REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction și teologie

Science fiction și teologie

Gérard Klein • 23:23 - 02.03.2014 • 

Partea I

Olaf Stapledon (1886-1950) care a predat succesiv la Universitatea din Liverpool, fără să fi fost vreodată titularizat, literatură engleză, istoria industriei, psihologie și filosofie și care a scris câteva cărți uimitoare, printre care „Last and First Men” (1930), „Odd John” (1935), „Star Maker” (1937) și „Sirius” (1944), a avut un destin literar paradoxal. Se pare că el a ignorat science fiction-ul din timpul publicării lucrărilor sale mai devreme menționate și că a descoperit SF-ul de-abia după război. Cu toate acestea, datorită popularității în creștere a science fiction-ului, cărțile sale au ajuns – niște narațiuni dificile și într-un fel anti-literare – să aibă în țările anglo-saxone o audiență în continuă creștere. Proiectul inițial al lui Stapledon a fost fără îndoială să difuzeze sub deghizarea prozei, unele concepții morale și metafizice care îi erau dragi, în mod asemănător tradiției lui H.G. Wells și George Bernard Shaw. Dar astăzi se acordă mai multă atenție ambalajului decât ideilor acestor autori.

Romanul cel mai accesibil al lui Stapledon, „Odd John” a apărut în Franța cu titlul „Rien qu’un surhomme”. Dar succesul obținut nu a determinat nici un editor să lanseze și cele două volume monumentale ale lui Stapledon, „Last and First Men” și „Star Maker”. Pentru că aceste două cărți nu datorează aproape nimic convențiilor obișnuite ale romanului. Este vorba de meditație sau de eseu filosofic. Eroii nu sunt ființe umane ci specii sau lumi. Cadrul acestor ficțiuni se extinde la dimensiunile universului. Acțiunea lor se desfășoară de-a lungul a miliarde de ani. Ficțiunile stapledoniene nu prezintă nici măcar calitățile literare tradiționale : abilitatea de a construi o schemă narativă sau strălucirea stilului. Conțin, în schimb în afară de considerabile naivități, comori de inteligență și de imaginație. Deci, ar trebui să felicităm editura Planète pentru publicarea în franțuzește a volumului „Star Maker”, chiar dacă textul tradus suferă din cauza existenței multor greșeli.

Star Maker” reprezintă cea mai gigantică frescă din toată opera lui Stapledon și poate din întreaga literatura contemporană, cuprinzând întreaga istorie a universului nostru și a altor câteva. Metoda introductivă utilizată de Stapledon este destul de simplistă. Un om se plimbă într-o noapte pe un deal în Anglia sub un cer împânzit de stele. Influențat de acest decor cosmic, spiritul naratorului se detașează de trup și începe un imens periplu prin spațiu și timp. Ajunge în primul rând într-o lume foarte asemănătoare cu Pământul, und va fi găzduit succesiv în mai multe corpuri. Apoi, împreună cu ultima sa gazdă își continuă călătoria, întâlnind civilizații din ce în ce mai extraordinare în diferite stadii de dezvoltare și evoluează prin contactul cu alte spirite itinerante care vor fuziona în cele din urmă într-o entitate colectivă având infinite posibilități. Astfel amplificat, naratorul descoperă treptat finalitatea universului și se va apropia, dar nu îndeajuns și nici nu va elucida misterul  Creatorului Stelelor.

Se pot distinge trei părți importante în această explorare. Prima este istorică, politică și morală. Se referă la lumi care sunt destul de asemănătoare cu a noastră pentru ca Stapledon să găsească oportunitatea de a denunța „ceea ce e în neregulă cu lumea”, pentru a relua expresia lui Chesterton. A doua este metafizică și multiplicând descrierile unor civilizații ajuns la un stadiu superior de dezvoltare față de cel al lumii noastre, analizează problema scopului și a finalității universului și a vieții. Ultima este o abordare teologică și oferă o interpretare a creației.

Preferința mea personală și fără îndoială a pasionaților de science fiction este cea de a doua explorare, în care ingeniozitatea lui Stapledon și-a dat frâu liber. Cu o prodigioasă bogăție a invenției, excelează sugerând în câteva pagini istoria de ființelor umane sau supraumane în privința rațiunii, dar punct de vedere biologic și social foarte diferite de noi. Această parte se încheie cu revelația că stelele în sine sunt vii și participă la aceeași finalitate precum ființele inferioare ce trăiesc pe planete. Există un mare catalog de ​​teme și invenții ale science fiction-ului, care pare surprinzător, având în vedere data la care a fost întocmit.

Destul de ciudat, gândirea lui Olaf Stapledon, impregnată cu toate cunoștințele științifice contemporane, continuă în mare măsură sistemele filosofice ale secolului al XIX-lea. Se inspiră din pozitivismul lui Auguste Comte, care se exprimă aici printr-un un avatar paradoxal. Așa cum pentru Auguste Comte nu există decât o singură posibilă istorie, aceea a umanității, reprodusă cu mici variații de toate popoarele, și civilizațiile și speciile lui Stapledon parcurg indiferent de aspectul și mediile lor aceleași faze critice. Prin asta, „Arachnoizii” și „Ichthyoizii” , de exemplu, sunt umani.

Va urma.

© Gérard Klein   

Titlu original : „Science-Fiction et théologie”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

 „Olaf Stapledon. Rule, Britannia: cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (VI) – Cristian Tamaș

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe  data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

1462 vizualizari

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.