REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction şi teologie (VI)

Science fiction şi teologie (VI)

Gérard Klein • 17:48 - 02.08.2014 • 

Prin urmare, C.S.Lewis face o distincție între științele considerate benefice, filologia, teologia, filosofia, aceasta din urmă trebuind să fie limitată la studiul misticilor și neo-platoniştilor, psihologia dar cu o condiție, să rămână scolastică și științele malefice, iremediabil condamnate, care sunt fără excepție toate științele exacte moderne mai mult sau mai puțin exacte, acelea care smulg naturii în ciuda interdicției divine, ceva firimituri de cunoaștere. Este caracteristic faptul că singurul membru (al N.I.C.E., National Institute for Co-ordinated Experiments), care este salvat atât spiritual cât și fizic este un sociolog. Fără îndoială mântuirea lui se datorează atât caracterului literar al cunoștințelor sale cât şi interesului purtat ființelor umane.

Diabolicii oamenii de știință şi-au ales un lider demn de ei, Creierul, furând capul unui om condamnat, desigur un om de știință, și i-au augumentat creierul, și, prin urmare, inteligenţa, prin misterioase mijloace proprii. Astfel, au transgresat şi încălcat tabuul morţii aşa cum Weston, primul lor martir, a încălcat interdicția pătrunderii în spațiu.

N.I.C.E (National Institute for Co-ordinated Experiments) sau I.N.C.E., Institutul Naţional pentru Experimente Coordonate se instalează pe domeniul Bracdon, nu fără motive ascunse. Pentru că în codrii Bracdon-ului, conform unei legende în care toţi aceşti pozitiviști oameni de știință cred cu tărie, doarme într-o tainică peşteră vrăjitorul Merlin, deţinătorul unor secrete redutabile. Prin urmare, micul grup condus de Ransom și N.I.C.E intră într-o adevărată competiţie să-l găsească primii pe Merlin. O somnambulă clarvăzătoare având puteri supraumane le destăinuie locul respectiv. După ce a ezitat între cele două tabere, se raliază forţelor binelui conduse de Ransom. Merlin îşi părăseşte discret peştera și se alătură, de asemenea, taberei lui Ransom. Pentru că deşi deţine nişte părticele din înțelepciunea atlanţilor, știe că oamenii de știință condamnă pe magicieni la șomaj. Reprezentant al trecutului, moștenitor al tradiției, reprezentant al vechilor „științe”, Merlin nu poate, în ochii lui C.S.Lewis, decât să lupte de partea binelui şi astfel înarmat cu toate puterile formidabile ale tuturor Oyeresu (spiritele cosmice tutelare ale planetelor sistemului solar), pătrunde în incinta N.I.C.E. şi-i distruge pe liderii maleficului institut, nu fără a fi declanşat amestecarea limbilor în acest nou Babel. Astfel, un mic grup de erudiţi, de psihologi, de filologi și de frumoşi nebuni, înving cu ajutorul harului, „hidoasa putere” a totalitarismului și fanatismul știinţei.

Intruziunea neașteptată a vrăjitorului Merlin indică într-un mod relevant ceea ce Lewis a vrut să facă din ultima parte a trilogiei sale. După ce a pictat realist o altă lume în Out of the Silent Planet, a continuat cu Perelandra, un frumos roman mitologic, a vrut ca în That Hideous Strength, un viguros suflu epic să descrie zgomotul ciocnirii săbiilor în decursul milenarului conflict al forțelor antitetice, reînvierea paladinilor Camelotului cu o înfăţişare și arme adaptate timpului nostru. Dar inocenţa sa sau mai degrabă ignorarea contemporaneităţii i-a interzis să reușească cu adevărat. Poate că dacă ar fi avut un pic mai mult noroc finalul trilogiei sale s-ar fi desfăşurat pe Lună. Pentru că Lewis situează acolo refugiul final al puterilor răului. Moartea lui C.S. Lewis l-a împiedicat să se reîntoarcă la domeniul său de elecţie, spațiul cosmic și să ne împărtăşească imaginea dantescă a Armaghedonului și viziunea finală a unei umanități reintegrate armoniei cosmice, epifania umanităţii.

