al societăţii cît şi clasa muncitoare….şi acesta este începutul unei poveşti mult mai ambigui : natura din ce în ce mai competitivă a existenţei clasei mijlocii şi scăderea siguranţei slujbelor ; deschiderea iniţiată de către Margaret Thatcher a profesiilor tipice clasei mijlocii precum profesoratul (inclusiv la nivel universitar) în faţa forţelor pieţei ; declinul lent al marilor birocraţii statale şi corporative ; erodarea statutului middle managementului de către noile ideologii ale afacerilor.” – Andy Beckett, The Guardian 24/07/10

 

 

Apartenenţa la clasa medie în Europa sau America de Nord nu mai e ceea ce a fost odată. Ştiai care ţi-era nivelul. Ştiai cum funcţiona totul. Era uşor, unele lucruri era aproape garantate, exista o cărare pe care puteai s-o urmezi. Trage tare la şcoală. Du-te la universitate. Apoi o slujbă bună pentru un absolvent cu studii superioare. Un credit ipotecar pentru o casă. Copii. Vacanţă (e) în străinătate în fiecare an. O pensie bună şi sigură.

Iar acum răsună un zbîrnîit sinistru reverberînd prin suburbii, sunetul neliniştitor al auto-chestionării. Lucrurile chiar nu mai sînt cum erau. Eşti îngrijorat(ă) că nu-ţi permiţi o facultate ? Eşti îngrijorat(ă) că nu îţi vei găsi o slujbă ? Şi dacă îţi vei găsi o slujbă chiar va fi ceea ce îţi doreşti ? Va fi ceva stimulativ ? Vei fi plătit(ă) suficient ? Va fi cariera de vis pe care ţi-au promis-o părinţii şi profesorii dacă te conformezi şi-i tragi tare pe carte ? Vei fi în stare să obţii vreun credit bancar-ipotecar ? Vei sta în chirie sau şi mai rău împreună cu părinţii, cît zile vei avea sau vor avea ? Îţi poţi permite să ai copii ? Dar vrei să ai copii ? Viitoarea ta vacanţă în străinătate va fi la fel de excitantă ca obligatoriul an sabatic  ?  Şi pensia ce-ţi mai face ? Eşti sigur(ă) că va mai valora ceva peste 30 de ani ? Cine va avea grijă de tine la bătrîneţe ?

Orice criză a identităţii sau a încrederii în clasa mijlocie este – fără îndoială – o criză a science fiction-ului. Science fiction-ul este unul dintre marile proiecte culturale ale claselor medii ; o comunitate fascinantă dar închisă unde trebuia să arăţi „acreditări” ca să fii admis. Eşti primit în domeniul science fiction-ului pentru că înţelegi cel mai important concept al clasei medii din ultimii două sute de ani – adică ştiinţa. Eşti binevenit în cadrul science fiction-ului pentru că înţelegi că oamenii de ştiinţă şi inginerii şi astronauţii sînt eroi. Eşti binevenit în science fiction pentru că înţelegi că raţionalitatea şi raţiunea şi munca îndîrjită pot rezolva orice. Şi cel mai important lucru pentru care eşti bine venit în science fiction este că aparţii clasei mijlocii şi înţelegi că viitorul e al tău şi îţi este destinat.

Şi aceasta este acum cea mai mare problemă a science fiction-ului. Viitorul nu mai şade aşteptînd să fie cules de clasele medii (mă rog, cel puţin nu de clasele mijlocii din Europa şi America de Nord – e foarte probabil că viitorul va fi înşfăcat de clasele mijlocii din China, India, Brazilia şi alte locuri – dar aceasta este deja o altă fascinantă poveste.) Dacă viitorul nu mai este decît o gramadă de întrebări de-a dreptul înfricoşătoare, în loc de a aparţine claselor medii şi de a le crea acestora sentimentul că sînt cu totul deosebite – de ce am mai citi – sau scrie – despre viitor ?

