REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction şi teologie (III)

Science fiction şi teologie (III)

Gérard Klein • 19:39 - 04.05.2014 • 

Nu putem decide dacă teologia lui Olaf Stapledon este una reconfortantă. Acest optimism disperat se explică în parte prin tradiţia protestantă la care am făcut aluzie şi care implică o anumită concepţie despre har şi predestinare şi, parţial, datorită epocii în care Stapledon a scris. În 1937, viitorul speciei umane putea să pară complet blocat. Iminenţa războiului era clară tuturor minţilor lucide. Era de asemenea clar că milioane de oameni nevinovaţi vor cădea victime, că existenţa civilizaţiei nu excludea posibilitatea unui dezastru definitiv dar în plus părea că aceasta să fi fost purtătoarea unor germeni letali. De aici şi insistenţa cu care Stapledon revine la ideea de criză, o criză potenţial mortală pentru raţiune.

Situaţia curentă în acea perioadă nu putea decât să inducă pesimismul intelectualului englez Stapledon. Adoptarea unui cadru mai larg de referinţă, cel cosmic, era singura posibilitate de a reintroduce o anumită doză de optimism. Efortul lui Stapledon de a-şi lărgi orizontul îi permite să înţeleagă că prăbuşirea unei lumi, a lui, chiar pe fondul unei anumite chietudini intelectuale, nu coincide întotdeauna cu prăbuşirea universului. Dar cvasi-certitudinea dispariţiei iminente a sistemului de valori de care rămâne ataşat, îi impregnează opera cu o tonalitate sfâşietoare. Reacţia lui Stapledon nu este atât de diferită de cea a lui Aldous Huxley, care din 1935 profetizează dezastrul sfârşitului civilizaţiei şi nu va înceta să facă acest lucru până la moartea sa.

Concluzia lui Stapledon este totuşi curajoasă. Eroul alege să se reîncarneze şi să împărtăşească luptele şi suferinţele oamenilor. Se prefigurează angajamentul politic al lui Stapledon de a milita după război pentru stânga, şi a făcut-o până la moarte, din motive mai mult morale decât politice, alegând astfel umanismul în faţa idealismului, pământul în locul cerului.

Influenţată de filosofia istoriei lui Auguste Comte, soteriologică prin finalitatea metafizicii sale, calvinistă prin teologia sa, în mod constant speriată de propria-i îndrăzneală, gândirea lui Olaf Stapledon este doar superficial modernă. Nici măcar prin aceste trei planuri, nu are meritul originalităţii, şi dacă s-ar fi limitat la mesajul pe care ar fi vrut să-l audă, n-ar fi obţinut probabil nici o audienţă, cu excepţia, poate, a unor „iluminaţi” sau ignoranţi. „Vestimentaţia” este care o salvează şi extraordinara ingeniozitate cu care Stapledon jonglează conjectura raţională sau aparent ştiinţifică. Ceea ce această operă are mai bun este acest Science Fiction pe care Stapledon îl ignoră. Frazele sentenţioase pe care Stapledon le vâră în gura eroului său sunt de o mare banalitate iar farmecul apare doar atunci când a încercat să descrie posibila evoluţie a umanităţii.

Nu este uşor de stabilit dacă Stapledon însuşi considera mai importantă „filosofia” lui sau nenumăratele utopii care-i servesc drept decor. Dar a avut plăcerea constantă să-şi imagineze alte fiinţe şi lumi, cu o atenţie meticuloasă la detalii şi logică. Eşti aproape tentat să afirmi că risipeşte ideile, într-atât de rapid se succedează acestea. Astfel expediază de exemplu, în trei rânduri, ideea unui univers care implică mai multe dimensiuni temporale, conţinând fiinţe ale căror destine se aliniază simultan conform acelor direcţii. În aceste invenţii, în crearea propriului univers trebuie căutat adevăratul Stapledon, anti-pascalianul prin excelenţă, care nu se teme de tăcerea spaţiilor infinite pentru că le populează cu visele sale.

Aceste caracteristici contribuie la abordarea cu prudenţă a operei lui Stapledon de către cititorii de science fiction. Pentru că opera stapledoniană are timpi morţi, digresiuni şi dizertaţii de care amatorii s-ar dispensa cu mult drag, mai ales că toate acestea nu sunt necesare pentru coerenţa în imaginar. Cititorii aflaţi la prima lectură ar putea chiar sări voios peste primele patruzeci de pagini care ar putea să-i descurajeze, chiar dacă revin mai târziu pentru a aborda aventura cosmică şi pluralitatea lumilor. Scriitura lui Stapledon, de asemenea, nu este una deosebit de abilă. Adesea greoaie, abstractă, scolastică, străduindu-se din greu să pară lirică cu încăpăţânare, este chiar în textul original descurajantă. Dar este o greşeală şcoalească să credem că un conţinut important coincide cu o proză zglobie uşor de digerat. Deşi condeiul i-a opus rezistenţă, Stapledon nu i-a devenit victimă. Propriile gafe îi conferă o dureroasă notă de sinceritate.

Stilul nu reprezintă pe de-a întregul autorul. Stapledon este un mare scriitor, indiferent de stilul său. Cel puţin scriitura sa ar fi putut să fie respectată, dacă nu sporită, prin traducere. Baudelaire l-a îmbunătăţit pe Edgar Allan Poe traducându-l în franceză. Din păcate, până acum nu s-a întâmplat aşa cu traducerile (în franceză, cel puţin) lui Stapledon, la care se adaugă rugozitatea şi stângăciile prozei britanicului, multiplicând interpretările greşite.

Nu dau decât două exemple, unul referitor la logică, celălalt la vocabular : acolo unde Stapledon descriind periplul eroului său vorbeşte de galaxii referindu-se la „so-called universes”,satirizând astfel constanta eroare de scară care-i determină pe oameni să considere micuţa lor zonă drept întregul cosmos, traducătoarea a scris pur şi simplu şi într-un mod plat „universuri”, fără nici măcar să respecte citatul din textul original. Mai mult decât atât, planul „eclipticii” a devenit acela al „eclipsei”, ceea ce nu înseamnă nimic. Nu putem vorbi în cazul acestei traduceri, care rămâne în ansamblu una conştiincioasă, de sabotaj, ci de amatorism. Anumite opere ar trebui să fie traduse cu admiraţie, credinţă şi inteligenţă. Ar fi fost nevoie de un poet. Nu s-a găsit decât o tocilară. Dar oricum mai bine citiţi-l pe Stapledon prin intermediul unui text imperfect, decât să-l ignoraţi.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlu original : „Science-Fiction et théologie”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

„Olaf Stapledon. Rule, Britannia: cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (VI) – Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction şi teologie” (partea I)

Gérard Klein – „Science fiction şi teologie” (partea a II-a)

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaş

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France), alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, rard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont, îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, în volumul „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

980 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.