Eroarea lui, una care este comună, a fost de a încerca să stabilească o punte de legătură între imaginar și realitate și să încerce să explice printr-o naivă ideologie răul de care suferă lumea noastră. Pierdut pe planeta noastră, încapabil să păşească în afara turnului său de fildeș, simbol al unei generații de intelectuali englezi care au visat să oprească timpul și să perpetueze o viziune pre-rafaelită asupra lumii, Lewis a fost totuși un scriitor interesant. Nu te poţi împiedica să nu cedezi farmecului romanului Out of the Silent Planet,sau forţei poetice a celor mai bune pagini din Perelandra.

Fără să adoptăm teoriile lui Max Weber cu privire la influența religiei asupra formelor sociale, nu se poate să nu fii frapat de opoziția dintre gândirea lui Stapledon care se străduiește să integreze știința în cadrul teologiei sale calviniste și abordarea catolicizantă a lui C.S. Lewis care aruncă ştiinţa în iad.

În încheierea acestui articol trebuie să menționăm şi alți autori care s-au angajat în aceeași direcție. În romanul A Case of Conscience al lui James Blish, un iezuit, membru al unei echipe de astro-explorare, debarcă pe o lume, Lithia, ai cărei locuitori ignoră existenţa răului, și de asemenea şi ideea vreunei divinităţi sau a nemuririi sufletului. Sunt aceste fiinţe, creaturi ale diavolului menite să-l ispitească pre om în greşeală ? Ar fi o erezie să crezi aşa ceva întrucât diavolul nu poate crea (decât în erezia maniheistă). Au lithienii dreptate și Dumnezeu nu este decât o himeră născută din imaginația oamenilor? Și iată cum în acest fel un paradox teologic este investigat de un agnostic.

Walter M.Miller, un autor care s-a convertit la catolicism, a introdus în A Canticle For Leibowitz (O cantică pentru Leibowitz) și în câteva alte texte „creștinismul sociologic”. Anthony Boucher, de asemenea catolic, s-a întrebat în povestirea sa The Quest For Saint-Aquin, dacă un robot ar putea avea un suflet și poate deveni sfânt.

Dar din cohorta imensă de texte SF care investighează relația dintre oameni și extratereştri, voi reţine ca moment apoteotic, povestirea lui Lester del Rey, For I Am A Jealous People. Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei, care a făcut o dată un legământ cu omul, a anulat vechiul tratat şi a intrat într-o nouă alianță cu extratereştrii ce invadează Pământul. Apoi, eroul lui del Rey, un preot, după ce a refuzat să creadă în trădarea supremă, ia partea omenirii şi predică Ultima Cruciadă, războiul împotriva acestui zeu crud și sângeros. Chiar dacă Dumnezeu este mort, aşa cum credea Nietzsche, e mai sănătos să-i dai tu însăți lovitura finală.

Sfârşit.

© Gérard Klein

Titlu original : „Science-Fiction et théologie”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Science fiction și teologie :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

Olaf Stapledon. Rule, Britannia: cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (VI) – Cristian Tamaș : http://revistanautilus.ro/europa-s-f/rule-britannia-cel-mai-longeviv-si-valoros-sf-european-cel-britanic-vi/

„Trei fantaşti, creatori de mituri: J.R.R.Tolkien, T.H.White, C.S.Lewis – a treia parte, C.S.Lewis, fantastul religios. Rule, Britannia: cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (XII) – Cristian Tamaș : http://revistanautilus.ro/europa-s-f/rule-britannia-cel-mai-longeviv-si-valoros-sf-european-cel-britanic-xii/

 

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

951 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.