Aşa că tot ce e solid pare să se topească în aer dar asta nu înseamnă că ar trebui să abandonăm corabia încă de pe acum. Science – oh, mai degrabă Speculative – fiction-ul încă mai ştie suficiente chestii pentru a face clasele medii să se simtă speciale. De fapt sînt atîtea opţiuni încît e greu să decizi de unde să începi.

Ce ziceţi de zombii ? Nu-i nevoie să fiţi îngrijoraţi de zombi-apocalips pentru că nu va exista niciodată aşa ceva. Şi nu va fi nimeni să-ţi spună ce să faci şi nici vreo slujbă plicticoasă unde eşti nevoit să te duci, ceea ce e foarte mişto plus că în final îţi vei folosi toate cunoştinţele, abilităţile şi vicleniile şi costisitorul echipament de grădinărit/de bucătărit/de sport adunat în decursul anilor pentru nobilul scop de a-ţi ucide vecinii.

Zombiile sînt demodate ? Ce ziceţi de fantasy-ul urban ? Nu vă speriaţi de cuvîntul „urban” şi cum a devenit acesta genul de lipici universal pentru media înglobînd muzica negrilor şi hip-hopul şi puţoi sărăcani ascunzîndu-se sub glugi jegoase – nu e nimic vulgar aici. Fantasy-ul urban îşi face treaba cu ce poate şi înlocuieşte toate acestea cu vîrcolaci şi vampiri. De fapt e cam acelaşi lucru – e vorba tot de angoasele şi terorile clasei medii faţă de diversele ghetouri şi de sentimentul de vinovăţie al privilegiilor de clasă – dar este mult mai sexos să citeşti despre frica ta stilizată făcută bucăţi de o gagică bună rău, albinoasă şi tatuată pe burtă, învîrtind o sabie de samurai.

Şi bineînţeles dacă ţi-e chiar frică de viitor, locul cel mai bun pentru tine este trecutul. Şi iarăşi e greu de ales. Pentru că „există” călătoria în timp, unde cititorii mic-burghezi pot călători să vadă blitzkrieg-ul şi să constate cît de coioasă e clasa muncitoare – bine, înainte de a-şi procura treninguri de firmă şi iPhones sau Blackberries pe care sigur nu şi le permite… şi înainte de „statul bunăstării”.

Şi dacă e trecutul recent nu e prea mişto sau n-are suficient glamour, există era victoriană cînd Marea Britanie era cu adevărat Mare şi mai avea încă un imperiu, unul adevărat – bazat pe crimă şi pe fîrnîială Oxbridge, nu numai pe costuri scăzute de producţie şi speculaţii cu valută ca imperiile de astăzi. Singurul lucru pe care nu-l aveau erau zepelinele/gifardele cu aburi şi roboţii costumaţi precum colonelul Sanders şi iată de ce ficţiunea speculativă a trebuit să inventeze steampunk-ul – ale cărui proiecţii de compensare au fost subliniate mult mai elocvent în altă parte : http://lavietidhar.wordpress.com/2012/06/25/fascism-for-nice-people/)

Şi dacă aceste domenii de-a dreptul fabuloase nu sînt suficient de sexy rămîne oricum „Weird-ul”. Singura problemă cu „weird-ul” ăsta este că nimeni nu ştie ce dracului este, în afara unei găşti de autori şi critici care nu vor ca alţi colegi mai literaţi să-şi închipuie că lor le-ar plăcea sci-fi-ul.

Oricum aţi face bine să uitaţi viitorul pentru că în ceea ce priveşte SF-ul, viitorul e mort. Mai există încă un pic de interes în ceea ce priveşte viitorul îndepărtat  – singularitatea, călătoriile spre exoplanete, nano-maşinării şi toate chestiile care nu se vor întîmpla niciodată – dar cum se pune problema în cazul oricărui viitor relevant ? Uitaţi de aşa ceva şi uitaţi şi de prezent. Ambele sînt prea terifiante şi îngrijorătoare şi plictisitoare şi iar discuţia despre chestii foarte reale, înfricoşătoare şi relevante nu mai e demult treaba science fiction-ului. Asta a fost în trecut, în anii 60 şi din nou în anii 80 – a fost chiar prin 1890 – dar astăzi treaba SF-ului este să-l reconforteze pe burghez, să-i creeze o evadare dintr-o atotînconjurătoare mediocritate şi să-i reamintească cît de grozavi am fost odată. Pentru că – proletariatul/clasa muncitoare – segmentele inferioare ale societăţii, ciocănarii/ciumpalacii sau cum naiba vreţi să le ziceţi, n-au absolut nici o treabă cu science fiction-ul. N-au „blazonul” pentru a fi primiţi în comunitate pentru că nu înţeleg ştiinţa şi gîndirea raţională – nu au educaţia necesară. Şi dacă nu înţelegi ştiinţa şi nu ai o educaţie cum mama dracului să ai pretenţia că vei modela viitorul ? Orice copil bun şi conştiincios din clasa medie, ştie chestia asta !

Ceea ce e ciudat pentru că nu e nevoie decît să te opreşti şi să te uiţi în jur ca să-ţi fie clar că nici clasa muncitoare nu mai e ce era odată. Încă mai este acuzată de toate crimele şi toate crizele – pentru că membrii săi sînt consideraţi „proşti” – de, ce să-i faci, unele lucruri nu se schimbă niciodată. Poate că proletarii nu înţeleg ştiinţa dar la fel de sigur precum moartea, înţeleg tehnologia – poate nu aşa cum este predată aceasta, poate nu în felul în care ar trebui utilizată – dar e clar că îi înţeleg tot mai mult potenţialul.

Ia uitaţi-vă în jur. Chiar acum în acele locuri din oraşe sau mahalale unde mic-burghezii sînt prea speriaţi să se aventureze sînt prolet-puşti ce creează noi forme de muzică pe laptopuri furate şi cu soft piratat. Sînt alţi prolet-puşti care hackăresc reţele corporatiste pentru a organiza proteste împotriva escadroanelor poliţieneşti ale morţii şi revolte împotriva gentrificării corporatiste ale căminelor lor proteste care nu se termină cu uşcheală acasă cînd se urlă somaţii prin megafoane sau cu turnătorii la prima zburleală a ţestoaselor. Şi mai sînt prolet-puşti ce vorbesc un melanj de jargon tech, emoticoane, slang resetat şi semeseuri care transformă nadţatul în ceva antic şi vetust.

Spunînd-o pe a dreaptă, clasele muncitoreşti trăiesc acum şi aici un viitor nevrotic şi neliniştitor dar întotdeauna fascinant şi împing prezentul în direcţii aproape imposibil – dar de-a dreptul palpitante – de prezis. În cazul în care genul continuă să-i ignore într-un mod  batjocoritor pe aceştia, ceea ce fac ei şi viitorul pe care încearcă să şi-l modeleze pentru ei înşişi, atunci SF-ul riscă să-şi autodistrugă relevanţa proprie şi existenţa.

Strada găseşte propriile utilizări ale tuturor lucrurilor. Aproape sigur. Viitorul este deja aici – doar că nu e distribuit uniform. Poate, dar nu în modul la care vă gîndiţi.

 

© Tim Maughan

Traducere de Cristian Tamaş

Traducerea şi publicarea textului s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Titlu original : „Science Fiction Is Here, It’s Just Not Evenly Distributed” http://worldsf.wordpress.com/2012/07/30/monday-original-content-tim-maughan-on-british-sf-and-the-class-system/

http://timmaughanbooks.com/2012/08/02/science-fiction-is-here-it%e2%80%99s-just-not-evenly-distributed-sf-and-class/

 

Tim Maughan este autorul culegerii de povestiri SF, „Paintwork” : http://timmaughanbooks.com/paintwork/, (ce include povestirea nominalizată la Premiile BSFA 2010, „Havana Augmented”), locuieşte în Bristol, Marea Britanie şi atunci cînd nu scrie SF, contribuie cu articole despre animaţiile şi comicsurile japoneze pentru site-urile Anime News Network şi Tor.

Site-ul lui Tim Maughan:

http://timmaughanbooks.com/

1773 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.